Învaţă ritmul sublim al evoluţiei şi al creşterii

1. Arde corăbiile ca să nu ai cum să te întorci

Când ai la ce să te întorci, pierzi.

Părinţii spun copiilor:

"Dacă nu reuşeşti, te poţi întoarce acasă. Când părinţii spun lucruri stupide ca acesta, copii devin nişte eşecuri" – Jiro Ono

Este binecunoscută legenda generalului chinez din anichitate precum şi a generalului Cortez, care au dat ordin să fie arse/scufundate propriile corăbii pentru a tăia orice speranţă de retragere a oamenilor de sub comanda lor.

Astfel, opţiunile erau doar două.

Victoria sau moartea.

De fiecare dată a fost vorba de victorie.

Există în instinctul nostru de supravieţuire o resursă dincolo de imaginaţia noastră care ne face ca atunci când suntem încolţiţi să luptăm cu puteri pe care nu credeam că le avem, să ne autodepăşim şi să învingem.

Dacă vrei să învingi, nu îţi face un plan B, nu îţi lăsa o portiţă de scăpare, nu spera că mai există cale de întoarcere. Distruge orice cale de întoarcere şi concentrează-ţi toate resursele pe îndeplinirea obiectivului ştiind că vei învinge sau vei muri.

Ia decizii curajoase şi rămâi ferm pe poziţii fără să mai priveşti înapoi.

2. Dacă nu te doare, nu creşti

Diamantele se nasc sub presiune. Cărbunele este supus la presiune foarte mare pentru un timp foarte îndelungat. Astfel, ia naştere un diamant.

Febra musculară apare atunci când microfibra musculară este ruptă în urma efortului fizic. Apoi, în timpul de repaus, musculatura se vindecă şi creşte dacă primeşte proteină şi celalalte substanţe necesare.

Fără acea ruptură nu ar exista creştere musculară.

Aşadar, la fel cum în plan fizic, fără durere nu există creştere, nici în plan psihologic, fără durere nu există creştere.

Durerea în plan psihologic apare atunci când ieşim din zona de confort.

Doar în afara zonei de confort există creştere, evoluţie şi învăţare.

Data viitoare când te vei grăbi să îţi asiguri confortul şi siguranţa gândeşte-te ce îţi doreşti cu adevărat?

Stagnare, lene şi mediocritate?

Sau

Mişcare, proactivitate şi progres?

Caută situaţiile ce te scot în afara zonei de confort şi alterneză-le cu perioadele de pauză şi refacere. Aplică teoria creşterii musculare din sport în toate aspectele vieţii de zi cu zi.

Efort/durere/creştere.

3. Oamenilor le plac provocările.

Nici mici şi nici mari.

Potrivite.

Dacă provocările şi obstacolele sunt prea mari pentru abilităţile mele, intervine frica şi descurajarea şi nu voi acţiona.

Dacă provocările şi obstacolele sunt prea mici pentru abilităţile mele, mă voi plictisi rapid.

Când provocarile şi obstacolele sunt UN PIC mai mari şi UN PIC mai greu de depăşit, comparat cu abilităţile mele, atunci întru în starea de flux şi fac cea mai bună muncă a mea.

De aceea, e important să ne facem o evaluare corectă a abilităţilor şi apoi să stabilim care sunt acele provocări pe care le putem ataca.

Apoi, respectând primele 2 principii ne vom dezvolta abilităţile iar provocările ce le putem ataca pot deveni mai mari odată cu creşterea noastră.

Acesta este ritmul sublim al vieţii, al evoluţiei şi al creşterii.

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

53 de răspunsuri

  1. Pera, de data asta sunt total de acord cu tine. 🙂 Cea mai imoprtanta partea din tot articolul, dupa parerea mea, este cea in care explici un proces simplu dar cu toate astea putin inteles si deseori tratat gresit: cum sa-ti alegi marimea provocarii. Felicitari !

  2. „Ground on which we can only be saved from destruction by fighting without delay, is desperate ground” The Art of War – Sun Tzu 
     
    Personal am intalnit acest lucru la servici , cand primeam task-uri peste nivelul meu. Fiind la work , singura sansa era sa ma descurci , insa dupa multa munca , multe incercari si greseli , intodeauna reuseam sa rezolv problema. Chestia asta m-a invatat doua lucruri , unu , ca a gresii este uman si bine , doi , ca oamenii care sunt „experti” sunt cei care au perseverat .
    Ai uitat sa precizezi placerea pe care o simti , atuncea cand te autodepasesti.
     
    „Apoi, respectand primele 2 princpii ” <- principii 😀

  3. Articolul imi aminteste de proverbul grecesc folosit de Heinz Erven ( Paradisul meu) ca motto al lucrarii sale” Inainte de rasplata, Dumnezeu a pus sudoarea”, fara efort si sacrificii nu putem obtine nimic. Evolutia si cresterea nu vin de la sine. Multumesc pentru sfaturi.Sa ai o saptamana cu inspiratie.

  4. Buna ziua, Pera! cred ca e cam ce  spuneam eu in primul meu post… imi mai iau o capra, mai accept o provocare. Iesirea din zona de confort, chiar daca nu am cunoscut definitia, am aplicat-o cumva in ceea ce ma priveste, cautand noi provocari, am invatat sa schiez la 38 de ani, am inceput sa pictez la 40 si sa invat limbi straine la 42… uneori, sinele nostru,  chiar daca nu stie lectia, ne îndruma cumva. important e sa intelegem semnele … e doar o parere… sau o cale… multumesc, din nou! e uimitor cum raspunsurile tale vin la intrebari poate neexprimate, dar care exista in noi… cred ca nimic nu e intamplator in viata…

  5. Multumesc pentru articol. Da provocari sunt la tot pasul, cel putin eu la locul de munca ma izbesc zilnic de ele , colegii, masina pe care lucrez, si mai ale atunci cînd mi se cere sa fiu mai operativ dar masina fiind asistata de calculator are mersul ei iar sefii vor mai repede, si atunci apar erorile. mastapinesc pina la un moment dat, sunt constient ca nu pot trece peste calculator, dar termin prin a rabufni nervos pe moment apoi continui lucrul calm. Am PROBLEME IN ACEST DOMENIU. Ma lupt sa fiu tot timpul calm. Am tot timpul in minte vorba Domnului Isus – ” si daca va ingrijorati , puteti schimba ceva?” sunt constient de asta dar temperamentul imi da de ”lucru”. O ZI BUNA SI BINECUVINTATA.

  6. Ceau Pera, 
     
        Este partial adevarat, insa „Cum ne cunoastem limitele?” In ce conditii (conditionari) ?
    De acord, este motivational ce ai citat, dar cum poate fi cuantificabil? Unde „te situezi” (dpdv al „limitelor”) la un moment dat, intr un anumit timp si anumit loc? Asta ca sa „stii” sa alegi un pic mai greu.
    Crezi ca am putea cuantifica(masura) ceva parametri? (mood, forta musculara, rezistenta la…)
           Sau ” lasam creierul” or subconstientul sa aleaga (delege), ca poate „el” le stie pe toate, dar nu le poate exprima (deformatie de inginer ! 🙂  ) Si atunci intervin factori externi de influenta….
       Oricum e fain articolul, mersi mult pt munca si efortul depuse ,
    Keep in touch, LAU

  7. chestii prea bine cunoscute pentru mine, dar repetitia este mama invataturii, de de un an am inceput sa ma bag in tot ce imi provoaca o frica aparenta, stiu ca de multe ori, simteam ca mi se face stomacul cat o nuca, un nod in gat, amteteala stare de greata, imi tremurau mainile si picioarele, ma lua cu friguri si dupa ce depaseam acel „real pericol” imi dadeam seama cat de las as fi fost daca as fi renuntat

  8. Imi plac explicatiile tale . Caut sa vad unde ma situez si incerc sa aplic . In mod cert imi sunt folositoare. 
                         Multumesc Pera !

  9. Buna ziua,am mai lasat un mesaj undeva.pe aici in care spuneam ca vreau sa ma sinucid..
    Chiar,arde!!va rog da-ti adresa unei fundatii din BUcuresti..daca citesc cele scrise aici si pling,sigur ceva s-a declansat in mintea mea mea bolnava!!INdrasnesc chiar sa imi las nr de tel:0724783372

    1. @thesadnessthing Nu sunt din Bucuresti si nu sunt familiar cu locurile in care poti sa fii ajutat acolo. Tot ce am la dispozitie e google dar il ai si tu la dispozitie. Sunt sigur ca vei gasi ajutor destul de usor. Citeste ce am scris mai sus, e valabil si pentru tine.

  10. u are the best
    intrebare : predispozitiile zodiacului influenteaza anumite esecuri sau reusite si cum scapi de efectele negative ale zodiei ? apropo, poti sa imi zici ce zodie esti , Pera, si cum ai scapat de aceste influente negative ?
    multumesc
    uneori am senzatia ca sunt bantuit de aceste influente

    1. Toate sunt in capul tau! Din punctul meu zodiile daca s-ar aplica gandeste-te putin: sunt 12-13 zodii – daca ar fi numai 12-13 tipuri de oameni si la toti li s-ar intampla ce zic zodiile gandeste ca lumea nu ar fi asa diferita! Daca aveam atatea iubite de cate ori zicea in zodii imi schimbam numele in Casanova!

      1. @Alex008 e mai profunda treaba , nu ca ce scrie in zodii conteaza, dar cum te influenteaza la nivel psihologi dpv al tuturor interferentelor cu planetele si din prisma altor lucruri
        apropro, tu ce zodie esti ????? mersi

        1. Eu berbec dar nu prea ce rost are zodia :)) Am ajuns la concluzia ca daca iti pui ceva in cap si esti convins ca se intampla se va intampla. Spre exemplu m-am indragostit odata de o fata si stii ca se zice ca daca te uiti la fix la ceas te iubeste cineva… ia ghici, vedeam ora fixa de cateva ori pe zi. Deci daca crezi ca te influenteaza planetele, te influenteaza. Bine, e putin mai greu de faza cu ce gandesti si esti convins se intampla fiindca de regula nu gandesti pozitiv cand iti vin chestii prin minte care nu ai fost in stare pana acum sa le faci.

        2. @Alex008 e frumos sa crezi …”daca te uiti la ceas la fix, inseamna ca te iubeste…” e frumos sa crezi in orice iti face placere…
           iar  eu nu cred ca un berbec are probleme de acomodare…
          pentru berbec e destul sa vrea si lucrurile o iau in directia dorita de el…  
          ia incearca… 
          e magic!  trebuie doar sa crezi ca in viata orice e posibil. dar nu fii incrancenat. cand vei crede cu adevarat si nu vei fi incrancenat lucrurile bune vor veni ele care tine…

        3. @oriana_a  @Alex008 
          imi permit sa vin cu o observatie
          nu cumva mai sus se gaseste raspunsul la banuielile mele , in special la orian_a : pe ce te bazezi ca berbecul reuseste tot ce isi doreste
          ? nu pt ca este speciifc zodiei, nu pt ca este o  caracteristica a oamenilor din acesta zodie ? nu isi are o logica intrebarea mea mai de sus ? si nu aici este gaseste si raspunsul ? eu cred ca am gasit raspunsul , raionamnetul !!!
          iar in legatura cu Alex, la felul cum a prezentat el opinia lui , ca o sentinta , destul de categorica, la fel , nu cumva tradeaza incapatanarea lui , caracteristica celor din berbec – animal care se da cap in cap cu semenii lui pentru dominatie
          multumesc
          nu mai amintrebari

  11. pentru thesadnessthing  şi pentru dragos…
     Voi baieti cred ca nu aveti impreuna varsta mea, nu ca as fi eu vreo matusalemica, deoarece scriam mai devreme unui prieten pe care îl am de 30 de ani, ca ma simt ca la 15, atunci când mergeam de mână la patinoar… voi ati auzit de placerile lucrurilor simple? fiul meu care are 22 de ani a auzit, aşa ca eu cred ca si voi… fiica mea care are 14 ani a crescut fără gheţuş in faţa blocului şi fără  bucuria de a iesi la zăpadă cu prietenii… 
    dar trebuie sa aveti incredere ce dincolo de tot ce azi vi se pare imposibil, e raza de lumina pe care o asteptati. stiti ce fac eu când sunt deprimată? ma gandesc ca nu mai e mult si va trece, caci e in firea lucrurilor ca după ploaie sa vina mereu cer senin. si atunci las timpul sa ma vindece… 
    credeti ca viata mea e lina ca o apa de izvor* daca era asa nu ma aflam azi aici. azi ma aflu aici pentru ca am identificat in viata mea probleme prea multe si prea grele ca sa le rezolv singura… de trei zile citesc intr-una tot ce primesc si tot ce scriu altii, ma uit la materiale si imi doresc din ce in ce mai nult o viata mai buna. pentru mine. si daca nu as fi experimentat pe pielea mea n-as fi crezut niciodata. mereu ma plangeam ca in jurul meu nu e nimeni caruia sa ii pese… in clipa in care a inceput sa-mi pese mie, au inceput telefoanele celorlalti. atragi ca un magnet exact ceea ce gandesti…
    bucuriile simple: o seara la patinoar, e mai accesibil decât schiul si mai la indemana, un vin fiert prin oras, ce dacă esti singur, e mai greu primele dati, o ora la piscina… iti spun eu ca in primele zile de piscina as fi facut o groapa in apa sa ma ascund acolo. de rusine si de groaza de a fi singura. azi imi place la nebunie si cred ca voi deveni dependenta… de miscare, de bucuria pe care ti-o da a face lucrurile in care crezi in felul in care tu crezi…   
    dragos, iti place sa citesti, citeste!. poate ca cei care te critica nu au citit 5 carti in viata lor. eu am citit 5000 si inca mai vreau. 
    incearca sa te impaci cu mama ta. si pe ea o doare. iti spun eu ca sunt divortata, dar copiii nostri, ai mei si ai tatalui lor nu simt asta, noi suntem in continuare prieteni,poate mai mult decat cum eram cand eram impreuna… fa lucrurile cu blandete, si astfel le vei primi si din partea celorlalti… 
    pentru thesadnessthing: 
    ganduri de sinucidere am avut si eu dar mi s-a facut frica si stii de ce? ca toata lumea ma va uita repede.si ca sunt oameni care au nbevoie de mine, chiar daca eu in clipa aceea nu credeam asta, ma gandeam ca da, trebuie sa fie pe lumea easta macar unul care la un moment dat va avea nevoie de mine…  nu doresc sa ma fac remarcata prin prezenta, ci prin absenta… atunci va fi cazul sa dispar cand voi fi facut atatea lucruri in viata incat voi lasa urme… ca cei care raman in urma mea sa ma regrete… si sa spuna: a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut…

      1. multumesc! si tie voiam sa iti raspund la articolul cu zodiile, dar acum scriu un alt comentariu. imediat iti scriu parerea mea… multumesc inca o data!

        1. Buna seara! 
          eu cred foarte mult in zodii. Cand imi spun de bine. si nu cred deloc atunci cand predictiile nu ma avantajeaza. De ce? e fosrte simplu sa credem in ceea ce ne face placere, si sa ne ascundem de ceea ce ne deranjeaza. Politica strutului. Nu spun ca e  corect. daca aflu o predictie si ea va fi buna, ma entuziasmeaza, dar viata reala e atat de reala ca o traiesc fara sa mai tin seama de sfaturi. ca mi.a zis la zodie sa-mi tin gura, ca asa imi va fi bine. Daca as sti sa imi tin gura mi-ar fi bine oricum, nu trebuie sa ma pregateasca nimeni pentru asta. Doar eu! daca imi spune ca voi avea o zi neagra daca merg cu masina, ma straduiesc sa am grija… dar de mu,te ori o grija de genul acesta te face mai nepregatit decat de obicei…
          au cred ca e absurd sa crezi ca cineva iti poate prezice viitorul imediat de genul „azi iti vei cumpara robinetul visat in locul celui stricat”  . daca imi zice asta si eu chiar aveam de gand sa imi cumpar robinetul e de bine… dar eu oricum aveam de gand sa fac azi mult mia multe lucruri, de ce nu mi le spune pe toate? 
          pentru ca nici un prezicator nu poate detine adevarul absolut al vietii tale. daca tu crezi in semne ele sunt mai importante decat zodiacul… si mai adevarate…daca ai facut o pasiune bolnavicioasa pentru horoscoape eu iti spun ca orice patima poate fi invinsa, inaitne sa te invinga ea pe tine… cand eram foarte tanara, la inceputurile calculatoarelor PC , jucam toata ziua tetris, de ajunsesem sa visez si noaptea curgerea formelor colorate si nu ma mai puteam odihni… asa si cu horoscopul… gaseste-ti altceva de facut si inlocuieste patima asta, poate cu alta mai benefica… fii atent la ce se intampla in jurul tau…
           
          iti spun o istorie… am invatat de exemplu, ca daca un lucru nu se intampla din prima dar eu mi-l doresc foarte mult, sa nu ma incrancenez, caci e un semn. de cate ori nu am ascultat semnele ce mi s-au aratat si am vrut neaparat sa fac lucruri impotriva vointei lucrurilor de a fi facute , a fost de rau… poti sa faci pasiune din orice… o seara frumoasa…

        2. @oriana_a  sarutmana
          o sa te rog sa parcurgi ce am raspuns lui Alex,un pic mai jos sa nu mai reiau
          si mai daug : nu am nici o treaba cu zodiacul, nu il urmresc, nu il citesc, dar asta nu inseaman ca nu e acolo ! parerea mea
          ok – stiu ca suntem influentati de gene, familie, educatie si mediu
          dar aceasta structra nu este afectata si de altceva deasupra putinetelor noastre ? cred ca personalittatea naostra mai este influentata si de altceva , mai invizibil dar mai puternic- eu cred ca denumirle zodiacului nu sunt arbitrar, aleatoriu : vezi leu, sagetator, scorpion , etc. despre asta e vb, eu ma refer la un nivel mai profund al faptelor si daca vrei sa lasi un coment despre asta in fct de experienta ta si uite daca vrei , gandeste un pic despre prietenii tai care au reusit si cei care nu au resusit- se observa ceva dpv al zodiacului
          multumesc

        3. „scrie in stele” si daca scrie in stele nu ne putem impotrivi, nu-i asa? eu zic altfel: nici nu trebuie sa ne impotrivim. Dar trebuie sa ne gasim drumul printre ele. daca as crede ca drumul meu e dinainte scris, poate nu as vrea sa-l mai parcurg. e vorba de alegeri. cred ca stelele ne influenteaza pentru ca universul tot e intr.o conexiune, si de aceea cred ca nimic pe lume  nu e intamplator. dar alegerile le facem noi.  alegem in permanenta destinul nostru, de fapt ni-l construim. totusi nu pot sa nu recunosc ca am avut de multe ori in viata impresia ca lucrurile au fost dictate impotriva interesului meu.  si as fi putut sa aleg altceva, si totusi am ales ceva ce parea dinainte scris. e drept si asta. dar apoi am avut alte alegeri de facut si m-am trezit din nou pe drumul cel bun… de multe dintre alegerile mele sau ale destinului pentru mine, inca ma mai vindec… apropos de influentarea la nivel psihologic, cred ca acolo ne influenteaza numai lucrurile carora noi le dam voie sa o faca. am fost foarte constiincioasa de cand am inceput lectiile cu Pera, sa stii. teoretic e bine. sa ma vad aplicand pe mine tot ce am invatat!!  .cred ca mai usor invatam daca incercam sa explicam altora… pentur ca lucrurile se fixeaza mai bine. si eu chiar cred in ce mi se intampla, si nimic nu se poate fara a crede cu tarie in ceea ce faci… nu stiu daca e raspunsul dorit, intrebai tu cum poti scapa de influentele negative ale zodiei, dar ce, exista padure fara uscaturi? exista zodii preponderent bune si altele preponderent proaste sau slabe sau mai putin bune? 
          nu!. Noi cu totii suntem o suma de lucruri bune si mai putin bune! (Cine gandeste pozitiv nu spune bun si rau, spune bun si mai putin bun! asta am invatat-o si eu de la prieteni…) deci nici zodiile nu pot fi doar rele.
          Prietenii mei care au reusit, nici nu stiu in ce zodii sunt!. sunt prietenii mei si asta ajunge. daca i.as alege dupa zodie, multi n-.ar mai fi azi alaturi de mine. nu contest insa ca daca mi „s.a pus pata pe o zodie”, ramane pusa si daca aflu dinainte ce zodie e, nici nu incerc sa mi-l fac prieten. Dar asta am simtit-o intotdeauna inainte de a sti zodia. si anume nepotrivirea dintre mine si oricine altcineva. ai observat ca daca doi oameni se plac din prima e foarte rar sa gresească? asta scrie in stele! ca nu poti fi prieten cu oricine… dar asta ai simtit pe pielea ta inainte ca zodiile sa existe ca notiune pentru tine, penru oricare din noi… 
           scuze erorile de dactilo, am scris in viteza.

        4. @oriana_a 
          o argumentatie bine structurata si bine inchegata si concludenta
          respect mult viziunea ta
          in mare , asa este
          eu cred ca sunt caracterisitici specifice zodiei care iti dau aripi sau te trag in jos
          si incercam, prin instruirea noastra, de pe toate canalele de cultura si prin faptele noastre, sa putem sa ne luam zborul spre idealurile noastre
          multumesc mult, sper sa pot sa fiu un amic de al tau si sa mai avem ocazia sa dezbatem astfel de subiecte, avandu l ca moderator pe Pera
          sarut mana

        5. multumesc si eu foarte mult, am vazut si intrebarea legata de alex008, da ai dreptate, sunt caracteristici care ne pot ajuta, dar tot astfel nu tot ce percepem  ca fiind rau la un moment dat în ceea ce ne e scris, chiar si in stele poate fi un lucru rau. poate e o nuantare, poate e o indrumare de a face lucrurile in felul nostru pe care noi nu-.l vedem pana nu suntem pregatiti pentru asta . exemple: berbecii sunt niste razbatatori, mereu cu capul inainte le  iese tot ce isi propun… fecioarele in schimb sorteaza alfabetic rufele la spalat, poate fi un defect, sa fii prea meticulos, dar nu avem nevoie oare si de astfel de oameni? faptul ca suntem diferiti ne face valorosi si interesanti unii pentru altii. sau spun ca, desi suntem inflluentati in mare masura, nu exista caracteristici determinante ale nici unei zodii despre care sa putem spune: a… stii, nu va reusi in viata ca doar e din zodia… aşa ceva nu exista. ar fi o discriminare, iar noi toti ne-am nascut egali, aminteste-ti…

  12. Buna seara, Pera! 
    am recitit articolul si mi-am adus aminte de modul in care orientalii inteleg sa ii pregateasca pentru viata pe urmasii lor: „cel mai bun cadou pe care puteam sa-l fac fiului meu cand a implinit 18 ani, a fost sa-l dezmostenesc” a zis un oriental foarte bogat, (vreun japonez…) proprietar de multe firme si avutii … 
     
    În felul acesta l-a obligat sa se descurce. Adica i-a ars corabiile. I-a distrus limanul. La pus in fata vietii si i-a spus „traieste-o, sau mori!” 
    Multumesc, de cate ori revad si recitesc articolele tale, inteleg de fiecare data lucruri noi… ma bucur ca sunt aici…  si inteleg din postarile din seara asta ca sunt oameni in situatii mai grele decat a mea… e trist dar cred ca impreuna putem face lumea mai buna…

    1. @oriana_a 
      super
      esti foarte inteleapta si ai experienta si cultura sa ridici pe cineva de jos sa ajunga in picioare demn de el
      esti tare

      1. esti dragut, daca eram asa tare, nu eram aici, la tratament, alaturi de cei care au aceleasi nevoi ca mine. poate ca e mai usor sa fii intelept cand nu e vorba despre tine.
        eu sunt acelasi om care astazi a scris „as face orice – sa lucrez, sa citesc, sa vorbesc   – numai sa nu raman singura cu mine.  Sunt cea mai nociva fiinta pentru persoana mea” 
        cat de tare pot fii? sunt asemeni tuturor, plina de nereusite, de dorinte si acum, si de incredere…
        moto-ul meu in viata a fost pana nu demult „daca altii pot, pot si eu” 
        acum l-am mai nuantat, imi doresc sa pot orice dar cu blandete…

        1. @oriana_a 
          asta te face si mai autentic
          ca ai trecut prin ce trec majoritatea de aici
          asta spune si mai multe despre capacitaile tale si despre puterea naostra de a ne schimba destinele si de a vedea altfel lumea
          si esi un exemplu bun de urmat
          conform lui Pera – esti un lider prin puterea exemplului
          si esti foarte inteleapta, elocventa, inteligenta si puternica
          vad eu
          bafta multa si sa nu cedam

    2. Bună oriana. vezi la noi e altfel, cel puţin aici în banat .Părinţii muncesc din greu o viaţă întregă, se sacrifică pe ei şi viaţa lor ca să facă caxe la copii care de cele mai multe ori rămîn goale, fiindcă copii pleacă ori la oraş ori în străinătate, şi ei ”părinţii lor” sfîrşesc bătrîneţile locuind în nişte bucătării amărîte, cică, să aibă copilul cînd no-i mai fi eu să nu zică că n-am făcut nimic toată viaţa. Mentalitate tipic românească, Nu zic că aşa ar trebui să facem şi noi ca ”asiaticul” dar nici eu să stau în ”fundul grădinii” că vezi trebuie să rămînă la copil că de asta l-am făcut,  O ZI BUNĂ ŞI BINECUVÎNTATĂ.

      1. @Basu Ioan 
        Buna dimineata! 
        ai dreptate ca nu stam cu mainile in san si tot ce facem facem pentru copii ca ei sa o duca mai bine decat noi. cred ca e important sa gasim echilibrul in toate. eu am pierdut mult in viata pentru ca am avut o casa. adica n-am avut-o din prima, mi-am dorit-o si am reusit… m-a legat si alegerile mele au fost influentate. daca nu aveam nimic poate alta era viata mea. uneori ii criticam pe cei care anu au nimic si stau in chirie. dar ei sunt mai liberi decat cei care au: nu-ti poti schimba serviciul, nu poti pleca in alta localitate, nu poti urma un om… cine stie ce alegeri te pune sa faci „a avea…” 
        O zi cu soare!

  13. Uite apropo de evolutie e un serial foarte tare fix pe chestia asta. Am ramas uimit cat seamana cu articolele de aici, pe care le-am citit: 2 broke girls se numeste. e si foarte scurt, 20 de minute, episodul. e foarte nou aparut. e comedie dar are multe elemente despre cum sa te ridici de la zero. Daca e cineva pasionat si de seriale si de a invata ceva; de asta am postat…

    1. Bună dimineaţa. Poţi să-mi dai numele sarialului, canalul unde este difuzat şi ora. Sincer eu nu prea stau la televizor, mai mult pe net cînd am timp. O ZI BUNĂ ŞI BINECUVÎNTATĂ.

        1. Multumesc . Ai dreptate ca ai dat numele lui, dar eu citind mesajul din fuga,  am trecut peste acest detaliu, eram grabit. Oricum eu i-ti multumesc si pentru atentionare si pentru raspunsul , unde-l pot viziona. Sa ai o saptamina placuta in continuare si promit ca in timpul chit o sa-l am la dispozitie am sa incerc sa-l vizionez.

  14. Iti sunt foarte recunoscatoare pentru fiecare lectie de viata pe care ne-o oferi cu fiecare articol ivit.Esti un om extraordinar,,,si un exemplu demn de urmat…

  15. Buna, Peaa, scuze ca iti scriu aici dar n-am mai gasit pg Contact. Sunt depresiv, ma gandessc din ce in ce mai serios sa ma sinucid motivul principal fiind singuratatea – n-am prietena iar zille trecute, cand colegul de camera a stat toata ziua-n pat cu 2 simteam durerea aceea sfasietoare care vine de mai jos de zona plexului.Pur si simplu nu mai vrau sa traiesc asta. Ti-am citit Arta seductiei2 am facut misiuni, cacaturi din astea nu intru in detaliiș panoul viselor, Declaratia etc.  Sunt student la teatru, in Iasi, an 1 chiar nu stiu ce sa fac cu viata mea, ce vreau cu adevarat, daca visele mele sunt reale sau doar le-am fabricat cu entuziasm, ca sa am ‘vise’. pe de alta parte vreu sa-mi descopar renumita vocatie, sa fac bani din pasiunile mele sa traiesc fericit, sa am gagici faine dar nu stiu ce se intampla. Insomnii plans in perna, izbucniri de disperare si nervi. Imi place sa scriu, sa citesc ( colegii mei defacultate –  bai nu mai citi atata citesti prea mult…. nu te mai lua dupa ce a spus un bou…Fii tu insuti….)
    Imi place sa citesc sa scriu, si CRED ca si sa fac actorie. Visez mult sunt aerian, imi pierd lucruri des;
    Parinti divortati, nu ma inteleg prea bine cu mama. 
    A, sa mor eu daca imi dai vreo replica din aia cu be Strong nu fii excuser, arghh treci prin foc, da-i in pizada masii pe toti ceilalti arde corabiile zau ca…. n-o sa ma ajuti.
    A si ca sa vezi fix cand scriu aceste randuri posteaza thesadnessthing;

    1. a la mine e naspa dar cred ca la thesadnessting e mai grav, ajutati-l mai cu seama pe el.
      eu o sa fiu in viata si peste o saptamana, sper

    2. MI-ai discreditat deja cateva metode prin care foarte multi oameni au fost ajutati , apoi imi ceri sa te ajut 🙂 Un om care are nevoie de ajutor face ce i se spune. Eu am avut prima prietena la 27 de ani. Problema ta nu este ca nu ai prietena ci ca ai prea putin respect pentru tine si prea putin entuziasm pentru viata. Poti foarte usor sa gasesti un psiholog in orasul tau si poti merge sa vorbesti cu el. Depresia este foarte des intalnita si cred ca toti avem momente depresive atunci cand viata noastra nu e chiar asa cum ne-am dori. Nu vad de ce te-ai sinucide avand in vedere ca nu ai vreo boala incurabila, ai acoperis deasupra capului. NU cred ca ai atat de mari probleme si mai degraba intrebari existentiale. O discutie cu un psiholog aproape de tine te-ar ajuta garantat.

  16. a picat ca din cer articolul pera:) mi-a reamintit ca nici o secunda nu trebuie sa ma gandesc ca am unde sa ma intorc ..mutlumesc pera si felicitari !

  17. „Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?” – Matei 16:26

  18. Desi nu am vrut sa imi innec corabiile au avut grija altii sa le innece pentru mine. Pana acum imi parea rau, dar acum am inteles cu adevarat ce vroiau oamenii aceia de la mine. Am avut o copilarie dezastruoasa, dar rudele si mama niciodata nu ne’au compatimit din contra au incercat sa ne influenteze cat mai putin si sa ne invete ca orice se poate! Si da, orice vrei tu sa faci, poti!
    Ma bucur ca am descoperit acest blog. Imi dau seama de multe intamplari din viata mea ca nu au fost puse degeaba ci au fost puse acolo pentru a ma antrena si a scoate tot ce e mai bun din mine. De mica am fost un lider in grupul meu si nu trebuie sa renunt la lucrul asta!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.