Addicted 2 in costum workholic si pe cocaina
Pe telefon non stop
Mancand fara control
Dependetele noastre sunt peste tot.
„Shame is highly, highly correlated with addiction, depression, violence, aggression, bullying, suicide, eating disorders.” — Brené Brown
Cum poţi să ajuţi un om care se distruge prin vicii, dependenţe?
Ce am observat şi trăit eu mă duce la concluzia următoare: soluţia este contraintuitivă. Adică trebuie să faci inversul a ceea ce eşti tentat să faci la primul impuls. Culmea, nu?
Când ai lângă tine un alcoolic, un dependent de droguri, jocuri, muncă sau orice altceva, prima reacţie este de respingere, reproş, ceartă, ţinut morală şi discursuri despre întoarcerea pe calea cea bună.
Oamenii ajung să caute stări alternative şi fug de această realitate în căutarea a ceva anume: senzaţia interioară sufletească de împlinire, iubire, acceptare, senzaţie de ”sunt complet”.
Şi cum lumea şi realitatea aşa cum e ea au tendinţa să te facă să simţi opusul.
Încă de mic copil ești obligat să simți rușinea, acel sentiment de ”tu ca persoana nu ești destul de bun, ești defect, nu meriți aprobarea, acceptarea si validarea grupului decât respectând aceste reguli și nu altele”.
Apoi, intri în sistem, de la grădiniță și până la pensie, ești obligat să intri în competiție cu alții, repetându-ți-se de 20 de ori pe zi, că nu ești destul de bun, vrednic de iubire decât atunci când vei lua doar note de 10, doar când ai absolvit, doar când ai job-ul, doar când ai familia, doar când….și acest moment îți scapă permanent.
Ai uitat că te poți simți bine și confortabil aici și acum indiferent de ce realizări sau rezultate ai. Că iubirea izvorăște din inima ta și nu din pixul ce scrie note în catalog, nu din cifra de pe fluturașul de salar sau dividente, nu din statusul de pe facebook :”in a relationship”.
Și astfel, ai ajuns un om pierdut, ce crede că fericirea și iubirea trebuiesc fugărite fără să realizezi ca ele sunt deja în posesia ta. Au fost și vor rămâne acolo până când în această viață sau în următoarele vei realiza că ești, ai fost și vei fi deja tot ceea ce cauți.
Dar pentru că nu te-a învățat nimeni despre propria ta măreție și perfecțiune, cunoști foarte bine lecția rușinii, a devalorizării și a lui ”nu meriți, cel puțin nu încă”. E singura partitură după care cânți, dansezi și îți trăiești viața.
Apoi, într-o zi, observi că un pahar de alcool, un drog, un joc, orice îţi poate distrage atenţia de la starea de frământare interioară, te liniştesc cel puţin pentru o clipă şi de aici până la a repeta comportamentul, de a avea nevoie de doze tot mai mari şi de a deveni dependent e doar un pas.
Dacă vrei să ajuţi pe cineva în situaţia asta, în loc să îl cerţi, acuzi, să îi faci reproşuri şi să ţii predici despre cum ar trebui să fie mai harnic, mai ambiţios, mai responsabil şi despre cum ar trebui să nu se autodistrugă pe el şi pe cei dragi, primul pas, contraintuitiv este să accepţi această persoană şi comportamentele sale.
Oamenii în situaţia asta au ajuns la dependenţă tocmai pentru că se simt neînţeleşi, neacceptati şi neiubiţi. Mai multe din aceste ingrediente îi vor face să crească doza şi nicidecum să se lase şi să se vindece.
Oamenii sunt într-o căutare permanentă şi neobosită şi adevărul este că ceea ce căutăm este dincolo de ceea ce se vede şi ceea ce se simte. Căutăm banii care se văd pentru că ne dorim siguranţa şi confortul care se simt în urma obţinerii lor. Căutăm partenerul de cuplu fizic pentru că ne dorim iubirea şi căldura care se simte când suntem alături de o altă ființă umană.
Însă ce ne facem cu atât de multe lucruri pe care ne dorim să le simţim însă nu pot fi văzute sau atinse?
Ca de exemplu un sens şi un scop în fiecare clipă e existenţei precum şi pentru întreaga viaţă. Împlinirea sufletească. Bucuria. Relaxarea şi liniştea sufletească. Libertatea. Entuziasmul.
Majoritatea lucrurilor pe care le căutăm şi fără de care nu putem să trăim, nu pot fi văzute sau atinse însă ele sunt extrem de reale.
Pentru a le ”vedea” şi ” simţi”, pentru a le transforma în realitate, e nevoie să schimbăm realitatea, să intrăm într-o altă stare de conştiinţă.
Iar una din căile prin care ne putem schimba starea de conştiinţă este alcoolul. Una din căile cele mai ieftine, uşor de accesat de către oricine şi deasmenea una din căile cele mai dăunătoare.
De aceea, foarte mulţi oameni cad pradă dependenţelor. Orice modificare a stării de conştiinţă ce foloseşte un compus chimic va duce rapid la dependenţă.
Orice substanţă, activitate sau persoană care ne va ajuta să ne liniştim mintea şi măcar pentru o clipă să ne relaxăm în ceea ce suntem ca fiinţe umane, ne va face să fim dependenţi pentru că nu ştim altă cale şi vom apela mai des, mai mult la acest „medicament”.
Calea prin care putem să obţinem toate comorile noastre interioare şi exterioare şi care nu ne va duce la autodistrugere şi dependenţă, este calea spiritului nostru.
De aceea, cuvinte ca şi acceptare, recunoştinţă, toleranţă, iubire, empatie trebuie să devină la fel de folosite în vocabular ca şi distracţie, băut, fumat, sex, joc.
Teoria contraintuitivă a acceptării
Ca să mai întăresc un pic această teorie a acceptării, am să îţi spun că după 30 de ani de alcoolism, tatăl meu a început să simtă nevoia de mai puţin alcool cu doi ani înainte de moartea lui, când pentru prima oară eu, singurul fiu, l-am acceptat total şi complet, fără să mai mă intereseze deznodământul.
Ştiam că va muri în curând pentru că organele lui interne erau praf. Am capitulat pentru că după 15 ani de eforturi, nu am reuşit să mişc nici măcar un pic direcţia în care el a mers, cea de a bea în continuu, zilnic şi de a se distruge.
Când mi-am propus să ne bucurăm de cât timp mai are împreună, am băut o bere împreună cu el, o vişinată sau un Jagermeister şi am stat la poveşti ca niciodată. Îmi era dor să am un tată din nou, chiar dacă pentru puţin timp, chiar dacă era beat de la prima oră a zilei şi chiar dacă 20 de ani în care am avut nevoie de el cel mai mult nu mai puteau fi recuperaţi.
Am început să mai beau împreună cu el deşi până atunci eram extrem de agresiv împotriva alcoolului. Îi ceream cât timp stau cu el să nu bea nimic pentru că nu vreau să asist la acest comportament sau să mă simt complice la sinuciderea lui lentă.
Adică îl respingeam şi îi spuneam că nu e vrednic de iubirea mea pentru că bea şi e vicios, un ratat.
Asta a făcut întreaga lume cu el. Părinţii lui, soţia lui ( adică mama) , eu şi toţi cei din jur: ”nu mai bea, mergi la muncă, n-ai ambiţie”. Dar ce îi ofeream noi de fapt? Nimic. Noi voiam să nu ne facă de râs. Mama voia un soț. Eu voiam un tată. Parinții lui își doreau fiul un succes social ca dovadă a reușitei lor ca părinți.
Dar ce își dorea EL, tata, asta s-a întrebat cineva vreodată?
Știi care a fost cea mai mare declarație de iubire pe care am facut-o tatălui, declarație ce a schimbat soarta relației noastre pentru puținul timp ce ne-a mai rămas?
”Ce vrei să bei?”
Când l-am întrebat asta, fără glumă, fără judecată din dorința de a-i oferi ceea ce are el nevoie și nu eu, atunci am pășit pentru prima oară pe calea acceptării, toleranței și a iubirii îndreptate spre o altă ființă umană.
Când la ora 5 dimineața, beat fiind eu însumi, am plecat din club si înainte de a ajunge acasă am cumpărat un hamburger și o sticlă de rom și l-am trezit din somn ca să îi spun ”am venit doar să îți las astea”, mi-a spus că a rămas șocat de gestul meu, care timp de 20 de ani am fost atât de pornit împotriva alcoolismului lui.
Pentru prima oară tata avea în fiul lui un prieten care îi este aliat în orice vrea el să facă.
Vrei să bei? Bea. O să mori? E viața ta.
Singurul lucru pe care l-a primit de la toţi cei din jur a fost respingere continuă.
Iar el căuta acceptarea, iubirea şi relaxarea ştiind că este perfect. Iar alcoolul îi oferea asta. Alcoolul îl relaxa, noi îl stresam. Alcoolul îi spunea ”eşti minunat aşa cum eşti”. Noi îi spuneam ”eşti greşit până în măduva oaselor”.
Cum poţi să intri în competiţie cu alcoolul?
Singura cale este să faci pentru om mai mult decât poate să facă alcoolul.
Când l-am acceptat pe el şi comportamentele lui total, pentru că dacă tot mai avem un pic de timp să petrecem împreună pe acest pământ, nu mai voiam să îl irosesc luptându-mă cu el, a început să bea din ce în ce mai puţin până la a se lăsa, din păcate prea târziu pentru corpul lui fizic.
Când l-am întrebat de ce nu mai bea, a spus ” nu mai simt nevoia şi nici pofta”.
Acum, când pentru prima oară în viaţa lui, la 30 de ani ai mei şi la 58 ai lui, am ciocnit împreună cu el, l-am îmbrăţişat şi i-am spus că îl iubesc fără să mai simt nicio urmă de ură sau furie împotriva lui şi a comportamentelor lui, el s-a simţit acceptat, iubit şi înţeles.
Pentru prima oară în viaţa lui, nu mai era singur şi în el a încolţit ceea ce a căutat întreaga lui viaţă în alcool: liniştea şi singuranţa că este iubit pentru ceea ce este, că e perfect aşa cum e, în fiecare moment, chiar dacă nu îndeplineşte niciun standard social.
Pentru el, a fost prea târziu să mai fie salvat în această viaţă.
Însă sunt mulţi alţi oameni care ar putea fi salvaţi cu un strop de acceptare, înţelegere şi iubire din partea celor care pretind că îi iubesc însă prin comportamentul lor îi resping şi le comunică: ”nu eşti destul de bun pentru iubirea mea, nu eşti vrednic, să îţi fie ruşine.„
Îţi doresc puterea de a accepta ceea ce urăşti azi pentru că iubirea ta are puterea de a vindeca.
După ce am scris rândurile de mai sus, prima reacţie a fost din partea unor oameni care se aflau în situaţia în care şi eu eram cu 10 ani înainte de acceptarea şi iertarea tatălui.
Adică prins în mijocul unei terori, a urii şi a luptei care nu ia prizoneri. Lupta pentru putere şi supravieţuire.
Andreea R. a întrebat:
”Dar în cazul unui psihopat? În cazul unei persoane freak control şi manipulatoare? Am încercat ce spui tu dar asta l-a înfuriat mai tare şi l-a adus rapid în zona violenţei. Nu merge în toate cazurile, pentru că şi eu am crezut că poţi schimba pe cineva prin dragoste.”
Ramona M. a spus şi ea:
Dar ce se întâmplă în cazul în care îşi înşeală, bate soţia şi renegă propriul copil?
Cu alte cuvinte, ce faci când eşti în perioada aceea foarte dificilă când eşti în mijlocul terorii. Cum gestionezi situaţia, cum te protejezi, cum iubeşti şi accepţi în acele momente?
Am două continuări posibile pentru acest articol.
Prima ar fi cum anume să gestionezi o situaţie în care trăieşti iadul pe pământ prins alături de una sau mai multe persoane rătăcite în vicii, dependenţe sau demoni personali.
A doua ar fi cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur.
Despre care dintre cele două scenarii vrei să vorbim în continuare?
Am nevoie să ştiu ce arde mai tare pentru tine.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
60 de răspunsuri
Cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca
Wow! Poate este cel mai emotionant articol pe care l-am citit in ultimul timp…Si stiu ca mi se pare asta din cauza ca am trait similar ceea ce ai descris acolo cu tatal tau…Tatal meu s-a stins de un an, din aceeasi cauza. Din pacate, am lasat sa se intample totul fara sa i spun ca intr-un final am inceput sa il inteleg 🙂 Si relatia noastra era lipsita total de comunicare, plus rudele mamei care erau aliate toate contra lui….Il visez uneori si ma trezesc cu regretul ca nu am fost mai buna cu el si in viata reala. Din pacate nu putem da timpul inapoi, insa putem invata sa acceptam fara sa judecam…Voi incerca si eu acest ”exercitiu” de a Nu mai judeca dupa defecte si vicii….poate intr o zi o sa ma iert si o sa fiu iertata ca am trait atata timp in ura si inversunare.
Pe mine m ar interesa al doilea punct, Cum sa atingi punctul in care poti sa iubesti si sa accepti si chiar sa vindeci.
Mult succes in continuare
As vrea sa vad a doua continuare: „cum să atingi punctul in care poti să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur.”
A doua ar fi cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur.
Multumesc pentru raspunsuri. Urmatorul articol va fi probabil pe marti.
cum sa gestionezi o situatie in care traiesti iadul pe pamant
+1 pentru ” cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur.”
Cum sa atingi punctul in care poti sa accepti si sa iubesti pt a castiga linistea si poate chiar pentru a vindeca.
Salut
Eu as dori continuarea cu primul scenariu, deoarece mi se pare mult mai greu de rezolvat. Sa fii supus tu personal terorii, in timp ce tu esti dispus sa accepti persoana vicioasa si sa o iubesti asa cum e, din punctul meu de vedere nu-ti ramane decat sa stai sa induri teroarea, in speranta ca efortul tau o sa faca vreodata o diferenta, sau sa renunti si sa pleci.
Da, bine spus. Dar ce faci cu persoanele care se autodistrug nu prin vicii de genul alcool, jocuri, ci printr-o subminare continua a propriei persoane si a celui de langa el, din cauza ca nu au cunoscut alt model decat acesta…. Cum poti sa gestionezi o astfel de situatie si sa nu te lasi influentat la randul tau, tras in acest vortex?
Mi-a dat o lacrima citind acest articol…P.S. nu am fost in astfel de situatie.E foarte emotionant cum o fapta mica,poate indrepta un om spre bine.
Partea a doua, pentru ca, daca stii cum sa te ajuti pe tine, il vei ajuta mai usor si pe celalalt.
Amândouă
Cum te poti ajuta pe tine daca traiesti intr o teroarea continua? Cred ca ambele situatii merita cate un articol.felicitari pt munca depusa!
Cum anume să gestionezi o situaţie în care trăieşti iadul pe pământ prins alături de una sau mai multe persoane rătăcite în vicii, dependenţe sau demoni personali.
Al doilea scenariu . Mulțumesc
Cum sa ajungi sa accepti neconditionat un om pe care il iubesti si ii vrei doar binele. Si tu stii ca ai dreptate si ca el isi face singur rau prin comportamentul lui autodistructiv. Prietenul meu a fost dependent de droguri 5-6 ani, are o relatie defectuoasa cu familia (incearca sa fie fiul model si sa le merite iubirea si crede ca va repara el relatia proasta a parintilor si se crede responsabil pt bunastarea lor) . Plus sunt convinsa ca sufera de o tulburare de personalitate narcisica si are un job pe care il detasta. Nu are incredere in el insusi si nici in mine si zilnic are accese de paranoia in care ma acuza de lucruri ireale. In consecinta ma si minte pentru ca nu poate suporta realitatea proprie. El stie ca isi face rau singur dar nu este dispus sa faca vreun efort ca sa se schimbe. Ma raneste ingrozitor cu comportamentul lui si nu stiu ce sa mai fac, m-a adus la disperare. As vrea sa il accept neconditionat si sa ii arat numai iubire fara sa il critic, dar cum sa fac asta cand comporamentul lui ma afecteaza in mod direct pe mine , imi face rau… Multumesc Pera
Deci, raspunsul ar fi cum anume să gestionezi o situaţie în care trăieşti iadul pe pământ prins alături de una sau mai multe persoane rătăcite în vicii, dependenţe sau demoni personali.
Foarte tare articolul!..si sunt cu totul in asentiment vizavi de droguri care-ti schimba starea, care te ajuta sa te accepti asa cum ceilalti nu reusesc sa te accepte, care te binedispun, care te introduc intr o lume imaginara unde in sfarsit..te iubesti si te validezi timp de 3-4..5 ore, o zi etc samd pe tine insuti.
Impresionant si exemplul pe care l ati dat. Este adevarat si faptul ca indiferent despre ce drog am vorbi, vei ajunge sa maresti doza pe parcurs in urma criticilor accentuate, este real ca dupa ce cunosti o stare si o traire superioara plictisului si neiubirii de sine vei cauta acea stare mereu si tot mereu in timp, vei aminti senzatia de implinire falsa etc etc samd.
Nu cred insa ca vina o poarta cei apropiati, nu cred ca faptul ca genetic unii dintre noi suntem mai usor predispusi viciului ar trebui sa altereze viata celorlalti oameni.
In alta ordine de idei, ce naiba ne facem cu drogurile care nu ne induc nicio stare? Nicio uitare de sine?
DE CE ne autodistrugem noi cu buna stiinta, fara a mai avea e data aceasta niciun argument emotional?
La fumat fac referire, caci eu respir tigari efectiv. Si nu mi place de mine astfel. Si as fi mandra de mine daca as schimba acest lucru definitiv in viata mea.
Asta i problema..dependenta fizica este la fel de importanta. Sa nu uitam acest lucru esential!
Zi frumoasa si asteptam cu interes urmatorul articol!
Dependenta fizica NU EXISTA! Pentru tigari, plasturii sau guma de mestecat cu nicotna nu au efect… pana nu se rezolva DEPENDENTA IN SINE. Cea psihologica. Tiparul TAU dezadaptativ, si dorinta ta de a te autosabota. Acolo este de lucru! Odata oprit PROGRAMUL, resetat tiparul, nu vei mai simti nevoia de a fuma, si nici pretinsa dependenta fizica.
Cu siguranta exista si o dependenta fizica. Habar n am daca plasturii ori guma cu nicotina ajuta in vreun fel sau altul, am auzit insa cazuri in care au fost de folos..nu am de gand sa folosesc oricum!:)) De astazi insa mi am propus din nou sa ma las de fumat. Am auzit ca a sasea oara este cu noroc!:)) hahah! Zi frumoasa!
Tocmai asta ai de invatat, fumatul e o dependenta, si VOINTA nu e de folos! Ai nevoie de ACTIUNE ASUPRA CAUZEI, nu de forta pentru a te bate cu acel ADVERSAR SUBCONTIENT, cu acel program care te conduce, si care adesea e muuult mai puteric decat ratiunea ta.
Exista tehnici potrivite si experti care asta predau… si cu toate astea, lumea apeleaza in continuare la tehnici care daca functioneaza, fac mai mult rau! Adica fara sa rezolvi CAUZA SUBTILA, SUBCONSTIENTA, poti sa iti impui vointa, sa te lasi de fumat, si sa te apuci in schimb de mancat compulsiv, sau de alte vicii, care COMPENSEAZA fumatul. Care fumat, asa daunator cum e, de fapt joaca acum rolul de MEDICAMENT-SUROGAT…
Buna Adina,
Pentru eliberarea de fumat permite-mi sa-ti recomand cartea lui Allen Carr – In sfarsit nefumator.
Allen Carr trateaza dependenta in sine in pasi simpli, firesti si placuti. Eu am citit-o pentru a-mi putea trata alta depandenta (si a mers!), dar si pentru a sti daca merita sa o recomand si altora. Desi am recomandat-o mai multor cunoscuti, pana acum mi-au multumit doar 3 persoane, adica exact acele persoane care au citit cartea, care au actionat. Si mi-au spus ca e pe cat de logica, pe atat de… „magica”.
Poti comanda on-line aici sau in alta parte:
http://www.libris.ro/in-sfarsit-nefumator-metoda-usoara-a-lui-allen-HUM973-50-0643-X–p353808.html
Iti tin pumnii!!
Marius F.
Pentru mine ar fi al 2 lea subiect mai interesant
Ma intereseaza al doilea scenariu, cum sa atingi punctul in care poti sa accepti si sa iubesti pentru a castiga linistea si poate pentru a vindeca.
+1 Cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca
Eu as dori sa vorbesti despre:” cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur.” Multumesc!!!
Excelent articol. Transmite forță, încredere, împăcare, acceptare. Minunat. Continuă Pera !
Cum sa gstionezi aceea situatie gen iadul pe pamant ?
Fenomenul autosabotarii are radacini adanci, si e destul de greu de rezolvat. http://invingemstresul.com/more/129
Un articol potrivit lumii in care traim. Felicitari!
Mai intai o continuare cu prima varianta, pentru a intra, in prima faza, intr-o stare de echilibru oarecum, apoi si al doilea scenariu, care pare a fi o solutie pe termen lung.
Eu ma confrunt indirect, sa zicem, cu o situatie in care, daca nu invat sa accept si sa gestionez situatia, simt ca o iau razna. Convietuiesc cu un sot crescut de o mama manipulatoare si narcisista (din cat m-am documentat incercand sa-i inteleg comportamentul) si un tata sociopat. Care sot, desi declarativ nu accepta sa aiba o familie cum a fost cea in care a crescut, are un comportament care mie mi se pare ca ar copia foarte bine modelele parentale, alternativ, in functie de situatie. Momentan comportamentul e legat de detalii, dar numarul lor tinde sa fie in crestere si ma tem ca, la un moment dat, sa nu devina complet ca parintii lui, sau macar ca unul dintre ei.
Ambele. Prima varianta, ca solutie de urgenta, de a castiga timp pentru a te echilibra mental si sufleteste, apoi a doua, pentru a fi adoptata ca stil de viata, pe termen lung.
Asa vad eu lucrurile, ca sotie ce suporta consecintele convietuirii cu un sot crescut de o mama manipulatoare, narcisista (dupa cum am aflat din documentarile personale incercand sa o inteleg) si un tata sociopat (cum am aflat de la sot, tatal lui fiind decedat inainte de a ne cunoaste).
Problema e ca sotul, desi reneaga comportamentele parintilor si declara ca nu-si doreste sa fie ca ei si vrea o altfel de familie, comportamentul lui copiaza, in functie de situatie, pe cel al parintilor. Momentan se manifesta in raport cu detalii, insa numarul acestor comportamente e in crestere, iar eu deja nu mai stiu cum sa gestionez situatia.
Astept continuarile :).
Tocmai asta AI DE FACUT, SA INVETI cum sa gestionezi situatia. Altfel, poti sa devii VICTIMA altora cu care usurinta si e mai dificil sa scap din acea situatie…
Desi primul scenariu pare a oferi o rezolvare rapida, necesara pentru o situatie critica as dori sa abordezi al doilea scenariu pentru ca mi se pare ca poate conduce la o solutie mai cuprinzatoare si cu efecte pe termen lung.
Clar continuarea sa fie cu amandoua variantele. Foarte direct articolul… Bei pentru ca nu te simti bine, te droghezi ptr ca nu esti ok cu tine, fumezi ptr ca ceva e in neregula… si cu toate astea cand le faci, starea necorespunzatoare iti trece. Usor, done.
Eu nu am vazut pe nimeni sa se casatoreasca cu vreun alcoolic de meserie. Nici vreun prieten sa iti faci cand deja e vreun drogat impatimit.
Persoanele pe care le ai dragi in jurul tau ajung la situatii limita in care cauta confort, numai daca nu sunt persoane ptr care dai un minim de efort, nu iubire, ca nu suna pe placul meu, dar atentie, efort sa il auzi cand vorbeste, toleranta sa treci peste idei contradictorii, interes sa te lasi convins ca nu ai dreptate si reciproca, timp petrecut impreuna pentru a evolua ca persoana (nu doar asteptari)
Multumesc ptr articol.
Amandoua continuarile sunt importante dar cred ca a doua este mai importanta pentru ca singura persoana pe care o poti gestiona cu adevarat esti tu insuti. deci, aleg varianta a doua.
Cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca
Daaa…cu lacrimi in ochi…nu este vorba de tata ci de sot.Este f greu sa poti sa accepti, sa nu judeci, sa iubesti….Dar imi doresc sa ajung sa pot!
Uneori sa accepti nu e suficient. Ai de invatat cum sa iei masuri EFICIENTE. Si cum sa actionezi in directia potrivita. De regula, avem talentul de a pune gaz pe foc la astfel de situatii… tocmai pentru ca nu am fos atenti la MECANISMELE dependentei.
Abia dupa ce vei cunoaste acest mecanism, poti actiona in directia potrivita.
Pai, am in jurul meu si persoane rele cu demoni si vicii, si parca as avrea sa ma vindec si pe mine, ca am obiceiul de a critica si sa arat cu degetul, clar ca am si eu demonii mei.
Deci ambele scenarii!! Alege tu ordinea!
Multumesc Pera
Pera mai uns pe suflet cu articolul. Eu vreau sa continui cu situatia a 2 a daca e sa aleg, insa si prima e la fel de importanta. Ar fi super sa raspunzi la amandoua .
Merci!
a doua..
Cum să atingi punctul în care poţi să accepţi şi să iubeşti pentru a câştiga liniştea şi poate chiar pentru a vindeca. Pe tine sau pe cei din jur. Multumesc, Pera!
Prima propunere, please.
Eu sunt dependenta de persoane. Si cred ca sunt tocmai pt ca nu ma simt acceptata, valorata si am cea mai infima incredere in mine. Pt cei dependenti e iad in aceeasi masura sau mai mult decat pt restul. Ne luptam cu lipsa noastra interioara si cu durerea ca vedem cat rau facem.
Imi e greu!!!
Si pe mine m-ar interesa al doilea scenariu. Cel in care iubirea vindeca.
Pe primul.
Cred ca acceptarea de sine necesita psihoterapie. Nu este ceva ce poate fi invatat de pe internet.
Super articol. Din pacate aceasta este realitatea multor tineri de varsta noastra. Daca inevitabilul nu s-a intamplat, ar mai avea timp sa recupereze ceva. Daca s-a intamplat vor ramane cu durerea in suflet ca nu au facut tot ce se poate, chiar daca s-au dat peste cap „ca totul sa fie bine”. Din pacate nu am fost invatati sa iubim, abia acum dupa multi ani traiti, invatam sa iubim si sa acceptam „imperfectiunile vietii”.
As dori sa discutam despre : Cum sa gestionezi o situatie in care traiesti „iadul ” pe pamant prins alaturi de un parinte foarte dominant, pana la santaj, manipulare, jigniri, etc. Nu poti „divorta” de un membru al familiei de sange, il si iubesti in acelasi timp…. cum sa gestionezi asta? Multumim .
Ar fi interesant de abordat AMBELE teme, Pera. Pe rand. MULTUMESC ca .. ESTI.
Al 2lea scenariu cu iubirea si acceptarea. Grozav articol.
Mulțumesc din suflet
Cel mai bine este sa citim partea a doua a articolului.Multumesc Pera
Sa va povestesc ceva.
La noi in Toplita in februarie 2016 au vrut superiorii de la judet sa il dea afara pe parintele Berindei de la parohia ortodoxa din centrul orasului.
Parintele Berindei este un om foarte modest, nu are masini luxoase,nu percepe nici un fel de taxe de la nimeni la inmormintari, botezuri, indiferent de slujbe,face slujbe in fiecare zi dimneata,seara (si noaptea la dinsul acasa spun oamenii)si i s-a reprosat ca nu a dat banii in avans pe stocul de lumanari care il avea la biserica.I s- a dat termen pana in aprlie 2016 apoi i s-a spus sa plece daca nu va putea realiza planul.
Preventiv au mai fost adusi 2 preoti la sfaritul lui decembrie ca sa slujesca la aceeasi parohie.
S-au adunat oamenii intr-o seara dupa slujba de seara (cred ca erau vreo 1500 oameni daca nu mai multi si au hotarit a ii dea afara pe cei doi nou veniti si sa ramina preotul Berindei, iar daca superiorii nu vor acest lucru oamenii vor lua biserica si vor face o biserica independenta sau se vor afilia la o alta episcopie.
Binenteles la adunare nu a venit nimeni din partea epicopiei de Harghita si Covana.
Au venit doar 2 preoti localnici in plus si unul din America.
Dupa cateva zile a avut loc o alta adunare la care a venit episcopul din Banat Ioan Salajan.
Era seara dupa slujba.
Slujba de seara a durat pana la ora 17.
La ora 17 era anuntat ca vine parintele Ioan Salajan.
Dar au trecut orele si nu venea nimeni .
Oamenii stateau in biserica (erau la fel de multi, poate chiar mai multi ca in prima seara),se facuse ora 19 si inca nu venea nimeni.Oamenii erau nervosi, agitati.
Eu am plecat acasa pe la ora 19.30.
Apoi pe la ora 20.30 a trebuit sa plec undeva si am intrat din nou la biserica.
Tocmai atunci a venit si episcopul Ioan Salajan.
Si atunci s-a petrecut ceva interesant.
Sincer eu credeam ca il vor scoate afara.
Parintele Ioan Salajan a rugat pe toata lumea sa se roage.
Toata lumea s-a rugat si animozitatea in biserica s-a stins.
S-a facut liniste si episcopul Ioan Salajan a inceput sa vorbeaca.
Si lumea a ascultat.
La sfarsit epicopul a spus ca a tinut post 2 zile, nici apa nu a baut pana atunci.
Abia putea s-a mai vorbeaca.
Ceea ce vroiam sa va spun este ca daca vreti sa gestionati o situatie conflictuala trebuie sa va rugati impreuna cu persoana repectiva si totul se va schimba (si daca puteti tine post e si mai bine).
Doar Dumnezeu poate sa schimbe comportamentul unui om.
In biblie este scris:”nimic nu puteti face fara mine”.
Eu cred ca noi nu putem sa schimbam pe cineva.
Rugati-va si lucrurile se vor schimba.
De fapt cei care sunt dependenti de ceva (droguri, alcool,etc.) cred ca ii deranjeaza pe ceilalti pentru ca ei singuri nu se pot ruga si vor intr-un fel sa ii determine pe ceilalti din jur sa se roage cu ei.
Eu am incercat si intodeauna a mers,dar trebuie vointa.E mai usor sa ii reprosezi cuiva ceva decat sa ii spui „roaga-te cu mine” daca ai curaj.
Va doresc numai bine,pace si bucurie la toata lumea.
Marina
Din pacate am trait personal o situatie similara. Sotul meu se comporta groaznic.Betii , scandaluri. Eu ajunsesem la limita rabdarii. Il invinuiam , il acuzam, il rugam sa inceteze. Am ajuns chiar sa-l amenint. In mijlocul unui astfel de scandal , sotul meu, care nu era o persoana violenta , dar disperat din cauza invinuirilor mele si din cauza alcoolului s-a repezit la gatul meu. Avea o privire inumana. In clipa aceea singurul meu gand a fost ceva de genul :cum am ajuns noi doi la asa ceva? Ce s-a intamplat cu barbatul bun si iubitor cu care m-am casatorit si pe care viata l-a ingenunciat? A fost o fractiune de secunda in care nu m-am putut gandi la mine si pericolul in care ma aflam. In acest moment fara sa gandesc, am pus mana pe obrazul lui si l-am privit cu compasiune. Am fost socata cum s-a schimbat instantaneu. Nu mai era bruta care voia sa ma pedepseasca, in ochii lui se citea toata suferinta , disperarea si iubirea care o simtea. Ma gandesc ca oricine are o asfel de persoana in familie ar trebui sa ceara ajutor specializat, pentru ca e foarte important sa abordezi corect problema. Imi pare rau de experientele tale neplacute, Pera, dar gandeste-te ca aceste experiente te-au modelat si te-au facut barbatul care esti astazi.
E ceva nou, de a descrie atat de amanuntit, tot haosul din sufletul unui om cucerit de deoendenta. Toate acestea le pot descrie doar persoanele oneste care au simtit, s au vindecat si impartasesc cu ceilalti victoria vindecarii
Si tata bea, dar pare ca o face pentru ca ii place, cum unii sunt inebuniti dupa inghetata, la alti s-a nimerit sa fie alcool, de exmplu, nu bea vin.
Ok…ai dreptate in multe…am citit cateva dintre articollele tale…apreciez tot ceea ce faci…ca sa nu pierdem timp…spune-mi te rog , cum poti ajuta un adult (fiul meu are 26 ani) care nu mai locuieste cu parinti , care nu constientizeaza ca e ddpendent de droguri, care refuza sa se intalneasca cu membri familiei, refuza orice dialog , etc,etc ???….cum iti poti ajuta fiul, cum il poti deturna de la prapastia care i se deschide in fata ??…e tare complicat !…cum poti comunica cu cineva care refuza orice contact ??…imi vine greu sa stau si sa vad cum isi distruge viata si sanatatea…te rog, da-mi un semn, un sfat, o incurajare…
Citeste Gabor Mate si vei intelege exact ce ai de facut.