A crescut in casa cu un tata extrem de violent.
Era doar o fetita de 10 ani.
Mama lor era rupta cu bataia, ea si fratii ei la fel.
Seara in linistea completa a strazii ascultau sa auda pasii si mersul.
“Vine beat azi sau treaz?”
Il stiau dupa mers.
Si stiau daca azi e din nou razboi sau nu.
De cele mai multe ori era din nou iad.
A dormit pe strazi, la vecini si la scoala.
Cu toate astea, a pus barbia in piept si a indurat.
Ceva in ea, esenta ei divina, sufletul, spiritul, nu au cedat.
Era printre primele la scoala in ciuda greutatilor inumane prin care nicio fiinta umana nu ar trebui sa treaca.
Isi ajuta copiii din vecini cu temele si intreaga ei viata a invatat sa fie puternica singura pentru ca nu era nimeni acolo langa ea sa ii ia de pe umeri vreo greutate.
Si asta a salvat-o.
Ba mai mult, a ridicat-o.
La 32 de ani avea un job bine platit, facea sala de 5 ori pe saptamana, era fanatica cu mancatul sanatos, isi mai luase un job pe langa, era voluntara in alt proiect si o zi pe saptamana petrecea cu nepotul ei.
Stiai ca la ea poti sa apelezi oricand si oricat de multa treaba avea deja, isi facea timp si pentru tine.
Daca pierdea somnul sau era coplesita de greutatile si suferintele proprii, stia ca nu e treaba nimanui sa stie ce e cu adevarat in sufletul ei.
Iubitii care ii treceau prin pat erau alungati a doua zi.
Nu era treaba lor sa ramana.
Uneori si-ar fi dorit mai multa afectiune si imbratisari dar cum sa ceara? Asta ar fi insemnat slabiciune, vulnerabilitate si oamenilor le plac cei puternici, capabili sa se descurce tot timpul singuri, care au doar de oferit si nu cer nimic.
Cei tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul optimisti si plini de speranta, cei tot timpul energici.
Intr-o zi aparent banala, eroina noastra a simtit niste dureri in abdomen.
Era la job asa ca nu a bagat de seama.
Avea plin de deadline-uri.
Poate era ceva de la sala. Sau mancase ceva.
Nu conta, o sa faca ce a facut tot timpul: o sa lucreze si o sa uite, pana seara o sa ii treaca.
Insa nu a trecut.
Seara durerile s-au acutizat.
A doua zi si mai tare.
Avea mult de lucru si nu avea timp sa mearga la doctor.
Doar in a treia zi, cand durerile din abdomen au devenit aproape insuportabile, si-a permis sa ceara 2 ore libere pentru a fugi pana la o policlinica.
Verdictul?
Apendicita acuta cu pericol iminent de peritonita.
Mai simplu, apendicele umflat si plin de puroi era la cateva ore de rupere si ar fi imprastiat puroiul in organism, mortalitatea in aceste cazuri fiind de 50%.
Eroina noastra, puternica singura pana la 32 de ani, a fost la cateva ore de moarte.
Ceea ce in copilarie si tinerete a salvat-o, azi ar fi omorat-o.
Viata are modalitatile ei de a ne preda lectii iar unele sunt dure.
Omul este facut sa traiasca in comunitati, sa ceara ajutor si sa il ofere. Sa fie vulnerabil si sa invite la vulnerabilitate cu iubire, blandete si acceptare.
A ne deschide unii in fata altora este cheia conexiunii umane.
Traim azi intr-o societate care de la nastere ne impinge in sisteme toxice care lovesc atat de tare in esenta noastra umana, in sufletul nostru incat ne inchidem si ne propunem sa nu ne mai deschidem niciodata pentru a nu mai suferi.
Viata insa, vrea altceva de la noi, in ciuda durerilor si traumelor la care am fost supusi.
Viata vrea sa RENASTEM.
Viata vrea sa refacem legatura dintre suflet, corp si creier si sa redevenim intregi, umani, puternici, vulnerabili, iubitori, creatori.
A fi puternic singur a devenit un scut pe care il purtam cei mai multi dintre noi.
Ce nu stim e ca a fi puternic singur te-a salvat cu multa vreme in urma, dar azi te va distruge.
Am devenit puternici pentru ca am fost abuzati si traumatizati cand eram mici.
Si nu ne-a invatat nimeni ca ne putem vindeca, ne putem regenera si putem renaste pentru ca viata noastra azi nu e aceeasi cu cea din copilaria si tineretea noastra.
Dimpotriva!
Azi putem spune ca am reusit.
Avem resurse, suntem pe picioarele noastre, putem sa ne asumam decizii, comportamente si responsabilitati.
Suntem pregatiti sa platim pretul sau sa culegem roadele deciziilor noastre.
Suntem creatori ai relatitatii noastre si NE APARTINEM.
Nu mai suntem victime, copii neajutorati in fata protectorilor nostrii transformati in dusmani si agresori.
Insa ramanem adormiti cei mai mult dintre noi.
Ramanem prizonieri in trecut si astfel, durerea ce dureaza de 10-20-30 de ani este ascunsa in interior.
Insa existe consecinte.
Abuzurile si trauma sunt solul fertil pe care prind radacini toate suferintele si ranile noastre.
Abuzul sexual, fizic, emotional sau spiritul, neglijenta duc la traume.
Traume din care incoltesc frica, rusinea, durerea, furia, singuratatea, vinovatia, nedreptatea.
Si dupa ce a trecut suficient timp, semintele devenite muguri si vlastari se transforma in arbori uriasi din care noi vedem doar coroana si fructele otravite.
DEPENDENTELE
Sa ne aducem aminte definitia unei dependente dupa Gabor Mate:
– orice comportament care iti ofera placere sau alinare temporara de scurta durata
– nu te poti abtine si nu te poti opri din acest comportament, ai o pofta nestapanita
– produce consecinte negative pe termen lung
Comportamentul poate fi orice, de la consum de substante, mancare, droguri, alcool, internet, cumparaturi, jocuri, munca, relatii si drama.
Dupa aceasta definitie, ai putea spune ca macar odata in viata ai fost dependent?
Dificultatea dependentelor vine din faptul ca nu dependentele sunt problema si majoritatea specialistilor se concentreaza pe substanta sau comportament.
Intrebarile care ar trebui sa se puna sunt:
Care este cauza reala pentru care ai nevoie de alinare termporara sau o placere provocata de stimuli externi?
Ce lipseste in viata ta acum?
Ce suferinta te face sa nu poti sa traiesti curat si linistit in propriul corp?
Ce primeste dependentul ca si beneficii de la dependentele sale?
Pai primeste control, pace, calm temporar, eliberare de durere.
Ar trebui sa ne intreb “de ce si de unde durerea?” in loc sa intrebam “ de ce dependenta?”
Ne uitam a viata omului dependent si vedem ca au fost abuzati fizic, neglijati, abuzati sexual, abandonati din nou si din nou si de aici durerea.
Creierul se dezvolta impreuna cu mediul.
Fiecare om umple golul asa cum poate si cum stie.
Golul se creeaza si creste acolo unde n-am primit ce aveam nevoie cand copii si tineri.
Oamenii care incurajeaza dependentele sunt dependenti de putere.
Bogatie, putere, achizitii materiale, control.
Toate astea sunt tot incercari nereusite de a umple golul.
IIsus si Buddha au fost tentati de diavol cu putere si bogatii.
Ambii au refuzat.
Iisus a spus ca “ Regatul lui Dumnezeu e inauntrul nostru”
Buddha a spus “ Nu ma ascultati pe mine ci cautati lampa si lumina din interior”
Lumina este in noi, in comuniatate, in intelepciunea si creativitatea noastra, in conexiunea dintre noi.
Suntem fiinte sociale.
Cand suntem deconectati experimentam durere si reactionam prin dependente, agresivitate, violenta, furie.
Ca sa ne vindecam pe noi si societatea, trebuie sa ne vindecam ranile emotionale.
Oamenii isi pierd sanatatea, banii, dintii, familia, sensul, job-ul tot si nu se pot opri.
Nu isi pot vindeca golul si nu cer ajutor.
Oamenii nu cer ajutor pentru ca au fost invatati ca fi fi tare, a nu fi vulnerabil e cheia succesului.
Ei bine, vreau sa te deschizi in fata mea si a noastra.
Vorbeste-mi te rog despre ce inseamna a a fi puternic sau slab in cazul tau, despre ranile si dependentele tale.
Vreau sa ne ajutam reciproc si primul pas e sa ne deschidem.
Am un plan in 5 pasi.
Planul in 5 acte despre care iti vorbesc in 2 zile dar prima oara am nevoie sa stiu cine esti, unde esti, daca exista suferinta, gol interior, trauma si dependenta si de unde pornim ca si o familie, printre greutati spre stele.
Si nu uita, solutia nu este in taiatul copacului.
Radacinile raman in pamant si vor creste din nou.
E nevoie sa mergem la RADACINA.
Ne ajutam?
Pera Novacovici
39 de răspunsuri
Buna,
Si eu am fost copil singur la parinti, tatal alchoolic si violent, dar doar cu mama mea. Pe mine nu m-a batut niciodata . Nu am fost un copil obisnuit cu tandretea, cu caldura , am crescut izolata oarecumva. Nu-i mai invinovatesc pe parintii mei de multa vreme. Asa a fost sa fie, iar trecutul nu-l mai pot schimba.
Ce am devenit?
M-am casatorit cu un barbat dependent si el de alchool. Am divortat. Nu inainte de a avea 2 copii. Sunt divortata de multi ani. Mereu mi-am dorit o relatie de dragoste sanatoasa, dar nu cunosc oamenii potriviti. Si chiar asa este.
Sunt o femeie care nu poate avea relatii de lunga durata. Nu, nu eu ii resping, ci pur si simplu nu ii intalnesc. Cand mai cunosc pe cate cineva, se intampla ca acela ori sa fie deja implicat in alta relatie, ori sa nu-si doreasca o relatie serioasa, iar eu nu stiu gestiona situatiile. Ma tin demna, incerc sa nu coplesesc, incerc sa nu ma agat. Nu stiu sa fiu vulnerabila, asa este.
Sad 🙁
Buna seara,
Sunt o femeie in vârsta de55ani, sunt divorțată după 24 ani de căsnicie . Locuiesc cu mama, fiica mea și sora mea.Mama este autoritara cu noi,trebuie sa facem numai ce vrea ea,se victimizează tot timpul și ne este foarte greu.
Și eu aproape la fel ca tine, am luat-o pe mama la mine si mi-am adus inapoi scandalurile, vinovatia senzatia ca oricat dai de la tine , tot nu e de ajuns, tot nu esti destul de bun. Suntem ” surori” de aceeasi viata… capul sus si mai vorbim!
Bună! Su Eu sunt un copil cu o copilărie traumatizată, tata nu era alcoolic dar era violent. Acum sunt căsătorită si pot spune că am o căsnicie fericită, dar mi-e greu să cer ajutorul celorlalți și uneori mi-e greu să accept ajutorul. „Pot si singură ” Asta e motivul pt care ma ceartă uneori și soțul.
Eram o persoană normala pana în primăvara anului 2016 nu știu ce mă adus în starea ăsta cred eu ca dorul de casa fiind plecata în italia din 2015 luna 10sufeream în mine și nu spuneam nimic simțeam dorul de fete și soț ca un cuțit cu 2 tăișuri am plecat în sfârșit acasă au început aceste atacuri și nesomnul noaptea spun cu mana pe inima am familie și soț minunat și copilăria mea a fost foarte buna 2 părinții muncitor și fără vicii deci nu pot sa îmi explic ce este cu mine sincer
Durerea…inima frântă in urma despărțirii după 20 de ani căsnicie
Mă simt trădată…mințită
minunat
Salut!
Eu nu mi-am cunoscut tatal, nu stiu nimic despre el. Mama era alcoolica si pana la cca 12 ani era ca si cum nu as fi existat pt. ea, iar cand ma vedea ma privea cu dezgust. Am crescut in casa cu bunicii din partea mamei pana ce acestia au murit. Am avut o legatura mai apropiata cu bunica, desi nu as spune ca era o persoana calda – genul ala de femeie de la tara care a trecut prin multe greutati. Dupa moartea lor m-am mutat in alta parte doar cu mama. Deja isi pierduse serviciul, traiam din somaj,iar apoi din pensia ei anticipata. Eram familia monoparentala cu datorii la intretinere, copilul din flori sarac, dar cu mintea iute. A incercat atunci sa creeze o relatie cu mine, dar era prea tarziu si nici nu stia cum. A murit cand avem 18 ani.
In prezent am 30 de ani, sunt singura din toate puctele de vedere (abandonez inainte de a fi abandonata), iar daca incerc sa creez o farama de relatie cu o fiinta umana ma simt respinsa extrem de usor. Am mereu pe fundal ideea ca nimeni nu ma vrea, dar e draguta pt. ca na… insa de fapt nu stiu cum sa scape mai repede de mine. Si atunci ma retrag iar.
Nu imi vad rostul, nu vad sensul, continui sa traiesc din inertie.
Iar legat de dependente – am fumat si m-am lasat; obisnuiam sa mai beau uneori, insa am renuntat de tot de teama sa nu ajung ca mama. As spune insa ca sunt workaholic. Desi ma mint uneori ca macar asa nu fac umbra pamantului degeaba.
Nu te ajuta nimeni fara sa oferi ceva in schimb. Poate cu firmiturile de la masa de pranz sau cu hainele uzate din sifonier. Am urmat scoli de spiritualitate care promiteau marea cu sarea. Cand le spuneai despre problemele tale spuneau ca cine stie ce ai facut altadata, dar daca aveai bani sareau toti sa-ti ofere serviciile. A trebuit odata cand am fost internata in spital sa aman sedinta de indreptare a coloanei vertebrale a fiicei mele. Terapeutul ce isi pune la intrarea in cabinet toate icoanele posibile cu sfinti tamaduitori nu a vrut sa-i mai faca programare ptr. ca, dupa ce a ajuns faimos se ghideaza dupa legea eficientei.
Am fost 4 frați,un tată mai mult absent(plecat la Brașov pt Școala de Subofițeri,plecat la București pt Academie,la Brăila,noi la Timișoara,la Cluj,noi la Brăila,La Cluj,el la Dej…
Aveam 20 de ani când a început să locuiască cu noi efectiv.
Până atunci ne-a crescut mama cum a știut:bătai pt toți pt ce făcea oricare dintre noi,bătăi la teme,lipsa de afecțiune, certuri permanente cu tata când venea acasa- credeam că din cauza noastră că suntem”rai”,dar,de fapt,tata era gelos.
Educatoarea noastră stătea lângă noi,a devenit prietena de familie,ne vizitam,dormeam la ea.Ea avea prieten…Au început abuzurile sexuale (6-8 ani).
Pe la 19 sau 20 de ani(nu mai stiu) am fost abuzata sexual din nou.
In clasa a 12-a am cerut pt prima data ajutor-am mers la o psihiatra care,după 3 luni de tratament,m-a trimis la psiholog.
Am inceput sa vorbesc despre familie,dar nu despre abuzul sexual de care uitasem.
După 8-10 ani mi-am amintit de abuzul sexual de la 19/20 de ani.
După alți 7-8 ani am inceput sa vorbesc și despre abuzul sexual din copilărie.
Am cerut ajutor și asta m-a ajutat mult,dar inca nu mi-am rezolvat toate problemele.
Am 41 de ani peste o săptămână,am avut câteva relații (toate de cel puțin câteva luni), dar niciodată nu am ajuns prea departe fizic și încă îmi este greață,frica ,am o oroare sa mă gândesc la așa ceva.
Nu sunt singura-am prietene cu care împărtășesc din când în când ce simt,sora mea geamănă (părinții mei nu știu de abuzurile sexuale),terapeuta mea care este alături de mine,particip la cursuri de dezvoltare personală…
Buna seara Sunt femeie si mama am 42 ani Viata mea personale de mic copil am traito intr un stres violenta jigniri si umiliri abuzata fiind verbal si fizic nu am avut curajul de a spune cuiva aceasta problema saturandu ma de violenta de acasa si scandaluri avand prieten cu 10 mai mare ca mine si ramanand insarcinata am luat hotararea de a ma casatori fiind al 3 copil din cei 5 asa crezand ca scap de problemele de acasa dar ajungand sa fiu casatorita a inceput sotul sa fie violent fiind insarcinata am nasut prima fiica si traind in stres si in familiia mea ne avand curaj sa spun mamei de reacttle violente ale sotului fiind si ea batuta de tatal meu dupa 8 ani a venit pe lumee si a doua fiica neavand curaj sa ma despart de el doar dupa 13 jumate am prins curaj cu ajutor ficei mai mari
Mulțumim Delia pentru onestitate! Dacă vrei să ne întrebi ceva, suntem aici.
Buna! Sunt o femeie divortata,care mi-am crescut singura fara nici un ajutor cei 2 copii.Imi doresc o relatie normala si sanatoasa dar nu intalnesc pe nimeni, apar doar persoane ,,ocupate”care pt mine nu prezinta interes.Nu am cerut ajutor si nu cer ,am fost nevoita sa ma descurc.Sunt privita ca omul ce poate darama munti desi eu stiu ca sunt o sesibila.
Fiind privită ca un om care dărâmă munți, înseamnă că asta transmiți în exterior, chiar dacă tu ești sensibilă. Abilitatea de a „dărâma munți” este o trăsătură masculină. Desigur, este în regulă să ai această abilitate la locul de muncă sau în profesia ta, dar când vine vorba de viața personală, va fi greu să atragi un bărbat masculin, deoarece nu prea are cum să se creeze polarizare.
Aparent am tot ce imi trebuie. Pe dinăuntru mă simt goală, vulnerabilă,pustiită,fără încredere în mine și in ceilalti. Puternică pentru ceilalți totdeauna, dar sufletul meu urlă uneori si sangereaza, astept si nu știu de fapt ce. Nu cred că am traume din copilărie sau poate nu le constientizez, oricum sunt împăcată cu copilaria mea. Mi-aș dori să pot vorbi cu tine face to face, cred că ai niste răspunsuri totuși.
Scrie-i lui Pera la adresa [email protected]
Off nici nu stiu de unde să încep si cum sa încep…. Articolul parca m-a descris pe mine, dar fara partea copilărie. Ai mei s-au despărțit cand aveam eu 1 an si 8 luni. Eu am rămas la tata si sora mea care avea 5 luni, la mama. Am stat cu tata si bunica din partea lui. Mai mult ea m-a crescut si m-a educat cum a crezut ca e mai bine. Si sincera sa fiu, nu a dat gres. Cu mama nu am mai vorbit si nici nu m-a cautat. Tata nu s-a mai căsătorit, dar a tot avut relații trecătoare. Era tot la lucru si la iubitele lui si cam uitase ca are acasă un copil de crescut. In fine, am crescut si la 20 de ani am vrut să plec la facultate cât mai departe de casă. Să fug departe si sa nu ma mai întorc. Si asa am facut. Am plecat cat mai departe de casă, ca sa uit tot….
Mulțumim Cristina pentru deschiderea din răspuns.
Buna seara!
Ma numesc Scarlat Mihaela, am 52 de ani, si sunt dependenta de medicatie prescrisa de medici psihiatri
Am o depresie din anul 1992,si de atunci ma lupt cu ea. Viața mi-a oferit in continuare mai mult lucruri destul de stresante, si nu imi pot reveni. Ultimele intamplari au avut loc acum 2-3 ani.Mi-a decedat tatal si la 10 luni dupa dansul si sotul. Nu pot trece peste acest episod din viata mea,ca nu un suport moral,sunt ca si singura. Stau cu copiii,dar sunt f reci.
Salut Mihaela! Psihoterapie ai făcut?
Multumesc pentru gândurile frumoase. Tristă poveste.Am vrut sa scriu si eu ceva despre mine dar cand am citit comentariile am gândit că ,,problemele” mele sunt mici pe langa ale celor de mai sus.Am 59 de ani si datorita si ție ma apuc de a doua facultate,de psihologie. Multumesc,Opera, încă o dată.
Excelent! Mult spor pe drumul psihologiei!
A fi puternic in cazul meu este sa fiu independent, sa ma descurc in orice situatie. Sa nu-mi plang de mila atunci cand ceva nu este pe placul meu ci sa caut solutii pe care sa le duc la bun sfarsit. Despre ranile mele, cred ca nu ar ajunge spatiul aici 🙂 ,sunt plin de cicatrice pe care le port mandru. Divortul parintilor si comportamentul mamei vitrege deincepand cu inplinirea varstei mele de 12 ani m-au ranit si m-au marcat, dar am tras mereu consecinte pozitive, atunci cand vedeam sau traiam lucruri care nu erau la locul lor, ziceam: Eu nu voi face asa ceva, eu voi fi mai bun si am facut tot posibilul sa merg mereu pe acest drum. Nu mereu am reusit deoarece mai au si altii ceva de spus. Cand a a vut baiatul meu 12 ani, s-a repetat situatia si în viata lui, s-a ajuns la divortz intre mine si mama lui si m-a durut foatze mult cand la ordinele tribunalului trebuia sa las sa mi-l ieie mama lui de langa mine. Aceasta rana este mai adanca dacat cel din propria mea copilarie. Dar ma consoleaza ca am pastrat cu baiatul meu intre timp crescut major de 24 de ani, o legatura prieteniasca bazata pe incredere, consens si empatie. Dependente probabil ca nu mai am.
Ceea ce spui tu se numește responsabilitate. Ești un om resposabil, ceea ce este foarte bine!
Articol minunat, despre o realitate foarte trista.
O copilărie cu un tata alcooloc, violent m-a făcut să-mi pierd încrederea în mine, sa devin umila și sa devin ca adult un fel de servitoare pentru familia mea și a soțului meu
Mda. Merci Maria că ne-ai răspuns. Din păcate da, sunt multe cazuri de abuzuri…
Salut Pera! Povestea mea seamănă cu a multora dintre cei ce au comentat anterior: singura la părinți,mama autoritară,tata violent și iubitor de alcol,mi-au făcut toate poftele dar nu mi-au spus niciodată că mă iubesc.Am făcut ce am vrut( multe de care nu sunt mandra) dar de multe nu au știut părinții pentru că nu mă întrebau că fac.Am tânjit toată viața după iubire și am făcut alegeri proaste!Am divorțat, singura cu un copil mi-am asumat ambele roluri și nu am mai primit pe nimeni în viața mea( nici nu am întâlnit acea persoana care să topească gheata).Azi singura,fara job,îngrijesc o mama cu handicap.Nu am viața socială,viață a trecut pe langa mine și nu vad nimic pt viitor.Dependenta de dulciuri și cumpărături inutile.
Mulțumim Petro că ne-ai scris.
Salut. Sunt botezat alexandru andrei enacache, sunt din iasi, am 34 de ani si da am suferinte din copilarie dar si de dupa 18 ani pana in prezent. In copilarie aveam simptome de schizofrenie imi amintesc, tata este vampir emotional, mai am o sora mai mare cu 6 ani. Pe la 13-14 ani am fost terorizat de persoane rau intentionate, am fost abuzat sexual de catre prietenul meu, iar de pe la 17 ani am inceput sa beau alcool si sa ma drogez. De la varsta de 20 de ani sant diagnosticat cu schizofrenie si am continuat sa beau si sa ma droghez ani la rand. De 6 ani am oprit drogurile si alcoolul si am trecut la diagnosticul grav (fiind la accentuat). Acum m-am mutat in casa noua cu familia si am inceput sa citesc sa ma dezvolt dar am dusmani la distanta, de moarte. O iubita nu am de la varsta de 17 ani. In mare cam asta e despre mine!
Merci Alex că ne-ai scris. Sperăm să te ajute ce scrie Pera aici.
Buna sunt o persoana cu handicap din copilărie de la un vaccin gresit,un tată alcoolic si violent,o mama traumatizată din cauza bătăilor si a vieții de calvar.Am trăit printre străini si am invatat sa fiu puternică chiar dacă în sufletul meu se dădea o luptă continuă, plângeam dupa afectiune zilnic pana am devenit adult pt ca din partea familiei nu primeam, ma simteam abandonată la site de km de casa,de familia mea si simțeam că nu sunt bună pentru ei de aici slăbiciunea mea de a ma arunca în brațele unui barbat tankund după afectiune,nici căsătoria, nici copilul ce astăzi are 14 ani ,nici celelalte relații nu m au ajutat sa scap de golul interior din copilarie.Sunt dependenta de vb frumoase,de tandrețe, dar sa le simt adevărate izvorate din suflet nu pentru o nevoie fizică a unui bărbat,dependenta de telefon zilnic…Am nevoie de ajutor,dar ma simt puternică și nu cer ajutorul acolo unde ar trebui si sunt plină de nervi,de gânduri negative…nădejdea mi o pun in D zeu…fără bani nu pot face nimic pentru a ma dezvolta personal pt mine si cei dragi…Multumesc
Salut Alina! De ce fel de ajutor ai nevoie? Te putem ajuta cu ceva?
Frumos articol.
Citind din comentarii pot spune că sunt un norocos, cel puțin în momentul de față, dar nu aș vrea să cad în capcana de a și crede acest lucru, așa că aștept următoarele articole pentru inspirație și suport.
Cu bine!
Mulțumim Mike că ne-ai scris!
Bună
Am avut o copilărie cu tot ce mi-am dorit din punct de vedere financiar însă tatăl era violent cu mama atunci cand consuma alcool si am asistat la multe scene de violență atât eu cât și fratele meu.Pe lângă asta,părinții noștri au fost mereu reci cu noi si nu am simtit dragostea lor.Intre timp părinții au divorțat,mama locuiește în altă țară de vreo 10 ani si din pacate relatia mea cu ea s-a răcit si mai mult.
Am visat de mica sa am o familie a mea,o familie in care sa existe armonie,respect si dragoste si sper ca intr-o zi asa va fi!
Sunt câțiva ani de cand am inceput sa simt ca din viata mea lipseste ceva si orice as face,nu reusesc sa umplu acel gol.
Salut Ioana! Ce stă în spatele nevoii de a avea o familie, mai precis?
Fiecare are o poveste. Eu sunt un copil înfiat nu știu tatăl biologic doar mama biologica,toți 3 sunt morți. Mama biologica a murit când aveam 7 ani in acel moment eram deja la noii mei parinti ia ma vizita din când in când. Dar pana s-a ajuns la adopție. După naștere am fost lăsată in spital timp de 5/6 luni la mila asistentelor și pacientelor. De acolo am fost luată dar asta nu a fost tot. Adoptiva a fost foarte crea între ti
P ma luat din nou mama biologica și am fost după 2 săptămâni din nou abandonată intr-o șatra de țigani. Unde am stat 2 săptămâni. Am fost neglijata bolnava și mici speranțe de scăpare. Și totuși Dumnezeu s-a indurat. Am fost și adoptată. După 1 luna de spitalizare. Am crescut de la vârsta de 7 ani și pana la 12. Eram bătută regulat când se bată tatăl meu. Ma dezbracă in pielea goală și ma bagă cu capu între picioare imi prindea mâinile și ma bătea cu cureaua pana ce obosea și țâșnea sânge. Aproape de fiecare data leșinam. Povestea me este mult mai lunga. Nu mai pit scrie imi cer scuze. Sunt copleșită.
Îți mulțumim Zoia pentru sinceritate! Dacă te putem ajuta cu ceva…