Nu ştiu să cânt. Nu ştiu să dansez. Nu sunt cel mai bun speaker. Nu prea ştiu să fac nimic extraordinar de bine, însă am o misiune.
Aceea de a-mi transmite mesajul către lume:
Oricine eşti şi orice îţi doreşti, poţi obţine. Secretul este să poţi să îţi foloseşti toate abilităţile pentru a vedea dincolo de ce se vede cu ochiul liber, pentru că ochiul liber este foarte, foarte superficial.
Ochiul liber vede doar aparenţele.
Dincolo de ce se vede, este adevărata realitate şi una din legile acestei realităţi spune că înainte să ai ceva, trebuie să devii ceva.
Înainte de a avea bani, trebuie să devii omul capabil să înţeleagă ce sunt banii, să înţelegi principiile după care funcţionează banii, cum circulă ei şi cum te poţi poziţiona astfel încât să devii un om prosper.
Înainte de a avea iubire, trebuie să devii omul capabil să ofere şi să primescă iubire, să înţelegi principiile de funcţionare a iubirii, cum anume relaţionează oamenii între ei, care este sursa iubirii şi rolul ei în viaţa noastră.
Înainte de a avea succes, reputaţie, obiecte materiale, înainte de a trăi stările sufleteşti dorite, e nevoie să înţelegi ce sunt ele, cum funcţionează, cum poţi tu să le obţii.
Deci, secretul e că pentru tot ceea ce se vede, trebuie să dezvolţi ceva ce nu se vede. Cel puţin nu dacă priveşti doar cu simţul vizual, cel mai superficial dintre toate simţurile cu care am fost dotaţi.
”De ce este cel mai superficial?”, am fost întrebat.
Pentru că prin definiţie, vede doar suprafaţa şi învelişul, fără să poată pătrunde în esenţa unui lucru.
Acest secret l-am numit ”dezvoltarea personalităţii” pentru că dezvoltarea personalităţii înseamnă a avea permanent atitudinea de dezvoltare a trăsăturilor pe care deja le avem, cu care deja ne-am născut, cu scopul de a evolua şi de a obţine lucrurile pe care ni le dorim şi de care avem nevoie.
Jumătate de muncă este deja făcută pentru că orice om are o personalitate din care a valorificat doar foarte puţin.
Cealaltă jumătate este munca de descoperire şi dezvoltare în care am şi eu un rol, acela de a ghida omul prin această descoperire şi dezvoltare a personalităţii lui.
Am numit omul care adoptă această atitudine, o ”personalitate alfa” pentru că este în vârful ierarhiei. Omul care ştie că poate şi munceşte pentru a atinge ceea ce ştie că poate, indiferent de mărimea visului sau obiectivului, este omul care nu este cu nimic mai prejos decât orice erou care a păşit pe acest pământ.
Este un mesaj pe care l-am considerat atât de puternic încât am ales să fac din el misiunea vieţii mele. Este un mesaj puternic pentru că dă o şansă oricărui om de pe pământ, indiferent de trecut, moștenire genetică, educaţie, calităţi şi defecte să dobândească tot ceea ce este important pentru el.
Pentru că în setul meu de abilităţi dezvoltate nu se găsea aproape nimic ce mă poate ajuta să transmit acest mesaj lumii, am ales să îl transmit aşa cum l-au transmis şi alţii mie.
Prin scris.
Nici această abilitate nu era dezvoltată, însă îmi doream să încep şi nu aveam cum altcumva.
Nu aveam cu ce să mă filmez, nu aveam platforme pe care să pun înregistrările şi nici nu ştiam să vorbesc astfel încât mesajul meu să poată ajunge la ascultător.
Deasemenea, nu ştiam să desenez, să cânt sau să dansez.
Nu există nicio cale prin care pot să atrag atenţia asupra mea şi asupra mesajului meu aşa că a fost nevoie de o cale prin care să pot începe.
Am decis să încep să scriu.
Actul 1 – optimistul nerealist
Tocmai ce fusesem admis la facultatea de psihologie. Abandonasem Politehnica după ce ajuns în anul 5, cu 7 examene plus licenţa, rămase pentru a deveni inginer, am ajuns la capătul puterilor mentale şi sufleteşti.
Eram bolnav sufleteşte de ani de zile, la fel cum eşti bolnav de un cancer care consumă toate resursele şi viaţa din tine. Mă îmbolnăvisem făcând ce nu mi-am dorit niciodată, împins de inconştientul familiei mele, de vechile tipare şi tradiţii. Mă rătăcisem, nu era o clipă de bucurie şi fericire în viaţa mea, fiecare zi se repeta robotic, fără sens şi nu ducea în nicio direcţie care să mă facă să simt că există progres sau speranţă.
Vindecarea era posibilă doar într-un singur fel.
Cum scapi de un cancer? Nu mai îţi permiţi să umbli cu jumătăţi de măsură şi e nevoie să fii radical.
Pentru mine, radical a fost să iau decizia ca într-o zi, pur şi simplu să nu mai intru pe uşa Politehnicii.
Acum, copleşit de entuziasm, fericire şi sens, renăscusem.
Eram student la facultatea de psihologie, eram fericit şi simţeam că pot să fac orice.
Totuşi, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Aveam o problemă, mult mai mare decât anticipasem:
Banii.
A doua facultate se plăteşte dacă la prima ai fost la buget.
Situaţia era în felul următor:
Mama avea salar de învăţătoare, adică foarte mic, şi era singura sursă de venit în apartamentul cu două camere în care locuiam.
Asta însemna că toate facturile le plătea ea, mâncarea o plătea ea.
Eu eram la 23 de ani student din nou în anul 1, cu toată viaţa începută de la zero şi fără venituri. I-am spus mamei să aibă răbdare 6 luni că voi găsi o soluţie şi ea a avut răbdare. Eu însă, aşa cum vei vedea, nu am avut soluţii.
Privind acum în urmă, îmi dau seama că niciodată lucrurile nu sunt în alb şi negru, oricât de mândru sunt eu că am avut puterea de a-mi schimba viaţa radical şi să încep de la zero, oricât de recunoscător sunt că mi-am descoperit vocaţia şi sensul, misiunea, din cauza felului meu optimist de a fi, am căzut în latura întunecată a optimismului şi a tiparului meu de personalitate.
Optimismul nerealist şi încăpăţânarea turbată
Când am plecat de la Politehnică, am plecat şi de la slujba ce o aveam de 3 ani de zile, băiat bun la de toate pe care o aveam la o firmă. Foarte puţinii bani pe care îi aveam îmi ajungeau pentru un kebab şi o cola pe zi, timp de 30 de zile, în complexul studenţesc şi oricât de puţini erau banii, erau ceva.
Mi-am jurat că nu voi mai lucra niciodată angajat şi că singurul fel în care voi mai câştiga bani va fi din meseria şi vocaţia mea de psiholog.
Uşor de zis, însă pentru a câştiga bani ca psiholog ai nevoie să ai credibilitate, clienţi, să găseşti căi de a monetiza abilităţile pe care mai întâi trebuie să le dezvolţi.
E nevoie de ani de zile, pe care eu nu îi aveam.
I-am spus mamei că în 6 luni găsesc o soluţie.
Singura soluţia a fost să scriu o carte. Evident, cât de optimist să fii să îţi imaginezi că fără experienţă şi nume, fără să fi câştigat încă un leu din cărţi sau noua ta meserie, scrisul unei cărţi îţi va rezolva problemele peste noapte?
Eu însă, ştiam sigur. Am să scriu o carte cu tot ce am învăţat până acum.
Despre vocaţie, despre încrederea în tine, despre cum să lupţi pentru visurile tale, despre cum să îţi stăpâneşti emoţiile fricii şi cum să depăşeşti eşec după eşec spre victoria finală.
O carte despre cât de important este să îţi dezvolţi abilităţile şi cum acest lucru îţi va aduce tot ceea ce visezi.
Îi voi încuraja pe oameni şi prin această carte mesajul meu va ajunge la toţi cei care au nevoie de încurajare şi unelte pentru a se regăsi şi a reuşi.
Optimismul meu irealist a făcut ca cele 6 luni de zile să devină 2 ani.
De 2 ani, trăiam pe banii mamei, din ce în ce mai puţini. Eu nu îmi permiteam absolut nimic pentru că nu aveam niciun venit, purtam aceleaşi haine de 3-4 ani de zile, viaţa mea socială era zero iar frustrările mele şi ale mamei, din ce în ce mai mari.
Fiecare zi, în afară de şcoală, eram în faţa calculatorului însă nu eram productiv. Nu ştiam ce înseamnă să scrii o carte şi nu scriam decât atunci când simţeam că scriu din suflet, în stare de flux.
Neştiind nimic despre starea de flux, se întâmpla să intru în această stare odată la câteva săptămâni, scriam câteva zeci de pagini, apoi câteva săptămâni le petreceam jucându-mă pe calculator, privind filme şi seriale şi încercând să mă refugiez prin orice metode în faţa realităţii care nu arăta deloc bine.
Eram frustrat. Mama la fel.
Într-o zi, venind foarte obosită de la şcoală, unde copiii au fost foarte gălăgioși şi indisciplinaţi, era la capătul puterilor.
Eu aveam nevoie de bani şi am început să mă cert cu mama care nu avea de unde să îmi dea.
Eu, bărbat în toată firea, la 25 de ani, după ani de zile de frecat menta având ca scuză propriile visuri, ceream bietei mame bani ca să pot continua să trăiesc în zona de confort şi să nu înfrunt necesităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi.
Mama a început să urle la mine, pe bună dreptate. Eu am urlat la ea înapoi, agresiv şi frustrat cum eram.
”Eşti un vagabond, un parazit!”, a strigat la mine. Mama când urlă, e jale pentru timpane. Şi-a dezvoltat vocea pentru că atunci când ai 30 de copii în clasă care urlă fiecare la fiecare e nevoie să îi acoperi pe toţi.
”Eşti mai rău decât copiii de la Centru”. Se referea la centrul de reeducare al minorilor unde lucra ea ca învăţătoare, cu tineri până în 18 ani, analfabeţi, tâlhari, hoţi, violatori şi criminali.
”Eşti un parazit, stai toată ziua doar cu nasul în calculator în loc să îţi găseşti un loc de muncă. Du-te în armată să înveţi să fii bărbat”. Ştia mama să atingă corzile sensibile.
Am trântit uşa de la camera mea cât am putut de tare, atât de tare încât s-a crăpat şi uşa şi peretele.
Era o tensiune în aer şi o agresivitate cum au mai fost înainte.
Eram ca tata, pe care îl dispreţuiam pentru exact aceleaşi lucruri. Pentru că o făcea pe mama să sufere. Pentru că îi cerea bani pentru că banii lui erau demult băuţi cu băieţii.
Cearta scăpase de sub control şi toate frustrările mamei au ieşit la suprafaţă. Am luat o sticlă de plastic cu apă pe care o aveam şi am aruncat cu apă pe mama. Ea a prins de sticlă şi trăgeam amândoi ca posedaţii de ea. Era apă peste tot şi mi-a udat monitorul, tastatura şi calculatorul.
Mi-am dat seama că monitorul, tastatura şi calculatorul sunt firul subţire de care depinde întreg viitorul meu.
A trebuit să plec de acasă câteva ore ca să mă pot linişti.
A trebuit să mă privesc în oglindă şi să mă întreb: Încotro?
Blogul meu avea 1000 de cititori strânşi în 2 ani, cititori care îmi apreciau articolele despre vocaţie, încredere în sine, inteligenţă emoţională.
Totuşi, părea că eu mă îndepărtasem de toate valorile pe care le promovam.
Era o bătălie uriaşă în mine şi nu ştiam cine va învinge.
Am decis să termin prima versiune a cărţii şi să o lansez.
Nu aveam bani pentru tipar sau reclamă, deci mă bazam pe cei 1000 de cititori ai blogului.
Ca să îţi imaginezi ce înseamnă optimismul nerealist, deşi aveam cifrele negru pe alb în faţă, îmi imaginam că voi vinde mii de cărţi, dacă nu zeci de mii.
Că voi avea succes, că voi avea bani să pot să continui să îmi urmez vocaţia, că voi putea inclusiv să o ajut pe mama şi să îi dovedesc că în viaţă merită să lupţi şi să sacrifici orice pentru visurile tale.
Visam ca odată lansată această carte, toate problemele mele se vor rezolva miraculos şi că toată munca mea în sfârşit, va da roade.
Urma să dovedesc lumii că personalitate alfa, vocaţia şi psihologia îţi aduc lumea la picioare şi îţi transformă visurile în realitate.
Eu însă, aveam nevoie să fiu un exemplu, să dovedesc că toate principiile ce le propovăduiesc funcţionează pe pielea mea.
Urma să fac primul pas spre succes.
Continuarea în actul 2, aici.
Prima carte pe care am scris-o este cartea Personalitate Alfa – Personalitate Alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.
Descoperă comoara ascunsă din tine: https://goo.gl/SWLIOu!
Mai am pentru tine cartea Impulsul pentru Vocația Ta – Fă ce îți place și câștigă bani din asta, descoperindu-ți vocația. Te poate ajuta!
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
240 de răspunsuri
multumesc. chiar imi sunt de folos cele de mai sus pt.ca sunt fara job momentan.
PROPUNERE PENTRU PERA NOVACOVICI: AI PUTEA SA CREEZI O NOUA PAGINA IN PARTEA DE SUS A SITE-ULUI CU DENUMIREA „OPINII SI RECOMANDARI” (sau cum doresti sa o denumesti) PENTRU CA UTILIZATORII SA-SI EXPRIME IN MOD DIRECT OPINIA SI EVENTUAL SA-TI INAINTEZE PROPUNERI CHIAR INTERESANTE. DAR NU NUMAI; AI PUTEA SA MAI CREEZI O PAGINA NUMAI CU LECTII VIDEO (care au un impact mult mai mare). Multumesc.
De fapt, reusesc doar ce care DORESC CU ADEVARAT sa se implice, si ACTIONEAZA in acest sens. A dori nu e totuna cu A AVEA… Diferenta o face tocmai ACTIUNEA! http://invingestresulcom.ipage.com/1/post/2014/10/vei-face-bani-sau-doar-i-vei-visa.html
Foarte instructiv articolul. Aștept cu nerabdare a doua parte.
Felicitari pt tot ceea faci! Ma regasesc in ceea ceea scrii si sper sa trec la Actiune. Asta face diferenta intre oameni. Astept cu nerabdare Actul 2.
Sigur mi-a trezit interesul povestea asta!
Felicitari Pera,esti ca un drog in sensul bun al cuvantului,foarte obiectiv la subiect si foarte cerebral.
foarte adevarat spus, dar si cand iti infloreste sufletul….
articolul acesta face ca duminica mea sa fie extraordinara. Multumesc Pera
Mai am 30 de minute libere si as vrea sa continui sa citesc. Multumesc, Pera chéri!
Salut. Am sa astept sa se mai adune si am sa trimit tuturor un email deseara cu continuarea. Sper ca nu te incurc prea tare 🙂
Multumesc mult Pera pentru articol, a venit intr-un moment perfect in care lucram la un tablou clar si cat mai detaliat despre cum as vrea sa arate viitorul meu si tot ce trebuie sa schimb in viata mea. Problema e ca in prezent ma simt foarte ineficient in tot ceea ce fac, inclusiv in dezvoltarea personala merg cu pasi prea mici. As vrea sa fac o schimbare radicala in viata cum ai facut tu, dar din pacate tot aman de multa vreme, probabil de frica. Nu stiu cum fac sa am mai mult curaj si sa actionez mai des si fara ezitare…
@Filipp – daca citesti cu atentie, schimbarea RADICALA a lui Pera a durat vreo 10 ani. Din care primii 4-5 au fost cu amanarea recompensei. A te schimba RADICAL nu inseamna a te dezvolta brusc peste noapte, ci a fi perseverent, ani de zile, si a studia, a actiona cu determinare si curaj!
Cred ca optimismul nerealist ma defineste in toate aspectele vietii…dar nu stiu sa fiu altfel.
Salut ! Imi place sa cant, pictez, desenez, sport, citesc, scriu, imi place apicultura, sa traiesc in prezent si sa fiu constient clipa de clipa .etc Imi place sa fac din viata mea o opera de perfectiune…Am prieteni putini pentru ca tiparul meu de gandire nu este pe frecventa majoritatii…Caut oameni mai frumosi decat mine pentru a ma putea dezvolta si ca sa pot avea discutii in armonie si sa nu pierd timpul… Iti citesc articolele…sunt si pe frecventa mea…
O poveste interesanta de viata,astept a doua parte 😀
Interesant !Astept partea a doua….poate scrii si despre cum descoperi vocatia si pana la ce varsta ar trebui descoperita ca sa ai si timp sa te bucuri .
Foarte bun articolul, e fascinant! Multumesc pentru mesaj, Pera.
Nu exista varsta. In clipa in care o descoperi e o bucurie permanenta. Nu lipsita de probleme insa traiesti viata pe alt palier
felicitarii
Foarte interesant, aștept partea a doua! Felicitări pentru articol!
Astept partea a 2-a.
Aduci inspiratie si optimism.
Astept partea a doua
Multumesc mult pentru acest articol incep sa ma trezesc oarecum la realitate,astept actul 2
Ma bucur ca ai inceput o serie noua despre vocatie! Astept cu interes actul 2!
La fel mi se întâmpla și mie, pot spune, doar ca cearta are loc în interiorul meu, intre mine și realitatea ce ma înconjoară, și că eu, încă nu am curajul sa fac pasul pe care tu l-ai facut. Dar sunt sigur ca, citind din experienta și sfaturile tale, voi reuși sa îmi găsesc și sa îmi urmez vocația. Îți mulțumesc!
Foarte interesant, aștept partea a doua! Felicitări pentru articol
Am avut si eu o perioada de optimism nerealist poate am si acum momente, dar pana la urma viata te adduce intotdeauna cu picioarele pe pamant, abia astept continuarea 🙂
PS: trebuie sa fi avut un curaj nebun sa renunti la facultate si sa te apuci de psihologie fara nici un ban.. te apreciez !
o lectie f. buna pentru a reusi !
multumesc. sunt foarte incurajata sa vad ca si altii trec prin aceleasi probleme si sper din inima sa-mi gasesc drumul meu
Foarte interesant articolul ! Asteptam actul 2!
Aştept cu nerăbdare partea a doua, multumesc!
Astept cu nerabdare a -2-a parte !
Pera, esti un exemplu bun de urmat! Felicitari!
Eu vreau sa astept actul2 aici. Sunt interesata de ceea ce urmeaza, insa vreau sa am rabdare 🙂
Autocontrolul face parte din succes!
Multumesc!
Sper sa mi se schimbe viata in bine, aplicand concret aceste lectii. Multumesc, Pera
Si eu vreau sa vad actul 2,am avut si eu o perioada de genul si sper sa n o mai am in veci,cu certurile nu rezolvi mai nimic in viata..
Salut,
Am mai citit articolele tale , dar nici unul asa amanuntit despre evolutia ta , esti un exemplu in adevaratul sens , astept continuarea
iti multumesc!
Abia astept partea a doua , si m-am regasit umpic in ceeea ce ai scris.
Comentariu
Astept cu nerabdare continuarea
Multumesc, Pera !
Superb, acum realizez cat de mult ne asemanam, si cat de mult imi doresc sa lupt pentru visul meu. Continua sa ne ajuti Pera , te rog, stii mai bine ca oricine cum e sa treci prin aceste lucruri
Mersi Pera,pentru articolele tale motivatoare,care te fac sa crezi chiar si atunci cand ce-a mai mica urma de speranta tinde sa dispara.
Tine-o tot asa si te felicit pentru munca depusa!
multumesc pentru articol
informatia imi este extrem de utila
Foarte frumos articolul , as dorii sa citesc partea a doua pentru a descoperii urmatorul pas spre succes .
Multumesc
Am citit povestea asta adevarata demult acum o recitesc cu acelasi entuziasm..
Multumesc! Pera , astept partea a 2a…
Felicitari! Abia astept partea a doua!
Felicitari pentru tot ce faci!multumesc
Povestea ta seamana foarte bine cu a mea…sa vedem cum a evoluat la tine…s-apoi o sa-ti povestesc cum a mers la mine. Ca prima diferenta, eu am facut ruptura cea mare la 45 ani si nu m-am certat cu mama, ci cu copiii mei.hihihi…
Abia astept sa citesc continuarea. Dupa 4 ani in care m-am cautat si m-am intrebat cine sunt eu cu adevarat s-a facut lumina. Experintele prin care am trecut au fost aparent fare legatura unele cu altele, dar am refact puzzel-ul. Asa ca sunt curioasa cum a fost la tine. Mi-ai starnit interesul.
Buna Pera…apreciez actul tau de curaj..nu oricine are acest curaj sa recunoasca ceea ce este sau ce a fost vre-o data..santem ceea ce gandim ; zicem si facem.Multumesc
ciao Pera,eu am pus pasiune in tabloul care ti l-am trimis ,am dus o viata f grea pina am invatat sa pictez,mi-am urmat prima vocatie,,si nu mi-ai dat raspuns daca ti-a placut ce ti-am facut,,,
MI-a placut foarte mult 🙂 Vorbim cand ne vedem
Intr-adevar puterea exemplului are cel mai mare impact. Multumim pentru efortul depus si pentru „scutirea” de iluzii si de pasi inutili
Este revigorant sa vezi, sa stii, sa intelegi ca si ceilalti duc aceleasi lupte ca si mine, ca nimeni nu este scutit de munca ”interioara”, ca fiecare are nevoie sa isi invete lectiile si ca, asa cum ai spus la inceputul articolului pentru a avea ceva, este nevoie sa devii cineva!
Mult spor in continuare tuturor!
Salut, legat de vocatie cred ca am depasit stadiul de optimism nerealist, dar sunt acum pe un platou lung si am impresia ca ma intorc iarasi spre pesimism, din pacate, desi citesc blogul de vreo 4 ani ,mi-am insusit multe lucruri si am actionat in multe directii ! mi-a mai ramas curiozitaea de-a afla unde eram daca nu-l citeam!?
acest articol a venit tocmai la momentul potrivit deoarece ma gandesc sa-mi dau demisia de la job. Multumesc
Pera, presupun ca ai sincronizat fluxurile info-energetice dinspre exterior si interior prin modularea interfetei egotice intuind probabil ca semnalul de initiere se afla in inima.
Foarte adevarat, ma regasesc destul de mult in poveste. Astept partea a2a.
Salutare din nou; voiam sa te intreb daca ai mai terminat prima facultate.
Salut. Nu, nu am mai pasit in Politehnica niciodata 🙂 Si nici nu simt nevoia sau dorinta.
Fiecare isi duce bataliile proprii si fiecare crede ca sunt cele mai importante batalii din univers.
sunt divortat de cateva luni.moralul meu este foarte jos,in perioada asta.vreau sa-ti multumesc pt toate mesajele tale.incerc sa invat din fiecare cate ceva ce-mi va fi de ajutor pe viitor .astept cu nerabdare partea a doua
Chiar daca iti cunosc evolutia din cartea ta „Personalitate alfa”, astept cu interes partea a doua.
Frumos..totusi vocatia este un lucru care NU trebuie sa ne blocheze. Exista acum in momentul asta sistem.. dezvoltate si testate de altii (care si-au sacrificat ani din viata lor) inaintea noastra..pe care (in cazul in care aflam de ele, de la niste MENTORI.. in adevaratul sens),ne putem folosi , indeosebi pentru cresterea nivelul financiar la care ne aflam . (nicidecum pentru aflarea vocatiei sau a fericirii sau implinirii sufletesti la care ne asteptam dupa gasirea vocatiei.)
Repet: Nu sunt de acord ca lipsa gasirii vocatiei.. ar trebui sa constituie pentru noi, un factor blocant.. in atingerea unui anumit nivel pe care ni-l dorim. …Exista si alte lucruri de facut..
Ne poti spune mai multe despre starea de flux? Mersi! 🙂
Foarte adevărat !Astept partea a 2-a 🙂 E foarte bine ca ai scris ceea ce mulți simtim sau am trecut prin asta si cu ce ne-am confruntat la un moment dat…!
Mi- se pare cunoscuta povestea…
Este intr-adevar o lectie de viata de care eu cel putin am sa tin cont !!
I-ti multumesc PERA !!
Astept si eu partea a doua
E un articol care te inspira, de altfel, ça si celelalte articole care le citesc cu mare interes. Apreciez tôt ceea ce faci pentru comunitate, pentru cititorii fideli si mai ales pentru mine. Insa, in cazul meu lucrurile se schimba doar atunci cand citesc. Ma simt cuprinsa de val, de emotii si ceva ganduri. Insa, habar nu am ce sa fac cu: Oameni buni: NUSTIU ce imi doresc si CINÉ SUNT! E atat de ridicol si trist ça o femeie la 37 de Ani sa nu stie ce isi doreste, si sa fie complet prinsa in plasma emotiilor. Astea-mi dirijeaza pasii in loc sa fiu dirijata de vise, dorinte, ambitii si toate celelalte lucruri care te ajuta sa impaci ceea ce e in interior cu ceea ce e in exterior. Am impresia ça sunt un vid de care trage fiecare. Va multumesc
@Elena – Criza varstei mijlocii apare la femei intre 35 si 40 de ani, deci esti „in grafic”. E momentul in care decizi sa iesi din mediocritate, sa incetezi sa te mai multumesti cu putin. E momentul in care ai deja maturitatea necesara sa incepi procesul de dobandire a autonomiei personale, chiar cu riscul de a pierde unele persoane din anturaj, un job, sau unele privilegii care probabil nu ti se potrivesc.
Pera, ma rupi cu suspansul tau …Esti mai ceva decat serialelele alea bune, la care ma uitam si asteptam cu nerabdare sa vad continuare 🙂
Tot ceea ce am citit in ultimul an a fost special si in acelasi timp cat se poate de real.Viata trece pe langa noi, de cele mai multe ori fara ane da seama.Iti doresc succes !
Un om cu un vis nu poate fi ingenunchiat!
Multumesc, interesant articol, bravo Pera!!!
Multumesc, astept cu nerabdare actul 2. Partea proasta e ca daca optimismul meu e nerealist sunt in pom! Va trebui sa activez plase de protectie; familiei nu pot sa ii pun pe masa promisiuni… Oricum e important ca cineva m-a mai scuturat din reveeria mea.
Foarte tare articolul. Ma regasesc. Astept partea a 2-a.
sper sa gasesc si eu cumva vocatia asta de care tu zici de ani si ani si eu o tot citesc dar no gasesc.
Foarte interesant!As fi curioasa cum suna si Actul 2!
Pera sunt exact ca tine! Doar ca sore deosebire de tine parintii Mei au o situatie materials Mai buna si ma pot sustine. Am un optimism atat de nerealist si am niste principii si valori pe care le promovez atat de bine incat si altii se lipesc de ele Dar…totusi…eu uit de ele cam des. SI cand Mai iau care o palma de la vista din cand in cand imi imbratisez din nou propriile principio Dar tot la del de optmist nerealist sunt… CE SA fac ca sa rezolv problema asta?
Coincidenta sau nu, de dimineata m-am trezit cu gandul: cum iti descoperi vocatia? Sper ca rasp sa il aflu in articolele urmatoare.
Dupa ce am descoperit blogul tau mi-am schimbat parerea despre tot ce inseamna „psihologie motivationala” sau carti de „dezvoltare personala”, despre acele carti de genul…”cum sa faci sa ai succes…”, „cum sa ai o casnicie fericita”…categorie din care am citit destule dar foarte putine reusesc sa imi transmita mesajul, sa il interiorizez. De cele mai multe ori, dupa ce am citit cartea, am si uitat „pasi” sugerati pentru a avea acel succes. Modalitatea ta de scriere e mult mai personala, si astfel si mesajul ajunge acolo unde trebuie, sunt mesaje care te fac sa le pui in aplicare. Felicitari! Astept partea a 2-a.
O poveste de viata. Totusi nu toti gasesc in ei resursele necesare de a face schimbarea atat de radical, ba chiar in curajul nebunesc poti pierde tot, uneori fara sanse de intoarcere…
@Dan – ar fi culmea sa fie toti bogati, impliniti si fericiti. Fabricile germane deja se plang ca nu mai gasesc scla… pardon, muncitori dispusi sa lucreze in 3 schimburi pentru 1000 de ron. E nevoie si de gunoieri, si de ospatari, cameriste, infirmiere. Daca ar fi toti directori, medici si ministri? Asa ca se face o SELECTIE NATURALA, doar cei care DORESC cu adevarat sa reuseasca gasesc resursele sa si ACTIONEZE.
Eu sunt in plin razboi.
Cel mai greu razboi mi se pare cu cei din jur care „iti vor binele”.
Razboi cu propria-ti pasiune nu prea se poate, poate razboi pentru propria-ti pasiune.
De situatii adevarate vorbesti Pera! Nu e usor sa faci o schimbare pentru vocatie. Combinatia de a vrea sa faci o schimbare din tot sufletul dar lipsa cunostintelor necesare pentru a ajunge la implinirea vocatiei face ca cineva sa ramina blocat intr-un optimism nerealist, un vis toxic. Este dureros sa iesi din acest vis pentru ca este vorba de aspiratiile noastre la care nu ar trebuii sa renuntam daca nu vrem „sa ne pierdem sufletul”.
Dezvoltarea personală este un domeniu relativ recent descoperit de mine. Simt că visurile mele vor deveni realitate. Mai devreme sau mai târziu. Dacă nu muncesc pentru visul meu, s-ar putea să muncesc pentru visul altuia… Astept continuarea. Succes Persoană!
Multumesc e prea putin pentru tot ce faci. Esti vocea care ne aduce aminte ce am putea sa fim. Respect.
Pasul asta il cunosc foarte bine. De doi ani. SI eu am un project revolutionar pe care nu am cu ce sa-l sustin. Astept pasul doi sa vad cum ai rezolvat problems.
Ești un om demn de luat ca exemplu. Îți mulțumesc ca ai ajuns pe minus si nu odată cu ani in urma pentru a învață de la sursa. De fiecare când îți citesc articolele parca vorbim f2f. Aștept cu nerăbdare arcul 2.
Imi voi schimba meseria , acum, la o varsta oarecum inaintata. Mie teama acum sa nu fiu un optimist nerealist..as vrea sa fac asta fara atata teama…
@Adriana Ionescu – Varsta nu conteaza. Ci pasiunea, energia, si implicarea ta. Sau modul in care poti ajuta alte persoane rin noua ta cariera. Cat despre teama, ea te ajuta, sau te blocheaza? Tu ce crezi?
Adrian..eu la 54de ani imi schimb stilul de viata si fac cursuri sa devin coach..daca iti doresti cu adevarat vei reusi…la 46de ani am luat viata de la capat intr.o tara straina fara sa cunosc limba cum am putut eu vei putea si tu..nu te descuraja..ai experienta vietii si nu iti mai sta mintea la distractii..deci energia si timpul sint mai mult pt visul tau..nu renunta..succes
..c
Pera, imi place tare de tot inceputul articolului, si partea in care spui ca ochiul vede doar invelisul, suprafata.
As dori foarte mult sa vad si eu altfel, sa vad esenta….sa gasesc ceea ce caut, ptr.ca stiu ca sunt in cautare de ceva, insa vad deocamdata doar cu ochii Multumesc.!
Interesant ce a urmat…
Interesant…astept cu nerăbdare continuarea
Am o slujba onorabila la stat. Ma pregatesc sa intru in avocatura, dar mi-e teama sa nu devina un vis nerealist….
Intai a fost VISUL. Apoi au fost Decizia, Actiunea, Depasirea obstacolelor, Munca, si pe parcurs si SUCCESUL. Si toate determinate de o Personalitate in continua dezvoltare. Da, de multe ori miroasa a praf de pusca, pentru ca este totusi o lupta.
Multa lume vorbeste despre succes, dar putini discuta despre toate incercarile din spatele lui. Mi-ar placea sa citesc mai multe despre acest subiect.
si eu mi-am inceput realizarea visului nerealist in urma cu doua luni cand m-a dat mama afara. sunt pe drum dar totul atarna de un fir de ata. sper sa reusesc si eu
Ti-am citit in mare parte toate articolele. Dar pe zi ce trece vad ca raman doar cu cititul. Zona de confort ma termina. Ca si tine, simt ca ma indepartez de toate valorile pe care LE promovezi. Si in mine se dau batalii in fiecare zi. Sunt tare nerabdator sa citesc continuarea. Multumesc Pera pentru ceea ce faci !
Este o povestire care motiveaza multi oameni, insa undeva la mijloc este si putin noroc. Trimite-mi te rog TOATE MATERIALELE PE CARE LE AI, NU DOAR A DOUA PARTE! Abia astept sa citesc mai departe. Multumesc.
Chinurile facerii te trec „prin toata materia”. Sper ca totul se termina cu bine.
In sfarsit am gasit un articol care sa ma tina cu””sufletul la gura”Multumesc ca existi .Continua tot asa si cred ca ii vei depasi pe Mateescu si pe Lazar.Astept actul 2
Multumesc, Pera, pentru fiecare articol. Puterea exemplului este una mare.
Interesant! Astept continuarea….
Chiar trec printr-o astfel de perioada in care pasiunea pentru fotografie nu-mi aduce prea multi bani, iar toata lumea imi spune sa renunt, ceea ce nu voi face!
Per aspera ad astra 🙂 Si eu imi doresc continuarea articolului, Pera! Multumesc!
Nu am nici un talent și subconștientul meu uneori parcă e populat doar cu fleacuri. Adică știu să fac foarte multe lucruri însă sunt conștientă că societatea din jurul meu are nevoile ei și e interesată prea puțin de talentele mele. Adaptarea suplă la constrângerile de mediu este un semn de inteligență .Ființele inteligente pot nu doar să caute activ acele răspunsuri care implementează cel mai bine constrângerile mediului, ci să încerce să modifice, caracteristicile mediului în favoarea lor…
Si mie îmi place foarte mult psihologia…si mi-ar place sa trăiesc practicandu-mi pasiunea..dar am 32 de ani si lucrez in domeniul bancar…de-abia aștept sa citesc continuarea 🙂 poate îmi voi schimba si eu cursul vieții:-)
Si ca mai asteptiAida?fa psihologie la fara frecventa..eu am 54de ani..anul asta termin cursurile de coac si anul viitor vreau sa fac psihologie..si vin in tara la cursuri din Italia..daca vrei cu adevarat vei face..si psihologie
Foarte interesant articolul, Pera.
Mi-aș dori să -mi aflu și eu vocația. La fel ca tine de peste 7 ani de zile mă chinui dpdv profesional refugiindu-mă in joburi din vanzari: consilier de vânzări auto, account manager și mai nou reprezentant medical.
Simt că nu asta vreau să fac, însă din lipsă de alternative sfârșesc parcă mereu la fel.
Pot spune că îmi place istoria și artele în general, uneori mai și compun poezii.
Ce job crezi că ar trebui sa urmez, sau spre ce domeniu ar trebui sa mă axez, întrucât simt ca mă irosesc și nu mai găsesc farmec în viața.
Mulțumesc,
Marian Pop
Tocmai ce am aflat ca de la 1 septembrie voi fi pus pe liber. Am la dispozitie o singura luna sa ma reabilitez. Am nevoie de informatiile tale. Multumesc
Astept cu interes continuarea !
mie mi se pare greu sa ti gasesti vocatia, astept continuarea
Hahaha Pera. si cand ma gandesc ca am fost printre cei ce ti au cumparat prima carte si nu stiam prin ce treci in acel moment. ma bucur ca am fost unul dintre cei ce au crezut in tine si scrisul tau.
Multumesc! Doresc mult sa citesc episodul 2. Este incredibila munca dvs.
Foarte interesant, aproape incredibil de sincer si direct.
Și eu an uneori sentimentul ca îmi lipsesc valorile ce le promovez…vreau să văd cum ai scos o la capăt…
Mulțumesc! Abia aștept link-ul spre actul 2 🙂
Imi doresc sa citesc continuarea articolului!
Foarte frumos articolul Pera! Te admir pentru faptul ca iti impartasesti propriile experiente si trairi cu noi. Putini au curajul sa isi expuna viata personala pe internet. Imi place foarte mult cum scrii si iti citesc articolele de fiecare data cu o reala placere. Mult succes in continuare! Astept cu nerabdare actul 2!
ok
Astept cu interes partea a doua. (Mi s-a parut foarte comica scena cu sticla de apa!)
Mulțumesc pentru articol, mă ajută să fiu perseverenta pe drumul schimbării
Cum intru in starea de flux in mod constient? Multumesc!
Foarte buna intrebarea ta. Atat de buna incat ii voi dedica un articol 🙂 in 2 saptamani.
Te citesc de… nici nu mai stiu cand!Uimitoare evolutia ta ,pe toate planurile =deci se poate! Un exemplu ptr toate varstele si
nu numai!Cu permisiunea ta ,de apreciat comentariile lui Daniel Mois ,felicitari Lilianei si success!Stii ca din fiecare comentariu
poti invata ,percepe ceva interesant, stii sunt sigura! Multumesc si astept partea a 2a!
Domnule Pera!Recunosc ca mi.ati atras atenția,insa exista un DAR….
Am ajuns la 36 de ani și recunosc ca, încă nu știu care mi.e misiunea… nu m.am însurat, n.am copii,am abandonat scoala în ultimul an pentru a pleca în străinătate… ca sa.mi cumpăr masina deoarece îmi luasem permisul.
Născându-ma sărac și crescând cu lipsuri de tot felul (afective și materiale) Mi.am zis:,,sa ma risc… ” si dus am fost….
De ce nu m.am însurat, copii etc etc? deoarece nu am vrut eu, gândindu-mă ca nu trebuie sa copiez mulțimea(turma… cum ii spun eu)și ca eu trebuie sa fiu propriul meu stăpân care controlează totul.
Nu vreau sa vorbesc acum despre perioada mea în străinătate, care durează de vreo 10 ani(încă nu mi-am cumpărat autoturism) dar pot spune ca am suferit mult… (dezvoltând o mica depresie deoarece mi.am impus multe reguli etc etc)În concluzie am alergat doar după partea materiala, uitand de mine…..
Vreau sa mai vorbesc despre un lucru și anume: am cunoscut foooooarte multe persoane care sunt dispuse la aproape orice pentru,, a face bani ”… vanzatori de fum,de iluzii care le reușește de cele mai multe ori…calcă pe cadavre pt bani.
M.am închis în mine.. nu am prieteni (doar cunoscuți) și recunosc ca nu.mi plac 75% din totalul persoanelor cunoscute (dacă s.ar putea, nici n.as vrea sa.I vad)
Ceea ce ma deranjează muuult este FALSITATEA, MINCIUNA in care trăim… Ai valoare doar dacă ai bani (chiar și rudele inclusiv părinții te privesc altfel)
Nu.mi găsesc locul… sunt fizic într.Un loc și psihic în România..
Partea buna este ca sunt sănătos și încă tânăr… dar asa cum spuneam nu.mi place ce Vad și ce trăiesc deasemenea detest sa muncesc la patron….
Îmi cer scuze dacă am deranjat.
Mulțumesc pentru articol, mă ajută să fiu perseverenta pe drumul schimbării.
Captivant primul articol, cu atat mai mult cu cat e autentic.
Ati urmaresc intotdeauna cu placere; curiozitate si interes articolele; chiar daca nu raspund la majoritatea pt ca lucrez si internetul merge foarte greu aici !!! Cred ca dezvoltarea personala si mostenirea( the legacy that we leave behind )sunt printre cele mai importante lucruri in viata !! Astept cu nerabdare partea a doua !!!
Daca exersezi zilnic intr-un domeniu, in 5 ani ajungi expert…conteaza sa gasesti directia si sa te tii. Dar nu strica un pic de inzestrare nativa.
Foarte interesant in starea de optimism nerealist ma gasesc si eu.
Pera,
Desi recitesc a nu stiu cata oara povestea vietii tale, nu m-ai plictisit. Bravo!
Buna Pera, multumesc pentru material, am citit doar prima pagina deocamdata si ca sa-ti raspund este groaznic sa nu ai nici un profit din vocatia ta iar reactia celor din familie mai ales ma doare cel mai mult (tocmai intrase tata peste mine sa-mi spuna tipand- iar esti la calculator si stai degeaba in casa nu faci nimic). Este foarte dureros mai ales ca sunt si in schimbare de servici, nu am mai dat bani in casa si are dreptate pe de o parte ca nu am produs nimic in ultimul timp. Am nevoie de un sfat de la tine cum sa procedez cu tatal meu, sa-i explic ca eu sunt intr- o afacere pe cont propriu ( am mai incercat dar nu m-a luat in serios), le-am spus ambilor parinti ca putem face impreuna asta si vom ajunge mai repede la castig ( este un sistem MLM) sau sa mai astept un timp , sa le demonstrez dupa ce voi reusi si atunci sa le explic din nou.
Iti multumesc.
Demonstreaza-le…
Interesant, pe undeva mă regăsesc !
Da. Si atat. Astept continuarea …
M-ai facut tare curios ! Iti multumesc mult pentru ce faci , poate reusesc si eu sa ma urnesc din loc…Si eu visez uneori sa fac psihologia. Ai toata aprecierea mea pentru stilul direct de exprimare !
Foarte interesant articolul! As dori si eu partea a doua 🙂
Am inteles bine ca erai pasionat ”Despre vocatie, despre increderea in tine, despre cum sa lupti pentru visurile tale, despre cum sa iti stapanesti emotiile fricii si cum sa depasesti esec dupa esec spre victoria finala?” Conteaza mai intai sa traiesc si sa experimentez propria vocatie, increderea in mine, curajul de a-mi transforma visul in realitate, ca mai apoi sa gasesc forta sa insuflu oamenilor aceste valori?
Multumesc Pera! Multumesc pentru toate articolele tale , le citesc de cateva luni, acum am inceput cartea ” Personalitatea Alfa” si sunt fascinata.
Recunostinta!Exeplul tau este calea!
E foarte interesant acest articol. Si eu am dus multe lupte, unele inutile, pentru a-mi realiza visele.
Hmmm,interesant ce urmeaza ^_^ stii cum sa tii cititorii in suspans!
Foarte interesant articolul ,mulțumesc mult de tot. Aștept nerăbdătoare continuarea!
Buna,Pera! Interesant ceea ce ai spus in acest act.Astept cu nerabdare si cel de al doilea si al treilea act! Numai bine!
Treaba cu dute in armata sa inveti sa fii barbat te-a cam atins NU?
Dar cum zici mereu fiecare penivelul sau de evolutie si toti iau decizile cele maibune pe care le puteau lua in acel moment.
Da, acum 10 ani m-a atins 🙂
E greu cu vocatia! Eu am renuntat la locul de munca pentru a-mi descoperi vocatia, si am ajuns sa ma angajez din nou dupa un an de zile,
Salut Pera. Să înțeleg ca pentru tine timpul se contractase și nu mai avea răbdare să devii până la capăt acea personalitate alpha despre care scriai? Presiunea financiară încorda relațiile și spiritele ca pe niște resorturi întinse la limită…Și totuși ai găsit o cale de a transforma optimismul nerealist în pragmatism care îți plătește cheltuielile lunare…O aștept curioasă 🙂
interesant
Intru-un fel si io ma indrept spre cam acelasi lucru si nu vad licaru…e ok art.
Foarte frumos primul act. Multumim pentru sinceritate si deschidere!
Uite eu nu ma regasesc …am muncit mereu si vroiam sa am un restaurant al meu dar anii trec si ..imi dau seama ca toate neimplinirile ies la suprafata……esti de admirat….trebuie sa stii ce vrei si sanu te lasi dus de valul vietii…..
Admir curajul de a recunoaste de unde ai plecat, ca un exemplu pentru altii! Super curaj, vointa si staruinta!
Foarte interesant. Astept partea a doua. Multumesc.
Interesant….încerc sa îmi găsesc și eu vocația….momentan lucrez pentru visele altora…..poate a sosit momentul sa ma gândesc și la mine 😉
.
Si ce fac atunci cand nu ma mai regasesc, in prezent?uneori imi da senzatia de inchisoare. Pierduta in trecut… urandu-ma in prezent, pt ca am permis sa se ajunga …
Bravo,Pera! Multumesc ca ne-ai impartasit si noua ce-ai trait inainte de transformare!
Da, e interesant, primul capitol se potrivește multor tineri!
Am dat share la ce am citit până acum, mulțumesc anticipat pt restul și mult succes în continuare!
Pera, eu am mers la politehnica in Cluj, dar eu am si o abilitate in stiinte exacte, deci la mine e ok. Astept continuarea:)
Interesant și constructiv, ma regasesc oarecum. Mulțumesc ca impartasesti cu noi aceasta exp avuta….
Foarte tare articolul! Ma regasesc 95% 🙂 Am esuat a doua oara, deci am realizat ca sunt la stadiul de optimist nerealist. M.am saturat sa tot raman aici, dar cred ca totul se rezuma la evolutie.
Astept continuarea!!!
Da .interesant
Interesant…
Da, iesitul din zona fada de confort este un challenge si pt mine momentan.
Îți mulțumesc. Tot ceea ce citesc ma ajuta și îmi deschide noi orizonturi.
Extrem de interesanta istoria vietii dvs. De-abia aștept continuarea:)
interesanta fiecare lectie spusa de tine ,momentan am un serviciu foarte stresant
cu niste sefi care te considera scalv nu angajat si mi as dori sa plec
Interesant si util pt. cine vrea sa învețe lecții de viața…De-abia aștept sa citesc continuarea!
Ai vorbiti de tipare de personalità re, ai un articoli si despre asta? Multumesc.
Intre dorinta si scop este o cale uriasa.Cu toti avem dorinte , dar prea putini avem scopuri. Scopul inseamna deja, a actiona, a depune efortul zilnic pentru ceea ce iti doresti. Nimic nu ia nastere peste noapte. Chiar si, ca sa se nasca un copil e nevoie de 9 luni ,de asteptare. Insa noi, in general suntem „grabiti”, „vrem totul acum si aici”.
Mulțumesc pt ceea ce scrii!!!
Dap si eu am de lucrat la optimismul nerealist. Astept partea a 2-a.
Foarte interesant…astept continuarea…
Da, sunt niste stari prin care multi trec la un moment dat . Daca vrei sa ai un viitor trebuie sa faci ceva cu prezentul !
Ce parere aveti despre aceasta compozitie muzicala scurta proprie? : https://www.youtube.com/watch?v=8CXvwUHmsd8 Va place? Se merita sa mai continui?
Foarte greu cu descoperirea vocatiei. ..ma chinui de ceva timp. …si inca nu am gasit o. …
Cititorii tai fideli, membrii comunitatii personalitate alfa, stiu deja continuarea, ai povestit-o de atatea ori…
Cu toate astea, ai un talent innascut de povestitor si spui lucrurile atat de frumos incat este o placere de fiecare data. Hai cu partea a doua !
Great!
Buna Pera,te admir foarte mult pentru ca ai perseverenta si nu ai rigidittea celor care au ajuns acolo unde au visat mereu,
Asta pentru ca esti un om real si visul tau a fost al tau.Si eu sunt pe drum sa imi implinesc visul ,doar ca eu am luat-o putin pe ocolite.Ma inspiri enorm si pentru asta iti multumesc.
Exact informatiile de care aveam nevoie. Mersi Pera.
Astept partea a2 a
Aș dori să citesc și actul 2 . Interesant 🙂
Toti trecem prin acest „proces” Problema principala este daca „evolutia” se face la timpul potrivit.Altfel avem de suferit pana cand „deschidem” ochii mintii.Cu sau fara voia lor vinovati raman parintii.Unii mor si tot nu-si dau seama ……..
Ma inspaimant cand citesc despre chinurile facerii. Simt un usor sentiment de panica. Nu e mai bine sa o iau usor usor strategic?
Multumesc Pera. Astept continuarea cu nerabdare…
Multumesc. Chiar aveam nevoie de acest articol !! Abia astept sa citesc continuarea.
E foarte profund ce ai scris.vreau continuarea.
Pera, am fost intr-o situatie mult mai buna ca a ta din punct de vedere financiar (ma plangeam de alte lucruri, eram sarac sufleteste), dar pentru ca nu am avut un „why” puternic, nu am reusit sa ies din anumite situatii si nici sa imi fac stilul de viata dorit. M-am trezit tarziu, dupa 27 de ani si de abia acum la 30, evoluez mai rapid ca niciodata. Pacat ca ne trec anii tineretii si ne lasam conditionati de un sistem de rahat care isi lasa amprenta (nu mai zic de parintii nostri, multi dintre ei nici nu mai pot fi schimbati). Abia astept partea a doua (actul 2 din articol)!
Salut, interesanta povestea ta de viata desi putin cam dureroasa. O intrebare acum privind inapoi cunostintele legate de computere nu te-au ajutat si in dezvoltarea blogului tau?
Intr-un fel nu imbini cele doua domenii, calculatoarele cu psihologia si cu blogging-ul?
Cu stima – Marius
Cunostintele tehnice nu le-am invatat la facultate. Acum am o echipa de baieti super tari pe partea de IT insa atunci mai ma chinuiam eu, mai ceream un pic de ajutor. Ideea e ca nu te invata nici azi la facultate ce sa faci pentru a ti face o afacere online care sa si mearga.
foarte tare povestea ta. Vreau si continuarea/
Sunt pe punctul la a renunta la tot ce nu imi prieste dar nu am un plan bine definit. Am un plan de supravietuire economica, dar nu de apropiere a visurilor mele. Sunt interesata sa stiu mai multe despre optimismul realist
Vreau sa citesc actul 2.
O poveste de success mai mult sau mai putin avem toti .Dezvoltare in 25 de ani mai mult sau mai putin correct am incercat cu totii .INSPRE CE? si CE ANUME sunt cele mai tari intrebari!
Pera, parca ma vad pe mine la varsta de 25 de ani, cand eram intr-o situatie identica.Mi-ai produs amintiri dureroase; vreau neaparat continuarea.
Pt partea a doua
Câte adevăruri și experiente comune.
Buna, Pera! Si eu astept cu interes continuarea…finalul il stim, vrem sa vedem cum a decurs razboiul 🙂
ce faci atunci când nu ești sigur?
eu cred că vocația mea este cea de scriitor… dar nu știu dacă voi reuși vreodată să trăiesc din vocația aceasta…
Trimite-mi te rog linkul spre actul 2
Adevarate lecti de viata
cam in stadiul acesta sunt eu acum… la aproape 22 de ani… am fost angajat 8 luni de zile si am vazut ca statutul de angajat nu mi se potriveste chiar daca fac ce imi place… 🙂
Desi de putin timp am un salariu dublu fata de medie, cheltuiesc aproape tot pentru a-mi calma frustrarile. Simt ca desi am reusit sa multumesc asteptarile celor din jur, imi risipesc viata. Hobby-ul meu a devenit cautarea vocatiei.
Super
Astept cu nerabdare partea a doua. Devine din ce in ce mai motivant pentru mine. Multumesc!
Esti un adevarat luptator! Ard de nerabdare sa citesc continuarea. Multumesc pentru inspiratie!
Adevarul e ca atunci cand incepi pe drumul tau in viata toate „lucrurile” se pun impotriv ta pentru ca fiind integrat intr-un sistem tu practic lupti impotriva acelui sistem,dar daca sti ca esti pe drumul tau aceea e tot ceea ce conteaza,mai devreme sau mai tarziu vei reusii depinde doar de cat de tare si INTELIGENT joci.Nu zic sa visezi cu ochii deschisi dar trebuie sa stii ce vrei si sa apreciezi fiecare pas pe care il faci inainte.Banii sunt doar o consecinta.
Mi-a placut articolul si sunt interesata de actul 2. Multumesc aniticipat!
Aștept actul 2. Multumesc
Astept continuarea, multumesc.
Foarte interesant si util multora. Probabil ca daca mai multi oameni si-ar urma vocatia nu ar mai fi asa multe razboaie fara rost caci le-am purta pe acelea constructive. Sunt convinsa ca foarte multa suferinta exista in multi oameni pe aceasta tema a vocatiei, uneori chiar si fara sa isi dea seama ca aceasta este cauza, iar daca isi dau seama este cu atat mai dureros. Probabil nu toti pot sa ajunga sa isi urmeze vocatia doar citind, insa poate fi un punct de plecare! Si eu as dori sa stiu mai multe despre acea stare de flux si bineinteles continuarea povestii incepute. Numai bine si felicitari!
interesant articolul.astept continuarea
Frumos articol
Decat atat pot sa-ti spun:semanam, doar ca tu ai luat taurul de coarne, eu inca il evit, si am 28 de ani:(
Buna!Sunt total dezorientata,nu stiu incotro sa o apuc…mi ar placea sa citesc mai departe acest material.
…se spune „tot raul spre bine”… in momente de mare tensiune pare ca tot ce incerci sa construiesti de atata vreme se prabuseste peste noapte precum in legenda Mesterului Manole… asadar ma intreb acum, cand totul pare ca se prabuseste… ce trebuie sa „jertfesc” drag mie, sa ofer soliditate „lucrarilor” mele…
Deși am 18 ani sunt trecut prin viață,de când am ajuns în clasa a 5 an fost dat deoparte pentru ca am fost de la tara, colegiilor mei nu le convinea asta și se comportau foarte urât cu mine în sensul că se luau de mine dar nu le puteam spune asta părinților asta, preferam sa tac și să mă închid în mine.Dupa am ajuns la liceu,am fost la două licee, la primul eram profil științe ale naturii dar mă transefarat mama pentru ca vroiam sa învăț o meserie.
Așa că m-am transferat la un liceu bun cu profil tehnic , acolo erau o clasă de băieți și eu eram cel mai mic și tot odată cel mai slab în sensul că eram foarte moale, aveam câțiva colegi care se drogau , dar clasa era împărțită în grupuri dar totodată împotriva mea, se luau de mine în fiecare zi, ma băteau pentru ca eu eram cel mai mic și știu că nu mă puteam apăra, ei ma provocau și tot ei săreau la bătaie, eu fiind mai retras nu îmi plăcea să mă vorbesc cu ei pentru ca nu aveam nimic în comun, dar toată violenta asta și felul cum sau purtat cu mine ma afectat la școală, ma refer la învățătură,adica până in clasa a 12a al doilea sem eu nu învățăm și nu prea dădeam pe la școală pentru ca știam că o să își bată joc de mine și o să ma bată și tot nu le spuneam părinților pentru că nu vroiam sa îi implic la,ei aveau destule probleme pe cap,Eu mă duceam la școală pentru că mă trimiteau ai mei nu aveam un drum în viață, nu mă gândisem ce am sa fac după ce o să termin liceul,eram pierdut în spațiu până într-o zi în care m-am întrebat care este rolul meu pe pământ?
Cum am mai spus eram foarte slab când eram la liceu dar până la urmă tot răul pe care lam pățit toată suferința asta ma ajuta mult am descoperit o altă fată a oamenilor de care credeam că nu există. Tot răul asta ma ajutat să mă dezvolt,Acum singura mea dorință este să-i ajut și pe ceilalți, devenid un psiholog foarte bun, vreau să-i ajut pe ceilalți sa treacă peste toate suferințele ș,
Asta-i adevărata mea vocație, îmi doresc să fiu ca tine,
Da ai dreptate.Cu orice risc trebuie sa ti urmezi visul.A fi angajat e o prostie,o educatie gresita,o mentalitate invechita.Asta m a hotarat si pe mine sa mi dau demisia.
Extrem de intéresant.
Daca intr-o zi din viitor voi auzi ca un anume Pera Novacovici a luat premiul Nobel, pot sa spun ca nu m-ar surprinde.
Mult succes !
„Chinurile facerii”…. ai gasit titlul cel mi bun pentru acest subiect. E tare de tot ca poti vorbi cu noi despre toate astea ca sa putem trage si noi învataturile necesare din experientele tale de viata. Multumesc.
Asta înseamnă viata asumata, într-un final desigur. M-ai facut cu adevărat curioasa despre continuarea povestiri.
Puternic mesajul. Direct, la obiect, succint.
interesant,vreau continuarea
Intradevar,cu totii ne regasim in acesta poveste.Toti ceu care vor sa faca ceva msi mult in viata lor si isi doresc mult mai mult de la viata..Mult mai mult decat um job fux de 8-10ore si sa isi vanda timpul pentru bani.Felicitari Pera si mult succes in continuare!!!
Îți mulțumesc pentru ca ai împărtășit din experiența ta. Am 29 de ani și sunt la o răscruce de drumuri…Am descoperit ce vreau sa fac din plăcere, pasiune. Știu ca va fi un drum al naibii de dificil, dar citind despre experiențele altora care acum sunt realizați, îmi dau seama ca se poate cu voința, rabdare și munca
Interesant cam asa am trait si eu o perioada de timp mama pana sa plec peste ocean
Interesant este mecanismul prin care ai ales ingineria. Desi aveai in casa un educator care se ocupa de copii cu probleme comportamentale…. Interesant este cum vei face sa nu ajunga si copilul tau intr-o situatie similara?? Multumesc
Salut.
Cred ca situatiile in care ai fost tu si experientele pe care le-ai avut sunt foarte des intalnite si cred ca foarte multi nu constientizeaza motivele pentru care sunt in acele situatii si de aceea nici nu ies din ele. Urmarile sunt evidente, prea multa lume nefericita, frustrata si cu vieti esuate din punct de vedere emotional si profesional.
Super …astept cu nerabdare continuarea
Pera, te urmaresc de ceva vreme si trebuie sa recunosc ca esti primul (mai urmaresc si alte site-uri de dezvoltare personala, dar tu esti primul) caruia ii scriu un comentariu. Imi place stilul tau franc, dar cald, imi place ca mergi direct „la tinta” cu mesajele tale. Imi place ca inspiri prin ceea ce esti – singura modalitate de inspira pe cineva. Legat de articolul tau, pot sa spun ca „been there, done that” sunt in si din poveste si astept sa vad ceea ce urmeaza…
Buna Pera. Sunt niste binecuvanturi povestirile astea.
Felicitari Pera!
M-au prins articolele tale, am inceput de ceva vreme sa fiu interesat de cum sa-mi dezvolt personalitatea. Mi-ar face placere sa citesc si partea a doua.
Sunt de admirat oamenii care stiu sa se ridice dupa ce s-au lovit mult timp de propria neputinta sau de cliseele induse de cei din jur.
Pera.bine ai facut.eu am cartea ta si o citesc a patra oara.toaTa admiraTia.