Privind în urmă, îmi dau seama cât de multă influenţă a avut lumea exterioară asupra mea. Până la un anumit punct e normal şi firesc. Eşti copil, trebuie să fii iniţiat în obiceiurile şi cultura în care te-ai născut, în care vei creşte, te vei dezvolta şi îţi vei ocupa locul.
Trebuie să primeşti o educaţie de bază pentru a putea să te educi, dezvolţi și singur apoi.
Scopul părinţilor, al educaţiei, al societăţii şi al mediului în care o persoană tânără creşte şi se dezvoltă, trebuie să fie unul singur:
Pregătirea fiinţei respective pentru o existenţă liberă şi independentă.
Realitatea însă ne arată cu totul altceva.
Părinţii îşi supraprotejează sau neglijează copii, şi sub pretextul iubirii părinteşti le răpesc toate abilităţile de a se descurca singuri în viaţă.
Mediul te acceptă cât timp nu eşti prea ambiţios şi de succes. Apoi egoismul şi invidia celor din jur îşi fac simţită prezenţa.
Societatea bagă în instituţii nebunii şi handicapaţii. De partea celalată, supradotaţii sunt ignoraţi. Mediocritatea este dusă la rang de virtute. Mai mult, prin tv şi mass media ţi se spune ce să mănânci, cum să te îmbraci, ce înseamnă succes. Adică eşti tratat ca o oaie proastă care nu poate să îşi ia propriile decizii şi care nu simte ce trebuie să facă, ci are nevoie să fie dresată şi condusă.
E un paradox cu prietenii. Cine se aseamănă se adună şi un idiot preferă compania altui idiot în dauna tuturor geniilor la un loc.
Dacă vrei să evoluezi, singurii prieteni pe care este bine să îi ai sunt cei care evoluează odată cu tine. Pentru că dacă ei rămân pe loc, devin o povară şi nu te poţi ajuta nici pe tine şi nici pe ei. Ideal este să îţi faci prieteni mai educaţi, mai de succes, mai buni decât tine. Pentru că vei învăța de la ei. Întrebarea este însă, Ei vor să fie prieteni cu tine? Aici intervine caracterul şi personalitatea ta. Ce fel de om eşti va determina ce fel de oameni vor dori să fie alături de tine.
Să luăm un pic categoriile de mai sus şi să vedem de ce nu e bine să asculţi de cei din jur, şi de ce cei din jur NU SUNT CAPABILI să îţi spună ce şi cum să faci, să trăieşti şi ce să îţi doreşti.
Părinţii
O greşeală mare pe care părinţii o fac este supraprotejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur.
Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin.
CEL DE VICTIMĂ.
La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E PLIN DE VICTIME. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc ,etc .
E plin de oameni care se văd ca niște suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea.
Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul „ce semeni, aduni” şi " viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.
Bunicul meu a făcut parte din orchestra Operei. Dar s-a gândit să îl facă pe taică-miu inginer. A eşuat. S-a lăsat după primul an de facultate pentru că pur şi simplu NU ÎI PLĂCEA. Apoi, s-au gândit să mă facă pe mine inginer. Eu am fost mai fraier şi am făcut 5 ani. M-am trezit greu şi am mers la psihologie. Mă uit în urmă şi văd că membrii familiei au impresia că dacă ei nu au reuşit să facă ceva, trebuie să te chinuie pe tine să le continui rahaturile.
De acum încolo, dacă cineva din familia ta se trezeşte complexat de propriile nerealizări şi începe să îţi ţină teorii despre ce ar trebui TU să faci ÎN viaţă şi CU VIAŢA ta, spune-i aşa:
"FĂ TU!”
Acum ştiu sigur, că nu e nimeni altcineva în afară de tine care să înţeleagă cu adevărat şi să simtă ce e bine pentru propria ta persoană. Orice vis ai, orice vrei să realizezi, aruncă-te cu entuziasm. E viaţa ta, e trupul, mintea şi sufletul tău. Indiferent ce alegi să faci, chiar dacă eşuezi, ai mulţumirea că ai încercat şi a fost decizia ta, nu decizia altora pentru tine.
Dar din experienţă ştiu că dacă vrei ceva foarte mult, eşecurile sunt doar lecţii din care înveţi şi te ambiţionează şi perseverând, e doar o problemă de timp înainte să ai ce îţi doreşti.
Colegi de şcoală/lucru
La curtea regilor din antichitate, bufonii erau singurii care aveau voie să îi spună direct şi pe faţă regelui tot ce credeau. Dacă altcineva îndrăznea să aibe un moment de sinceritate, risca să fie executat.
Astăzi, într-un grup de oameni, dacă eşti comic, mediocru şi în nota generală a grupului, îţi poţi permite să spui prostii, lumea se va distra.
Dacă însă ai succes mai mult decât cei din jur, îţi faci duşmani de moarte dacă le atragi atenţia că sunt leneşi, mediocri şi aşa or să moară.
În domeniul tău de activitate, dacă eşti cel mai bun, răpeşti tuturor celorlalţi dreptul de a fi ei cei mai buni. În lumea asta, doar cei mai buni sunt ţinuţi minte. Toţi ar vrea să fie măcar o clipă numărul 1. Însă foarte puţini reuşesc. Toată munca mea este destinată oamenilor care au curaj să îşi urmeze visele, lupta pentru ele, suferă eşecuri cu zâmbetul pe buze şi se aruncă în luptă din nou. Eu cred în potenţialul oamenilor şi încerc să îi încurajez şi să le ofer tehnici sau unelte care mie mi-au folosit enorm. Şi eu mă educ şi învăţ continuu.
De asta vreau să te pregătesc pentru ce urmează. Dacă vei fi cel mai bun în orice domeniu vrei tu, colegii tăi te vor invidia. Indiferent că eşti la şcoală, facultate, ai un loc de muncă sau ai o afacere, tot timpul va fi concurenţă. Asta e firea umană. Lupta pentru supravieţuire şi pentru a fi cel mai bun. Studiez psihologia de mulți ani deja şi cunosc multe aspecte ale naturii umane. Şi luminoase şi întunecate. Şi îţi spun doar atât:
"Afişat într-un anume fel, succesul personal poate face să turbeze de invidie până şi un măgar” Arthur Schopenhauer
Prietenii
Există oameni, foarte puţini la număr, pe care îi ştii de multă vreme şi cu care ai depăşit încercări şi ai creat o legătură indestructibilă. Oameni pe care poţi să îi înjuri în faţă şi să râdeți împreună. Oameni cărora le spui „Câţi bani ai la tine? Dă-i încoace că îmi trebuie”. Oameni la care mergi la 3 dimineața şi îi trezeşti din somn şi care îţi spun „Hai intră mai repede că mor de somn”. Oameni care ar face orice pentru tine şi tu ai face orice pentru ei la rândul tău. Fraţi şi surori din părinţi diferiţi.
Aceşti oameni se cheamă PRIETENI ADEVĂRAŢI.
Caracteristica principală a unui prieten adevărat este că nu te judecă, te acceptă, şi NU ARE IMPRESIA CĂ ŞTIE EL CE E MAI BINE PENTRU TINE. Are încredere că orice faci tu în viaţă e important pentru tine şi respectă asta şi te încurajează, chiar te ajută în mod dezinteresat.
Aşa cum am spus, aceşti oameni sunt foarte rari.
Există în schimb încă o pătură socială care nemeritat poartă numele de "prieteni”. Acea pătură socială se cheamă "anturaj” şi nu are nimic de-aface cu prietenia.
E adevărat, sunt valori comune pe care anturajul le împărtăşeşte. Asta aduce oamenii împreună. Dar în anturaj se respectă aceleaşi legi ca în natură. Cei mai puternici supravieţuiesc, cei slabi sunt înlăturaţi. S-ar putea să ai un prieten sau doi în anturaj, dar nu e condiţie obligatorie. Ai mare grijă să nu îţi confunzi anturajul cu prietenia. Sunt lucruri total diferite, şi vei simţi asta pe pielea ta de fiecare dată când există un interes la mijloc. Atunci ai să simţi cât de puţin le pasă celorlalţi din anturaj de ceilalţi membri ai grupului.
În anturaj vei fi supus judecăţii grupului. E foarte important să nu laşi valorile tale principale să fie corupte de anturaj.
Dacă tu vrei să faci ceva diferit în viaţă nu face greşeala să pleci urechea la părerea anturajului. Vei sfârşi rău. Sunt mulţi care sub emoţia şi entuziasmul momentului au jucat după cum le-a cântat anturajul şi au sfârşit rău.
Alcoolici, oameni care au pierdut tot la jocuri de noroc, tineri în puşcărie pentru droguri şi alte infracţiuni, oameni care le 30 de ani nu au nici o realizare şi umplu barurile de la 10 dimineaţa, oameni care au abandonat şcoala şi lucrează ca muncitori necalificaţi, oameni care îşi fac credite pentru haine şi telefoane mobile doar ca să plătească 10 ani pentru obiecte care nu le mai folosesc într-un an.
Pot umple o carte doar cu poveşti despre oameni care au rămas să-şi sugă degetul după ce s-au ratat pentru că au fost seduşi de mirajul pe care îl oferă anturajul.
Dacă ţie nu îţi pasă de tine, FII SIGUR că nimănui nu îi va păsa mai mult.
Societatea prin miljoacele mass media.
Există oameni slabi psihic. Există oameni care mor de frică. Există oameni care sunt pierduţi dacă nu le spune cineva ce să facă şi cum anume să o facă. Există sclavi moderni. Există turme de oameni aşa cum există turme de oi.
Pentru toţi aceştia, există televizorul. Autoritatea supremă.
Aşa cum părinţii îşi distrug fără să vrea copii că sunt năpădiţi de prea multe bune intenţii, la fel televizorul distruge personalităţi în formare. Cei care fac emisiunile de la televizor sunt şi ei doar nişte simpli oameni. NU AU DE UNDE să ştie ce te face pe tine fericit, mulţumit, împlinit. Televizorul trăieşte având audienţă, şi pentru audienţă se adresează maselor, adică mediocrităţii. Dacă tu ţinteşti sus în viaţă, vrei să excelezi în orice domeniu, televizorul e ultimul loc unde vei primi o mână de ajutor.
Internetul e salvarea. Nu ştiu pentru cât timp internetul va fi neutru şi vei putea să îţi selectezi informaţia liber şi necenzurat, dar cât timp ai oportunitate asta, foloseşte-o la maxim.
Concluzia?
Nu e nimeni care să te înţeleagă la fel de bine pe cât te înţelegi tu. Aşadar, e bine să asculţi păreri diverse, să primeşti feedback. Dar la sfârşit, tu eşti singurul care trebuie să ia deciziile privitoare la viaţa ta. Învaţă-te de pe acum să iei deciziile ce te privesc. Dacă faci ce vor alţii pentru tine, vei avea ce vor alţii pentru tine. Iar "ALŢII” indiferent cine sunt aceştia, vor ce e mai bun PENTRU EI şi nu pentru tine. E firesc. E în natura umană. Toţi vrem ce e mai bun.
Tu dacă vrei ce e mai bun, trebuie să înveţi să iei. Nimeni nu îţi va face cadouri.
În cartea Impulsul pentru vocația ta am dezvoltat pe larg acest subiect, cu pași de acțiune.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
18 răspunsuri
TIMP EGAL MONEY,MULTUMESC PT CE AI SELECTAT DIN TOATE SCRIERILE SECOLULUI,ESTI TARE,DAR SI EU SUNT TARE!NU AM BLOG.ASTA E DIFERENTA!DECI……….NU AM PUBLICITATE!BLOG INSEAMNA PUBLICITATE……ASA
CE MI/AS DORI DE LA TINE AR FI SA/TI FACI MAI MULTA RECLAMA MASCATA !CA ORICUM ITI FACI RECLAMA…….altfel te/ai calugari….daca nu ai mai sta aici pe net….pe blog…..lasa putin mai mult vrajeala……nu mai copia ca la teze!!!!!!iti zic asta pt ca sunt si alte bloguri care scriu nlepeuri din astea…..nu toti sunt prosti sau ignoranti!timp is money.by!
Silviana, ori scrii in limba romana ori in engleza. Daca ai un blog, lasa adresa sa citim si noi ce ai scris. si daca scrii intr-o limba straina, macar fa-o corect: bye nu by!
Eu studiez psihologia doar de cinci ani si este mult adevar si experienta de viata in cele mai sus scrise, chiar daca nu de tine, asa cum comenta cineva.
Si iarasi este foarte adevarat ca parintii sint cei care ne introduc in propriile lor scenarii inca inainte de a veni pe lume, iar daca nu ne potrivim cu ceea ce doresc ei iese prost.
Totul iese prost.Un individ slab pentru societate, pentru familie, si nu in ultimul rind pentru el insusi.
un articol de nota 10!!!
ESTE SUPER ACEST ARTICOL SI REAL IN VIATA DE ZI CU ZI ESTI DE NOTA 10 SALUTARILE MELE SI TOATE CELE BUNE
FOARTE BUN ARTICOLUL TAU. AM MAI CITIT CATEVA LA FEL DE INSTRUCTIVE. CE NU AM REUSIT SA VAD ESTE PDF-UL CU DESCOPERIREA VOCATIEI. MA POTI AJUTA, TE ROG? MULTUMESC PT TOT
Ai mare dreptate in tot ceea ce scri,eu m am lasat influentata de anturaj cand eram adolescenta si nu m ai terminat liceul,acum imi place enorm ceea ce fac dar ma gandesc totusi ca mai am si alte pasiuni asa ca la 30 de ani am sa mi continui liceul ca sa pot da la o facultate sa imi implinesc un vis ce acum se infiripa.
Wow ! Sunt Italian si sunt aici pentru ca acum invat romaneste si iubesc ce sa scrii… E foarte util pentru mine sa citesc aceste lucrurile fiindca sunt interesante si tot e correct !! Atunci ce ca as vrea sa zic e foarte simplu… multumesc pentru informatie si carti gratuite ca ai pus la noi dispositie.
P.s. Imi pare rau pentru erorile dar cu ajutor tau si de ce ca scrii voi fie mult mai bine in putin timp mersi frumos
Linkul pentru download nu merge.
Ce spun ceilalți despre mine contează prea puțin și oricum fiecare individ care emite păreri despre mine are educația și valorile lui care pot fi total diferite de ale mele, dacă nu candidez pentru vreo funcție ca să obțin referințele sau voturile cuiva, părerea, îdemnurile sau sfaturile au o importanța minimă așa cum nici eu nu imi exprim în mod public părerile despre cei din jur.
Ce m-am straduit sa invat in 28 de ani, am invatat in 20 de minute si anume, sa pun ratiunea inaintea emotiilor. Consider ca asta ar trebui sa faca multi oameni. A face si a darui pentru propria persoana, nu inseamna egoism sau narcisim ci este un dar pe care este musai sa il faci ca apoi si altii sa beneficieze de ce le oferi, altfel nu exista posibilitate. Cea mai mare gresala a mea consider ca asta e, m-am neglijat pe mine emotional doar convins ca ajutand pe altii, vi fi implinit. Acum pot sa ma potoloesc ca..nu-i chiar asa. Multumesc din nou, Pera!
Cu tot respectul pentru mesajele in sine pe care le citesc din cand in cand cu placere, la capitolul exprimare si gramatica exista serioase probleme. Sfatul meu este sa iti indrepti atentia si in directia aia. Cateva exemple, ca sa nu para ca acuz de pomana: copiii se scrie uneori cu 3 i, uita-te nu uite-te, etc. In rest, felicitari pentru perseverenta, e ceea ce ne lipseste multora. Succes! A.
S-ar putea sa ai un prieten sau doi in anturaj, dar nu e conditie obligatorie. Ai mare grija sa nu iti confunzi anturajul cu prietenia. Sunt lucruri total diferite, si vei simti asta pe pielea ta de fiecare data cand exista un interes la mijloc. Atunci ai sa simti cat de putin le pasa celorlalti din anturaj de ceilalti membri ai grupului.
CORECT
Adevarat si faza cu Colegii de munca/casa sau unii „Prieteni” din Anturaj. Fericirea si Successul personal poate fi periculos in ziua de azi.. e pacat pt c aapare de la persoane te ai astepta sa te sustina asa zisi Prieteni” . reactia sau mai bine zis nereactia unora e Bizara. dar in fine
Oemii frumosi siadevarati sunt rari care sa te accepte, sustina neconditionat. Iubeste pe cei care ii ai F THOSE WHO DONT
Un articol superb, mai ales citatul asta, pe care imi permit sa-l reiau:
„Toata munca mea este destinata oamenilor care au curaj sa isi urmeze visele, lupta pentru ele, sufera esecuri cu zambetul pe buze si se arunca in lupta din nou.”
Cati sunt acesti oameni? Sunt tot mai multi, si criza economica va ajuta la regasirea si trezirea lor.
Corect, ii dau naibii cu tot ce mi-au facut si reincep de la zero, m-au tampit de cap, numai ca de data aceasta nu mai sunt datoare sa imi cedez sacrificiile si puterea pt ca altul sa fie fruncea si eu numita egoista si pacalita pt altul, ajut ca am ajutat dar echitabil. Nu unul se freaca si sta nopti ca sa faca si altul pe tava si pararidicat si ajutat. Altfel nu mai fac. Si cum ai spus Pera tb sa ai grija si de corpul si sanatatea ta. Facut cu echilibru pt ca nu pocnesti din degete si se face, orice dureaza. Multumesc ca mi-ai reamintit prin ac articol si nu e aroganta sau proasta crestere dar ii f pe toti care isi vor mai bate joc de mine, munca mea, sa se uite ce rahaturi au facut in viata personala si chiar sociala ca sa reuseasca, nu sa ms judece aiurea in tramvai, sa imi puna piedici cand eu nu am ajuns la stadiul porcariilor pe care le-au facut, marii domni sau cucoanr cu staif. Multumesc din nou.
5219 832075This douche bag loves his illegal bretheren because hes a itiaen with the world and we really should be ashamed of ourselves I got news for you Asswipe get your asswiping ass back to the craphole where you came from with all of your illegal beaners 823107
354839 95789forty individuals that function with all the services Oasis provides, and he is really a very busy man, he 786476
It is appropriate time to make some plans for the future and it’s time to be happy. I have read this post and if I could I desire to suggest you some interesting things or suggestions. Perhaps you can write next articles referring to this article. I want to read more things about it!