A vrut să facă sex și și-a descoperit vocația 

Pentru cei care mă citesc de mai multă vreme şi ştiu povestea, am rugămintea să aibă o secundă răbdare până fac o scurtă recapitulare pentru cei noi.

Primul meu contact cu dezvoltarea personală a fost prin materiale care să mă îndrume spre rezultatele dorite de mine cu sexul opus.

Cu fetele. Cu gagicile. Cu femeile. Pentru că eram pur şi simplu un retardat în materie de fete. Nu exagerez.

Dacă ai citit articolele mele, știi deja că pe la 18-19 ani eram în cea mai proastă perioadă a vieții mele, total descurajat și cu gândul să mă arunc sub tren (citește articolul aici).

Ei bine, pune la pachet acum şi faptul că la 19 ani eram VIRGIN. Nu că ar fi o problemă şi acum ştiu asta şi aş putea să urlu treaba cu megafonul fără să am nicio jenă (ceea ce şi fac dacă mă gândesc bine), la fel cum aş putea să îţi povestesc cele mai intime fantezii sexuale pe care le am, dar nu cred că te ajută pe tine cu ceva. Cel puţin nu acum. 🙂

Atunci însă, era o problemă mare cât Casa Poporului.

În termeni psihologici, mă simţeam total devalorizat ca fiinţă umană. Nu eram în stare să am o iubită în condiţiile în care mulţi, MULŢI alţi băieţi mai tineri ca mine, nu aveau deloc această problemă.

La 19 ani nu aveam în cap nici vocaţie, nici personalitate alfa, nici psihologie.

Aveam în cap un singur lucru.

Îmi doream ca înainte să mor, să mă iubească o fată pentru ceea ce sunt, pentru că sunt Pera, aşa cum era el cu multele lui defecte şi puţinele calităţi.

Am intrat pe net şi am căutat în engleză, „how to make a girl like you”.

După vreo 4-5 site-uri tâmpițele şi lipsite de valoare reală, am dat de un site care mi-a schimbat viaţa de 2 ori.

www.doubleyourdating.com

Nenea ăsta de aici m-a cucerit prin 2 chestii.

1. A spus că oricât ești de sărac, nefericit și trist, există șanse și pentru tine. Am fost sceptic, dar nu am avut încotro decât să îl cred;

2. A spus că nu o să fii bogat  peste noapte, fotomodel sau vedetă nici atât. Dacă nu ai părinți sau neamuri puternice sau influente cam poți să uiți de ajutor de la alții;

DAR

DAR, oricât de prăpădit ai fi, mai există un lucru care îți poate schimba întreaga viață.

Poți începe să îți dezvolți personalitatea și prin asta vei scoate la suprafață toate trăsăturile, calitățile tale, comoara ta interioară și vei obține orice îți dorești în viața reală: succes, bani, faimă, fericire, împlinire – ORICE.

Hai mă dă-o dracu'.

Chiar orice? Şi chiar şi un prăpădit ca mine? Nu l-aş fi crezut, dar intuiţia mea a zis: „STAI aşa!”

Cunoşteam oameni care nu erau bogaţi, frumoşi sau deştepţi, dar aveau ceva ce îi făcea pe toţi cei din jur, mai bogaţi, mai frumoşi şi mai deştepţi să se supună lor. Erau lideri, deşi aparent nu aveau nimic din ceea ce societatea numeşte „succes” sau „ statut social”.

Însă, aşa cum aveam să aflu mai târziu, aveau PERSONALITATE. Şi nu orice fel de personalitate, ci o personalitate alfa.

Pe atunci nu am dat importanță acestei filozofii şi m-am pus să învăţ seducţie. În 6 luni în care am studiat, printre altele:

– cum să îmi cresc încrederea în mine;

– cum să îmi schimb convingerile limitative;

– cum să îmi cresc inteligenţa emoţională;

– cum să vorbesc şi să mă comport;

– cum fiu interesant şi să nu plictisesc;

– cum să mă mişc şi ce limbaj nonverbal să am;

– cum să mă comport la prima întâlnire;

… şi multe alte trăsături de personalitate.

Am studiat lucrurile astea zilnic, 6 luni, notând în caiete studenţeşti. Aplicam zilnic, vorbind cu fete pe stradă pe care le vedeam pentru prima oară. Eram respins destul de des, dar făceam progrese şi nu am dat înapoi pentru că vedeam micile victorii. Începuse să îmi placă de noul Pera care avea mai mult tupeu şi o nouă foame de cunoaştere, învăţare şi evoluţie.

După 6 luni, făceam sex pentru prima oară şi aveam o iubită care mă privea cum nu m-a privit nicio fată până atunci. Era atrasă de mine şi îi plăcea de mine pentru ceea ce eram eu ca şi om. Pentru că garantat nu aveam absolut nimic altceva.

Mi-am pierdut virginitatea în noaptea de Înviere.

Omorâţi-mă cu pietre dacă vreţi, ăsta e adevărul. Fata a spus părinţilor că merge la Înviere, a venit la mine şi am comis-o.

Pe drum înapoi spre casă, la 5 dimineaţa, într-o zi de aprilie, sâmbătă spre duminică, pe un bulevard din Timişoara, nici o maşină, doar Pera pe mijlocul străzii spunându-şi:

„Bă, eşti prost? Dacă unul ca mine poate să citească 6 luni şi să rezolve un mister pe care de mii de ani poeţii, filozofii și psihologii spun că nu îl înţeleg – iubirea, atracţia sexuală, relaţiile dintre bărbaţi şi femei – oare cât de multe lucruri mai pot face? Dacă aş aplica aceeaşi metodă cu studiul şi practica şi în alt domeniu? Ca de exemplu banii. Sau sănătatea. Aproape sigur rezultatele ar trebui să fie aceleaşi.

Tot ce vreau să fac pentru restul vieţii este să îmi dezvolt personalitatea şi să obţin tot ce vreau în viaţă, setând tot timpul standarde mai înalte, dorinţe mai mari, muncă mai multă pentru că toată puterea este la mine. Pot cu mâinile mele, cu capul şi inima mea să obţin orice vreau, să scap de orice probleme, să cuceresc lumea.”

După aceste gânduri, m-a lovit şi al doilea val:

„Stai puţin. În întreaga lume omenirea suferă ca şi mine, poate în alt fel şi în alte domenii, însă oamenii nu ştiu că pot să facă ceea ce am făcut şi eu. Să studieze intens un domeniu şi să ajungă să îl stăpânească şi să scape de suferinţe sau să îşi atingă orice visuri.

Vreau ca pentru tot restul vieţii mele, să spun lumii ceea ce mie mi s-a spus când eram în cea mai neagră perioadă a vieţii mele.

ŞI TU POŢI, indiferent cine eşti, unde eşti şi ce trecut ai avut. Şi poţi să obţii orice prin dezvoltarea personalităţii.”

Aceasta este misiunea mea în viață.

Se spune că în Egiptul antic, când ajungeai la poarta raiului, ca să poți intra, primeai două întrebări:

Ai fost fericit?

I-ai făcut pe alții fericiți?

Primeai dreptul să intri în rai doar dacă la ambele întrebări răspunsul era DA.

Pe mine mă face fericit să citesc și să mă educ pentru a evolua în propria viață.

Fac tot ce pot să aduc fericirea și altora, scriind și transmițând mai departe ceea ce descopăr pe pielea mea și prin evoluția mea.

Aceasta e vocația.

Și pentru mine vocația a venit dorindu-mi să nu mai fiu privit de fete doar ca un bun prieten, ci ca și bărbat, partener sexual, partener de cuplu.

Vreau să reții 4 principii care cred că te vor ajuta foarte mult în viață:

1. Acolo unde ai o nevoie, o suferinţă sau o dorinţă mai mare, este un semn că te cheamă vocaţia. Mergi cu încredere pe drumul semnalizat de nevoile, suferinţele sau visurile tale şi eşti pe drumul cel bun. Acestea sunt vocea ta interioară care îţi vorbeşte şi îţi cere să îţi îndeplineşti misiunea faţă de tine, care este propria ta evoluţie.

2. Nu fi retardat aşa cum am fost eu şi nu aştepta soluţii rapide. Nici în slăbit, nici în iubire, nici în bani sau în orice vrei tu. Eşti prostul satului dacă tu crezi că fără dedicaţie, muncă şi disciplina rutinei zilnice vei obţine ce îţi doreşti sau vei scăpa de suferinţe ajutat de cineva, câştigând la loto sau prin alte pastile magice. Îţi spun asta cu toată dragostea, bunele intenţii şi compasiunea de care sunt capabil. Citeşte, aplică, transpiră. Vei ajunge mai repede la destinaţie decât încercând 20 de căi rapide care te vor duce toate în cap de fiecare dată şi te-ai trezit că au trecut 10 ani în care tu faci pe victima.

3. În viaţă, caută să fii fericit tu prima oară, mergând pe calea corectă. Apoi abia vei primi ocazia, şansa de a putea face şi alţi oameni fericiţi. Şi asta este vocaţia. Dacă tu eşti fericit şi ai făcut un alt om fericit prin acel lucru care te face şi pe tine fericit, ţi-ai trăit vocaţia. Cel puţin pentru o clipă.

4. Un succes nu poate fi numit astfel dacă nu este dublat de pacea şi liniştea sufletească. De fapt, putem spune că liniştea sufletească este un succes în sine, care, odată atins, amplifică orice bucurie şi atenuează orice necaz. Gândeşte-te care este calea prin care vei obţine tot ce îţi doreşti în viaţă astfel încât fiecare clipă a ta să fie împlinită şi lipsită de stres.

După episodul cu seducţie, fetele şi descoperirea unui nou sens al vieţii mele, aveam tot aceleaşi probleme.

Am decis însă să aplic această reţetă – a studiului intens într-un domeniu şi al dezvoltării de abilităţi.

Am deschis blog-ul pe care îl citeşti acum din august 2005 pentru a împărtăși acest mesaj pe care îl am pentru oricine e dispus să îl primească.

Mi-am scris prima carte Personalitate alfa și am urmat cursurile facultății de psihologie.

Am avut prima mea relaţie de cuplu serioasă la vârsta de 27 de ani care a durat 3 ani după care mi-am luat-o în freză urât de tot ( îţi explic în alt episod ce a fost acolo).

Am ajuns obez la 90 de kilograme şi am început să mă antrenez cu Sorin Fritea care m-a dus la 65 şi sunt la aceeaşi greutate de 4 ani.

Mi-am dus business-ul la un nivel serios.

Am cunoscut şi m-am înconjurat de oameni extraordinari.

M-am căsătorit.

Şi povestea continuă.

Ce e important pentru tine să reţii de aici este că toate astea le-am făcut aplicând aceeaşi metodă ca şi la început.

Dezvoltă-ţi personalitatea în funcţie de ce nevoi, visuri sau aspiraţii ai la un moment dat şi vei obţine tot ce îţi doreşti.

Scrie-mi un mesaj cu ce domeniu ai vrea să începi, ce suferinţe, nevoi sau visuri ai şi am să îţi răspund cu ce trăsături de personalitate cred eu că e nevoie să îţi dezvolţi.

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

77 de răspunsuri

  1. foarte tare articolul, si ador titlul!!! sunt sigura ca toti ne-am gandit la acelasi lucru…hahhaha, multumesc Pera pentru perseverenta ta, te iubesc mult pentru tot ceea ce faci, oamenii au nevoie de lideri. Ma simt bine sa citesc ce scrii tu, sa realizez ca ce simt eu mai simt si altii, ca oricat de mica ar fi o realizare, ea tot realizare se numeste. Cat de bine e sa inteleaga fiecare ca CONTEAZA orice pas , orice idee, orice gand bun, ca daca fiecare ar lucra la fericiea personala, planeta ar deveni o planeta de oameni fericiti

      1. Pera e chiar ok ceea ce spui, pentru orice sta la baza munca, perseverenta si incercarile multiple, nimic nu se obtine cu pastila magica si da orice succes care te motiveaza este ceea ce realizezi cu pasi micuti dar se vede si da devii sigur de tine, esti corect, esti sincer, indiferent ca altii iti pun numai troace in cap pentru ca nu le place adevarul iar noi suntem setati pt a gasi scuze sau motivatii.
        Ai pus punctul pe i, cu lucruri de bun simt pe care toti le stim dar le evitam chiar si in gand. Esti un adevarat deschizator al cognitiilor corecte.
        Buna treaba si citesc cu interes toate articolele, unele le stiu deja pt ca si mie imi place psihologia, am carti luate si mai grele si mai accesibile si de la voi doua sau trei, in functie de cat mi-am permis, toti faceti o echipa buna si ati tradus psihologia pe intelesul tuturor – people to people.

        1. Andreea!! Pilula magica EXISTA !!!! Da exista si asta o spun din proprie experienta, intr-un domeniu complex. La fel de complex ca si medicina. Sau aproape. Daca vrei sa dezolt idea cu cea mai mare placere dar, repet: Pilula magica exista.

          1. Foarte interesanta discuția despre pilula magica! E subiectul unui film recent: Limitless. Personajul principal ia nobilul magica, care îl ajuta să-și utilizeze 100% capacitatea creierului și ajunge în final senator SUA…… Mi-a plăcut atât de mult filmul ca l-am revăzut de 5-6 ori fără sa știu ce îmi dadea starea aceea de împlinire din final. Eram alt om! Și, deodată, am înțeles! Nu pilula era motorul, ci cunoștințele!!!! Și eu și tu și ea și el putem!!!! Avem nevoie doar decât multe cunoștințe!!!! Trebuie sa învățăm mai multe despre lumea din jur și sigur vom trai o viata mai îndestulat, mai fericita și mai liniștită! Aceasta e pilula magica!

          2. Catalin nu ai inteles nimic . ASA-I ?????? Pilula magica nu- i cea din film adica ceva ce inghiti si vine xina cea buna si te face geniu si nici ce ai afirmat tu ca ar fi, dar nu am sa detailez pina nu imi ca cere asta Andreea pentru ca ei i-am raspuns sau poate sa o ceara chiar si Pera, ca e articolul lui si el a mai negat pilula cu pricina.

          3. Ceea ce este clar, Nelu este următorul fapt: Ești complet pe lângă subiectul meu! Habar nu ai ce am spus! Aroganta ta ma dezgusta! Îmi pare rău că am intrat în discuția asta. Pe oamenii de genul tău eu ii ocoles. Nu pot avea discuții cu oameni cu IQ sub 50.Păcat ca autorul articolului nu poate face selecție printre comentatori.

          4. Catalin stii ce spunea Pera intr-un articol de al lui??? Ca atunci cind arati cu degetul catre o persoana arati cu 3 degete catre tine. Faptul ca nu imi ceri sa imi argumentez afirmatiile dovedeste acest lucru. Aroganta se regeseste la tine prin simplul motiv ca refuzi sa recunosti ca ai gresit sau ai omis ceva. Asta iti impiedica evolutia catre personalitatea Alfa sau ca fiinta umana.

  2. Incepi sa ne disperi cu faptul ca la 19 ani erai virgin,e culmea faptul asta,de parca ai zice ca erai ultimul prost de pe fata pamantului.Eu am facut-o la 21 si nu mi se pare cine stie ce,nici nu ma simteam prost,e o chestie indusa de mediul social,efectul de turma,acum e ceva „normal” sa ti-o tragi la 14 ani…Tataie,faci sex cand simti ca esti pregatit si gasesti o persoana care vrea acelasi lucru,restu cu seductia….e pura manipulare si noi astia „big brother” stim chestia asta 🙂

    1. ETE PIRTZ !!!!!! CInd esti pregatit zici tu. Si cind esti pregatit, daca nu ai invatat nimic pina la 18 – 19 ani ?????? Vei spune ca niciodata nu e prea tirziu. Aparent asa este dar, scopul final care este??? Sa iti intemeiezi o familie sa ai urmasi iar asta cit poti s-o amii din punct de vedere biologic si anatomic?? Mult mai capabil esti de a aduce urmasi sanatosi si puternici cind esti tinar decit la 40 sau 45 de ani. Mai ales pentru femei. Oare asta nu inseamna cumva lipsa educatiei la timpul potrivit? Sau mai ales proasta educatie facuta atunci??? Sa nu mai vorbim de lipsa educatiei de orice fel. Si ute asa ajuncem tamie la 19 ani si incercam sa compensam timpul poierdut cu sfaturile si cursurile lui Pera sau ale altora. Tu alexandre, daca esti asa de macho arata-ne marile tale realizari. Arata-le, nu doar te lauda cu ele.

    1. E clar ca educatia financiara, care este un domeniu foarte mare . Primele doua abilitati vitale de care ai nevoie sunt vanzari si marketing. Daca vrei sa faci bani in viata asta, va trebui sa vinzi ceva. Ori produsele sau serviciile altora, ori alte tale. Dupa aceea, nivelul 2, sunt abilitatile antreprenoriale. Adica sa poti face sisteme si echipe care sa faca bani fara prezenta ta permanenta. Asta implica abilitati de manager, de lucru cu oamenii. Apoi la sfarsit, nivelul 3 daca vrei, abilitati de investitor.
      Inceputul insa, este vanzarea. Poti sa incepi lejer ca sa vezi despre ce e vorba in vanzari cu
      http://www.elefant.ro/carti/business-economie/marketing-vanzari/cum-am-devenit-expert-in-vanzari-160087.html

    2. Il contrazic pe Pera, deoarece educatia financiara merge pe A STI, insa reteta este A FI, A STI si A AVEA. Daca vei incepe cu A FI, vei avea acces si la A STI, adica la educatia financiara.
      Si Pera a inceput cu A FI, a inceput sa se dezvolte EL CA PERSOANA, si abia apoi s-a apucat de educatie financiara, de marketing.
      Incepe sa lucrezi deci la PERSONALITATEA TA, la CINE ESTI. Dupa ce atingi un nivel, vei incepe sa inveti teorii, ca sa si STII cat mai multe. Iar a AVEA vine de la sine…

      1. E un pic invers ceea ce ai spus, corect ar fi „a gandi”, „a face”, „a fi”. Pera a inceput cu gandul,dorinta de a face ceva,de a schimba.”A gandi”, tine dorinta,puterea gandului are aceeasi putere ca si cuvantul.Gandurile sunt dorintele,cele care ne baga in priza,cele care creeaza emotiile. Apoi” a face” este continuarea lui „a gandi”, faci ceea ce gandesti. Este materializarea gandului. Daca nu faci nimic,nu ai cum sa creezi visele(gandurile) „A fi”este rezultatul final,opera de arta sau esecul suprem,in functie de gandurile care le ai. Ai gandit,ai facut ,ai (esti). Toate sunt strans legate intre ele si incepem sa gandim(visam),sa facem(invatam) si a fi (avem). Gandesc mare,fac mare,sunt mare! 🙂

  3. Salut Pera !
    Foarte bun articolul, parcă te apropii de noi ăştia netreziţii cu chestii practice, mult mai aproape de realitatea noastră. Mi-a plăcut mult „Acolo unde ai o nevoie, o suferinta sau o dorinta mai mare, este un semn ca te cheama vocatia.”. Pe mine m-a lăsat cu gura … într-o anumită poziţie (la gândul că o s-o descopăr şi eu la un moment dat).

    1. Buna Pera! Felicitari pentru articol si pentru toata determinarea ta!! Pe mine ma intereseaza sa am o relatie de cuplu in care sa ma simt implinita, ambii sa ne simtim impliniti. Sa nu mai repet greselile trecutului, divort etc. Da-mi niste indicii te rog! 🙂

  4. Foarte bun articolul domnule Pera, va citesc articolele de ceva vreme..si schimbarile se observa.Va rog daca se poate sa.mi spune.ti niste titluri de carti privind dezvoltarea personala si arta seductiei pe care dvs le-ați citit !

    1. Cartea care pe mine m-a marcat cel mai mult in materie de relatii/seductie/dezvlltarea personalitatii/constiintei este END GAME, scrisa de LEIGH LOUEY GUNG.
      Are vreo 140 de pagini, se citeste usor, si este buna. Nu. Este foarte buna!
      Risc sa spun ca este chiar mai buna decat Calea Barbatului Superior, de David Deida. Na! Am spus!
      Apoi ar fi Cum sa-l faci pe cupidon animal de companie, a lui Pera.
      Deci as spune asa:
      END GAME, Calea Barbatului Superior, Cum sa-l faci pe cupidon animal de companie.

  5. salut pera.articolele tale ma motiveaza extraordinar de mult.din pacate sunt motivat si entuziast o perioada,dupa care cad din nou in rutina asta care ne omoara zi de zi.eu am terminat inginerie mecanica si totusi nu am simtit niciodata o atractie catre acest domeniu.ceea ce ma pasioneaza este exact aceasta latura spirituala,am o inclinatie catre studiul a tot ceea ce tine de psihicul uman si de dezvoltare personala,in general.Absorb ca un burete tot ce citesc,ma pasioneaza din ce in ce mai mult subiectul,citesc tot ce prind la mana din acest vast domeniu.Din pacate,nu am reusit sa trec la faza aplicata a pasiunii mele,nu stiu exact de unde si cum sa incep. In plan personal trec prin niste momente nu foarte fericite,incordare maxima in relatiile cu ai mei,iubita m-a parasit de curand.Si totusi stiu ca totul pleaca de la mine,ca o sa invat sa ma cunosc mai bine si stiu ca totul va intra pe un fagas normal.

  6. Buna Pera
    Imi doresc ca de acum inainte sa atrag numai oameni de calitate in viata mea. Pana acum, cel putin, am fost dezamagita ca am dat doar peste niste oameni neseriosi, disparand din viata mea foarte repede fara nici o explicatie.Imi spuneau ca ma plac si considera ca se potrivesc cu mine si ca vor sa fie cu mine, insa dupa cca 3-4 sapt de intalniri prin oras se faceau nevazuti si nu mai raspundeau nici la mesaje si nici la telefon. Si m-am saturat pana peste cap de asta. Am ghinion.

  7. Buna Pera, Imi plac articolele tale, sunt aici pentru ca vreau sa imi gasesc Vocatia, vreau sa ma ajuti. Sunt in ACEASTA CAUTARE si „zbatere” vreau o cale mai rapida.

  8. Buna Pera, foarte bun articolul si ceea ce transmite…. si cum distribui orice imi place pe „wall”-ul…am vrut sa share-uiesc si randurile acesta, dar cand am vazut poza care „promoveaza” articolul..m-am speriat! :)))))))))))) ..dar tot am postat-o! Spor in 2015 ! 🙂

  9. Salut Pera , foarte bun articolul ! 😀
    Poate mesajul care il scriu suna ca si cum imi plang de mila si sunt in postura de victima , asta vreau sa scihimb in primul rand !
    Am 24 de ani si sunt in ce-a mai proasta perioada din viata mea , nu mai vad o iesire.
    Am experienta in vanzari , am inceput de la varsa de 19 ani cand am inceput sa vand niste chestii mai putin legale , asta a durat cativa ani. M-am gandit sa imi schimb domeniul si mi-am deschis un magazin online care a mers bine la inceput iar dupa 8 luni de activitate a inceput sa mearga tot mai prost si l-am inchis. Acum sunt in punctul in care nu mai stiu de ce sa ma apuc , simt ca nu mai am nici o valoare , nici o calitate , entuziasm pentru ceva anume care sa ma motiveze spre actiune.
    In relatiile cu sexul opus iarasi am mari probleme desi am avut o relatie de 4 ani de zile , dar in acest moment nu mai indraznesc sa mai interactionez cu nici o fata, ma simt blocat , parca nu am resursele interioare pentru a purta o conversatie , ma simt secatuit.
    In ceea ce priveste relatiile cu cei apropiati si prietenii pot spune ca am devenit un salbatic , nu mai stiu sa comunic , ii evit de cele mai multe ori.
    De multe ori ma uit in trecut la mine cum eram ( entuziast , optimist , creativ ) iar cand ma uit acum la mine parca nu mai sunt eu.
    Deci domeniile cu care vreau sa incep sunt : iubirea de sine ,comunicarea , relatiile cu sexul opus si cei apropiati , educatie financiara.
    De unde si cu ce ar trebui sa incep?

      1. Am studiat cateva carti pentru dezvoltare personala inclusiv prima carte a ta ,m-au ajutat intr-o oarecare masura. ceva nu este inregula cu mine , trec printr-o criza existentiala.
        Eram un tip tare inainte sa am trairile astea nu unul care isi plange de mila ,gaseam solutii la probleme, insa acum parca nu mai am resurse interioare. simt nevoia sa cer ajutorul cuiva din jurul meu si nu stiu cum sa o fac, imi este oarecum rusine.
        Cum ar fi bine sa procedez?

  10. salut ! interesant articolul .iti urmaresc activitatea cred ca de pe la inceputul activitatii blogului .am 21 de ani , sunt student in anul 1 la politehnica bucuresti la inginerie mecanica , scopul meu de la aceasta facultate este sa lucrez in proiectare si desing ( pe astea vreau sa-mi fac masterul) una dintre marile mele pasiuni este fotografia insa din pacate a trebuit sa inceteze in mare parte de cand am venit la politehnica datorita faptului ca le-am lasat aparatul alor mei acasa .insa doresc sa trec la un alt nivel .La un Dsr-l (momentan nu dispun de banii necesari pt asta).. creeatile mele in materie de fotografie sunt apreciate de persoane de specialitate care doresc sa colaboreze cu mine insa trebuie sa refuz pt ca nu am aparatul aici (bucuresti) . din punct de vedere al personalitatii la care inca lucrez .. ma consider un alfa, deoarece mereu am stiu sa ma fac respectat , sa fiu un lider pentru ceilalti . ca un exemplu : acum la facultate am ajuns sa fiu respectat prin implicarea de care dau dovada incat pana si sefii de grupa apeleaza la mine sa rezolv lucruri de facultate in organizare si nu numai . in privinta fetelor sunt increzator in abilitatile mele . ceea ce este trist ca majoritatea fetelor resping relationarea cu cineva total necunoscut , si cunoasterea lui in aprofunzime de teama de-a nu fi ranite din cauza unei vechi experiente esuate si ridica un zid in jurul lor

  11. Salut Pera ,
    Nu am fi ajuns in situatia asta sa nu avem habar de personalitate , vocatie , dezvoltare personala etc. etc , daca la scoala macar 1 ora pe saptamana ni s-ar fi predat chestii d’astea.
    Acum ii uram pe cei cu bani , ii batjocorim pe cei care cauta sa faca ce le place lor mai mult le punem bête in roate celor care vor sa ne depaseasca.
    Am ajuns cateva milione de oameni sa indeplinim visurile de „cacao” de altfel ale unor impostori ( 2-3 sute de mii cati or fi prin structurile statului ).
    O zi faina ,

  12. Imi doresc sa fiu intr-o conditie fizica care sa-mi permita sa ma simt bine in fiecare zi.Sa nu plang in magazin ca nu au marimea mea, sa nu mai fiu identificata mereu ca „aia cu fundu’ mare” si sa nu mai vad cum imi raman fustele mici pe zi ce trece.Mereu am fost mai plinuta decat alte persoane de varsta mea.
    Ce e de facut ?

    1. Sport , dieta , un stil de viata sanatos si echilibrat ! Pentru a putea sa le ai pe toate trebuie sa iti doresti foarte mult schimbarea ! foloseste google pentru fiecare recomandare facuta , vei gasi foarte multa informatie, Succes!

      1. Cam superficial Alexandre. Pina la urma ce e aia stil de viata sanatos???? Sa te umpli cu fleacuri inutile si care iti fac mai mult rau decit bine, doar pentru ca asa spun nutritionistii???? Aici trebuie tinut cont si de ce caracteristici fixice pe care le „poti” mostenii, caz in care toate curele si metodele de a deveni mai slim sint sortite esecului. Pot fi si probleme hormonale. Toate astea trebuie stiute inainte de a hotarii ce sa faci. Bieintele ca si alimentele cu care ne indoapa marii producatori alimentari pline de aditivi sint o cauza iar pentru o persoana care isi cumpara toate alimentele e mai dificil din punct de vedere financiar pentru ca alimentele naturale si mai ales cele nemodificate genetic sint foarte scumpe si greu de gasit.

      2. Raspusurile astea le-am gasit si eu dar imi pierd motivatia pe parcurs.Nu am probleme hormonale.
        Din copilarie am avut un stil de viata mai putin sanatos datorita mamei mele care punea ultima masa pe la 23:00.
        Acum are peste 100 kg si mi-e groaza sa nu ajung asa.Toate rudele de pe linia ei au murit obeze.

    2. Și eu sunt exact în aceeași situație, mi-am făcut niște analize medicale recomandate de endocrinolog, și în funcție de valorile pe care le am avut pe buletinul de analize medicale, nutriționistul mi-a alcătuit un regim potrivit nevoilor organismului meu am slăbit de la 100 la 72 Kg cam 3-4 Kg pe lună nu mai mult,

      1. Foarte bine ce ai facut insa eu te intreb: Ce faci cind nu vei mai avea puterera si vointa psihica sa mentii acel regim alimentar??? Daca problema este ereditara, ce vei face????

      1. Multumesc.Cu relatiile si comunicarea cu am rezolvat-o.Sportul e rezolvat de la 6 ani….de azi imi incep educatia financiara ,muahahahaha 😀 acelasi proces,alt domeniu

  13. Buna Pera.Eu am atatea teluri de atins, dar a-și vrea sa încep cu memoria mea care la ora actuala nu ma ajuta cu nimic.ca si prim pas,crezi ca e greșit?Ma poți ajuta cu un sfat in sensul asta,te rog?

  14. Ca intotdeaua, interesant si fain de citit. De data asta insa ma gandesc ca te contrazici cu autorii seriei Secretul , care zic ca nu trebuie perseverenta si munca, doar credinta si vizualizare….Normal ca am crescut cu ideea ca numai prin munca ajungi departe, dar nu am ajuns decat muritor de foame cu diploma….Asa cum bine ai zis, ar trebui sa invat sa „ma” vand, nu sa dau pe gratis produsele mintii si sufletului meu….Cred ca am exagerat cu morala crestina si ajutorul aproapelui!

    1. Cristina, te contrazic. Rhonda Byrne sustine ca ai nevoie de credinta si vizualizare pe langa activitatea zilnica (perseverenta si munca). Recomandarea este sa faci ceea ce ai de facut cu sentimentul ca rezultatul pe care il doresti, s-a realizat deja. Asta e secretul. 🙂

  15. Buna Pera,
    Minunat articolul tau!Felicitari!
    Sa spun ca eu sunt total debusolata,,,, 🙂 ?
    Deci din cele spuse de tine, „Acolo unde ai o nevoie, o suferinta sau o dorinta mai mare, este un semn ca te cheama vocatia.”, reiese ca daca sufar ca nu am un partener stabil care sa imi ofere un anumit echilibru asa cum eram invatata.-atunci ar trebui sa imi demonstrez mie singura ca pot si fara el sau cum fac?
    Imi trebuie nebunia aceea de a avea curajul sa incep ceva nou .Mi-e frica sa risc!

  16. Felicitari Pera pentru ca ai curajul sa pui in fața noastră exemplul tau si ne dai tăria de a schimba si in noi ceva. Eu as vrea sa dau la facultatea de psihologie, dar am teama ca nu o sa ma descurc financiar si nu o sa fiu îndeajuns de buna..

  17. Salut Pera ! Imi plac la nebunie toate articolele tale! Ma motivezi si pe mine sa ma dezvolt cat mai mult si sa progresez ^_^.
    Imi cam plac niste lucruri din niste domenii destul de diferite.. poate va parea ciudat.
    Oricum, sa fiu cat mai la obiect: ma atrage foarte mult anatomia, memorez rapid informațiile si mi se intiparesc bine in minte pentru o perioada lunga de timp.. parca m-as face medic. Un alt domeniu care imi place si ma atrage extrem de tare ar fi.. modeling-ul, da, vezi bine. Faza e ca sunt atrasa de asta de mult timp si daca le spun parintilor mei de asa ceva, nici sa nu audă se asemenea „prostii”. Daca as intra in acest domeniu nu as vrea sa fie ceva doar de moment, as vrea sa ajung cat mai sus, si stiu cat de incarcat e modelling-ul cu fețe drăguțe. Un dezavantaj al meseriei acestea, de model ar fi varsta pentru ca nu e ceva permanent, dar sunt solutii… Oricum, inca mai caut in mine si inca nu am gasit altecva asa ca ar trebui sa o iau pe un drum cat de curand.
    Ceva sfaturi?
    (Mulțumesc frumos pentru tot ! )

  18. Imi place tare mult ca desi repeti in multe articole povestea vietii late, de fiecare data transmiti prin ea invataturi si sfaturi noi, foarte folositoare in dezvoltarea noastra…in ceea ce ma priveste treaba ar trebui sa fie simpla. Sunt violonist si imi place sa fiu foarte diversificat in muzica pe care o cant (de la muzica clasica pana la rock, populara, muzica de club etc.) dar am o foarte mare frica de respingere, si de asta ma lovesc in orice domeniu. Din cauza fricii nu am excelat ca si violonist si n-am realizat prea multe in muzica. Asta m-a adus la lipsa de inspiratie si neâncrederea in muzica mea. Tot timpul m-am lasat „purtat in directia in care batea vantul” nemergand pe un drum anume. Stiu ce vreau sa fac dar nu mai gasesc motivatia, inspiratia si solutiile prin care sa merg pe drumul acesta…adica nu stiu ce inseamna „a incepe”…sau pt mine „a reâncepe” si a continua pe acest drum…iti multumesc pentru toate lucrurile care le-am invatat de la tine 🙂

  19. Salut Pera. Foarte bun si inspirat articol. Aceste randuri spuse de tine m-au pus sa-mi activez butonul care sa ma faca sa citesc, sa actionez, si sa-mi traiesc visul cu ochii fizici, ca sa spun asa 😀 . Eu am mai vorbit cu tine intr-un mail mai de mult si ti am scris atunci ca am o problema fizica, „Handicap Locomotor” . Te-am descoperit in toamna 2013 si sunt foarte mandru ca te cunosc. De-atunci, am scapat de cuvantul „Nu Pot” . Nici in minte nu-l mai aud .Am evoluat si am avut si victorii mici, care pentru mine sunt marete. Si mi-am setat un obiectiv pana la vara sa ma bucur de LIBERTATE! Si m-ar interesa daca ai scrie articole care sa aiba ca subiect Sanatate Mentala-Fizica .

  20. Bună Pera! Articolele tale mereu apar la momentul potrivit pentru mine și mă ajută să mă cunosc mai bine, și în același timp să-mi stabilesc prioritățile. În prezent studiez dreptul și doresc să-mi dezvolt personalitatea în acest sens, însă îmi lipsește încrederea, ceea ce este foarte important în acest domeniu. De asemenea, urmându-mi vocea interioară am început lecții de pian, fiind o dorință mai veche, care s-a împlinit în cele din urmă și am descoperit că îmi place foarte mult. Nu știu dacă cele două domenii se potrivesc, însă amandouă simt că mă reprezintă. Câteva sfaturi, te rog!

  21. interesant de tot. Citesc de cativa ani ceea ce scrii si .. ma ajuta, uneori imi reaminteste elementele necesare pe care le uit pe drum.. drumul catre o personalitate alfa. mi-ar placea sa vorbim face 2 face intr-o zi. dar pana atunci.. iti tin pumnii sa continui ceea ce ai inceput si sa scrii lafel de talentat, mereu. spor in toate!

  22. Buna Pera!
    Imi place foarte mult articolul si in urma ultimei fraze, am decis sa postez acest comentariu.
    Am 20 de ani si sunt studenta. Problema mea este ca nu-mi mai gasesc motivatia sa invat, sa fac ceva, pur si simplu las timpul sa treaca fara sa fac nimic concret. Stiu ca trebuie sa fac ceva, dar de la teorie la practica e un pas mare si parca sunt blocata sa actionez. „Nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine ca poate nu mai trebuie.” mi se potriveste perfect, doar ca la un moment dat se aduna prea multe lucruri de facut si nu ma apuc de ele decat atunci cand imi ajunge cutitul la os.
    Cum sa fac sa fiu mai organizata si motivata in acelasi timp?
    Multumesc!

    1. Cam aşa sunt şi eu. Eu am 19. E ultimul an de liceu;ştiu că se apropie examenul maturităţii mele şi mi se pare că tratez totul mult prea superficial. Adică nu ştiu ce aştept. Vreo lumină divină,ceva…nu ştiu ce-i în capul meu. :-?? Învăţ,dar nu suficient pe cât trebuie. Nu suficient cât să înglobez mai mult. Ştiu că ,,repetiţia e mama învăţăturii”,dar parcă nu sunt ferm convinsă că trebuie să iau totul în serios;parcă nu am vlagă să m-apuc Doamne iartă-mă odată de treabă. 😐 Succes! 😉

  23. 😀 Eşti minunat! Ador felul în care scrii! Mi-am propus ca din primii mei bani pe care îi voi câştiga să îţi cumpăr cărţile şi o voi face. Poate chiar mai devreme. Pentru că o să devin ceea ce îmi doresc. Mulţumesc pentru că mi-ai arătat asta! Citesc mereu fiecare mail pe care mi-l trimiţi şi mă ajută mult pentru că am momente când ,,piticul ăla rău şi leneş” îşi face apariţia şi încearcă să mă abată de la drumul meu. Mult succes în continuare! Sper să te pot întâlni cândva. 🙂

  24. Îmi place nespus de mult să fiu în centru atenției mă simt bine și sunt relaxată când toate reflectoarele și toți ochii sunt îndreptați asupra mea îmi doresc foarte mult să țin discursuri însă consider că pentru asta trebuie să mă pregătesc, care este primul pas?

  25. Ii felicit cu anticipatie pe care or sa aplice aceste principii.
    Pera, ai scris foarte bine si cred ca trebuie ingrosat la : „In viata, cauta sa fii fericit tu prima oara, mergand pe calea corecta.”
    e atat de frumos, atat de simplu si atat de bine,
    asadar
    sa mergem pe calea corecta, Asta trebuie sa ne intre in reflex, sa fim fericiti si corecti !
    Bravo!
    Domeniu – relatii sociale – prietenia adevarata si incredere –
    1) Pera, cum ii tratezi pe oamenii care ti-ar cam fi prieteni, dar nu esti convins de asta? si
    2) Cum te convingi de prietenia lor?
    (am cateva idei, dar sunt curios ce zici si tu) 😀

  26. Prima mea suferinta a fost relatia cu femeile si dupa 2 ani de studiat si dupa ce am fost cateva luni la club 5 si dupa ce am iesit pe tern cu baietii de acolo au aparut si rezultate. Acum am o relatie de un an de zile si sunt Ok.
    Dar urmatoarea suferinta a venit, si anume problema banilor, inca nu am rezultate incurajatoare dar stiu ca daca continui in acelasi ritm si daca apas pedala de acceleratie la maxim este doar o chestiune.
    In final vreau sa ti multumesc,pentru ca din intamplare cautand ceva pe net ptr o tema la franceza care se numea ”ARTA SEDUCTIE” am ajuns intamplator la site ul arta seductie si modul e gandire si viata mi s au schimbat complet,

  27. Pentru a fi sigur ca o sa am mai mult succes in a socializa cu oamenii, a-mi face prieteni noi si a nu mai fi lăsat deoparte si privit ca ultimul „prost”, ce abilitați trebuie sa-mi dezvolt ?

  28. ”ce bine ca esti”! .Sunt profesoara de educatie fizica,la o scoala ,undeva la tara.Casatorita ,un baiat mare,frumos si sanatos.Sotul,iubitor,frumos dar fara serviciu(fixat in zona lui de comfort,chinuit de frustrari ale copilariei-cred!).Eu te citesc de zor,te iubesc deja dar nu reusesc sa si aplic! Asadar,nu stiu cu ce domeniu sa incep? Hai sa fie banii…ce zici?

  29. E trist când observ cati oameni disperati exista.. Iar tu Pera, te numeri printre ei.
    1. Limbajul tău e nedemn de un psiholog, cuvinte și expresii vulgare etc… Textele la fel, sunt chestii cunoscute de toți dar nah…
    2. Eu cred ca te adresezi doar disperaților, și ai o obsesie cu virginitatea aia… De parca era ceva chiar atât de grav. Aveai prea mult timp liber :))
    3. Din cate știu, psihologii nu ar trebui sa își expună viata privata, dar poate ai lipsit de la acel curs. Deci nu e ok sa îți expui toate frustrările trăite. Poate tu consideri ca faci Psihologie comerciala, dar numai aia nu e, cei puțin nu psihologie.
    4. Din mail-urile tale cu reclama la cărți și reducerile extraordinare, odată la 10 ani, reiese ca nu vinzi cat ai vrea și ești disperat din aceasta cauza. În caz contrar, nu ai fi atât de insistent :))
    5. Spui multe și nimic.
    6. Faptul ca ai început sa scrii cărțile în primul an de facultate demonstrează ca nu prea au legătură cu psihologia, ci cu părerile tale personale.
    7. Nu iti e mila când iei banii de la aia care chiar îți cred balivernele :))?
    8. Dacă cărțile tale ar avea paginile moi, ar reprezenta cea mai scumpa hârtie igienica.

    1. Mai PSI de unde stii tu ca ce face Pera nu-i psihologie????? Esti asa mare expert??? Daca da, atunci toarna-le cenusa asta in cap si altora ca de ex.: DiAngelo, Xuma, Hicks si multor altora. AAA!! Sa nu uiti sa ii omiti cu mare atentie pe aia care merita dar, pe aia nu ii pomenesc. Uite asa…..ca mi-e lene. :)))))

      1. Cine îs aia? În ce echipa de fotbal joaca? Sau îs cântăreți :)))?
        Pe bune acum, tu știi ce înseamna Psihologie??? Ca din ce nume enumeri acolo, nu prea o dovedești.
        Eu sunt medic psihiatru, asa ca știu si destulă psihologie, pentru ca ma pasionează… Dar nu „psihologie de tractoristi” ca unii de pe aici :))

        1. Ce au numele mentionate de mine???? SI aia fac acelasi lucuru ca si Pera. Unii chiar mult mai bine. In schimb tu peretinzi ca cunosti psihologia, ca te pasioneaza. In cazul asta de ce nu iti argumentezi afirmatiile (acuzatiile). Si eu pot spune la fel despre tine ca esti complet pe linga psihologie. SI ce am dovedit cu asta???? Nimic. La fel si in cazul tau. Ai facut doar niste afirmatii pompoase ca, deh….asa da bine pe net si cam atit. In momentul in care te consideri un cunoscator intr-un domeniu trebuie sa iti si argumentezi afirmatiile. PENTRU CA AI CU CE !!!!!!!!!

          1. Persoanele enumerate de tine nu sunt psihologi. Sau tu crezi contrariul?
            Ai putea sa te informezi înainte. Iar cei care urmează sfaturile acelor persoane, sunt bărbații frustrați, disperati, obsedați de femei, cu stima de sine extrem de scăzută. Asta e deja patologic în psihiatrie.
            Și pe Pera nu îl consider demn de un psiholog, nici nu sunt sigur ca a absolvit facultatea de psihologie. Având în vedere limbajul lui și alte reguli din psihoterapie încălcate de el…
            Ce face Pera pe acest site nu se numește Psihologie. Cauta întâi definiția cuvântului în dex.
            Pera face mai degrabă marketing… Sau nici asta…
            Si ma întreb de ce cărțile de psihologie scrise de psihologi celebri sunt mult mai ieftine decât ale lui Pera…
            Dar dacă are destui clienți disperati, asta e…

  30. salut Pera!In acest articol ma regasesc si iti multumesc pentru ca ai postat acest articol.Pera am dat de acest sait al tau de cand mi-am propus sa imi fac o afacere cautand pe net anteprenori si am gasit intaplator saitul domnului Lorand cu coaching4you unde esti recomandat.De 4 luni si ceva de cand primesc postarile lui eu le citesc simt senzatia acea de moment dar nu ajung sa pun in practica le tot aman de multe ori nu am incredere in mine mi-as dori mult sa port o conversatie amanuntita in ce consta persoana mea cu tine pe mail daca doresti sau aici.Te salut si iti urez o zi inplinita!

  31. Salut Pera! Ma regasesc total in povestea de mai sus. Numai ca eu imi doream sa arat foarte bine (tot pentru atractie feminina, si asta dupa incheierea unei relatii de 2,6 ani), si sa am un abdomen plat cu „six pack”, ceea ce nu avusesem never ever. M-am documentat luni intregi, visam noptile la ce trebuia sa fac..in fine..ideea este ca..dupa ce in cateva luni de antrenament si dieta ajunsesem intr o forma cum nu credeam ca voi fi vreodata..la fel mi am zis: daca am obtinut citind si documentandu-ma intens, ceva ce nu credeam ca voi obtine vreodata..atunci am spus ca se poate orice. Defapt astfel cred ca am ajuns si pe acest blog.
    Apropo, abia astept sa ne vedem pe 13 Decembrie la Bucuresti. Sunt convins ca vei face ceva mega super tare!

  32. Mda…fac 22 de ani, si nu am avut nici o prietena, am citit cateva carti, articole citesc foarte mult, dar cred ca bat pasul pe loc. Provin dintr-o familie dezorganizata, cred ca asta ma influenteaza sau poate fac pe victima , nu stiu. Nu am incredere in mine, stima de sine, etc…..nu stiu de unde sa incep…

  33. Salut Pera…iti urmaresc pagina de fb de 3-4 luni….am 20 de ani si aceeasi problema pe care ai mentionato si tu mai sus…Sunt student si de ceva timp,dinainte de adolescenta am stiut ca voi ajunge „cineva”…pur si simplu am avut acest gand implantat in minte nu stiu de catre ce sau cine.Deci pana acum:am luat BAC-ul (absolvind un liceu pe care parintii mi l-au ales si nu mi-a placut acolo dar cum ma consider o persoana inteligenta si careia ii merge mintea m-am descurcat)…in sfarsit mi-am ales facultatea de unul singur si merge foarte bine(parintii si-au dat seama ca este o greseala sa aleaga pentru mine) si m-am gandit de 10 ori inainte de a o alege si am ales bine(specializarea care am ales sa o urmez este cea care mi-a iesit prima ca punctaj la testul Jackson pe care l-am dat in anul I)…adica imi place ceea ce fac si din copilarie ma vad conducand o multinationala…deci oarecum aici nu as avea nicio problema…simt ca am calitatile necesare sa ajung acolo dar pe partea de socializare nu stau deloc bine…Nu ma consider o persoana lenesa…dimpotriva…de peste 2 luni mi-am luat un job part -time si am iesit din zona de confort…nu castig mult dar este suficent pentru mine+intotdeauna mi-am dorit sa fiu independent deci nu le mai cer parintilor bani…Ca o paranteza la noul job cunosc oameni noi si fete care studiaza la aceeasi universitate cu mine si ma rog…Ideea e ca unele fete imi spun ca sunt dragut sau imi dau primele „buna” si eu pur si simplu ma blochez…nu stiu ce sa mai zic…Pot spune ca am tot niste ganduri negative in mine care imi spun „tu oricum vei ramane singur”/”vezi-ti de treaba ta ca nu te baga nimeni in seama”(si tocmai mai sus am mentionat ca nu este asa dar acest gand nu dispare) etc+nu ma vad niciodata implicat intr-o relatie…iar de prieteni aproape ca nu exista…cativa colegi de facultate,cunostinte de cartier si din liceu(pot sa spun ca am fost dezamagit de prsoanele pe care le-am intalnit in liceu…atat profesori cat si colegi) si atat…deci sunt foarte prost la facut si intretinut relatii cu oamenii(de multe ori ii consider aroganti si superficiali si ca nu ar vrea sa asculte ceea ce am de spus si ca m-as zbate degeaba sa le spun ceva si prefer sa nu o fac)…deci daca ai ceva sugestii te-as ruga sa mi le spui…imi doresc cu toata fiinta mea sa fac ceva…dar parca ceva nu merge…vreu sa scap de aceasta stare…uneori am unele caderi si ma simt foarte singur…iar cand nu am acele caderi tot ma simt singur…

  34. am inceput sa citesc dezvoltare personala,sa ma uit pe youtube la arta seductiei si sa si citesc despre ea,de multe ori am dat de cuvintele astea ,,ca este necesar sa pui in practica tot ceea ce citesti si nu doar sa citesti”,dar nustiu de ce imi-e frica sa actionez,imi-e frica sa intru in discutie cu o fata,mi-e frica ca nu o sa am ce discuta cu ea.eu sunt o persoana introvertita si desi ma simt bine cand sunt singur si nu sunt deranjat de nimeni imi doresc sa am si eu mai multi prieteni cu care sa ma distrez,si doresc sa am si o prietena! cum sa scap de frica de a vorbi cu fetele fie pe facebooc fie in realiate?

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.