Pentru ce urmeaza nu e important sa stii povestea mea cu urcatul pe Kilimanjaro dar daca ai timp si te roade curiozitatea am scris un articol destul de cuprinzator aici: poveste Kilimanjaro
Ce vreau sa vorbim azi este legat de fiecare dintre noi, si mai ales de ce uneori trebuie sa ne imbatam morti ( sau fiecare din noi sa apeleze la viciul lui) cand simtim ca presiunea, stresul au devenit prea mult ca sa putem duce.
Deci, pentru inceput, hai sa vedem cum s-a imbatat Alfa de la stres.
Ghidul nostru de pe Kilimanjaro, Robert, era un alfa in adevaratul sens al cuvantului.
Un lider de care toata echipa lui din 11 oameni si noi, cei doi clienti, ascultau cu sfintenie.
Omul avea peste 400 de urcari in varf, deci la experienta avea dublu fata de al doilea cel mai experimentat om din echipa lui.
Apoi, Robert vorbea foarte putin. In cateva cuvinte dadea comenzi si toti se executau.
Nimenu nu iesea din cuvantul lui. Era impresionant. Ma simteam ca pe un vapor de razboi. Dar ma simteam in siguranta.
Pentru ca pana la urma, asta e un lucru pe care un Alfa il poate oferi. Siguranta tribului si unitatea lui.
Comportamentul lui Robert a fost impecabil 6 zile si 5 nopti pe muntele rece si tot mai golaș de vegetatie pe masura ce urcam.
In seara de dinainte sa escaladam muntele, Robert ne-a tinut un discurs motivational foarte misto:
”This is it guys. This is not a joke. We have only one chance. You follow me, i will take you to the top and back. It will not be easy but we will make it. Go sleep, we leave at 2 in the morning.”
Toti ceilalti au ramas la baza varfului si in ziua cea mare am plecat doar noi, cei doi clienti si ajutorul lui Robert.
Si asa cum ne-a promis, ne-a dus si ne-a adus inapoi desi la intoarcere pe mine m-au lasat picioarele de 3 ori si am picat in cur, dar asta e o alta poveste.
( Negrul din poza e ghidul Robert, celalalt e tovarasul de calatorie Stefan Mandachi)
Supriza la care nu ma asteptam de la Robert a fost cand tot ce parea ca e interesant s-a terminat.
Eram in ultima seara in oras si am zis sa iesim la o bauta ca baietii.
Robert ne-a facut supriza sa bea rapid aproape o sticla intreaga de wisky si s-a imbatat muci sub ochii nostri.
Am vazut un om total diferit de cel pe care il cunoscusem.
Daca mi-ai fi zis ca asta o sa fie ghidul meu nu as fi acceptat sa urc nicodata.
Robert era super stangaci, vesel, uneori se mai incrunta si te speriai de el ca era mare animalul.
Tin minte ca am vrut sa plecam mai repede ca nu prea ne placea atmosfera si am zis :” Robert, we would like to go home”.
Robert a zis :” No, we stay!”.
Si am stat, ce drac sa facem ca nu era dupa noi.
La sfarsit, Robert a mai luat o sticla de wisky si a intrebat daca i-o facem noi cadou.
Sigur Robert, doar sa nu ne lasam oasele pe aici, facem ce vor muschii tai.
Privindu-l pe Robert, am inteles conexiunea foarte stransa dintre personalitatile Alfa, stres si nevoia de detensionare.
Robert a fost impecabil cat timp a durat contractul lui cu noi.
Dar a fi acest lider ce are grija de o caravana de 14 oameni ce urca pe Kilimanjaro vine cu un pret.
Pretul este un consum nervos, o epuizare psihica, am putea spune chiar un mic burnout.
Ca si Alfa esti mai responsabil decat ceilalti din trib.
Si asta cere resurse de atentie, energie si cere decizii importante.
La sfarsitul calatoriei Robert, desi nu o arata, era rupt psihic dar cu treaba facuta impecabil.
Si cand a prins un moment de respiro, s-a imbatat ca porcul.
Sa-ti fie de bine Robert si multam ca ne-ai dus si ne-ai adus inapoi teferi.
Si asta ne duce mai departe in poveste la NOI.
Noi astia ce suntem curiosi de Personalitate Alfa.
Noi cum functionam?
Daca stau sa ma gandesc bine, nu suntem foarte diferiti de Robert.
Tragem tare de noi, avem responsabilitati, ne dorim evolutie, stim ca noi cream realitatea si ca responsabilitatea vietii noastre este pe umerii nostri dar uneori cedam.
Noi pot sa vorbesc despre tine, dar pot sa o fac despre mine.
Uneori eu cedez.
Si pentru ca am si inclinatia asta spre dependente, mostenire de familie din cauza traumelor din copilarie, intotdeauna am apelat la o supapa.
Uneori au fost jocuri.
Alteori alcool.
De multe ori mancare.
Doar ca toate astea au si ele un pret.
Te ajuta putin pe termen scurt dar te cam nenorocesc pe termen mediu si lung.
Fie ca e alcool, mancare sau droguri, fie ca sunt comportamente de evadare ca workoholismul, jocuri sau pornografie, ele vin sa isi ceara pretul cu dobanda demna de raketzi moldoveni .
Nu mai iti repet povestile ca le stii sau le intuiesti daca esti mai noi pe aici.
Uneori responsabilitatea este prea multa si prea mare si ai nevoie sa te detensionezi asa cum stii si cu ce ai la indemana.
Mi-ar placea in acest moment al povestii sa imi dai un reply sa imi spui cum e la tine? La ce anume apelezi cand povara responsabilitatilor e prea mare?
Pentru mine a devenit clar ca nu este o solutie pe termen lung sa ma turez la maxim si apoi sa imi dau cu un „medicament” usor de accesat si placut care o sa ma coste viata.
Am decis ca vreau sa traiesc mult, sanatos si fericit daca nu intervine ceva ce nu e in controlul meu.
Asa ca am decis sa fac un experiment.
Se numeste ”experimentul Bali”.
In acest experiment m-am dus in Bali o luna cu cei apropiati, am inchiriat o casa cu piscina si am stat o luna acolo si am incercat sa ducem o viata normala.
Sa lucram de acolo, sa traim viata normal fara sa ne consideram in vacanta.
Am vrut sa vad daca schimb mediul in care traiesc, ce se intampla cu stresul meu?
Ce se intampla cu personalitatea mea de om vulnerabil la dependente.
Cum ma simt, cum performez, cum gestionez lumea mea psihologica interioara?
In urmatorul material vei vedea concluziile acestui experiment.
Pana atunci, te rog scrie-mi putin despre sursele stresului din viata ta si modalitatile tale de a le gestiona.
M-ar ajuta sa iti stiu povestea la acest capitol.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
P.S. Un mic preview la ”experimentul Bali” 🙂
