Am citit o chestie grozavă zilele trecute, care m-a inspirat, și zicea ”rareori, impostorii adevărați suferă de sindromul impostorului”. Și așa este.
Oamenii bine intenționați suferă de sindromul impostorului
De obicei, oamenii buni, oamenii foarte bine intenționați sau oamenii care își doresc să fie de folos, să facă bine, cei mai mulți dintre acești oameni suferă de sindromul impostorului. Și desi există multe explicații, eu azi am să fac un material și dacă ești interesat, mi-aș dori să dezvolt subiectul. Să dezvoltăm împreună până la urmă. Și mi-ar plăcea și aș avea nevoie să îmi dai un comentariu sub acest articol, să îmi spui că da, vrei mai mult sau să îmi spui specific ce anume vrei mai mult despre acest subiect sau să îmi trimiți un e-mail, ca de obicei, pe [email protected] .
M-am simțit 15 ani un impostor
Sunt psiholog, mă consider psiholog de 16 ani de zile. Avem 25 de ani, în anul 2005, când am fost sudent în anul II la Facultatea de Psihologie, după o schimbare dramatică de la Politehnica înspre Psihologie. Au trecut 16 ani de atunci, acum am 41 de ani și acestă călătorie de a scăpa de sindromul impostorului a durat probabil 14 ani din cei 16, chiar 15 aș putea spune.
Acum nu mai sufăr de sindromul impostorului deloc. Sper ca această călătorie a mea de 16 ani să te ajute și pe tine sau pe cine crezi tu că are nevoie. Poate nu durează 16 ani, că nu este nevoie să dureze atât, fiecare om e în ritmul lui și asta e ok. Ce s-a întâmplat? Călătoria mea a fost puțin mai diferită dintr-un simplu motiv: în anul 2005, când eram student în anul I, eram sub o presiune financiară foarte mare. Trebuia să îmi plătesc școala și nu aveam bani, trăiam doar cu mama în locuință și mama avea un salariu de învățătoare.
Eu nu aveam venituri. Deci era o presiune mare pe mine, am muncit 25 de ani deja, să fac bani să trăiesc din asta, un minim de subzistență. Întrebarea este cum trăiești cu un minim de subzistență, cum îți câștigi un minim de salariu sau un venit lunare, astfel încât să te poți întreține singur? Era tot ce îmi doream, nu aveam visuri de îmbogățire, nu aveam visuri de mare afacerist. Îmi doream doar să trăiesc din asta ca să studiez Psihologia. Este o chestiune pe termen lung, nu? Este o chestiune care durează și durează să te formezi, să devii bun în această meserie.
Putem spune că este una din meseriile care necesită cei mai mulți ani de formare continua, până la urmă, pentru tot restul vieții tale. Deci mi-am ales meseria în care este nevoie de cel mai mult timp ca să devii bun sau perceput ca bun, și în același timp nu aveam niciun ban. Era urgent să fac bani. Și ce am făcut? Neputând să practic și fiind departe de a putea practica 1 la 1, neavând clienți în terapie, eram doar un student, am început cu un blog și am zis că cea mai rapidă cale de a câștiga un bănuț ar fi să scriu o carte, în care să pun ceea ce am ca informație și experiență, iar încă de pe atunci am știu că nu sunt cel mai deștept, nu sunt pregătit, nu am nimic din atributele unui superstar psiholog, dar cu siguranță sunt unii oameni care pot învăța ceva de la mine. Ă
sta este primul lucru care te poate ajuta. Oricine ai fi și oriunde ai fi, cineva poate să învețe ceva de la tine. Este important să te focusezi pe acei oameni, nu pe ceilalți. La început sunt mulți care sunt mai buni decât tine, care sunt mai pregătiți, care au mai multă experiență. Trebuie să înțelegi că sunt unii care au nevoie de tine. Și eu am știut asta. Am știut că sunt unii care nu știu nici măcar cât știu eu, cu toate că eram doar un tânăr entuziast, amator, pasionat de psihologie mai mult decât un psiholog. Și am vrut să scriu prima carte, a durat 2 ani de zile, mult mai mult decât mă așteptam. Am vândut doar 14 cărți la prima mea lansare de carte, cu 49RON cartea. Nu știu dacă vreunul dintre acei primii 14-17 oameni mă mai știu, mă mai urmăresc. Era pe CD. Am pus o carte PDF, că nu aveam bani să fac toată cartea tipărită. Dar astea sunt amănunte. Dacă vrei, îți voi spune povestea mea. Și probabil o voi face.
Ideea este că am apărut cu acea carte. Bineînțeles că a luat-o cine a crezut și cui i-a plăcut de mine din ce am scris pe blog și de prin articole. Ideea e că au urmat anii următori în care am dezvoltat o mișcare online, prin bloguri pe care le aveam, prin site-uri pe care le aveam, forum-urile pe care acționam. Și încet-încet am început să fiu perceput, chiar dacă eram un tânăr student la Psihologie și declaram asta. Oamenii au început să prindă încredere și să mă caute și chiar să-mi ceară întâlniri. Eu cam refuzam, pentru că îmi era teamă că nu am suficientă experiență să ghidez oamenii, dar scriam articole din ce în ce mai bune, materiale inspiraționale, motivaționale.
Au trecut anii
Am început să fac cursuri online, am început să devin un pic mai bun în ceea ce fac, dar tot nu practicam meseria de psiholog și psihoterapeut 1 la 1.
Din două motive: unu, mă specializasem pe online, mă specializasem să lucrez cu grupuri, făceam tabere, lucram cu grupuri. Și începusem să fac bani, mă întrețineam din asta, îmi plăteam facultatea, am putut să trăiesc din asta, să-mi fac un business și tot 1 la 1 nu mai era nici rentabil de data asta și nu aveam suficient de multă experiență.
Au trecut anii și la un moment dat, țin minte foarte clar, prin 2015, deci la 10 ani distanță, m-am trezit că sunt un mult mai bun marketer și om de vânzări și businessman online, știam foarte multe lucruri și câștigam bani frumoși deja, și mi-am dat seama că meseriaș nu prea sunt, ca psiholog și terapeut. Cu asta pornisem la drum, era visul meu și este și astăzi. Așa că am avut această întâlnire providențială cu prietenul meu, cu colegul meu Doru Pelivan, pe care îl știam deja de mulți ani, dar el se specializase pe marketing mult și am început să colaborăm. I-am pus în brațe practic și l-am curgat să mă ajute cu partea de promovare în marketing cu echipa lui, ca eu să pot să mă retrag puțin din a face aceste activități de business, marketing și promovare, și să încep să devin bun meseriaș.
Deci mie mi-a luat 10 ani de zile doar să îmi propun să devin un psiholog sau un psihoterapeut. 10 ani și deja câștigam bani în acest domeniu, dar ți-am spus cum. În acel moment, bineînțeles că a reapărut sindromul impostorului și mi-am dat seama că nu prea știu meserie. Și am început să studiez calumea, am început să lucrez. Și ca să îți dai seama de unde am început, erau oameni care îmi ziceau ”Pera, aș vrea să ne întâlnim, să ne vedem, să lucrăm.” Și nu aveam cabinet și mă întâlneam cu oamenii la cafenea. Le plăteam eu sucul sau cafeaua, pentru că îmi era teamă că oamenii își vor pierde vremea cu mine. Asta era frica mea fundamentală. Vine omul, are o problem reală, se vede că vine să afle ceva, să își rezolve problema, și nu voi fi capabil să îl ajut. Atât de rușine îmi era de omul respectiv, acum nu mai fac asta, dacă îmi cereți 1 la 1 costă, destul de mult, zic eu. Dar nu mă mai întâlnesc cu oamenii și le plătesc cafeaua și le ofer o ședință de terapie gratuită, dar făceam asta cândva.
Bineînțeles că nu era terapie, acum știu, ce făceam nu era terapie, era întâlnire la cafea cu prieteni. Nu se putea numi terapie în niciun caz. Poate consultanță sau o poveste. Pentru că nu respectam absolut nicio regulă, ca să spun așa, a tot ce însemna terapia și a tot ceea ce știu astăzi de la unii dintre cei mai buni profesori din lume. Mă întâlneam la cafea, povestea, omul spunea, eu îi ziceam și eu ce am de zis, ascultam, omul pleca și cam asta era. Nu erau legate ședințele, nu erau după nicio regulă respectată, era haos, varză total. Așa am început.
Pe urmă am devenit psihoterapeut cu acte-n regulă
După care am început încet-încet să mă formez în psihoterapie, am început să iau clienți. Am început cu 50RON, 100RON, 150RON, cu 200RON. Asta a fost un proces mai îndelungat. Dar unde vreau să ajung? Cum am scăpat de sindromul impostorului? Am scăpat în momentul în care psihoterapeutul meu, cu care lucrez și astăzi, Stefano, pe care o să-l aduc sa-l vezi. O să facem materiale video și cu el. Ne va trebui traducător româno-italian, dar ne descurcăm. Eu tot timpul îî ziceam ”ce cărți, ce tehnici, cum să fac?, vreau să fiu mai bun în ceea ce fac” și omul mi-a repetat de mai multe ori, până când mi-am dat seama că așa este.
Mi-a zis: cea mai important unealtă ești tu, terapeutul. Și ce anume din tine e cel mai important? Nivelul tău de conștiență, înțelegere, înțelepciune, gradul tău de detașare, cine ești tu ca ființă umană. Este decisiv în domeniul terapeutic. În acel moment m-am liniștit și mi-am dat seama așa: unu la mână, ca eu să fiu liniștit că dau tot ce am mai bun clienților mei, trebuie să fac un singur lucru, să mă preocupe zilnic munca mea cu mine. Munca mea de conștientizare, educația mea. Care nu se termină niciodată. Eu sunt cine sunt, știu ceea ce știu. Și mai mult, un alt profesor de-al meu și terapeut, ne-a spus o chestie grozavă. Și asta e valabilă pentru toată lumea.
La tine o să vină clienții potriviți pentru tine, care nu te vor pune într-o situație mai dificilă ca terapeut decât poți tu să duci sau decât știi. Iar tu nu-ți vei pune clienții în experiențe sau stări mai dificile decât pot ei să ducă. Este ca un fel de contract nescris, energetic, mental, emotional, între client și terapeut. Și mi-am dat seama că așa este, pentru vă niciodată nu am avut un client pe care să-l pun într-o situație imposibilă, dificilă, care să îl distrugă sau să îl doboare și nici clientul nu m-a pus pe mine niciodată într-o situație în care eu să zic ”efectiv nu am ce să fac, sunt depășit total de situație, du-te de aici”. Nu s-a întâmplat. Okay, au fost situații dificile cu siguranță. Situații care te provoacă și care te oblige să devii și tu mai pregătit, mai bun, să cauți, să cercetezi. Da, cu siguranță. Mi-am pus și eu clienții în situații provocatoare, cu siguranță, dar am crescut toți din asta.
Ei, când am luat cele două lucruri și le-am pus cap la cap: deci eu sunt unealta și eu trebuie să lucrez la mine și pot să fiu liniștit legat de restul, și doi, că mă voi căuta oamenii care au nevoie de mine.
Mai gândește-te că oricine ai fi, de la un învățăcel din primul lui an de studiu în orice formă de terapie, în orice meserie, și tu spui oamenilor ”vreau să vă ajut”. Cine vine la tine? Vine cine simte că tu poți să-I oferi ceva. Nu să vină un om foarte avansat, cu probleme foarte dificile, că te va auzi din limbaj, te va vedea energetic, te va simți și va spune ”ăsta nu mă poate ajuta, am nevoie de altceva sau de altcineva”. Și e ok, se va duce la altcineva. Dar la tine vor veni exact ăia care au nevoie de tine, nu trebuie tu să îți faci griji.
Tu fă-ți treaba, spune cine ești, cu ce te ocupi și ce poți să oferi, iar la tine vor veni oamenii care au nevoie de tine. Treaba ta nu este să îți faci griji și să ai acest sindrom al impostorului, pentru că există o înțelepciune a vieții, care rezolvă aceste lucruri în locul tău. Tu nu-ți fă griji. La tine vin oamenii potriviți pentru tine și pentru nivelul tău și asta va crește. Observ asta la mine, observ ce fel de clienți aveam acum 5 ani, acum 3 ani, acum 1 an și ce clienți am acum. Care este diferența între clienții de acum 5 ani și acum 1 an? Eu sunt diferența. Și nivelul meu de conștiență. Care crește și mă străduiesc să îl cresc, învățând, educându-mă și crescând eu ca ființă umană.
În final, spune-mi dacă vrei să afli mai multe despre cum să scapi de sindromul impostorului. Cum să ai clienți. Cum să îți ajuți clienții cu adevărat să aibă rezultate. Și dacă îți dorești mai multe, mi-ar plăcea să fac un material mai vast. Poate scris, poate și video, despre acest subiect.
Deci am nevoie să îmi spui sub acest articol dacă ești curios de mai multe și să îmi scrii și un e-mail la [email protected] poate cu o situație concretă cu care te confrunți tu. Mi-ar plăcea să aud despre asta. Fie ca și client, fie ca terapeut.
Mulțumesc foarte mult!
Pera
Un răspuns
Da,sunt interesata 🙂