Ce urăşti la oameni? Dar ce admiri?
Proiecţia este cel mai simplu , frumos şi interesant concept din psihologie pentru cine învaţă adevărata lui valoare.
Ca să îl înţelegi rapid, îţi dau câteva indicii.
Când arăţi cu degetul spre cineva, arăţi cu 3 spre tine.
Fă lucrul acesta acum!
Întinde degetul în faţă ca şi când ai arăta înspre cineva.
Observă că degetul mic, inelarul şi cel mijlociu sunt îndreptate spre tine.
Acum, gândeşte-te că poţi arăta cu degetul spre cineva din două motive.
Poţi arăta admirativ sau acuzator.
Acesta este mecanismul proiecţiei.
Când ne enervează şi irită ceva la alţii, acesta este un semn că nu am recunoscut încă în noi ceea ce am văzut mult mai uşor la alţii.
C. G. Jung spune:
“Ceea ce ne irită la cei din jur ne poate ajuta să ne cunoaştem mai bine.”
Şi dacă până aici totul e limpede, acum vine întrebarea de baraj, ultimul bastion al scepticilor:
Dacă nu îmi plac proștii, înseamnă că sunt prost?
Răspunsul este DA şi NU în acelaşi timp.
Este DA, pentru că există un aspect în tine pe care l-ai văzut la persoana care te enervează, dar nu îl recunoşti în tine.
NU, pentru că probabil nu e prostie.
“Cum defineşti prostia?” am întrebat o persoană care a pus exact această problemă.
Mi-a zis: ”Oamenii care încearcă să îmi impună convingerile lor religioase sunt proşti”.
STOP!
Asta nu e prostie. De fapt te-a enervat insistenţa lor, încăpăţânarea cu care îşi apară convingerile sau agresivitatea cu care încearcă să îţi impună propriul lor adevăr. Poţi să regăseşti aceste aspecte undeva în tine? Ai fost şi tu vreodată insistent şi ai încercat să îţi impui punctul de vedere?
Când vedem lucrurile astfel, ne dăm seama că psihologia e frumoasă, dar nu tot timpul simplă.
Proiecţia este un mecanism extraordinar dar nu te grăbi să spui : ”Dacă nu îmi plac violatorii, sunt violator?”
Pentru că atunci când ne irită ceva la cei din jur, trebuie să îl căutăm mult mai atent la noi.
Nu este totul aşa simplu.
Încearcă să descompui lucrul care te enervează în cât mai multe părţi
Violul este un abuz. Dacă te enervează violatorii, ceea ce cred că este valabil pentru marea noastră majoritate, eşti şi tu un violator DAR ÎN ALT SENS.
Dacă violul este abuzul cuiva puternic asupra cuiva mai slab, putem să ne gândim la un moment când noi înşine am abuzat de ceva, de cineva sau chiar de noi înşine? Sunt sigur că da.
La fel e şi cu prostia. NU prostia ne enervează pentru că dacă o definim, observăm că nu IQ-ul scăzut ne enervează ci un anumit comportament. Mare atenţie la cum definim cuvintele şi cum interpretăm comportamentele.
Exerciţiu
Deci te rog să faci o listă cu 3 lucruri ce te enervează foarte tare la cei mai apropiaţi oameni din jurul tău.
Apoi o listă cu 3 calităţi pe care le admiri la cei din jurul tău.
Acum vreau să te gândeşti sub ce formă ai aceste lucruri în tine, şi cele negative şi cele pozitive.
Apoi vreau să îmi scrii un comentariu, dacă vrei să le împărtăşeşti cu cei din comunitate şi cu mine sau să îmi pui orice întrebări, dacă ai.
Am să îţi spun acum cât de subtil este mecanismul proiecţiei cu un exemplu personal.
Poveste
Toată viaţa l-am acuzat pe tatăl meu pentru că era un alcoolic. Îi spuneam că nu are ambiţie, că nu se poate abţine, că nu are disciplină, că e un laș.
Am ajuns la 30 de ani şi niciodată nu l-am putut ierta şi accepta din cauza acestui comportament al lui.
Ştiind despre proiecţie, nu îmi dădeam seama de ce mă enervează atât de mult tata, pentru că eu sunt foarte diferit de el. Sunt chiar opusul lui.
Şi acum vine frumuseţea şi subtilitatea proiecţiei.
Apoi am început să fac sport cu un antrenor extraordinar, Sorin Fritea.
După luni de zile de progres am început să stagnez, în principal pentru că nu mă puteam abţine să mănânc anumite lucruri.
Şi l-am auzit pe Sorin vorbind cu mine exact cum vorbeam eu cu tata:
“Nu ai ambiţie, nu te poţi abţine, eşti slab, nu ai disciplină.”
Când am început să fiu atent la comportamentul meu, făceam exact ca tata pentru că nu degeaba se spune că aşchia nu sare departe de trunchi.
Vedeam o shaorma, spuneam: ”doar azi, doar acum”.
Tata când vedea birtul spunea la fel.
A fost un şoc uriaş pentru mine dar şi o revelaţie.
M-am dus la tata, l-am luat în braţe, i-am spus că îl iubesc şi pentru prima oară în viaţă, la 31 de ani, l-am iertat şi acceptat cu adevărat în inima mea.
Am înţeles ce bătălie uriaşă are de dat pentru că el nu are antrenor personal şi când era de vârsta mea nu era încojurat de atâtea materiale de dezvoltare personală.
Prin proiecţie, l-am găsit pe tata care era de fapt în mine, cu aceleaşi comportamente, pentru că nu ştiam să le privesc la mine, le arătam cu degetul la el. Dar arătam şi cu 3 degete spre mine.
Când spun oamenilor că ceea ce enervează la alţii, avem de fapt în noi, mulţi sar în sus revoltaţi.
Crede-mă, dacă laşi deoparte superficialitatea şi te uiţi MAI ATENT de ce anume te enervează anumite comportamente, le vei descopri ascunse în tine, într-o formă sau alta.
Iar lucrurile negative ce nu le recunoaştem în noi, ne mușcă de fund când ne este lumea mai dragă.
Temă de casă:
Documentarul unui expert în umbra noastră şi în proiecţii. E superb şi merită mai mult ca orice alt film de duminică: Efectul umbrei.
Personalitatea alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.
În cartea Ghidul personalității alfa vei învăța cum poți obține rezultatele pe care le dorești, schimbându-ți atitudinea.
Dacă îți vei schimba mentalitatea, atitudinea ta se va schimba.
Dacă atitudinea ta se va schimba, comportamentul tău se va schimba.
Dacă comportamentul tău se va schimba, rezultatele tale se vor schimba.
Dacă rezultatele tale se vor schimba, tu te vei schimba și odată cu tine, întreaga lume ce te înconjoară se va schimba după puterea exemplului tău.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
78 de răspunsuri
Salut Pera,
Este posibil sa nu fii constient de faptul ca nu-ti place ceva la tine? Sa luam exemplul din articol, cel cu violatorii: nu-mi plac violatorii probabil pt. ca abuzez de altii si nu sunt constient de faptul ca mie nu-mi place ca fac abuz.
Am vazut ca e mult vehiculata ideea asta: daca nu imi place ceva la cineva, de fapt nu imi place acel lucru la mine. Scuzati, dar mie mi se pare o prostie si nu inteleg de ce este atat de contorsionat si de complicat un lucru atat de simplu: nu-mi place si il dezaprob pe nesimtitul care arunca coaja de banana pe strada, care isi arunca gunoaiele din masina la semafor, pentru ca nu am facut si n-as putea face asta niciodata. Deci NU e in mine acel lucru. Exemplele pot continua…Si totul functioneaza pe principiul „cine se aseamana se aduna” – deci, daca stiu ca ceva rau ce vad la altul am identificat si la mine, am sa-l dezaprob mai putin fervent pentru ca stiu ca si eu am, sau am avut „scaparea” aceea, si deci, hai sa nu arunc cu piatra…Teoria asta nu stiu cine si de ce a nascocit-o dar chiar nu mi se pare ca sta in picioare…
Pera, mie nu imi plac pitipoancele, nu imi plac falsele vedete, arat cu degetul catre aceasta lume mediocra si superficiala in care ne afundam zi de zi. Cu celelalte trei (degete) catre ce parte din mine care nu imi place, arat…?
tu cum ai defini prostii Pera?
Eu nu-i definesc
ok , atunci crezi ca exista oameni prosti ?
Nu există oameni proști, ci doar stări proaste.
sau poate „fac pe prostii”
Si eu cred ca nu exista oameni prosti si nici urati… depinde, exact cum spune Pera mai sus doar de comportamentul pe care il au la un moment dat… si este posibil ca sa aiba acest comportament din cauza ca la un moment dat au fost judecati intr-un fel sau altul, din cauza asta au suferit si acum nu stiu cum sa se comporte.. raspund lumii cu „uratenie” pt ca probabil asta le da putina putere, probabil nu stiu cum sa procedeze si asa e mai la indemana… ori au un iq mai scazut, iar in legatura cu asta nu stiu daca omul in cauza are vreo vina ca asa s-a nascut, sau asa a fost crescut… parerea mea este ca nu trebuie sa judecam pe nimeni..ci atunci cand ne vine a o face sa vedem ce ne apartine noua din ceea ce judecam la altii, inloc sa ne enervam pe ei :).Stiu, e greu… mai ales pt mine, recunosc, asta inseamna ca eu am multe hibe, dar sper sa le rezolv si sa nu mai vad nimic in neregula la ceilalti… sa raman calma in orice imprejurare :D. Cum ii tratezi pe ceilalti asa esti tratat, iar viata asa cum o vezi asa iti raspunde.. o vezi ca pe o problema..vei avea mereu probleme de rezolvat.. o vezi ca pe un dusman.. iti va deveni dusman.. o vezi grea.. iti va fi grea, incercati sa o vedeti mai usoara 😉 (ce am scris mai sus, in legatura cu felul in care vedem viata, am preluat din cartea „Channeling” a d-nei Aurora Sitarus).
incerca sa- i intelegi ,pur si simplu au un alt mod de a gasi solutii ,pt ca ei vad altfel situatia data.
Pera, am nevoie de ajutorul tau. Daca citesti comentul asta si daca ai timp si disponibilitate eu as avea nevoie de serviciile tale. Sunt sigura ca imi poti oferi o mana de ajutor in a-l impulsiona pe fiul meu(17 ani) sa treaca la un nivel superior. Singura, calea ar fi mult mai lunga si mai plina de suferinta pentru amandoi, de aceea iti cer ajutorul. Te rog, daca tu gasesti timp pentru noi, noi ne vom mula pe programul propus de tine. Important e sa va vedeti. Cel mai important. Astept sa ma contactezi. multumesc.
salut pera . uite de exemplu eu nu suport cand cineva ma minte sau cand trateaza o discutie superficial . eu incerc sa fiu cat mai deschis si sincer cu ceilalti si pun suflet in aproape tot ceea ce fac.
alt lucru care imi displace este tigarea . niciodata nu am avut tangente semnificative cu persoane care fumeaza si niciodata nu o sa am … detesc fumul de tigare cu asa tarie incat am facut-o pe mama sa se lase de fumat 😀
ce concluzii pot trage din toate astea ?
Roxana Munteanu – daca citeai articolul ai vazut si explicatia. Proiectia nu e o idee vehiculata ci un concept psihologic. Incearca sa vezi dincolo de idea simpla de banana aruncat pe strada. Urmareste documentarul ce l am pus in link si vorbim dupa, ok?
Eu am observat la elevii mei greșeli pe care le făceam și eu, rău îmi pare de ei. Căci îmi amintesc de greutățile vieții mele și greu îmi este să știu că și ei vor trece poate prin experiențe aemănătoare….dar lupt, arătându-le cum poți greși, cum poți spera , cum poți întoarce răul în bine.prost îmi pare omul rău Și răul omul care nu face absolut nimic spre a se ridica . Dar se paare ființa are limite , totuși iar uneori răul este spre bine.
Pera, super misto filmul. Multumesc!
Felicitari ca ti-ai facut timp pentru el. Chiar e foarte bun.
Foarte tare articolul.Am facut exercitiul cu cele 3 defecte si cele 3 plusuri,si ce a rezultat m-a pus putin pe ganduri.Trebuie sa privesti mai in profunzime,daca ti se pare ca tu nu ai acel defect.Exact ca in cazul tau.O sa descarc filmul propus de tine si il voi urmarii,sunt sigur ca e bun.
Pera, nu imi plac persoanele care au o aroganta nevadita, persoanele care se considera importante, rigide si serioase..nu sunt capabile sa cultive rasul deoarece considera ca vor cadea in penibil… Lamureste-ma te rog!.. nu pot sa gasesc explicatia pentru ca eu sunt exact opusul a ceea ce ti-am scris mai sus.:)
Nu stiu, nu am un catalog de trasaturi 🙂 Trebuie sa te cunosti cat mai bine si vei descoperi singur. Nu te cunosc si chiar daca te as cunoaste nu te as putea judeca pentru ca esti intr un fel sau altul. FAptul ca tu crezi ca esti opusul spune clar ca ai ascuns in tine , in latura ta intunecata trasaturile ce le vezi la altii si nu le suporti. Jung spune ca in umbra noastra se afla cea mai mare comoara a noastra, Citeste mai multe despre conceptul de umbra si proiectie
Ma faci sa intru in panica..de-ai stii cat de multe chestii nu-mi plac la altii..Hm..si toate au legatura cu caracterul..
ar trebui sa ne gandim ca de multe ori oameni care par aroganti se dau importanti poarta de fapt o masca nu vor sa arate cum sunt de fapt poate sunt foarte slabi si vor sa para importanti au o lipsa undeva in ei in latura intunecata cum zice pera si atunci arata si ei ceva sa iasa in fata sa primeasca atentie au nevoie de asta asa se hranesc ei si eu cred ca nu ar trebui sa aratam cu degetul desi fac si eu asta uneori …, ar trebui sa multumim celui de sus ca nu suntem asa ,ca nu suntem ca ei ar trebui sa ne fie mila si sa i acceptam asa cum sunt . Sunt e fapt oameni slabi si prea goi la suflet ca sa merite sa ne strice armonia ESTE OAR PAREREA MEA… desi mai am si eu scaparile mele incerc sa accept oameni cum sunt fara sa am asteptari prea mari. :))
Complimente pentru alegere, Pera!
Pentru cei care iubesc lectura, recomand si cartea lui Debbie Ford: „Partea intunecata a cautatorilor de lumina”, tot despre procesul umbrei…
Tuturor, o duminica frumoasa si… CONSTIENTA! 😉
Extraordinar articol si film.
Iti multumesc Pera, in primul rand datorita faptului ca astazi am inteles de ce trec prin perioada asta atat de neplacuta si in al doilea rand pentru ca vizionand acest film mi-am recapatat increderea in mine.
Multumesc inca o data! O duminica minunata!:)
3lucruri enervante:Superficialitatea ,comportamentul si starea psihica aberanta si apreciata de ceialalti,in urma consumului de alcool si tigari,posesivitatea feminina
3 calitati care imi plac la oameni:Aspect ingrijit,o argumentarea a punctelor de vedere sub un imerativ calm si puternic,atat ca voce cat si ca atidudine si gesturi;discretia conversatiilor.
Eu am un exemplu care ma framanta de foarte mult si chiar nu gasesc o explicatie. Am citit foarte mult despre umbra si proiectie.
Pe mine ma enerveaza foarte tare tiganii dintr-un singur motiv : de fiecare data cand stau in jurul meu, miroasa super nasol. Mai ales cand merg cu autobuzul. Si nu suport mirosul ala
Asta inseamna ca si eu sunt nespalat sau cum explici asta ?
Ce tare e! Toate cele 3 negative si cele 3 pozitive le-am gasit lesne la mine!!! No, si? E clar de ce-mi placeau unele si nu-mi placeau celelalte, asta am observat si mai cu ceva timp in urma. Bine, bine, dar nu cred ca e suficient sa le vezi – important e sa le transcezi, caci altfel e doar ceva ce te macina si mai mult! Deci…? Vreau ceva din „spatele” cortinei 🙂
Mumtumesc pentru film, Pera.
Exista o carte despre comunicarea non-violenta (cu tine si cu altii) a dr. Rosenberg, aceleasi chestii, alta perspectiva :).
Sotul meu este alcoolic,nu-l arat cu nici un deget,nu-l mai suport,casnicia noastra este un fiasco,despre proectie nu stiu ce sa zic(nu beau si nu mananc saorma).nu am o solutie viabila asa ca convetuim toleranti uneori,cu ura alte ori,plictisiti de cele mai multe ori . Tablou sumbru.Daca vezi luminita de la capatul acestui tunel,anunta- ma si pe mine .
Cred ca alcoolismul poate fi socotit o boala, sau poate fi o slabiciune de caracter. Este posibil ca bautura sa ii faca pe oameni sa se simta mai puternici sau sa ii ajute sa vada viata mai frumoasa. Si poate sa uite ce nu le place.
Tata bea, iar eu sunt aproape antialcoolica. Adica pot trece ani de zile fara sa beau o bere sau orice alta tarie. Nu ma abtin, asa simt. In schimb fumez. Si sunt foarte constienta ca si fumatul are la baza o frustrare. Asa ca de cate ori ma gandesc la tata, ma intreb oare ce nefericire a purtat in suflet.
Gandeste-te care este partea slaba din tine si prin ce mijloace incerci sa o ascunzi de ceilalti sau de tine insuti.
mai repeda boala… bio dependenta …daca n u ma insel.
Poate ar fi util, daca intr-un moment in care este treaz si mai calm sau bine-dispus sa incerci sa vorbesti cu el „la rece”. Poate ar fi bine daca l-ai intreba ce nu ii place in viata lui de incearca sa fuga de ea, de viata in iluzia bauturii.
Daca este cat de cat inteligent, s-ar putea sa reactioneze la acest lucru, chiar daca fata de tine s-ar putea sa nu comenteze.
Poate ca ar fi bine daca i-ar spune intr-un mod detasat si calm, ca viata lui este a lui, si ca daca bea, in primul rand isi face rau lui insusi. Spune-i ca un om puternic si demn de respect, se lupta cu viata, nu se ascunde in spatele unei sticle de vin. Poate accepta sa mearga la dezalcoolizare.
Fantastic documentarul! „imi recastig credinta, pentru ca asta cer.” – just..wow! Mai stii documentare de genul asta?
http://www.trilulilu.ro/petreradu1/c8bf35cf51dd6e
http://www.trilulilu.ro/petreradu1/809697ce08ab2d
alte documentare care ti-ar putea folosi
Nu functioneaza chiar in fiecare situatie. Spre exemplu, nu-mi plac persoanele care se neglijeaza fizic. Eu nu fac asta:)
Nu ai inteles. Daca nu iti place ceva la o persoana nu inseamna ca faci si tu acel lucru
foarte adevarat ceea ce spui…..sunt la jumatatea filmului si am simtit nevoia sa iau o pauza…..e greu de suportat adevarul uneori….
Un prost este acela care,in perspectiva mea,nu se comporta dupa conceptiile mele legate de normalitate.Dar pana la urma ce inseamna ”normal”?.Cred ca la intrebarea asta as gasi acelasi raspuns la un subiect pe atat de relativ cu acesta;Biblia.Citita de toti,neinteleasa de nimeni.(probabil ca sunt un prost ca am o asemenea parere,dar macar nu poate sa demonstreze nimeni)
Interesant conceptul acesta de „umbra” …. si filmul, dar eu nu am ajuns inca cu dezvoltarea personala la nivelul acela al spiritualitatii, imi spunea cineva odata ca nu e bine sa sari pasii, ca ei nu te iarta 🙂 , am un feeling ca tu Pera ai inceput sa lucrezi la acest nivel, eu sper sa mai „cobori” si sa ne mai dai inspiratie (articole – invataturi … etc) la nivele mai joase decat acesta ….
Nu-mi plac persoanele care se dau in spectacol, ca sa iasa in evidenta. Initial nu am vrut sa accept ca sunt si eu asa, dar e adevarat.
Nu-mi place superficialitatea, lipsa de ambitie.
De asemenea, nu-mi place dezordinea. Dar daca te uiti acum in camera mea e dezastru 🙂
Apreciez oamenii care au o pasiune si sunt cei mai buni in domeniul care le place, apreciez generozitatea si oamenii increzatori.
Toate acestea fac parte din mine.
Am urmarit documentarul cu foarte mult interes si cu siguranta mi-a prins bine. Multumesc frumos pentru ca l-ai impartasit cu noi.
deosebit acest material. merita sa ne autoanalizam bine ca sa intelegem cine suntem. ai facut o treaba minunata punand pe tapet acest mare adevar de sertar al fiecaruia din noi. felicitari.
Ok, citisem de concepul cu umbra si proiectiile de la tine, mi le-am identificat.Sunt oribile, daca ma gandesc rational.Le voi ascunde in continuare in spatele mastii si am sa scufund mingile inca cat pot.Nu vad alta solutie social acceptata.Nu vad beneficiile identificarii lor, decat ca nu o sa-i mai judec asa aspru pe cei care-mi displac.
conceptul proiectiei imi este atat de drag si de cand l-am descoperit viata mea s a schimbat mult in bine. deoarece parca de abia atunci am inceput sa ma descopar pe mine. ce usor a inceput sa fie sa i accept pe ceilalti asa cum sunt..caci stiam un deget spre altul sunt de fapt alte 3 spre mine!
iubesc psihologia, desi nu am studiat-o cu lux de amanunte asa cum ai facut tu..dar o iubesc pur si simplu. m-a ajutat si mi -a dezvoltat potentialul meu,ca om…iubesc psihologia…
De la tine am invatat Pera despre proiectie si de atunci am cautat sa idendific ceea ce se intampla cu mine si…;)…am invatat multe lucruri despre mine, ca sunt lacom, pofticios, …gelos…:D si am invatat sa accept aceste partii ale mele si sa le tin in lesa cat pot de bine chiar daca unori mai dau pe afara….
SUNT PREGATIT SA INVAT LUCRURI NOI DESPRE MINE 🙂
Multumesc Pera atat pentru articol cat si pentru film. Nu am reusit sa-l vad tot aseara asa ca l-am terminat astazi dimineata si pot spune ca este ceea ce cautam de o bucata de vreme. Stiam ceva despre umbra dar foarte putin. Multumesc! Multumesc! Multumesc!
Nu stiu, cele 3 lucruri care ma enerveaza sunt superficialitatea, non-valorile si etalarea excesiva a lor, respectiv soferii neatenti, care conduc masini ieftine din care se aud manele ( indiferent daca sunt domnisoare blonde, sau baieti al caror miros de transpiratie e amestecat cu unul de parfum scump ).
In principiu, superficialitatea e o „calitate” pe care o am si eu, si sunt constient de ea, dar celelalte 2, eu personal nu le observ si la mine…
Felicitari pentru articol ( pot spune ca am mai invatat ceva nou despre mine ^_^ ).
Ca si al tau, tatal meu era alcoolic. Nu a fost asa dintotdeauna, dar banuiesc ca a fost un om slab, care a cautat refugiu in alcool atunci cand a dat de greu. Eram o fata tanara si frustrata de comportamentul lui si atunci ca sa scap ce crezi ca am facut? Gresala fatala a vietii mele- m-am maritat. motivele mele nu au fost cele mai bune, am ales un om bland, cu un suflet bun, ma iubea, dar….era ca om ..slab. Cand am dat de greu, a inceput sa bea.
Ceea ce vreau sa spun ca e foarte important sa constientizam slabuciunile si atuurile noastre inca de tineri pentru a lua decizii care ne pot influenta intreaga viata. Nu putem fugi de ceea ce suntem,de trecut, insa cred ca putem evolua, ca putem sa ne imbunatatim viitorul prin ceea ce facem acum si cred ca educatia e cheia (nu aceea din scoala neaparat)
De aceea respect foarte mult ceea ce faci. E important inainte de a lua decizii majore sa stii cine esti si ce vrei de la viata. Nu cred ca exista oameni prosti , decat in mica masura,cei ce nu invata din greseli in schimb exista o lipsa de innformare si pregatire pentru viata, lipsa de modele pozitive -cele negative le vedem la tot pasul
Multumesc pentru articol Pera, chiar ma preocupa acum aceste aspecte, efectul umbrei, nu reuseam sa inteleg ce legatura are cu mine faptul ca ma enerveaza anumite atitudini la altii.
Altfel, apreciez articolele tale si iti multumesc ca impartasesti cu noi din experienta ta
Ai mare dreptate ca uneori „ne musca de fund” dar in acelasi timp ne ajuta, mai ales daca o constientizam.Sa iau exemplul tau: daca iti dai seama ca nu-ti plac prostii e posibil ca si tu sa te consideri prost dar asta cu siguranta te-a ajutat, ti-a dat ambitie si te-a indemnat sa citesti, poate, sa vrei sa cunosti mai mult, sa mergi mai departe. Umbra nu este neaparat ceva negativ ci doar o alta parte din noi care ne ajuta, uneori fara sa ne dam seama 🙂
tata s-a lasat de baut cind a plecat de acasa, adevarul e ca linga mama orice e posbil, ma mir ca nu am luat si eu sticla in mina (!) multumesc pentru articol si ca imi deschizi ochii, exista multe lucruri pe care nu le plac la altii si dupa ce am citit materialul asta imi dau seama ca de fapt le am si eu in mine dar le neg sau le ascund – mare greseala
un film care merita vazut si pentru care iti multumesc Pera!
Prostia e un termen subiectiv, fiecare ii dam o alta conotatie si fiecare intelegem alceva prin a fi prost. Afirmi despre un om ca e prost pentru ca….si acel pentru ca e de fapt cheia si proiectia.
Cele 3 aspecte la mine sunt asa:
NEGATIVE
1. EGOCENTRISMUL PERSOANELOR, TRANSFORMAT IN INCAPACITATEA DE A ASCULTA SI DE A LASA INTERLOCUTORUL DE A-SI TERMINA IDEEA.
2. SCEPTICISMUL.
3. LIPSA DE PUNCTUALITATE.
POZITIVE:.
1. GENEROZITATE.
2. CAPACITATE DE ASCULTARE.
3. DECENTA.
De fiecare data cand ies afara, vad oameni sezuti la mese in baruri si restaurante si discuta. Discuta si iar discuta. Insa un aspect particular care il impartasesc majoritatea discutiilor este lipsa capacitatii de a lasa persoana din fata sa termine ce are de zis, in acest fel putand intelege ideea si putand absorbi si digera persoana din fata lor. Eu locuiesc intr-un orasel in Italia si imi amintesc intr-o zi acum vreo jumatate de an, stateam la masa intr-un bar cu proprietara barului, o romanca, si cu o persoana mai in varsta, un italian. Tipa, o femeia colerica, extrovertita, ii place sa vorbeasca sa intretina atmosfera, o persoana destul de ok. La un moment dat se vorbea despre limbi straine, eu doar ascultam si eram curios ce se intampla mai departe in discutie. Si s-a intamplat ca omul respectiv vroia sa ii explice tipei ceva despre limba germana, iar ea era atat de absorbita de discursul care il facea ea despre limba romana, incat nu i-a dat tipului nici o sansa sa intervina in discutie. El cand vroia sa schimbe subiectul, ea vorbea peste el si nu reusea sa „citeasca” intentia interlocutorului de a schimba obiectul conversatiei, nici chiar cand tipul ii spusese „da, dar eu vroiam sa spun altceva…” ea in continuare si-a vazut de treaba si l-a exasperat pe om, intrerupandu-l de fiecare data cand avea ceva de zis. Iar omu’ chiar facuse un efort sa o asculte. La inceput o credeam pe tipa drept o persoana amabila si cu capul pe umeri, si chiar este, de vreme ce isi conduce barul, si chiar cu succes.
Un articol foarte bun, il voi da mai departe cu siguranta. Bafta !
Draga Pera Am o fetita de 10 ani care are o colega de scoala care-i face zile fripte. Din clasa a I au fost colege care s-au inteles bine pana in a Va cand deja avem probleme. S-a ajuns pana la ;o sa te omor” din partea celeilalte. Fata mea este a 102 din tara la tenis de camp , este laudata de toti profesorii, toti o sustin in ceea ce fac. Fiica mea i-a intors spatele cand a vazut ca este invidioasa pe ea. Ce este de facut? Multumesc
O intamplare apropo de filmul lui Pera:
http://www.youtube.com/watch?v=X6KDZKh1S7o
Am o intrebare:
Daca nu ne place un comportament la altcineva, il descoperim in noi, il corectam( sau credem ca il corectam ) si apoi continuam sa-l intalnim la persoana respectiva si sa ne enerveze inseamna ca defapt nu am reusit sa-l eliminam ?
(si va rog nu va dati cu parerea 😀 vreau un raspuns sigur )
vad ca stii raspunsul. 🙂
Ce se intampla cand incepi sa admiri oamenii?
Sunt curios ce gen de oameni nu sunt enervati(impotriva) unui comportament de genul violului.
Am inteles ideea articolului dar totul are o limita, se sugereaza indirect ca atunci cand ai un comportament respingator fata de comportamente deviante exista si o mica problema la tine, nu cred ca e cazul de generalizarii. Iar in cazul prostiei ce ar trebui facut sa ne placa prostia sa o incurajam?!!! astfel avand impresia ca nu ne incadram in aceea categorie.Cel mai bine o constientizam in primul rand la noi, caci toti aveam o mica parte, si indreptam aceasta parte usor usor, iar apoi o observam in cei din jur si incercam sa ajutam daca tot ne deranjeza. E valabil in cazul oricarui gen de comportament ce ne displace. Ajutam si schimbam daca nu ne place ceva nu huiduim, si nici nu ignoram in speranta doar ca pe noi nu ne loveste ceva fiindca doar nu ne gandim la acel ceva. Craciun fericit tuturor!!!
@burlacuionutcosmin
@burlacuionutcosmin Burlacule se vede ca nu ai inteles mare lucru, cu toate ca pera a explicat foarte clar.
„Este posibil ca bautura sa ii faca pe oameni sa se simta mai puternici sau sa ii ajute sa vada viata mai frumoasa.” Total gresit, daca asta crezi. Incearca, odata macar, sa te imbeti. Sa te faci crita si dupa ce iti revii, incearca sa iti amintesti ce simteai in momentele in care erai beata. Exista toate sansele ca sa ai alte stari, decit cele mentionate. Si eu am baut (ocazional) si stiu cum e sa fi beat. Eu ma simteam obturat, legat la ochi, de miini sau de picioare. Adica neputincios si abia asteptam sa treaca starea de betie. Nu mi-as ascunde problemele in spatele alcoolului oricit de grele ar fii. Prefer sa fiu lucid ca si soferii de la volan(sau cum ar trebui sa fie :))) ).
Pera eu am urmatoaea intrebare; Cind sint lucruri care ne plac sau nu ne place din frageda pruncie, despre ce fel de proiectie este vorba? Exemplul meu: Pe la trei ani (mai de demult nu imi amintesc nimic) erau lucruri care imi placeau si lucruri care nu imi placea. De exemplu tuica a putit, si a putit si pute si acum a BALEGA. Nu am inteles si nu inteleg ce gaseste lumea asa de savuros la duhoarea aia imputita, in schimb mirosul de tigara cind il simteam parca era sarbatoare. Parintii meu nu au fumat, nu au baut, dar cind aveam vreun musafir apareau cele doua lucruri in cadru, adica ajungeau la nasul meu, in timp ce eu imi vedeam de joaca mea, fara sa ma zgiiesc la musafir ca sa vad ce face. Cu toate astea era acea diferenta dintre cele doua. Tigara si tuica.
Apropos tot de prostie si de prosti – depinde de raportare; adica – tu, om simplu…. poti parea necitit si neinstruit in raport cu un erudit…cu un om care are o cultura vasta si se tot auto-perfectioneaza, nelimintandu-se doar la absolvirea unei facultati sau citirea numai a unui nr. de carti mangaiundu-si orgoliul prin auto-suficienta!
Dupa cum – tu, om simplu…poti (prin comparatie) sa pari dastept fata de unul care, chiar daca are liceu, citeste numai EvZ si se uita la talk-show-uri de un anumit gen…
Iarasi! Exista diferenta intrea a fi ISTET si a fi DASTEPT: a fi istet inseamna capabilitatea de a te PRINDE repede de situatie, dastept inseamna a stii, a cunoaste (si din carti si din experienta de viata)….acum! nu stiu daca NEAPARAT a fi dastept inseamna de la sine si istetime..dar asta ne poate spune Pera!
Sau: poti sa fii destept – deci IQ marit sau considerabil…DAR la capitolul inteligenta emotionala sa nu stai bine! Si-atunci: cel cu inteligenta emotionala mai mare (pregnanta) va fi mai bun decat un destept, dupa cum…cel care are SI inteligenta emotionala SI este si destept…va fi un FENOMEN, UN MODEL!
offff…..nu pot vedea documentarul,nu se deschideeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 🙁
il gasesti pe google
Ce nu-mi place : aroganta, agresivitatea, indiferenta.
Ce admir : vointa, perseverenta, gandirea pozitiva.
Este o urma de adevar in ceea ce spui dar hai sa fim atenți sa nu facem o regula din asta !
Proiectia e o regula 🙂 Sa nu proiectezi e o exceptie
Cel mai mult apreciez la un om bunul simț. Detest mârlanii, de la cei fuduli care se rușinează că sunt români, până la cei ce repetă într-una „lasa ca merge și asa”.
Salut Pera..din urma articolului am următoarea întrebare..folosind proiecția identific trăsături, reușesc să mă cunosc mai bine..cum anume imbunatatesc partea care nu imi place, trăsăturile care nu ne plac? Conștientizând și acceptând nu îmi pare a fi de ajuns..de ex am o colega de muncă care mă enervează groaznic..atitudinea ei, felul ei de a fi..am analizat mai profund și am ajuns la concluzia ca avem unele tipare comune și mă gândesc ca și eu sunt așa pentru alte persoane..totuși nu e nici o schimbare la mine fata de ea..la fel de antipatică îmi este..deci cum anume pot folosi eficient acest concept din psihologie și anume proiecția???
Mulțumesc, Pera. Tocmai am făcut exercițiul și am descoperit că invidia, autoritatea și gelozia le găsesc în mine dar le pot controla cu empatie, curaj și iubire.
Probabil ca trebuie sa ajungi sa evoluezi si sa continui pana la finalul vietii.Cand nu acceptam anumite lucruri care ne deranjeaza la altii, atitudinea noastra fata de ei ar trebui sa fie toleranta, sa nu emitem judecati, ne ar ajuta sa incercam sa intelegem comportamentul lor si sa ne imbunatatim permanent comportamentul nostru.Sa alegem cu grija drumul vietii noastre, sa facem pace cu noi, cu lumea,sa incercam sa iubim neconditionat fiinte umane imperfecte.Dar este o utopie…Ar fi prea mare linistea si pacea pe pamant.Totusi ne putem alege drumul ca fiinte armonioase fara sa avem pretentia ca toti sa fie asa.
In unrle cazuri,da ,se aplica dar….in cele mai multe ,NU. Mie nu mi place cand cineva vorbeste prea mult dimineata ,nu mi place cand gatesc sau mananc sa ma intrerupa cineva ,nu mi plac egoistii care primesc faruria la nas si cand cineva e bolnav si are nevoie de ajutor din an in Paste,acel egoist nu misca un deget…si multe altele. Deci nu mi plac comportMente pe care eu nu le am nicodata ….pt ca nu as putea.
Si da, sunt prosti -destepti in acelasi timp care nu gandesc profund si actioneaza urat si tampit in unele situatii.
Buna, Pera!
Calitati : perseverenta, inteligenta, increderea in fortele proprii.
Defecte: lipsa de punctualitate, minciuna, aroganta.
Dintre cele enumerate mai sus, ma enerveaza cel mai mult lipsa de punctualitate. Daca de exemplu, stabilesc o intalnire cu cineva pentru ora 5, iar persoana respectiva intarzie ma calca pe nervi. Eu sunt de felul meu punctuala si ma astept ca si ceilalti sa fie la fel. Nu e normal sa faci pe cineva sa te astepte.
salut ! linkul catre documentar nu functioneaza ,zicind ca nu- l gaseste…
When I originally commented I clicked the „Notify me when new comments are added” checkbox and now each time a comment is added I get three e-mails with the same comment. Is there any way you can remove me from that service? Cheers!