O prietenie de 14 ani și o competiție
Sunt în competiție cu Zărnescu. De 14 ani. Încă de la început m-a desconsiderat pentru că deși am niște talente le irosesc, că sunt
Sunt în competiție cu Zărnescu. De 14 ani. Încă de la început m-a desconsiderat pentru că deși am niște talente le irosesc, că sunt
Ai exact ZERO sanse sa-i multumesti pe toti, sa-i faci fericiti pe toti, sa i faci pe toti sa te accepte exact asa cum esti,
Prima problema cu care ne confruntăm e autoritatea într-o clasă obişnuită. De la grădiniță şi până la facultate, master, doctorat şi în multe medii chiar din
Articolul de duminică, având ca subiect relaţia unui fiu cu tatăl lui alcoolic, a avut reacţii mult mai puternice decât m-am aşteptat. Ce urmează însă
Nu ştiu să cânt. Nu ştiu să dansez. Nu sunt cel mai bun speaker. Nu prea ştiu să fac nimic extraordinar de bine, însă am
Era sâmbătă dimineaţa. În loc de ceasul deşteptător, eram trezit de cearta dintre mama şi tata din bucătărie. După ce era plecat toată săptămâna până
O găină poate părea sigură pe ea şi că ştie ce face. Ţine pieptul înainte, capul sus, priveşte cu un scepticism demn de o fiinţă
Etapa I – cerșitul Nu poţi să schimbi pe nimeni, nu poţi să ceri nimic de la nimeni. Fiecare om este doar o oglindă, pentru
Am avut o singură dată în viață gânduri de sinucidere. Aveam 19 ani şi am luat de acasă banii pe care mama îi avea puşi
Majoritatea oamenilor sunt adormiţi în domenii ale vieţii în care ar putea străluci. Atunci când ai obiceiuri proaste care îţi distrug sănătatea şi fericirea eşti