Azi avem ultima lectie din cadrul modulului bonus neanuntat din cadrul programului Impulsul pentru vocatia ta. Azi vei invata cum anume te vei simti cand ti-ai descoperit vocatia sau cum te simti cand esti aproape de acea voce interioara care iti permite sa fii cea mai autentica varianta a ta.
Distribuie daca ti-a placut:
„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam. Stateam in pat si ii povesteam drama
Meniul zilei azi – frustrarile lui Pera Novacovici Sunt in ziua 5 din provocarea de 90 de zile pe care o fac cu@Adriana Petre pe scris. Zilnic, minim 2000 de
Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.
Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.
Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.
55 de răspunsuri
stimate Pera .desi am 50 de ani citesc cu satisfactie e mail -urile de la tine SI ascult discursurile tale foarte interesante.As fi dorit sa ma inscriu la cursurile tale sa comand carti dar din pacate sint departe de tara.Oricum desi am aceasta virsta incerc sa ma descopar sa pun in aplicare sfaturile tale si sa incerc sa vad ce as putea face fara a depinde de altii pentru ca e foarte greu sa traiesti intr-o tara straina ,trebuie sa te adaptezi mentalitatii si ordinei de aici ceea ce nu e usor,dar noi romanii oriunde ne-am afla sintem inteligenti si inovatori ne adaptam oricarei situatii.Iti multumesc pentru cursurile tale de pina acum foarte interesante .
Multumesc Pera.
Am simtit ca mi-am gasit vocatia de ceva vreme. Si ma bucur de asta ca si de tot ceea ce faci tu ptr. noi toti.
exeptional
Usor usor incep sa inteleg despre ce este vorba in descoperirea vocatiei. Nu e vorba doar de a face ceea ce-ti place, ca sa oferi lumii ceva, ci de a putea fi conectat cu cei din jur, cum spuneai tu, sa-ti dai seama ca faci parte din ceva mai mare. Eu cel putin, la momentul de fata ma simt desprins de ceilalti. Si asa vad si majoritatea oamenilor din jurul meu. Fiecare e pentru el, restul nu conteaza.
Pera iti multumesc pentru materialele tale si astept cu nerabdare urmatoarea lectie.
sunt educatoare din generatia mamei tale.Nu am dorit sa dau admiterea la sectia respectiva dar,in anul acela nu a fost calculat necesarul de invatatori pe judetul C-TA.Am plans cad am vazut ca am reusit.Materia de baza mi-a placut f.mult,am lucrat si mai lucrez cu f.mare placere.Sunt uimita ca m-am regasit in toate definitiile expuse de tine.La mine toate au curs de la sine.Te citesc cu f. mare placere. Imi esti un copil f. drag.
Foarte interesant!
ca de obicei vine cand aveam nevoie de asa ceva:)
Felicitari ca ai inceput sa vorbesti mai rar si mai clar ( cel putin in prima parte a videoului :)) ca pe uram iar te ia valul ).
cred ca atunci cand persoana isi descopera vocatia, (in afara de ce ai zis tu) are un sentiment de autoperfectionare, autoeducare care vine din interior, fara sa fie impins de la spate, pur si simplu se gandeste ” cum as putea fi mai bun ? ” si ii vin idei , si nu simte oboseala in a le pune in aplicare . ( Nu e ca atunci cand te pune seful sa mai refaci un proiect, ca nu era chiar bun si il refaci in sila si cu gandul cum sa scapi mai repede de el. )
Parerea mea 🙂
Buna tuturor,
Iti multumesc pentru lectia de astazi Pera.
Asi vrea sa impartasesc si celorlalti cum mi-am descoperit eu vocatia. La inceput vocea mea interioara imi spunea ca vrea sa creeze, sa se ocupe de design interior, insa o voce si mai puternica, rationala, venea cu argumente contra, care spunea ca nu sunt indeajuns de talentata, ca nu voi reusi etc…
Ce am facut atunci? Am facut un exercitiu, in care e nevoie sa fii singur, si sa porti un dialog cu aceste voci aflate in conflict, in care sa le intrebi pe fiecare in parte ce anume vor ele pentru tine, cum cred ele ca te vor ajuta, care este intentia buna pe care o au pentru tine. Tu trebuie doar sa le asculti si sa le multumesti pentru raspunsurile pe care ti le dau. Daca ai primit un raspuns atunci poti sa intrebi care este beneficiul si mai impotant pe care il are pentru tine.
La finalul exercitiului, poti sa observi diferenta intre relatia pe care o aveau la inceput cele 2 parti, cand erau in contradictie, pentru ca fiecare dorea sa-si atinga scopul intr-un mod nepotrivit pentru cealalta si dupa ce ai parcurs pasii de dialog cu cele 2 parti, cand incep sa realizeze ca pana la urma amandoua urmaresc acelasi lucru, poti observa cat de diferit se raporteaza una fata de cealalta.
Sper ca m-am facut inteleasa, exercitiul este un pic mai complex si presupune si un ghid, insa poate fi de folos… pe mine m-a ajutat foarte mult, sper sa iti fie de folos si tie…
PS: Exercitiul face parte din modulul de NLP Practitioner si se numeste Integrarea partilor aflate in conflict
Acea foame de care vorbesti o am tot timpul in mine si in fiecare zi ma simt alt om ..un om mai evoluat ..Tu ne-ai multumit ca ne punem intrebari dar noi iti multumim ca ne ajuti sa gasim raspunsurile !
Salut Pera !
Am urmarit lectia TA de astazi asemeni celorlalte pa care mi le-ai oferit, si pentru care iti multumesc din suflet.
Sunt , sau cel putin cred ca apartin grupului de oameni care si-au descoperit vocatia. Mi-ai intarit prin lectia de azi.
90 % din conceptele din lista ta imi sunt adevarate, DA asa este , sunt multumit , dar nu si fericit, fericirea este o stare emotionala si efemera.
DA este extraordinar cand ti-ai gasit vocatia.
Iti multumesc inca o data pentru cele primite de mine de la TINE.
Iti doresc toate cele bune , Sarbatori fericite, sanatate, TIE si celor dragi TIE.
La multi ani
Cu toata stima si consideratia.
Faur Victor
Uau !! Extraordinar!!
Inca un criteriu care sa arate ca ti-ai gasit vocatia, spus chiar de Steve Pavlina, este ca iti dau lacrimile cand te gandesti la scopul tau pe acest Pamant, devii puternic emotionat si incarcat, ca un razbonic gata sa se arunce intr-o lupta, chiar si cand stie sigur ca sunt sanse mari chiar sa moara.
Ciao Pera draga si multumesc pt material,imi vine sa rad ca mi am amintit ca lumea imi zice nebuna in sensul bun asa cum ai amintit tu si chiar ma simt bine si speciala.
Foarte bun materialul de astazi. A avut o lista de lucruri chiar „palpabile”, as putea spune, ca sa ne dam seama daca suntem pe drumul cel bun.
Eu zic ca mi-am descoperit vocatie, pt ca mi se potrivesc majoritatea lucrurilor mentionate de tine.
Acum sunt in perioada in care ma gandesc cum sa ma pun la treaba si incerc sa-mi caut si curajul, ca sa inving piedicile din calea vocatiei…
Multumesc mult pt materialele tale!
Ceau Pera,
intradevar asa cred si eu despre omul care si- a descoperit vocatia.Si eu cred ca am ajuns la un punct de 70 la suta in trairea vocatiei,insa mai lupt,sper si cred ca voia junge si la cele 30 la suta pe care vreau sa le implienesc.
Multumesc mult de material si sa primesti rasplata inmiita pt asta!¨
Pe curand,abea astept!
Corina
Eu mi-am descoperit vocatia si cred ca poti fura cateva principi din „cum sa ai succes” pentru vocatie.
Unul din sentimentele sau starea care am avuto cel mai des este de workafrolic adica, obsedat de munca care ma pasioneaza…
Urmatoarea poza: http://img88.imageshack.us/img88/1025/succes.jpg
Sursa: http://www.ted.com/talks/richard_st_john_s_8_secrets_of_success.html
Multumesc pentru inca o lectie de viata primita de la tine!
Chiar daca stiu ca nu mi-am decoperit vocatia, inca mai sper…
Multumesc pentru toate materialele tale si ale colaboratorilor tai.
Multumesc, multumesc, multumesc…
cred ca am avut parte pentru o perioada scurta de timp de aceasta mutumire sufleteasca.ce ma tras inapoi este si ceea ce ma motiveaza acum.de un an trec prin ceva greu si nu pot posta aici.decind am inceput sa-ti citesc articolele intrevad o speranta.iti multumesc
Buna PERA ,
Asa cum ti-am mai scris ,m-ai cucerit cu tot ceea ce creiezi tu ,toate temele le legi asa de bine incat astept cu nerabdare urmatoarea tema .
Sunt deacord cu tot ce ai spus tu despre vocatie ,as vrea sa mai adaog inca un lucru care mi se intampla mie –uit de trecerea timpului .
Si nu pentru ca nu stiu sa-mi gestionez timpul ,
ci pentru ca imi place asa de mult ceea ce fac incat as fi in stare sa nu mai dorm .
deasemeni ,nu trebuie sa te impinga nimeni de la spate sa faci ceva..in special sa te autoperfectionezi ,iarasi e un mare semn ca ti-ai gasit vocatia .
MULTUMESC DIN SUFLET PENTRU TOT ,PENTRU CA AI APARUT IN VIATA MEA SI IN VIATA TUTUROR ROMANILOR ,TU VEI SCHIMBA MULTE MENTALITATI .
SARBATORI FERICITE TIE SI INTREGII ECHIPE SI TUTUROR CELOR CARE TE URMARESC ,SUNTEM DEJA O MARE FAMILIE .
LA MULTI ANI !!!!!!!!
Pera esti un fenomen! Cred ca te-as putea asculta non-sop fara sa obosesc,oare sa-mi fii descoperit vocatia?
E foarte interesant materialul! Pot spune ca mi=am descoperit vocatia: aceea de a picta si intra-adevar, dupa cum ati spus, simti acel foc interior si stralucirea din ochi este evidenta! Problema e ca foarte greu sa rezbesti in acest domeniu si simt ca inca nu am sufient curaj si incredere in mine; putini oameni te sustin; o alta probleme e ca uneori imi pare rau ca simt ca nu imi dedic suficient timp pt acesta pasiune, pt ca urmez in paralel si o alta facultate decat cea de arte plastice (tot din cauza nesigurantei zilei de maine); sunt multumita cu ce fac in proportie de 50% (as fi vrut sa ma axez doar pe ceva anume; bineinteles ca nu e tarziu, dar cred ca trebuie sa am mai mult curaj)
Multumesc si eu pentru ceea ce faci !
Nu sunt pe deplin sigura daca mi-am descoperit vocatia, dar simt ca sunt pe drumul cel bun. Ma educ, studiez, stiu ca trebuie sa insist pe dialogurile interioare. Cu intrebarile nu stau prea bine, nu prea am, dar sunt ca un burete absorb toate informatiile, si pe parcurs le sortez, le selectez, le cern, pastrez ce simt ca mi se potriveste. Am evoluat mult in ultimii ani, si informatiile pe care le dai sunt exact ce am nevoie, organizeaza si da sens celor ce stiam deja dar nu le-am putut aplica inca, aduce completari, vine cu informatiile lipsa,lumineaza esenta,si e foarte practic. Sunt convinsa ca in scurt timp vor veni si intrebarile (din interior) care ma vor duce mai departe.
Si eu ma simt foarte bine pentru ca stiu ce vreau sa fac, asta chiar daca toti cunoscutii imi zic ca o sa ajung un boschetar care o sa cante pe maruntis; si stai sa vezi cum fac daca le spun ca nu vreau sa fac facultate =)). Mama are facultate si master si lucreaza pe 15 milioane… mare smecherie :)).
Bafta in continuare !
Chiar citesti toate comentariile postate? inseamna ca esti foarte dedicat in ceea ce faci,nu obosesti, eu n-as avea atata rabdare.in primul rand ma bucur de toate materialele primite dar m-am saturat sa tot citesc si sa imi imaginez ca pot face,reusi ,ceea ce nici n-am incercat macar pana acum,si desii am cartea Personalitatea alfa n-am citit-o pana acum deoarece e timpul sa si fac acele lucruri pe care le-am tot amanat pana acum si care ma tin in loc,m-am saturat sa fiu un om care doar gandeste si nu actioneaza ca sa nu gresesca…punct.imi place sa ma uit la filme si caut in fiecare ceva nou, vreau sa cred ca un lucru mic,o scanteie poate sa-ti schimbe modul cum sa-ti traiesti viata care pana acum a fost pictisitoare mai bine zis o viata in care esti mort de fapt. deci vreau sa fiu si sa gandesc precum un animal ,sa am acel creier primitiv care face si pe urma gandeste asta e primul lucru pe care ar trebui sa-l faca oricine pt ca atunci cand am citit materialul arta seductiei spuneai ca prima data trebuie sa faci si sa vezi ce iese si pe urma sa citesti.vrau sa fac ceva ca sa am si ce posta nu doar sa promit ca voi face asta si asta sau sa spun ce frumos e articolul ce-l scrii, credc ca si tu vrei o fapta in loc de o promisiune, si daca vorbeam de filme unul ce-l recomand e „YES MAN” cu jim carrey sigur iti da un impuls
Sarbatori fericite, Pera, alaturi de cei care-ti sunt dragi si sa nu te opreasca nimic pe lume din ceea ce faci pentru noi si pentru altii!
Cred ca mi-am descoperit vocatia la 35 de ani: scrisul, si am ramas cu gura cascata, pentru ca eu fusesem invatata sa cred ( acum constientizez: fusesem invatata sa cred ) ca sunt buna la predat limbi straine si la tradus literatura. ( Si o credeam intr-un fel destul de egotic. Imi trebuiau succese mai mici sau mai mari ca sa ma simt bine, ele erau drogul meu. ) Cand scriu ( poezie, proza scurta, jurnal ) nu am nevoie de recunoastere si suport critica mai usor decat o suport in viata de toate zilele. La o critica mai uratzel facuta, mai paternalist si/sau mai la persoana stau un pic, ma pun relativ usor in locul emitatorului si raspund apoi calm si „asertiv”, eu, care in alte situatii nu prea stiu sa-mi arat usor limitele tolerantei.
Vreau, da, sa fac lumea mai buna scriind despre o drama a unui „amarastean”, sau invatandu-l pe el cum sa si-o depaseasca scriind despre ea. Sau pur si simplu sa fac lumea mai buna prin ceea ce „spun”.
Daca imi stralucesc ochii nu pot vedea, pot simti acel foc interior.
Bunica mea care m-a crescut ma face nebuna, da, imi spune mai precis ca am bazaconii in cap. Nu e cicalitoare, ca are aproape 80 de ani si e foarte blanda cu nebunii ca mine.
Carisma e greu de testat intre straini. Romanii cu care corespondez sunt atrasi de ce si cum scriu, uneori chiar si intr-un mail micut.
La faza cu vocea interioara tin sa-i multumesc Anei pentru exercitiu! Imi aud uneori distinct vocea interioara, dar exista inca si mult bruiaj. Am tendinta sa ma sprijin pe altii atunci cand vreau sa imi fortific vocea interioara, dar, uite, acum imi dau seama ca nu este necesar.
Lacrimile de care zice Cristi Luca le-am avut si eu, dar cam de fiu risipitor, cam de parere de rau ca mi-am descoperit vocatia tarziu.
Curios lucru: simt acum un dor nebun sa ma intind pe pat si sa imi ascult vocea interioara. Mi-e… dor de ea ca de un prieten din copilarie care stiu ca ma va suna. Iti multumesc si pentru asta!
salut..pera…ma simt foarte insetat de toate informatiile astea noi ce le aflu zilnic pe acest site…foarte interesante…ma provoaca sa visez la un viitor promitator…abia astept sa incep noile lectii de descoperire a vocatiei
Da,da,da,este adevarat ce spui tu si mai este si mai mult de atit un procent de 95% ai spus tu ,la stralucirea in ochi a cuiva e doar o parte ,omul acela radiaza ca un tot
unitar,fizic si sufleteste,reusita in ceva te face sa perseverezi constant si infinit.Convingerea se face prin crezul tau interior si cei ce au depasit momente de rascruce la randul lor constientizeaza ca au primit o sansa de a da si ei mai departe din bucatica primita,care se imPlteste dand mai departe.Ma intreb zilnic de sunt o unealta a divinului pentru a ajuta pe semeni mei.Pera prin ce faci tu e foarte bine cred ca tu esti locomotiva si restul sunt vagoanele pt a merge la destinatie.Sa ai parte de binecuvintare,sanatate si iubire.
Draga Pera,
de fiecare data cind urmaresc clipul tau , descopar ceva nou.
Nu mai stiu cum e sa-ti desoperi vocatia.Am trait pina acum si astfel de momente de bucurie vocationala sa spunem asa..:-)
Imi doresc f mult sa simt la fel , bucuria visului implinit 🙂
Abia astept un bou articol. Cind gasesc in mailbox un mail de la tine , se numara printre prioritatile mele in a-l citi cit mai repede.
Un timp minunat in ajun da sarbatori,
Cu drag,
Cristina
Salut Pera! un cadou minunat de sarbatori, asta este acest video pentru mine.Am trecut si trec prin majoritatea starilor pe care le-ai mentionat,sper sa am puterea de a persevera si ma rog pentru asta.Va doresc sarbatori cu bine tie, colegilor si tuturor bloggerilor!
Dragul meu, de cateva zile am starile astea si nu stiam de ce dar faza ii ca nu stiu daca mi`am descoperit vocatia dar din depresia in care am fost am trecut asa intr-o clipa la implinirea asta sufleteasca.:-)
INCAPATANAREA(atunci cand toti iti spun ca nu vei reusi,simti si te incapatanezi si mai mult sa le demonstrezi ca vei reusi,nicidecum nu te darama),dar la mine incapatanarea poate intra la Nebunie!
INCREDEREA IN TINE CHIAR SI ATUNICI CAND NIMENI NU MAI CREDE!!!mie asta mi se pare cea mai importanta!,te pup si merci Pera!!!
Ti-am trimis un mail in legatura cu asta. Daca crezi ca merita, posteaza-l tu………
Vreau sa mai adaug ca atunci cand iti traiesti vocatia, simti cum totul se imbina armonios in viata ta. Evenimentele din viata ta, oamenii pe care-i intalnesti, situatiile in care esti pus…totul se deruleaza, special parca, pentru ca tu sa-ti indeplinesti misiunea. Pentru ca, asa cum ziceai si tu, facem parte din ceva maret.
Multumesc :d
Eu parca as mai mentiona „locul de pelerinaj” si ideea ca „ori trairea vocatiei, ori moartea” ( sau ratarea, moartea sociala ). Ca nu mai exista cale de intoarcere.
La locul in care ne aflam cand ne-am descoperit vocatia ( strada, parc, camera, supermarket, ce este ) cred ca e bine sa ne intoarcem cu atentie si cu recunostinta de cate ori o facem, ca ne incarca bateriile. Mai ales daca inca nu ne valorificam vocatia.
Chestia cu ori-ori… Rilke ii scria unui tanar ca daca nu simti ca in momentul in care ti s-ar interzice sa scrii ai muri, nu-ti doresti cu adevarat sa te-apuci de scris. Anna Pavlova era copil si se gandea ca in clipa in care nu va mai putea sa danseze ar vrea sa moara.
Buna Pera,
Multumesc pentru informatiile valoroase pe care ni le oferi !
Sa vedem care din indiciile date de tine le simt:
– Nu am intrebari legate de cine sunt, care e scopul meu, care este vocatia mea. Am in schimb alte intrebari, legate de domeniul meu si despre cum sa devin expert in domeniu si cum sa ma promovez.
– Da, simt ca fac parte din ceva mai mare, din Univers.
– Cei din jur ma considera nebunatic. Termenul corect ar fi nebunatic. Ma preocupa foarte mult acumularea de cunostiinte in domeniul meu, experimentari in domeniul meu. Nu ma preocupa ce cred altii despre mine; oricum mi-am dat seama ca sunt original.
As mai avea muuuulte de spus, dar ma opresc aici deocamdata. Sarbatori fericite, Pera !!
Multumesc si eu tie Pera ca te-am gasit si ca simt ca faci parte din oamenii care ma inteleg(nu prea au fost multi…)si te rog sa continui ceea ce faci!Iti multumesc pentru mail-urile tale pe care le citesc primele,imi dau un sentiment de apartenenta si energie sa continui, pe drumul meu in care nu au crezut multi.
Eu mi-am descoperit vocatia,dar nu o valorific inca suficient,din mai multe motive…sper in 2012 sa fac asta 100%.Multumesc!
Bune , bune materialele…. si cartile tale. Teai gandit sa iti scoti cartile si in limba engleza? Eu cred ca vei avea succes. Multumesc.
Vad aici numai comentarii pozitive. Asta ma face sa ma intreb, de ce oare. Iti pun si de ce ma intreb asta. Pentru ca, pentru mine inca a ramas un nonsens, o inutilitate descoperirea vocatiei. Si daca exista chiar si o singura persoana, care sa vada lucrurile asa, inseamna ca in munca ta LIPSESTE CEVA!. Nu stiu ce anume pentru ca nu ma intereseaza descoperirea vocatiei. Asta mi se pare mai degraba o cirje in care se proptesc multi neputinciosi sau din comoditate. Din comentariile facute pina acum pentru multi nu e decit o iluzie ceia ce afirma ei. Adica sustinind ca si-au descoperit vocatia. Citeaste inca odata comentariile cu foarte mare aterntie si vei vedea ca unele SCIRTIE. Intr-un email mi-ai spus ca sint cam negativist. Poate ca ai dreptate, desi mi se pare o concluzie trasa la repezeala. Dar asta se va vedea, daca v-a ramine sau nu postarea mea.
Eu simt ca sunt aproape… si vocatia mea cred ca este foarte asemanatoare cu a ta, de a vorbi cu oamenii si de a le explica cum stau lucrurile, de fapt, din punct de vedere psihologic, emotional. Dar stiu ca sunt abia la inceput de drum, inca nu am terminat liceul, sunt cls, a XII-a, dar stiu sigur ca am sa dau la Psihologie. Oamenii din jur imi confirma asta in fiecare zi, pentru ca imi spun ca in urma discutiilor cu mine simt ca au inteles ceva, ca s-au linistit, lamurit, ca le dau o senzatie de incredere si ca se simt in largul lor, ca nu isi explica cum de au ajuns sa imi spuna lucrurile respective. In plus, sunt foarte empatica si simt emotiile din jur foarte intens. Personal, poate exagerez si dau insemnatate prea multor lucruri. Eu nu ma simt inca linistita emotional, poate doar cateodata, pentru ca sunt stresata, din cauza faptului ca sunt la un profil de mate-info si bacul il dau la materii de profil si pentru ca trebuie sa invat muuulta teorie degeaba( ma simt ca o limuzina pusa sa merga pe un drum accidentat de munte) dar stiu ca nu mai e mult. In plus, la filosofie am rezultate foarte bune. Dar in afara de asta, nelinistea imi mai e conferita de faptul ca eu sunt o persoana anxioasa si usor dependenta de momentele de apreciere ale iubitului meu…
Draga Pera , desi acum am doar 18 ani eu mi-am descoperit vocatia de 3-4 ani 😀 cand eram pe clasa a 8-a si stiam exact care este talentul meu si ceea ce vroiam eu sa fac pentru mult mult timp de atunci inainte .Eu intotdeauna am avut talent la desen 😀 , la scoala in generala toti stateau la coada sa le fac desenele si de era vorba de un simplu bradut de craciun :)) sau orice alcv 😀 si intro zi jucandu-ma un joc banal ( sims- faceam casute :)) ) mi-am dat seama ca asta e ceea ce vreau eu sa fac ,vreau sa creez lucruri , case , obiecte in versiunea mea , cum mi-ar placea mie sa fie ..asa ca am urmat liceul de constructii si lucru care mi-a definitivat hotararea ca asta e vocatia mea a fost prin septembrie 😀 anul acesta cand trebuia sa ne incepem atestatul ,iar acela consta in a proiecta o intreaga cladire (o cladire oarecare de locuit cu parter + 1 etaj) si profesorii toti incercau sa ne dea exemple de case :)) si incercau sa fie cat mai simple pt noi , sa nu ne complicam , sa nu ne fie greu 😀 si eu am refuzat ajutorul si am venit cu noi idei :)) si faceam exact invers decat vroiau ei 😀 complicam cat mai mult idea , vroiam sa iasa ceva spectaculos chiar si dintr-o simpla casuta , vroiam sa ma reprezinte , sa fie ceva de care sa fiu mandra :d ca asta am realizat eu 😀 si dupa un timp in care probabil toti ma considerau o nebuna :)) toti profii stramband din nas cand imi vedeau proiectele :)) si desenele 😀 a ajuns sa fie cel mai laudat proiect 😀 si in clipa in care lam vazut terminat 😀 aveam o stare de implinire maxima , eram atata de fericita ca mai aveam putin si imi dadeau lacrimile 😀 adoram ceea ce am facut 😀 simteam ca i o particica din mine ..nici nu cred ca pot descrie mai bine de atat sentimentul asta
Si ai mare dreptate simti ca faci parte din ceva mai mare decat tine , ca ai ce sa oferi lumii , ca poti tot timpu mai mult si mai bine si i o senzatie incredibila pe care o doresc tuturor .
Mersi pentru variantele mp3. Asa pot sa ma desprind de calc si sa merg sa fac o plimbare in aer curat. 😉
Sunt un om fericit! Mi-am descoperit vocaţia şi m-am regăsit în fiecare cuvânt al tău, Pera!
Am pasiune, dar vreau sa o si valorific. E minunat cand lucrezi pt tine la pasiunea ta, nu tie foame nu tie sete, nu conteaza ca esti murdar pe haine pe maini, sau ca ai caciula aproape pe ochi, ca trebuie sa dai un telefon, sau sa raspunzi la el, etc. Timpul trece imediat.
Am pasiune dar vreau sa o si valorific, e totusi putin complicat dar in primavara acum vreau sa imi deschid un garaj sa lucrez sa vad ce iese.
merci Pera !
Salut Pera, te urmaresc de cand ai aparut cu prima ta carte si imi place cum te straduiesti sa ne ajuti sa ne oferi o lume mai buna sa ne deschizi ochi sa tragi la o parte ceata din fata ochilor si pur si simplu vad s pe tine cat ai evoluat in ultima vreme 🙂 Zimi si mie te rog daca ai un minut liber cum as putea ajunge un cameraman pentru national geografic? imi stralucesc ochii imi place sa filmez imi place natura. Nu imi permit sa merg la munte sa filmez si si daca o fac sunt putini care ar aprecia cea cea imi place mie sa fac. O fac din placere dar nu e cautat de oameni. Ce as putea face?
De data asta iti raspund eu 😉 printre alte hobbyuri, calatoresc si realizez scurte documentare despre locurile pe care le vizitez. Indiferent ca e vorba de orase sau locuri din natura. Pentru aceasta ma ofer sa iti raspund.
In primul rand, ai nevoie de educatie si exercitiu.
Educatie: citeste carti despre tehnica filmarii, urmeaza cursuri daca gasesti, etc
Exercitiu: pune in practica lucrurile invatate. Strange-ti bani sa iesi periodic intr-un loc care te intereseaza si filmeaza.
Fa montaje si urca-le pe site-urile dedicate filmelor. La inceput poate nu te va baga nimeni in seama, dar daca vei continua sa urci regulat filme facute de tine, vei castiga treptat si admiratori. Desigur, de la aceasta faza si pana sa ajungi cameraman la National Geographic mai e cale lunga, dar … incepe cu primul pas.
Daca consideri ca ce am scris te ajuta, putem tine legatura pe e-mail: [email protected]
Multa bafta!
Am o problema mare. Cred ca e varsta,sper. Am incercat sa fac testul MBTI , insa am obervat ca la multe intrebari as pune ambele raspunsuri. Imi place si adevarul,dar si armonia. Imi place la fel de mult sa fiu cu oamenii, dar si singura. Si foarte picant, si foarte dulce. Mi-a fost foarte greu sa fac testul si rezultatul nu a fost 100% in acord cu realitatea.
Am 20 de ani, sunt in primul an de facultate si nu reusesc sa imi gasesc vocatia.
da, faina chestia cu spiritualitatea, ai dreptate! si intrebarea mea… pfff… am o gramada de intrebari… daca eu cred ca mi-am gasiti vocatia si e doar o placere trecatoare? poti da gres cu vocatia? sau daca ti-ai descoperit vocatia poti sa dai de dificultati in dezvoltarea ei? ai sentimentul ca vrei sa renunti? e vocatie daca nu ai curaj sa o duci mai departe??? offf pera, ti-am mai spus, cu cat citesc parca mi se incetoseaza mintea in loc sa-mi limpezesc gandurile…
dar mai citesc… poate poate..
eram acasa… ma simteam … k v ai de lume… din diverse motive… si am rasfoit prin cartile din biblioteca mamei… majoritatea religioase, am luat apoi o carte si am deschis-o… mi-a captat atentia un citat „Calatoreste cu intrebarea!” spunea un parinte… nu imi amintesc nici numele nici cartea… doar ca mi-am dat seama atunci cat de important e sa avem intrebari… despre cat mai multe lucruri importante noua… creierul e o masina uimitoare… ii adresam o intrebare si cauta raspunsul pana il gaseste… cateodata mai rapid, alte dati mai greu, pentru ca noi ii tot ajustam/ modificam intrebarea 🙂
app… imi place diferentierea dintre iubire si atractie sexuala… prea putine persoane constientizeaza diferenta asta…
Eu imi pun intrebari mereu, de mlt timp, actionez, rezolv mereu ceva din trecutul meu, vad ca progresez, insa nu sunt multumita, vreau mereu mai mult si mai mult, ceea ce ma motiveaza sa trec prin experientele astea, grele, incarcate de suferinta de multe ori, este ca vreau sa ma scimb intr-un om ma bun si sa pot sa-i ajut si pe ceilalti, sa nu mai fiu o povara pentru mine si pentru ceilalti ca pana acum.
Ceea ce ma ghideaza este intuitia, stiu ca vreau sa accept o provocare, o anumita situatie, in care imi este greu, sufar de multe ori, insa nu pot renunta sub nicio forma. Inca eu caut rezolvarea situatiilor in care sufar, as vrea sa fiu motivata sa caut situatiile care mi-ar aduce implinire, sa-mi gasesc vocatia. Nu stiu ce ma blocheaza, poate faptul ca eu cred in subconstient ca implinirea si fericirea nu sunt pentru mine. As vrea sa stiu daca sunt pe drumul cel bun sau gresesc undeva. Iti multumesc, Pera.
chiar pot zice wow nu am cuvinte si nici nu stiu de unde as incepe…imi pun intrebari de foarte mult timp si incerc sa ma regasesc dar exista momente in care ma simt nefericita si stiu ca nu sunt implinita de aceea as vrea sa descopar at-ul care m-ar putea face fericta.am vazut multi femei care se impart intre casa lucru si poate si facultate si de multe ori ma intrebam cum e posibil?dar acum am inteles ca daca iti place ceea ce faci o faci din suflet si credk asta conteaza enorm pentru viata noastra si a celor din jur.e ceva extraordinar si chiar ma bucur ca am dat de site-ul acesta.iti multumesc si astept cu nerabdare urmatorul mail:)
Sunt perfect de acord cu cele spuse de tine. Intrebarea mea este cum ma vindecde delasare? Cum sa transform sentimentul ca ma pedepsesc lipsindu-ma de mici si rapide bucurii, in favoarea unui tel mai mare? Cum gasesc o cale de mijloc? Cum scap repede de frustrarile gafelor, esecurilor, nerabdarii, nereusitei? Cum ies din zona de confort data de siguranta anonimatului si a multimii care functioneaza dupa tipare clare si sa ma arunc in zona mea de lumina, unde pana ajung sa prind incredere prin perfectionare, risc sa ma trezesc singura si poate sa ma sperii si sa renunt si sa ma intorc la o viata cenusie, searbada, deprimanta? Cum scap de furie, de manie, de tristete, cand nu merg lucrurile cum vreau eu? Cum sa-mi asum viata fara a mai invinui pe nimeni? Cum sa-i iert pe cei ce mi-au umplut , probabil cu bune intentii, viata de „rahat”? E normal sa obosesc? In momentul acesta ma simt epuizata. Am sentimentul ca sunt pe drumul cel bun, dar imi e cumplit de greu si am devenit de nesuportat chiar si pentru cei dragi. Daca clachez? De ce le e greu si rau celor din jurul meu, in acest proces al meu de dezvoltare?De intors, nu ma mai intorc, dar acum m-am impotmolit rau de tot. Caut ajutor. Multumesc!
…referitor la alte”semne”ca esti pe drumul cel bun…as putea sa adaug pe langa mai ales sclipirea din ochi si o crestere a batailor inimii, un sentiment ciudat ce ti provoaca bucurie si entusiasm
In primul rand vreau sa spun „Multumesc” pentru aceste 17 minute care m-au ajutat sa mai descopar cateva lucruri foarte interesante, cum ar fi relatia dintre spiritualitate si bani, dar oarecum si ideea de a fi „nebun”, de a iesi din tipar in sens pozitiv, de a fi nonconformist si pana la urma de a fi tu insuti fara sa iti fie rusine cu asta… as putea adauga faptul ca atunci cand facem ceea ce ne place, timpul trece muuult mai repede, mai usor..
Cred ca pshiologia e 😀 am sunat un prieten tocmai acum si mai fac pe pshiologul cu el si mia zis cami straluceau ochii