Astăzi vreau să îţi enumăr 5 dintre cele mai mari obstacole pe care ni le punem singuri în calea iubirii, fericirii şi a relaţiilor de cuplu fericite pe termen lung.
Cu siguranţă ele sunt mult mai multe însă acesta este un top 5 al meu:
Crezi că scopul unei relații este să te facă fericit
Câţi dintre noi am fost învăţaţi că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relaţie de cuplu pentru că asta ne va face fericiţi?
Probabil, la un moment dat, toţi am crezut asta.
Însă din start, avem o mare problemă, încă din formularea acestei speranţe.
”Vreau ca cineva să mă facă fericit”.
Adică există joburi pe piaţă care au în fişa postului ”să îţi faci partenerul fericit”. Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine?
Dacă amândoi suntem nefericiţi ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine?
Când nu am partener, nu pot să fiu fericit?
Acest model de gândire naşte foarte multe probleme şi creează foarte multă suferinţă iar pentru mine, fericirea, împlinirea şi bucuria în viaţă a venit când am realizat (am descoperit) că o relaţie nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.
Asta înseamnă că doi oameni ce au o relaţie se vor schimba de-a lungul timpului şi asta înseamnă că nu pot avea ”siguranţa” absolută că ceea ce înseamnă azi bine şi fericire va rămâne la fel şi mâine.
Aşadar, o relaţie nu are ca rol nici să te facă fericit şi nici să îţi dea prea multă siguranţă.
Evident, tu poţi să crezi aceste lucruri şi poate e bine să treci prin această experienţă.
Când însă relaţiile tale sunt nefericite, când există certuri şi reproşuri mai multe decât bucurie şi fericire, atunci e nevoie să îţi schimbi modul de gândire, aşa cum am făcut şi eu.
Fericirea este responsabilitatea fiecărui om. Când eram copii, eram al dracului de fericiţi fără să avem relaţii de cuplu.
Dacă e ceva ce ne opreşte azi să fim fericiţi, sigur nu e partenerul de cuplu, relaţia sau căsnicia.
Ar trebui să ne întrebăm când anume pe drumul vieţii, am uitat să fim fericiţi?
Apoi, să ne apreciem partenerul pentru că orice probleme apar în relaţie, orice suferinţă ne-am imagina că trăim, relaţia este de fapt cursul nostru de dezvoltare personală cel mai intens şi cel mai preţios.
Să nu îi ratăm semnificaţia căutând fericirea în locuri greşite.
Nu poţi să accepţi că partenerul e diferit
O altă mare problemă o reprezintă descoperirea faptului că partenerul sau partenera sunt diferiţi. De fapt, sunt atât de diferiţi încât unul preferă să se uite la un film când altul vrea să se plimbe în parc. Unul vrea să meargă la masă la părinţi când unul are chef să se plimbe cu bicicleta şi altul vrea să facă sex seara iar celălalt dimineaţa.
Unul vrea un job stabil, celălalt vrea afacere proprie, unul ascultă muzică jazz, celălalt Billboard top 50 de săptămâna asta, unul vrea copii, celălalt nu vrea.
Şi relaţia devine un război cu miza de a-l face pe celălalt să fie cum vreau eu.
Ei bine, asta e doar o altă cale de a fi nefericit încercând să controlez ce nu se poate controla.
Treaba noastră nu este să călcăm cu picioarele identitatea celuilalt ci să îl apreciem ca pe o fiinţă umană unică şi diferită, cu personalitatea sa şi să ne bucurăm că e aşa şi că nu e o copie palidă a tuturor celorlalţi.
Apoi, prin cunoaştere, înţelegere şi ascultare, treaba noastră este să descoperim teritorii comune pe care le putem explora împreună, onorând în acelaşi timp teritoriile diferite în care niciunul nu vrea să se aventureze.
Astfel se nasc relaţiile fericite ce durează.
Ai emoţii nepotrivite
Când mă refer la emoţii nepotrivite mă refer la toate emoţiile negative.
- stres
- gelozie
- furie
- frică
- agresivitate
- depresie
- plictiseală
Şi acestea ne aparţin, însă să ne asumăm responsabilitatea pentru ele şi să încercăm să le păstrăm în afara relaţiei pe cât se poate.
La fel cum fericirea este treaba fiecăruia dintre noi, emoţiile negative ne aparţin.
De câte ori nu vedem cupluri în care partenerii aruncă vina pe celălalt pentru propriile emoţii negative.
”Comportamentul tău, atitudinea ta, cuvintele tale mă fac să mă simt rău.”
Ei bine, nu comportamentul celuilalt este problema şi demonstraţia e simplă.
Un eveniment exterior este simţit diferit de fiecare om.
După o despărţire, unul se bucură că devine liber, altul intră în depresie că a pierdut iubirea.
Evenimentul exterior este acelaşi, starea emoţională total diferită.
Aşadar, e lumea noastră interioară care intepretează lucrurile exterioare, deci emoţiile noastre ni le alegem noi.
Că am apreciere sau dezgust faţă de ce face partenerul, îmi aparţine şi e treaba mea să îmi gestionez gândurile şi emoţiile astfel încât să revin la punctul unu, şi anume să fiu fericit.
Atenţia ta e în locurile greşite. Acolo unde se îndreaptă atenţia ta, acolo încep să apară rezultatele.
Dacă îţi petreci timp gândindu-te la păcatele partenerului, cum ai putea să îţi analizezi stările interioare şi să le desluşeşti şi vindeci?
Dacă energia ta se duce în alergat de dimineaţă până seara fără a face prea multe lucruri concrete, cum crezi că vei înregistra progres în evoluţia ta şi în starea ta de bine?
Dacă te preocupă distracţia şi nu odihna, cum ai putea să ai energie pentru ceea ce contează cu adevărat?
Atenţia ta se duce de multe ori în locuri greşite şi când spun greşite mă gândesc la faptul că peste 5 ani, acele lucruri vor fi irelevante, şterse din memorie iar calitatea vieţii tale nu prea va fi schimbată.
Unde ar trebui să meargă atenţia ta?
În acele locuri care reprezintă o investiţie cu adevărat pentru fericirea ta prezentă şi viitoare.
Primul şi cel mai important loc în care ar fi bine să meargă atenţia ta ar fi la gândurile ce le ai şi la emoţiile ce le simţi.
Pentru că toate gândurile şi emoţiile pornesc din tine, cu aprobarea şi consimţământul tău. Ai putea oricând să schimbi un gând. Ai putea oricând să schimbi o emoţie.
Ai putea oricând să schimbi perspectiva unei întâmplări ”nefericite” şi să o vezi ca pe o şansă de a face o schimbare, să vezi o ceartă ca pe o trezire a conştiinţei sau să vezi suferinţa ca pe o etapă necesară pentru a deveni o persoană mai puternică.
Dacă laşi întâmplările nefericite să îţi strice zilnic dispoziţia, dacă vezi certurile ca niște drame şi suferinţa ca un blestem, a fost, este şi va fi doar alegerea ta.
De aceea, atenţie la gândurile şi emoţiile tale. Oamenii din jur, întâmplările şi viaţa din afara ta, sunt irelevante comparat cu puterea uriaşă cu care ai fost înzestrat.
”Cine priveşte în afară, doarme. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte." C. G. Jung
Nu faci diferenţa dintre iubire şi îndrăgostire şi comportamentele necesare pentru fiecare din ele
Aceasta e greşeala clasică de departe cea mai des întâlnită şi cea mai mare cauzatoare de suferinţă.
Îndrăgostirea e mama natură care face ca toate animalele să se împerecheze.
Şi veveriţele, şi pisicile, şi lupii, şi urşii, şi vrăbiile. Vine o vreme când specia are nevoie de noi indivizi şi pentru că mama natură e prezentă aici de miliarde de ani, şi-a rafinat foarte bine metodele.
Atât de bine încât omul se supune şi el legilor îndrăgostirii ca şi orice altă fiinţă vie.
Când mama natură găseşte o potriveală, preia volanul şi prin hormoni, precum dopamina, serotonina, adrenalina, testosteron, estrogen face un cocktail mai puternic decât orice drog cunoscut şi te face să îţi pierzi minţile.
Te-ai îndrăgostit. Felicitări. Este o stare cu adevărat minunată.
Însă ai grijă, fericirea speciei nu este egală cu fericirea individuală.
Mama natură a făcut sexul atât de plăcut tocmai să te încurajeze să îl faci.
Cum ar fi dacă după fiecare partidă de sex ţi-ar apărea bube pe tine care te mănâncă o săptămână şi nu pot să dormi noaptea? Probabil nu l-ai mai face deloc.
Însă sexul are ca finalitate de obicei, orgasmul. Deci e plăcut şi vrei să îl faci des.
De aici, este o întreagă etapă în viaţa omului care la fel ca şi alte specii, trece prin această etapă. Omul se îndrăgosteşte de mai multe ori în viaţă, la fel cum şi la alte mamifere există ciclic perioada de împerechere.
Din nefericire pentru om, animalul ştie când s-a terminat perioada de împerechere, omul a făcut o greşeala fundamentală când a luat îndrăgostirea ca semn că este singurul criteriu pentru a rămâne cu o persoană pentru tot restul vieţii.
Poţi să fii foarte îndrăgostit şi atras de cineva dar asta nu înseamnă nicidecum că vei face o echipă bună pentru anii ce urmează, că veţi fi parteneri de cuplu ce au o relaţie împlinită şi că veţi construi ceva împreună.
Îndrăgostirea este despre sex.
Relaţiile de cuplu sunt despre iubire şi dăruire.
În sex, am o nevoie uriaşă pe care o vreau satisfăcută.
În iubire, am de dat timp, energie, resurse şi tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt să elimine suferinţa din viaţa lui, şi să pot să contribui măcar un pic la starea lui de bine şi fericire.
Iubirea nu există atunci când este pretinsă şi cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim.
De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmăreşte interesul individului. Mulţi se vor revolta şi vor spune ”dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit”.
Ok, şi când celălalt îţi întoarce spatele şi nu apreciază ce faci şi nu îţi răspunde cu aceeaşi monedă, cum te simţi?
Cum te simţi când eşti îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva?
UPS!
Cam atât cu altruismul în îndrăgostire. Când cel de care eşti îndrăgostit a ales alt partener în afară de tine, atunci poţi vedea clar că tu aveai o mare nevoie ce acum ţi-a fost refuzată. Cel de care eşti îndrăgostit se bucură de îndrăgostire cu altcineva. Care e sensul faptelor tale de îndrăgostit? Mai e relevant ce simţi tu pentru ceilalţi?
Iată o întreagă hartă şi lume a îndrăgostirii care ne poate ocupa foarte mult spaţiu. Cu siguranţă vom reveni asupra subiectului.
Iubirea însă, este altceva decât îndrăgostirea. Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine îşi poate descoperi şi dezvolta capacitatea de a iubi.
Există un punct comun între îndrăgostire şi iubire şi asta e una din cele mai frumoase şi încurajatoare lucruri.
Poţi să iubeşti pe cineva de care eşti îndrăgostit, deşi mulţi oameni se îndrăgostesc, au relaţii şi se despart, fără să se fi iubit vreodată.
Când vezi oamenii cum se comportă la despărţire, cu câtă furie, ură şi agresivitate se acuză, îşi fac reproşuri şi ridică pumnul ameninţător în aer, şi câinele meu Jaggermeister îşi dă seama că acolo nu există nici urmă de iubire şi probabil nici nu a fost. Pe aceştia i-a păcălit Cupidon o vreme.
Iubirea este cheia.
Dacă vrei să aprofundezi acest subiect, în audiobook-ul Cum să îți găsești un partener compatibil am dezvoltat pe larg această idee.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
30 de răspunsuri
Da, nu facem diferente, intre iubire si indragostire ..pai ce la scola sunt ore despre asa ceva ? dc nu studiem sau citim majoritatea asa candim. Bravo Maestre frumos material si de retinut.
Nu cred sa iti dea Pera vreun reply, Pentru ca problema asta am mai pus-o si eu de nenumarate ori si nimic. Probabil nu se leaga cu marketingul pe care il face. Su poate ii e frica sa deschida cutia pandorei. E un subiect srnsibil si daca te uiti atent nimeni nu sesizeaza ca de fapt cauzele sint in educatia precara sau deloc avuta de mici. Ce e mai trist, ca astept o schimbare in directia asta in invatamintul din Romania inca din ’90. Nimeni n-a miscat un pai.
Si eu cred ca trebuie efectiv educație in domeniu.
Mi-a mers la suflet articolul….in lupta pentru putere nu am vazut adevarata fata a lucrurilor, numai eu aveam dreptate, nu am stiut sa-mi stapanesc emotiile, sa am rabdare sa ascult, sa nu fiu impulsiva, imi asum responsabilitatea si este experienta mea de viata.
Pera, atunci cand alegi sa fii in relatie de cuplu cu cel pe care pretinzi ca-l iubesti, nu e oare egoism? Iubim, dar daca vocatia ne desparte drumurile?
Vocatia poate sa uneasca drumurile asa cum poate sa le desparta. Nu exista reguli prestabilite, fiecare individ si cuplu isi poate construi propriile reguli
Dar oare unde exista reguli, exista iubire?
Multumesc pt. raspuns!
Pina la un punct. Dupa aia alegem: compromis, resemnare sau despartire. Si cu cit sintem mai echilibrati, debarasati de „regulile” societatii si vedem mai obiectiv starea de fapt cu atit acel punct il putem indeparta sau chiar elimina.
A fi in relatie de cuplu poate fi un semn de slabiciune si egoism.
Un om puternic, cu vocatie si realizari, independent si cu prieteni autentici poate evolua excelent in viata fara sa aiba nevoia de a urca in acest vehicul numit relatie de cuplu.
Poate avea un partener de viata, poate trai marea iubire, aflandu-se intr-o relatie de iubire libera.
Prieteniile sunt adevarate comori! Iubim in multe feluri, iubim oameni, animale, flori, pomi,carti, natura, muzica, arta, dansul, munca, vocatia.
Evolutia noastra nu sta in baza unei relatii de cuplu.
Cam asta reprezinta pentru mine iubirea in prezent.
O zi minunata!
Cam contradictoriu ce scrii. Nu crezi??? „Poate avea un partener de viata” sata nu-i relatie de cuplu??????
Sunt o femeie fericită , am un soț minunat, deosebit și special alături de care mă simt foarte fericită și împlinită. Când l-am ales ca partener am fost foarte atentă la toate detaliile, de la felul cum răspunde la telefon când este sunat, până la lista de predicate pe care le folosește, ce cuvinte conține fondul lui lexical, ce cuvinte sau ce vulgarități NU vreau să existe în vocabularul lui….
Suntem căsătoriți de opt ani și mi-am dat seama că în viața de zi cu zi acord cuvintelor o importanță exagerată , ceea ce spune vocea cu care sunt rostite aceste cuvinte este mult mai important, în registrul limbajului paraverbal, vocea se înalță mai presus de conținutul cuvintelor, limbajul pur al vocii poate fi lipsit de conținut verbal dar nu și de emoții, mânuit cu abilitate el devine un puternic instrument de influențare, mesajul paraverbal empatizează, încurajează, intimidează, cedează controlul, obține autoritatea etc. Consider că succesul relației noastre ține de felul în care comunicăm.
Poti iubi doar in doua feluri: neconditionat, si… (aer!) conditionat. La a doua varianta totul e simplu, ai o telecomanda si reglezi debitul, temperatura, adica pui tu conditiile cu privire la fluxul de aer. Il faci mai rece sau mai cald, dupa necesitatile tale, dupa marimea incaperii, dupa gradul de termoizolatie al peretilor. Si orice tehnician il poate repara daca se strica, schimband niste simple piese mecanice… Mai ales acum cand e cald, acest aer conditionat e necesar oricui.
Despre prima parte, cea in care iubesti neconditionat… e ceva atat de rar intalnit, incat e pierdere de vreme sa mai si vorbesti despre ea. Asa ca am divagat si eu catre lucruri mai clare, mai accesibile tuturor… Cumparati-va deci aparate de aer conditionat, ca vin calduri mari in 1-2 zile. Si daca va mai ramane energie, invatati si sa iubiti. Neconditionat.
Buna!
In mare parte sunt relevante si relativ adevarate spusele tale despre iubire. Lasa-ma insa sa-ti spun ca libertatea individuala de a accepta ca parterul este diferit are anumite limite. Ai spus „unul vrea copil, celalalt nu”! Ei bine, nu poti compara cu unul se plimba cu bicicleta si celalalt merge la masa la parinti. In timp ne schimbam, evoluam poate diferit; la fel si dorintele si nevoile noastre in cuplu. Dupa 10 ani langa cel cu care am fost din iubire, ne-am luat ramas bun in mod onorabil si civilizat pentru ca el nu-si dorea un copil. Am aflat tarziu! Nu consider ca am pierdut 10 ani din viata, a fost o relatie minunata si am avut curajul sa-mi asum schimbarea. Insa exista in cuplu un punct pana la care poti accepta ca celalalt este diferit! Si asta inseamna sa nu fie substantial diferit de ceea ce esti tu. Iubirea inseamna daruire si pentru supravietuire in timp inseamna acceptare si respect. Nu inseamna sa renunti la ceea ce esti ci sa te regasesti implinit prin a fi cu celalalt!
Ma! Poate-s eu mai tont dar te intreb :Cum dracu ti-a trebuit 10 an i sa afli ca el nu vrea copii???? Ma gindesc la tot felul de scenarii dar ca ati avut o relatie minunata NU CRED.
Eu am fost intr-o relatie care a durat 4 ani, fiind prima mea relatie am fost foarte imatur si egoist neavand nici o educatie in ceea ce priveste iubirea. In ciuda acestor lucruri partenera ma aceptat asa si chiar a dorit sa ajungem sa ne casatorim, dar eu nu am putut sa fac pasul asta. Nu puteam sa fac pasul acesta pentru ca ma simteam nefericit in relatie datorita tuturor greselilor enumerate mai sus. De fapt nu relatia era problema ci eu. Acuma din pacate vad adevarul si ce persoana speciala am avut langa mine. Asa ca sfatul meu este sa va apucati de invatat ca s-ar putea sa vina examenul iubirii adevarate si daca il picati o sal pierdeti pentru todeauna. Singura intrebare pe care as aveao este cum ne dam seama daca o problema in relatie vine de la noi sau de la partener?
Pera articolu e bunicel. De ce spun bunice?? Pentru ca multe aspecte sint punctate superficial sau prea la modul general. Unele chiar contradictorii. Asta ar fi o prima concluzie. A doua, pe care am s-o pomenesc mereu pine ii vei acorda atentia cuvenita, este faptul ca ASA CEVA TREVUIA SA INVATAM DE COPII ! IN SCOALA. IN CICLUL GIMNAZIAL CEL TIRZIU.
Da, Pera, ai dreptate! Dragostea este egoista si carnala! Iubirea este altruista si inaltatoare! Dragostea se termina ciclic cu un orgasm, autentic sau mimat. Iubirea este pe viata si ofera satisfacii emotionale cu mult mai profunde si puternice. Asa cum spui si tu, cred ca fericirea poate fi atinsa atunci cand se combina armonios dragostea cu iubirea fata de partenerul de cuplu.
Pera, cum iti dai seama cand trebuie sa te retragi dintr-o relatie?…….Iubesti, faci orice dar obosesti….de ce?….cel de langa tine isi zice si iti zice ca „asa l-ai obisnuit”, sa primeasca iubire…..se uita cu ochii mici si goi si nu intelege ce ai patit…de ce vrei mai mult?…de ce ai obosit caci el se simte perfect asa?…..desi mereu ai incercat sa zici ce vrei….te-a ascultat dar nu te-a auzit…….a zis ca tine dar a facut ca el si cand zici STOP….tot tu esti nebun ……..
articolul tau ma relaxeaza: daca iubesc, nu trebuie sa ma agit sa posed persoana iubita, e suficient sa ma port decent. Asta e?
Am omis sa recunosc marea mea greseala: am crezut ca fericirea mea va creste cu ajutorul relatiei……
1. Bineinteles ca o relatie te poate face fericit, sau nefericit, dar nu este de ajuns numai relatia deoarece la aceste doua situatii, mai concura si serviciul, prieteni, hoby-urile, starea de boala fizica, dar mai ales mentala, gradul de educatie, iar aici ma refer in special la cei sapte ani de acasa, suturile primite de la viata, care te pot dezechilibra mental, etc.
2. Bineinteles ca suntem diferiti, dar aceasta diferenta se poate negocia in unele cazuri, iar in alte cazuri este indicat ca sa-i dai celuilalt, libertate de miscare, fara ca sa te implici in cea ce face el, fara ca sa vrei ca sa-l transformi, ca sa faca musai ca tine in anumite probleme de bun simt.
3 Bineinteles ca putem avea emotii nepotrivite, emotii negative, dar daca avem notiuni, daca suntem educati cu cunostiinte de psihologie si nu cu radio sant, aceste emotii pot fi estompate, diminuate, fara ca sa ne scoata din minti.
4. Se mai intampla si astfel de lucruri in viata si cred ca fiecare dintre noi, a trecut prin astfel de atentii indreptate spre locuri gresite la un moment dat si vom mai trece. Ele de asemenea pot fi diminuate de cei care comunica intre ei, de cei care au cunostiinte de psihologie si nu de radio sant, de odihna, de hoby-uri care sa ne umple mintea, etc.. In schimb, lipsa acestora pot duce la exasperare.
5. Si aici putem gresi, deoarece nu constientizam daca nu avem cunostiinte de psihologie de diferenta dintre indragostire si iubire, de faptul ca putem ca sa ne indragostim si sa iubim de mai multe ori in viata, iar anumite institutii precum nunta la biserica, sau casatoria se bazeaza pe “Da”, pe juraminte, care de multe ori sunt in afara sentimentelor, chiar de la inceputul relatiei celor doi, iar mai tarziu aceste juraminte se pot transforma in emotii nepotrivite, emotii negative.
Nevoia de psihologie creste in societatea actuala, deoarece aceasta societate este construita foarte mult pe tentatii de tot felul, tentatii libertine care au crescut foarte puternic mai ales dupa 1989.
In societatea de acum 100 de ani, tentatiile erau foarte putine, regulile stricte erau dictate in special de educatia conservatoare a acelei societatii, care printr-un nivel foarte redus de educatie, de cunostiinte din afara comunitatii lor de la acel moment, sat, comuna, oras si chiar la nivel de tara, nu crea oamenilor baza pentru a fi tentati de excursii, de haine si giuvaieruri luxuriante, de automobile ultimul racnet, de electronice ultrasofisticate, etc. In acest fel psihologia pune la indemana oamenilor un instrument foarte important de descalcire a foarte multe intrebari pe care si le pune omul contemporan noua.
Tot din cauza acestor tentatii divorturile au parte de cele mai socante acuzatii, pentru ca una dintre parti sa acapareze cat mai multa avere, necesara in foarte multe cazuri, satisfacerii tentatiilor, acaparare care duce la ruperea oricarui dialog intre cei doi.
mi-au trebuit 15 ani ca sa imi dau seama ca era ,,indragostire,,…nu IUBIRE!!!:))
Nu cred ca vocatia poate sa desparta, daca relatia este „lucrata” cum ne inveti tu, ce daca avem vocatii diferite, nu putem sa ne sustinem si sa ne incurajam unul pe altul?cred ca daca egoismul ar fi mai deloc, ar fi super. Multi il stiu doar pe „eu” si inteleg ca a evolua, este a face sa mi fie doar mie bine celalalt vine cu mine( unde si cum vreau eu) ok , nu vine pa si la revedere. Se ” lucreaza” prea mult pe EU. Am uitat ca viata e creeata sa fie traita in ” haita” , nu doar pt individ. Deci exista minim doi. Daca valorile morale ar exista in fiecare si le am oferii unii altora, nu ca moneda de schimb, atunci ar exista iubirea cea adevarata si intre semeni, cu atat mai mult intre parteneri si cred ca ar dura ceva mai mult decat este acum si de ce nu si pana la adanci batraneti.
Am descoperit ca în viata mea n-am nevoie de iubire,de fericire sau de împlinire. Pentru ca acestea mi le pot fabrica eu,atât acasa,cât oriunde altundeva unde sunt prezent. Nu ma prea poate ajuta o iubire adevarata. Pentru ca nu o merit. De aceea,nu o voi gasi NICIODATA. Pentru ca iubirea adevarata si fericirea durabila pentru mine sunt EU. Demult nu mai sper. Pentru ca sperantele nu se împlinesc. Deoarece totul depinde de mine. Sunt la fel de puternic precum Principiul creator al Universului,dar în mic. Pot sa ma descurc si fara relatii interumane,chiar si fara relatia de cuplu. Pur si simplu,sunt creat pentru altceva. Sunt un fel de Data din Star Trek,în miniatura însa. Nu am nevoie de femei în viata mea. Daca cumva câte una s-ar încumeta,pot sa le închid usa si singur. Va multumesc pentru intelegere.
Salut Pera!am citit toate articolele tale pana in prezent si as vrea sa impartasesc si eu etapele prin care am trecut eu in relatia mea de iubire cu fostul meu sot timp de 15 ani de zile.Mie mi se pare un pic mai ciudat ca de la etapa de indragostire am trecut in etapa unei relatii in care am cooperat ,ne-am sprijinit si am evoluat foarte mult impreuna,amandoi eram preocupati ca celalalt sa-si indeplineasca visele sa fie cea mai buna varianta a lui,sa fie fericit si am reusit.La 28 de ani am simtit ca traiesc marea iubire,cand m-am casatorit am simtit ca sunt cea mai fericita femeie din lume si el era la fel de fericit.Ne-am implinit visele cele mai marete si totul parea ca e perfect! Simteam ca el este sufletul meu pereche,marea mea iubire,defapt si singura!Insa dupa 2 ani a aparut criza financiara in cuplu,foarte grava,urmata de o criza emotionala si apoi de criza sexuala.Dupa care a inceput lupta pt putere din care se pare ca nu am mai putut iesi,desi credeam ca dragostea va invinge,nu a fost asa!Avand amandoi rezervoarele goale,nu am stiut pe atunci limbajul iubirii,am avut stima de sine foarte scazuta,nu mai stiam cine sunt si ce ma poate fericita,imi venea sa mor sau sa plec,sa plec in lume si asa am ajuns la divort.Acum sunt divortata de 4 ani si jumatate,am relatii de buna calitate cu oameni dezvoltati emotional si spiritual doar ca nu pot lega o relatie de iubire doar de prietenie,nu ma pot implica emotional deloc si simt in continuare ca tot el este marea mea iubire,mi-e foarte greu sa mai iubesc pe cineva si de aceea sunt singura,cred ca nu pot depasii un blocaj.Multumesc!
https://www.youtube.com/watch?v=DVGTnhnHW9Q
Un soi de indiferenta fata de partener si un soi de egoism il face sa vina catre tine.
E o realitate. Problema e ca natural si fara efort te concentrezi pe altceva, doar cand nu mai iubești si cand efectiv nu-l mai vrei dorești.
Daca nu ai un domeniu care te captiveaza dinaintea relatiei si anume acea vocatie, e greu sa fii natural nefocusat pe relatie.
Singurul concept clar interesant e gasirea vocatiei.
Cred ca daca iti gasesti vocatia , aceea poate sa fie marea ta iubire. Atunci natural nu te mai comporti ca si un muschi care creste pe copacul relatiei pt ca iti tragi seva din vocatie. Atunci esti si interesant pt partener pentru ca in mod paradoxal un pic de indiferenta creaza dorinta……
Oamenii doresc ceea ce nu pot „detine”…intrutotul…Trebuie sa lupte permanent, trebuie sa fuga dupa tine…cumva…. Daca te-ai oprit si „te-ai dat” unui alt om…..te are…..deci.nu te mai vrea.
La un moment dat in articol spuneai asa:
„Ai putea oricand sa schimbi perspectiva unei intamplari ”nefericite” si sa o vezi ca pe o sansa de a face o schimbare, sa vezi o cearta ca pe o trezire a constiintei sau sa vezi suferinta ca pe o etapa necesara pentru a deveni o persoana mai puternica.
Daca lasi intamplarile nefericite sa iti strice zilnic dispozitia, daca vezi certurile ca drame si suferinta ca blestem, a fost este si va fi doar alegerea ta.”
Daca toata lumea ar face asa, in relatiile lor cu societatea in general, si nu doar in relatiile cu partenerul imediat din viata noastra, am putea spune in adevaratul sens al cuvantului ca lumea incepe sa devina mai buna, iar primul pas spre a putea toate cele de mai sus e o adanca autocunoastere.
Wonderful beat ! I wish to apprentice while you amend your site, how could i subscribe for a blog web site? The account aided me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast offered bright clear idea