Tu în ce relații te afli cu părintele tău critic?
Acesta este încă un articol din din seria de lecții despre vindecarea copilului nostru interior rănit de traumele copilăriei.
În noi există o constelație de părți. O parte din noi – cea mai autentică, profundă, sensibilă parte din noi – este copilul din noi. Este sinele nostru autentic, miezul din noi, iar el este acoperit de tot felul de straturi: convingeri, întâmplări, de istoric și de amintiri dar și de traume.
Așadar, sinele nostru autentic devine cumva prizonierul acestora. Copilul nostru interior nu se mai bucură, nu mai este spontan, nu mai trăiește prezentul, nu mai este sensibil, pentru că a trăit prea multe suferințe și dureri și s-a închis în el; devine foarte mental, vine boala fizică, vine creșterea în greutate, vin boli cronice, probleme autoimune, chiar și boli grave precum cancerul.
Dacă am avut traume in copilărie, datoria noastră este aceea de a ne întoarce la esența noastră.
Cum facem asta?
În primul rând, trebuie să conștientizăm existența constelației de personaje care se află în noi. Astăzi, vreau să vorbim despre relația cu părintele nostru critic. In foarte multe familii, unul din părinți a fost mai critic, fie acesta mama sau tata sau altcineva. Apoi, noi am plecat de acasă, am devenit adulți și am observat că există o voce foarte critică în noi – care este numită și criticul interior sau părintele nostru critic interior.
Părintele interior are trei aspecte:
- partea critică
- partea protectivă
- partea îngrijitoare – care îți poarta de grija, iubește, hrănește.
Noi acum suntem oameni mari, adulți, dar purtăm în noi această constelație și, practic, am învățat sa fim acest părinte interior pentru copilul nostru interior chiar de la părinții noștri sau de la cei care ne-au crescut. Deci dacă am avut un părinte critic, care făcea observații constant, care ne compara constant, acesta a reprezentat pentru noi –ca și copii– un abuz emoțional. Iar azi, noi suntem adulți, dar totuși o să observăm că gândurile noastre interioare sunt tot un fel de critică permanentă.
De exemplu, atunci când ii rog pe clienții mei să deseneze cu mâna stângă sau cu mâna non-dominantă copilul lor interior, să îi dea un nume și să înceapă un dialog cu acesta, primele replici ale acestora sunt “Vai, dar și așa sunt varză și cu mâna dreaptă la desen! Dar cu stânga…” “Ia uite ce zâmbet i-am făcut, trebuia sa îl fac mai bine!”. Din primele clipe, deja se observă acest dialog automat.
Noi avem o parte din noi critică, învățată de acasă care continua să ne critice in permanență. Și atunci ce se întâmpla de fapt? O parte din noi devine abuzatorul emoțional al altei părți din noi. Așa că de multe ori o să observăm că acest părinte al nostru îngrijitor, protector este specialist în a proteja și a îngriji alți oameni, alți copii interiori răniți. De obicei al partenerului, al partenerei, prieteni de-ai noștri, colegi. Avem o parte din noi care este atât de atentă la nevoile celorlalți și le ignoră pe ale sale; copilul nostru interior este închis în casă, moare de foame și de sete – emoțional vorbind – iar noi ne ducem și îi salvăm pe alții, îi ducem în spate, le ducem grija. Dar cu copilul nostru ce facem?
De aceea, de multe ori ne acuzăm părinții că ne-au neglijat sau abuzat într-un fel anume, fizic sau emoțional, și nu observăm că astăzi noi am devenit acești abuzatori asupra altei părți din noi.
Un scurt exercițiu
Ce vreau să te rog, în continuare? Să desenezi pe o hârtie (cu mâna stângă sau cea non-dominantă) copilul tău interior, să îi dai un nume și să spui ce vârsta are; după care să scrie următoarea întrebare tot cu mâna stângă, de la copilul interior pentru adultul de azi: De ce te iei în continuu de mine? Ce ai cu mine?
După care cu mâna dreaptă, să vină un răspuns din partea acestei părți din tine foarte critice asupra ta. Scrie cu mâna dreaptă răspunsul din partea adultului: justifică, explică-i copilului tău interior de ce îl critici de ani de zile, de ce ești atât de aspru cu el, de ce tot timpul este ceva care nu este bine, de ce tot timpul exista cineva din exterior care face mereu mai bine. Spune-i de ce copilul tău interior nu merită odihnă și este leneș dacă se odihnește, de ce nu merită să își poarte de grijă că astfel devine egoist.
Observă dialogul ăsta, pune-l pe hârtie, scoate-l la suprafață și fă inconștientul să devină conștient și în acel moment viața ta va deveni mult mai bună.
Mi-ar plăcea foarte mult să faci exercițiul ăsta, chiar acum dacă se poate, vei avea niște revelații extraordinare.
Scrie-mi te rog la [email protected] cum a fost exercițiul pentru tine, ce ai descoperit și dacă ai întrebări îți voi răspunde cu mare drag.
