“Baga-mi-as p**a sa-mi bag in ea de viata. Am si eu o zi libera si in aia trebuie sa ma “f*ti” tu la icre“, zice taica-miu nervos cu 30 de ani in urma in timp ce isi leaga bocancii ca sa plece de acasa.
Maica-mea urla la el:” Fugi, numai asta stii sa faci. Bei banii, vii beat acasa si faci scandal. Esti TOT TIMPUL beat!”
“Eu sunt beat???”, striga inapoi Jarco, tata. “Las ca vezi tu ce inseamna beat”, ameninta el ca si cand betia lui urmeaza sa fie razbunarea suprema .
Pe repede inainte, 30 de ani dupa acest incident, in camera de hotel din Madrid, Pera isi pune adidasii in picioare si se pregateste sa iasa pe usa la ora 11 seara, strigand la Oxana:
” Bine in plm ca avem si noi o zi de concediu si tre sa o freci pe laptop. Plec in bag p**a.”
In timp ce imi leg adidasii, aflandu-ma intr-o stare de transa pe care mi-e foarte dificil sa o analizez si inteleg cuprins fiind de niste emotii puternice si probabil influentat de cele doua wisky-uri duble baute in oras, ma rog in sinea mea ca Oxana sa ma opreasca si sa nu ma lase sa plec.
“Iubire, trebuie sa iau biletele de avion pentru trainerita din Rusia pe care o aduc la masterclass si apoi stam impreuna.”, spune ea vizibil in dificultate.
“Las-o in plm, toata ziua stam cu botul in laptop-uri, avem si noi azi o zi de vacanta si nu putem sa iesim din tiparele astea de cac*t.”, continui eu, total nemultumit de reactia ei prea usoara.
“Si unde ai de gand sa pleci?”, intreaba ea spre disperarea mea. Pentru ca eu nu vreau sa plec. Vreau sa lase laptopul si sa imi acorde atentie si iubire. Doar ca inca nu stiu asta.
Pentru ca am un comportament total inconstient, repet un tipar ce nu se va rupe decat in momentul in care este adus in lumina, inteles si adevarata cauza a furiei mele este pusa pe masa.
Ca si taica-miu, ca sa plusez si sa provoc o reactie, trebuie sa lovesc tare si sa blufez ca la poker. Daca nu imi iese, plec pe usa si nu ma mai intorc. O ora, doua, pana dimineata. Habar nu am pentru ca nu am niciun plan.
Asa ca spun:” Nu stiu unde merg. Sa ma imbat, sa ma droghez, la curve. Vad eu ce imi iese in cale. “
“Opreste-te”, spune ea coborand din pat, lasand laptop-ul deoparte si venind langa mine, eu fiind gata sa ies pe usa.
Ma prinde de mana si imi spune:” Lasa-ma sa iau biletele astea ca apoi se scumpesc si am amanat cateva zile si apoi sunt toata a ta.”
Respir greu, aproape cu lacrimi in ochi.
De ciuda, de furie, de neputinta.
Nu mai sunt Pera de la 30 de ani, ci sunt Pera de la 9 ani.
In cele mai grele momente in propria relatie, copilul de 9 ani gestioneaza cele mai dificile situatii cu armele si strategiile unui copil de 9 ani.
Ma asez pe marginea patului, Oxana termina de comandat biletele, este ora 23,30.
Eu sunt putin baut si cu bateriile golite.
A fost o perioada in relatie in care amandoi am muncit mult si ne-am asumat asta. Ne place enorm ce muncim insa uneori ramanem pe pilot automat si uitam ca sufletul are nevoie de conexiune ca sa fie hranit.
Altfel, ajungi ca Pera psihologul.
Beat, urland la nevasta si la un pas sa distruga lucrurile cele mai de pret.
La fel ca taica-su.
Diferenta e ca Doina, draga mea mama, nu a stiut ce sa spuna, cum sa faca si care e cauza profunda a certurilor dintre ea si tatal meu.
Si mama mea si tatal meu au fost copii foarte raniti care au dus traumele mai departe si le-au dat copilului lor.
Si le-as fi dus si eu mai departe si predat copiilor mei daca nu as fi avut sansa sa ma trezesc si sa devin constient, cel putin partial, de tiparele astea total inconstiente si automate.
Mama nu l-a oprit pe tata.
Si tata s-a dus la birt, a baut ce bani avea sau pe datorie, s-a intors acasa si a continuat scandalul. De data asta next level, spragand ce prindea prin casa in urletele de furie si plansetele de durere ale mamei mele.
Erau doi copii raniti in corpuri de adulti ce nu au simtit niciodata iubirea.
Iar fiul lor, Pera, a ajuns sa repete tiparele in propria relatie pentru ca si el primeste sansa sa inteleaga si sa rezolve o suferinte ce transcende generatii.
Iar diferenta dintre victorie si dezastru este un gest de iubire atat de simplu: mana femeii iubite ce il prinde si il opreste sa iasa pe usa.
E tot ce mi-am dorit defapt.
Cu bateriile golite, cu cicatrici de la luptele interne sufletesti si cele externe ale antreprenorului ce vrea sa aiba impact pozitiv asupra vietilor celor din jur, tot ce vreau este o FUTUTA de imbratisare.
De la nevasta-mea.
Pe care o iubesc de mor.
10 minute e tot ce am nevoie.
In timp ce o tin in brate pe Oxana imi vine mintea la cap.
Inteleg.
“Sunt cu bateriile golite. Am tras tare lunile astea. Iarta-ma ca ti-am dat in cap pentru o chestie ce e a mea. Stii ca limbajul meu de iubire este afectiunea. Si stiu ca sunt 100% responsabil de gandurile si emotiile mele. “ – incep eu seminarul.
Teoria o stiu bine si ma ajuta enorm, acum ca toata tensiunea, furia si neputinta s-au scurs miraculos.
Teoria e perfecta exact acum.
Dupa ce ai trait experienta, poti sa o diseci in toate partile componente.
Poti sa o intelegi, sa o analizezi si sa constientiezi toate mizeriile ce le porti cu tine din timpuri in care partenera ta nici nu se nascuse.
Faptul ca sunt un om care primeste 10 mesaje pe zi cu :” Pera, chiar ai reusit sa mi salvezi si schimbi viata” nu inseamna nimic pentru sufletul meu la fel de traumatizat ca oricare altul.
Poate e ca in poezia lui Radu Gyr:
”Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mâna ta n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.”
Mai sus ai doar un mic exemplu despre un episod din relatii de cuplu care a durat 30 de ani sa fie rezolvat.
Ca si povestea de mai sus, am sute.
Si sunt si invers 🙂
De exemplu cand Oxana a facut un bors super bun ca-n Moldova cu oala smechera de gatit cu multe butoane.
Si eu o atacam ca “ce, ti-am taiat eu toate ingredientele si tu doar le-ai pus in oala aia si ai apasat un buton.”
Asta a fost ultima replica dintr-un sir de misto-uri in care ne sagetam unul pe altul cum facem noi constant cand ne hirjonim.
Am auzit un zgomot in bucatarie, un scaun ridicat si apare Oxana in camera mea.
Eu tolanit pe jos cum imi place mie, cu tastatura in brate in fata monitorului meu urias.
Oxana e cu scaunul deasupra capului, cu privirea injectata de furie si singura mea reactie intr-o fractiune de secunda e sa ridic ambele maini deasupra capului si sa strig cu viata atarnand de un fir de paianjen:” Iarta-ma, iarta-ma, esti cea mai buna bucatareasa, sunt un bou ca te-am jignit!!!”
Ea zice ca nu ar fi lovit cu scaunul, de sus in jos spre capatana mea de sarb tare-n gura dar privirea ei injectata de furie zicea altceva.
Eu cred ca mi-ar fi crapat capul.
Ideea e ca ne iubim mult, ne prostim si radem mult, dar cacaturile din sufletele noastre sunt acolo, ies la suprafata si se cer lucrate in timp ce inaintam.
Zilele trecute cand ne dezmieram, Oxana mi-a multumit ca alaturi de mine “TRAIESTE”, cu litere mari.
Si eu sunt restant sa ii fac un altar la care sa aduc ofrande doar pentru ce a scos din mine in cei 7 ani de pana acum fara sa mai punem la socoteala ce urmeaza.
Dar sa revin.
De ce suntem bulangii cu cei care ne iubesc cel mai mult?
Pentru ca doar in relatiile intime, mastile pica, intimitatea atinge cel mai profund nivel si iese din noi nu doar binele si lumina ci si intunericul.
Fiecare dintre noi trebuie sa decida: e despre mine sau nu ceea ce simt acum?
Nu e asa ca e ciudat?
Intr-o clipa iubesti un om de ti-ai da viata pentru el, in clipa urmatoarele ai arunca asupra lui un intreg arsenal nuclear.
Totul e emotie si ganduri explozive. Nu ai timp de analiza sau gandit lucid.
Intr- o clipa juri ca iubesti si in alta ai o furie, frustrare si neputinta, agresivitate uriasa.
Tocmai persoana iubita e dusmanul suprem.
Tu ai dat, dar nu ai primit inapoi ce aveai nevoie ( ca n-ai cerut si nu ai stiut ce sa ceri e partea a doua).
Ai spus dar nu ai fost ascultat ( ca nu stiti niciunul sa fiti in prezent, tot partea a doua)
Ai explicat dar nu ai fost inteles
Ai vrut dar nu s-a putut.
Cum? Cum se poate ca in locul in care ne gasim tot ce e mai bun, sa descoperim incet incet si tot ce e mai rau?
Ei bine, in sunete de tobe ce cresc in intesitate pentru a anunta momentul suprem, da-mi voie sa iti aduc revelatia zilei:
RELATIILE SUNT PENTRU EVOLUTIE.
TANAAAA.
Venim incarcati cu bagaje – ai in cuplu ce ai adus cu tine, ca si intr-o excursie la o cabana in munti.
Si tot ce a fost nerezolvat in tot neamul nostru, acum se cere rezolvat in micutza si firava noastra relatie de cuplu.
Cine zicea ca relatiile ajung sa fie monotone n-a scormonit un pic rahatul 🙂
Daca simti ca te plictisesti in cuplu, ia un batz si scormoneste un pic acolo in sufletul tau.
Iti promit ca o sa te rogi pentru putina liniste si plictiseala.
Deci, vreau sa te felicit.
Poate ca n-ai gasit bani pe strada, n-ai castigat loteria vizelor si nu te califici pentru pensie de boala.
DAR AZI ai tras un loz. Lozul asta e garantat castigator.
Ai sansa acum, chiar TU, sa iti premiezi tot neamul ce urmeaza dupa tine, cu urmatoarele cadouri:
Sa largesti odata pentru totdeauna perspectiva ingusta asupra iubirii pe care ai avut tu si toti cei dinainte ta
Sa rezolvi traume transgenerationale ce sunt predate mai departe fiecarei generatii ca un bolovan ce creste in volum si greutate pana iti striveste linia genetica
Sa intelegi stilurile de atasament si limbalele de iubire
Sa practici spiritualitatea pentru a dobandi adevarata implinire pace si liniste in suflet, in cuplu si in familie
Sa recuperezi calitatile pierdute in copilarie cand traumele te-au facut sa blochezi energii si calitati care fiind blocate, azi te tin sarac, bolnav si nefericit
Sa traiesti poate pentru prima oara in viata asta IUBIREA DE SINE care apoi se poate transmite mai departe tuturor celor din jur
Si cate si mai cate.
Din punctul asta de vedere, deja esti milionar ( sau milionara)
Ai cautat evolutie, spiritualitate, comori, fericire, iubire in carti, seminare, cursuri si maestrii si toate astea, originale, esentiale, croite perfect si personalizat DOAR pe nevoile tale, au fost tot timpul sub nasul tau.
In relatiile tale de cuplu.
Ce sa zic?
Felicitari.
Si acum, scrie-mi tu mie.
Ce cacaturi se tot repeta in relatiile tau sau in actuala relatie?
In rezolvarea lor sta comoara ta cea mai mare.
Ce zici?
Imi scrii?
Eu acum sunt transpirat de la viteza cu care am scris, intensitatea si starea de flux.
Pentru ca iubesc sa fac asta.
Eu zic sa profiti si sa-mi scrii chiar acum 🙂
Hai sa rezolvam macar o problema din viata ta..
CEA MAI MARE.
Sunt cu pieptul dezgolit, trage cu tot ce ai tu mai bun.
In asteptarea provocarii tale dificile
Pera Novacovici
5 răspunsuri
In relatiile mele tiparul e cam asa,ne cunoastem ,ne placem ,sunt ok,echilibrata ,iar cand ma atasez eu,se distanteaza el.si oricum as da o,comunicarea nevoilor (am nevoie de afectiune,de atentia si timpul tau),nu primesc ce vreau.iar cand am bateriile prea golite si rabdarea e 0,fac exact ca mama,incep sa fac reprosuri,critici,ma cert,spun vrute si nevrute, macar sa obtin o “reactie” din partea lui,macar sa simt ca ii pasa de mine catusi de putin.totusi,niciodata nu se rezolva nimic.el e evitant,uraste certurile,ma face “nebuna”,si fuge la alta eventual.iar eu dupa ce ma calmez,devin din nou “pisica alintata” care vrea afectiune si e gata sa discute cu calm despre ce merge si nu merge in relatia noastra.dar tiparul e deja “esti nebuna,iti place sa te certi,nu ne intelegem” si el fuge si mai tare,chiar daca atitudinea mea e una de colaborare si deschidere.ne apasam unui altuia butoanele inconstient,eu explodez ,iar el fuge si ma evita.eu sufar sa vad ca i pasa,ca mi da atentia de care am nevoie,iar el,el nu stiu.se simte respins si in loc sa mi “demonstreze” ca ceea ce ii spun,ca de ceea ce il acuz nu e asa,nu face nimic,e pasiv si isi cauta refugiul in alte “brate”.iar eu in loc sa plec,alerg si mai tare dupa el si el fuge si mai tare si etc.cercul vicios never ends.
Salut, Pera,
Ce se tot intampla in relatii, e ca direct si indirect ma simt respins.
cineva mi-a zis ca sunt stapanit de demonul respingerii.
E fascinant cateodata cand ma gandesc ca parca am atingerea regelui Midas, doar ca tot ce ating nu se atinge in aur ci in … respingere.
Aproape fiecare gest, fapta, ajung sa o interpretez ca fiind ceva in neregula cu mine. Si intr-un final ajunge sa nu fie in regula.
M-am regasit in povestea ta cu atentia.. atata ca la mine se intampla si daca stam o zi impreuna si apoi sunt momente cand ma ignora sa se uite la un serial sau pe telefon.
Cumva, stiu ca e ciudat, pe de alta parte, simt ca explodez pentru ca nu-mi da atentie si ma ignora.
Si nu neaparat de atentia ei am eu nevoie cat de confirmarea ca sunt ok… ca sunt important pt ea si ca nu ma ignora cu alte chestii.
Problema e ca nu pot sa schimb asta. Lucrez de ani singur, de luni bune cu terapeuti si tot nu se schimba.
Sigur, ca o fi si vorba de un parcurs… si sunt imbuntatiri, dar sunt momente in care efectiv simt ca nu pot schimba gandul ca sunt respins.
DEci cam asta e marele bai care se repeta. Ca nu ma simt iubit. Si oricat mi se da sunt ca un sac fara fund.
Si nu-mi dau seama ce si cum sa mai fac ca sa umplu sacul ala. Cand sunt singur e bine, ma simt bine cu mine, dar cand sunt intr-o relatie ma schimb. Devin dependent… ca si cand viata mea, valoarea mea, ar depinde de celalalt. Si evident ca lupt ca sa apar asta….
De aici si confuzia… ca daca ar fi doar foamea de atentie, as avea-o si cand as fi singur… de ce o am doar cand e cineva care mi-o ofera?
Rănile din copilacop, tot ce am învățat fiind copii (tot ce am perceput cu simturils noastre se adună în subconștient) și ne determină felul înteractionam cu toți cei din jurul nostru.
Eu mă uit la mine, cu toată cunoașterea adunată în ani de zile, cu toți cei 24 de ani de spiritualitate, cu acea capacitate de iertare și acel calm apreciat de cei ce mă cunosc atunci când trec printr-o criza lovesc în cei dragi, stric relații valoroase.
Convingerea mea,in cuplu,este că nu merit sa fiu iubita și că voi rămâne singura.Dupa 15 ani de căsnicie încă mă întreb de ce nu a plecat și tot aștept să vina acel moment în care îl voi pierde și voi rămâne singura.Si mă sperie cumplit asta.Nu m-am simțit iubita in nicio relație,nu am știut să identific dovezile de iubire.
Buna Pera,
Iti multumesc pt faptul ca imi citesti randurile.
Ceea ce cred ca se intampla cel mai frecevent in relatiile mele este faptul ca ''sufar'' de gelozie si nu pot sa o controlez. In majoritatea relatiilor pe care le am avut pana acum, prietenul meu m-a inselat si presupun ca din aceasta cauza nu reusesc sa mai am incredere in cineva. Mi-am ''distrus'' relatia actuala fiind mereu geloasa si nemai putand sa fac fata de la un moment alt ceva s-a rupt in mine si a inceput sa nu imi mai pese. Voiam sa ma despart de el dar mi-a fost frica sa infrunt momentul si asa am sperat ca lucrurile se vor rezolva si am ramas in aceasta relatie pt ani de zile. Acum, am intalnit o persoana online, de un an de zile. Vorbim in fiecare zi si pentru un an am fost indragostita de aceasta persoana (cu toate ca m-a refuzat din cauza distantei) si acum cand ar dori sa fim impreuna sentimentele mele sau schimbat. Dar cu toate acestea cand aud de o alta fata devin nespus de geloaza, mai ales daca el se comporta ca si cum gelozia mea ar fi ceva normal.
Mi-ar face placere sa stiu parerea ta.