Meniul zilei azi – frustrarile lui Pera Novacovici
Sunt in ziua 5 din provocarea de 90 de zile pe care o fac cu@Adriana Petre pe scris.
Zilnic, minim 2000 de cuvinte. Timp de 90 de zile.
De ce 2000 de cuvinte pe zi? Pentru ca asta face de 40 de ani Stephen King. Nu se ridica de la masa pana nu scrie 2000 de cuvinte si am zis ca daca maestrul poate, ce noi suntem mai fraieri?
In astea 5 zile nicio zi nu a semanat cu alta. Incep prin a scrie prin ce trec 🙂
E interesanta provocarea asta cu scrisul.
Daca ar fi fost 1000 de cuvinte, ar fi fost probabil foarte realizabila asa cu ciupeli de tot felul.
De exemplu, ieri am scris 500 de cuvinte ca si rezumat in paralel cu cititul unui capitol din cartea “Writing as a way of healing”. Si seara am mai scris o intamplare care avea 500 de cuvinte deci cel mai usor lucru din lume e sa scriu 1000 de cuvinte in Bali.
Dar sa scriu 2000 este un animal cu totul diferit.
Ieri seara eram obosit, era ora 22 si voiam sa dorm dar stiam ca mai am 1000 de cuvinte de scris. Devenise foarte greu si ma simteam pentru prima oara dupa multi ani ca sunt la lucru, ca trebuie sa imi depasesc limite, sa iesi din zona de confort sa ma chinui.
Si am scris exact despre asta, despre cum anume m-am simtit ca am studiat pianul alaturi de bunicul meu si la scoala de arte tip de 5 ani si cum ma chinuia 🙂 Desemenea cum m-a chinuit Sorin la sala.
Practic, stiu cum se simte sa lucrezi cu profesionisti alaturi de tine care trag de tine sa iti depasesti conditia.
Dar la pian am ajuns sa fiu cel mai bun din generatia mea la 11 ani si la 36 de ani cu Sorin eram in cea mai buna forma a vietii mele, am putut sa alerg pe banda cu viteza de 14 km pe ora timp de 12 minute si aveam 65 de kilograme la o intaltime de 1,74
Acum, cu scrisul de 2000 de cuvinte, emotia principala ce o simt este frustrare.
Am citit ieri cum scriam in anul 2015 si pe cuvant ca scriam mult mai bine 🙂
Deci nu doar ca scriu mai rau acum, dar scriu mult mai putin.
Mi-e greu sa ma concentrez, iau telefonul in mana, ascult muzica sau ma uit la tot felul de clipuri.
Apoi revin mai scriu cateva paragrafe.
Ma cuprinde frustrarea dar stiu ca prefer in acest moment sa mor decat sa renunt.
Problema e ca pare ca am timp dar deocamdata rezultate imi arata ca n-am.
Mi-ar placea sa am 5 ore legate sa stau eu cu mine dar nu le am.
Dimineata azi am mers cu Zlata la mic dejun si Oxana a mers la sala cu Sarbu si Ralu.
La 10,30 am putut sa ma pun pe motor si sa merg la sala.
Am vrut sa scriu acolo ca au o terasa faina dar au zis ca nu e voie sa stau pe laptop la terasa lor de recuperare 🙂
Asa ca m-am antrenat bine si am revenit acasa pe la 13,30 pentru ca am avut ambuteiaj pe drum si a trebuit sa merg sa fac niste cumparaturi.
Deci antrenamentul a fost super bun, ma simt bine fizic, dar sunt frustrat ca nu am scris.
Poate o sa fiu foarte in forma fizic, dar mai bolovan si mai neproductiv.
Acum scriu randurile astea ca stiu ca vine seara si iarasi n-am cuvinte scrise 🙂
La ora 15 am o sedinta, de 30 de minute apoi mergem la masa cu zlata si Oxana pentru ca Zlata iubeste sa manance la masa cu noi dar de 3 zile fiind putin cheauni si eu si Oxana cu jet lag-ul si ci adaptarea la temperatura am lasat-o pe Zlata cu bona, Deuwi, care e super competenta dar Zlata a facut taraboi maxim in ziua 3 de stat cu ea, ca vrea cu noi. Ceea ce mi se pare si normal.
Deci iesim la cina la 17 si pe la 19 suntem acasa.
As mai avea 2 ore de scris sa spunem, dar asta inseamna sa nu stau deloc cu Zlata, apoi o culcam si apoi probabil as mai prinde minim o ora de scris.
Nu e ca si cand nu as avea timp, doar ca e fragmentat.
In alte zile voi avea webinarii de tinut si alte lucruri pe care le fac in saptamana mea de lucru.
As vrea sa fiu in flow, sa imi vina inspiratia, nu sa scriu ca un disperat, pe unde apuc, orice.
Stiu ca totusi prin ce trec acum face parte din proces. Accept asta. Si ma lupt sa pot. Intr-un fel, se simte bine sa imi vad si simt limitele.
Ma simt codas la maraton. Avem 90 de zile de challange ( eu si Adriana) . Asta e ziua 5.
Alta frustrare e ca n-am scop si sens. Fac cuvintele dar pentru ce? Inca nu stiu. O noua carte as vrea dar inca n-am scris un rand pe care sa l consider parte din noua carte.
Poate scriu o carte care sa se cheme – frustrarile lui Pera Novacovici :)) am destule.
Am titlu pentru noua carte si mi -am placea sa o pot scrie.
Viata la subsol se cheama – cum sa traiesti cand treci in viata prin perioade dure, brutale. Am trecut prin ele si stiu cum se traieste acolo ca sa te ridici cu ghearele din prapastie.
Am vrut sa zic ca te ridici singur dar nimeni nu se ridica singur. Chiar daca te ajuta cineva dintr-o carte pe care o citesti tot nu esti singur.
Acum ca am zis cum ma simt, parca m-am mai ventilat un pic.
Ia sa vad cate cuvinte sunt scrise 🙂
850
Pff. E bun.
Dar ce valoare are ce am scris?
Ajuta pe cineva? E util? Habar nu am.
Deci 850, acum 873 de cuvinte scrise in 30 de minute sa zicem, pana m-am invartit sa pun laptopul la incarcat.
890 de cuvinte 🙂
Cuvinte aranjate ca un jurnal despre ce simt si cum simt.
In alte zile o sa mergem la plaja si probabil ca nu pot sa scriu sau o sa fiu ametit, obosit, fac insolatie sau ma arde spatele 🙂
Adevarul este ca as avea despre ce sa scriu sa fie si util, nu doar jurnal zilnic de emotii.
As putea sa scriu despre relatii, psihologie integrala, cum sa integrezi umbra, cum sa iesi din burnout, sa vindeci traume sau sa cresti un copil.
Toate astea sunt lucruri pe care le fac eu zilnic in viata mea.
Fac si business, sunt si psihoterapeut.
Traiesc, poate cel mai important.
Mai important decat profesia e ca de 3 ani si jumatate de cand e Zlata, traiesc.
Inainte de Zlata scriam 2000 de cuvinte la mic dejun, cu un ceai verde la starbucks cu castile pe urechi.
Dar nu cred ca am trait cu adevarat pana la 40 de ani cand a venit Zlata pentru ca nu stiam sa fiu prezent.
Eram mult in mintea mea si de asta am scris 10 carti, 500 de articole si faceam mult content.
Evident ca am trait dar traitul de acum pare mult mai real, mai viu, mai consistent.
Zlata ma aduce zilnic in prezent pentru ca este ea vie si prezenta. E vie si prezenta nonstop 🙂
Si iubesc asta.
Dar oare pot gasi o cale sa fac ce vreau eu, exact asa cum vreau eu?
Cel mai important cadou pentru un copil e fericirea parintilor.
Sunt mai fericit azi decat sunt productiv.
Si asta ma face sa fiu frustrat si mai ia din fericire. 🙂
Cum suna asta :.
Deci, sunt in ziua 5 in incercarea de a rezolva aceasta ecuatie.
La fel de productiv ca si inainte sa fiu parinte, la fel de fericit, viu si prezent ca si dupa ce am devenit parinte.
Este oare posibil? 🙂
1291 de cuvinte.
First world problems, ce sa zic.
Dar nu ma las.
Intrebarea e, vrei sa mai citesti texte ca asta sau le las pe drive doar pentru mine?
Ca de scris trebuie sa scriu oricum 🙂
