Probabil ştii deja vorba populară ”nimic nu e întâmplător. ”
Am postat pe facebook următorul text:
”Atunci când consideri un om inferior ţie, din orice fel de cauze, fie că are o vârstă mai mică, poate experienţă mai puţină de viaţă, poate e mai sărac, mai lipsit de educaţie, ascultă un alt fel de muzică sau are comportamente pe care le consideri înapoiate. Imaginează-ţi că pe o scară, pe o treaptă mai sus există cineva care se uită la tine şi te judecă în acelaşi fel pe tine.
Pentru că dacă e să o luăm în felul acesta, în orice faci şi orice ai fi, e tot timpul cineva mai bun ca tine.
Şi atunci, ai putea oare să îl consideri pe cel aşa zis "inferior" ţie camaradul tău măcar în privinţa acestui numitor comun?
Amândoi puteţi fi judecaţi de instanţe superioare ca fiind inferiori.
Ce mai rămâne de făcut?
Într-o lume care judecă, toţi suntem inferiori.
Într-o lume în care acceptăm, iertăm şi iubim, avem şansa să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre.”
La postarea aceasta am primit o întrebare:
”Pera, se pune şi la cei care ascultă manele? … întreb şi eu … Eu consider că genurile de muzică ascultate de o persoană arată cultura lui şi capacitatea lui intelectuală … şi nu cred că judec … eu zic că e o pură realitate …”
Ca să îţi imaginezi ”coincidenţa”, pregătesc de o săptămână un articol în care unul din protagonişti este o persoană ce ascultă manele iar acest comentariu m-a determinat să accelerez și azi să îți ofer acest material.
Săptămâna trecută am făcut un exerciţiu în cadrul formării mele în psihologia transpersonală şi mi s-a revelat o poveste extraordinară pe care vreau să o împărtăşesc cu tine.
Maneliștii
Într-un cartier dintr-un oraş mic s-a născut un băiat, Cătălin.
Din cauza influenţei mediului în care s-a născut, pentru că puterea anturajului şi a prietenilor cu care a copilărit a fost foarte puternică, băiatul nostru tânăr a adoptat regulile ”tribului său”, de la vestimentaţie la muzica pe care o ascultă.
Nivelul lui de educaţie este asemănător cu cel al oamenilor cu care se încojoară, alimentaţia și felul în care se distrează la fel.
Până la urmă fiecare dintre noi în prima perioadă a vieţii este format de mediul înconjurător, până când ni se oferă şansa de a deveni personalitate şi să ne putem elibera de influenţa tribului din care facem parte.
Din cauza valorilor culturale ale mediului, muzica preferată ascultată de Cătălin este maneaua pentru că acest gen de muzică vorbeşte experienţei directe pe care băiatul o trăieşte şi rezonează perfect cu el.
Banii sunt foarte importanţi şi îţi aduc respectul celor din jur, la fel bijuteriile din aur şi hainele. Prietenii pot fi invidioşi şi bârfitori, există duşmani care nu te plac şi care îţi vor face rău dacă au ocazia, îndrăgostirea aduce multe emoţii, drame, probleme şi momente trecătoare de bucurie, pe undeva se vor găsi şi nişte ţigani în poveste şi astfel avem un tablou pestriţ al realităţii lui Cătălin.
În lumea lui, Cătălin nu are nicio problemă, îşi vede de treabă şi încearcă să răzbească în viaţă folosindu-se de talentele şi abilităţile sale.
Până aici nimic deosebit.
Povestea însă devine brusc mai interesantă când apare în peisaj un alt grup de oameni.
Clubberii
Maria s-a născut într-un oraş mare. A mers la un liceu popular, şi-a făcut o trupă de prieteni cool. Ea şi prietenii ei urmăresc Fashion TV, sunt la curent cu viaţa tuturor vedetelor şi au ultimul model de Iphone.
Maria are o mare problemă în viaţă şi anume ”maneliştii”.
Dacă o întrebi care anume este problema ei, va spune un discurs de genul acesta:
”Nu îmi plac maneliştii pentru că sunt proşti. Cum să asculţi muzica aia incultă? Mi se pare o mare dovadă de incultură să asculţi muzica aia ce vorbeşte numai de bani, duşmani, ţigani. În ce lume trăiesc frate ăştia?
Îl venerează pe Guţă ăla, aruncă cu bani la muzicanţi, se îmbată şi se iau la bătaie.
Din punctul meu de vedere, maneliştii sunt oameni inferiori. Şi cred că majoritatea infractorilor ascultă manele ceea ce spune multe despre pătura asta socială.”
Maria ascultă Taylor Swift, Beyonce şi cam tot ce e în Top 100 Billboard.
Merge măcar odată pe weekend în club unde are o masă rezervată, îşi cumpără împreună cu trupa ei 2 sticle de tărie, în principiu Jack Daniels și Grey Goose pentru băieţi şi prosecco pentru fete. Dansează până dimineaţa, apoi merg la McDonalds şi după, la somn.
Maria s-a poziţionat pe o treaptă superioară a evoluţiei comparându-se cu ascultătorii de manele. Ea se consideră un om de o calitate umană mult mai mare, cu valori mai corecte şi mai bune, cu aspiraţii nobile în viaţă.
Ceea ce Maria nu realizează din cauza vârstei ei fragede este că deşi ea se percepe ca fiind pe o treaptă superioară, există un alt grup de oameni care se uită de sus în jos la ea şi o consideră pe ea şi grupul ei fiind inferiori.
Aşa cum Maria îi priveşte cu superioritate pe manelişti, la fel şi ea este privită de sus de un alt grup.
Clasicii
Robert s-a născut într-o familie de tradiţie, cu părinţi şi bunici medici, muzicieni la filarmonică şi profesori universitari.
A crescut învăţând să cânte la pian, vorbeşte 3 limbi străine şi urmează cursurile celei mai bune universităţi din ţară.
Prietenii lui Robert sunt filozofi, artişti şi oameni din familii bune, cu tradiţie, respectabile.
Încă de la o vârstă fragedă, Robert a fost dus la operă şi are o cultură dezvoltată a muzicii clasice.
În weekend Robert se culcă devreme pentru că îi place să citească dimineaţa la prima oră în grădină, când îşi bea ceaiul.
Când e întrebat ce părere are despre cei care merg în cluburi, pufneşte dispreţuitor:
”Nu înţeleg cum poate cineva să piardă vremea în club. E plin de fum, muzică ce îţi sparge timpanele şi oameni beţi. E o vibraţie joasă a energiei, mă simt rău 3 zile după ce ies într-un club. Prefer să dorm noaptea, creierul are nevoie de odihnă pentru a funcţiona la parametri optimi.
Mi se pare că cei care au viaţă de noapte îşi ratează viaţa. Se cred importanţi pentru că au ultimul model de iphone sau sunt îmbrăcați ultimul răcnet în modă însă au valori total greşite. Mi se pare că nu înţeleg nimic din adevăratul sens al vieţii. ”
OAU.
Şi Robert împreună cu anturajul lui se percep ca fiind pe o treaptă superioară. Ei au valori mai bune şi mai corecte faţă de cei de pe treptele pe care ei le văd inferioare.
Poţi observa tiparul?
Fiecare se vede ca fiind în vârful ierarhiei şi vede doar ce i se pare ca fiind inferior fără să observe că există şi trepte superioare în care el este considerat inferior.
Mai mult, procesul de gândire este acelaşi. Mă uit în jos şi îl judec pe cel pe care îl consider inferior mie şi încerc să îmi ridic mie importanța şi valoarea strâmbând din nas la tot ce reprezintă celălalt.
Mă ridic pe mine, înjosindu-l pe altul.
Toate bune şi frumoase până aici însă şi Robert urmează să aibă o surpriză.
Deşi el se crede sus în vârful ierarhiei, ce nu ştie încă e că există alte trepte care îl privesc şi pe el de sus în jos.
Spiritualii
Emilia a plecat din România acum 30 de ani şi în urma călătoriilor ce le-a parcurs, a îmbrăţişat budismul ca şi practică spirituală.
Culmea, deşi practică meditaţia, yoga şi studiază energiile, nu se poate abţine să nu se uite la alte grupuri şi categorii de oameni de sus.
Privind la manelişti, clubberi şi clasici, vede un tipar, şi anume că toţi judecă alte grupuri ca fiind inferioare şi nu văd că şi ei la rândul lor sunt priviţi ca fiind inferiori de alte grupuri care se percep mai sus în această ierarhie a judecăţii umane.
Emilia nu se poate abţine să nu se uite la toate grupurile de până acum şi să vadă o diferenţă între grupul ei şi restul.
Ea se străduieşte să atingă iluminarea, ceilalţi trăiesc ca nişte animale adormite la grădina zoologică. Celelalte grupuri pun preţ pe lucrurile materiale şi nu pe spirit, se judecă între ele fiecare crezându-se unii mai buni ca alții când de fapt toţi sunt nişte victime ale judecăţii umane.
Unde e iubirea? Unde e acceptarea? Unde e iertarea?
În acel moment s-a petrecut un moment magic, moment care a schimbat direcţia liniară a acestei poveşti.
Emilia a avut o viziune într-una din meditaţiile ei.
A văzut o scară pe care erau fiecare din aceste grupuri.
Deşi Emilia credea că grupul ei este cel mai evoluat, a văzut că deasupra ei erau alte scări doar că nu putea să vadă ce este deasupra. Erau scări cu un mare semn de întrebare.
În ciuda practicii ei spirituale de peste 30 de ani, nu vedea ce e mai sus şi nici nu ştia cum poate să păşească pe o treaptă superioră. Atunci şi-a dat seama că de 30 de ani tot asta încearcă să facă prin practica spirituală. Să mai urce o treaptă.
Totuşi, deşi acest obiectiv nu era atins, această practică spirituală o ajutat-o acum pentru că a putut să facă ceva ce niciun alt membru din grupurile de până acum nu a putut.
A putut să se detaşeze şi să observe întreaga situaţie din exteriorul acestei poveşti.
A putut să vadă scara pe care şi ea se află dar în acelaşi timp să fie şi un observator, aşa cum un privitor se uită la un film.
Şi din această observare şi conştientizare a situaţiei, Emilia a realizat că inclusiv ea se comportă la fel ca oricare din cei pe care îi consideră inferiori.
Şi ea judecă alţi oameni care în percepţia ei sunt pe o treaptă inferioară însă îşi dă seama că e doar percepţia ei.
Ce îi dă ei autoritatea sau dreptul să pună oamenii pe categorii şi pe trepte de evoluţie? Ce are ea în plus faţă de alţii?
30 de ani de educaţie spirituală şi tot judecă. La fel ca orice om de pe oricare treaptă.
Emilia a avut prima mare realizare, şi anume că nu este cu nimic mai bună şi că are acelaşi comportament ca şi ceilalţi.
Avantajul mic pe care îl are însă, datorită practicii spirituale, i-a permis să vadă lucrul acesta şi să devină conştientă. Tot practica spirituală o ajută să facă şi un al doilea progres notabil.
Emilia ştie sigur că orice vedem la alţii şi ne deranjează, este o proiecţie a propriului nostru psihic şi rădăcina deranjului şi a judecăţii noastre trebuie neapărat căutată în interior.
Astfel, Emilia se pune pe meditat căutând un răspuns la o întrebare:
”Ce să fac, cum să mă comport în modul corect în această situaţie?”
Emilia ştie că în acest răspuns se află soluţia la dilema ei ”care este treapta superioară mie şi cum pot să o ating?”
Închizând ochii în afară şi deschizându-i înăuntru, privind lumea ei interioară, observând ce se petrece acolo, Emilia vede că în inima ei se află şi un manelist, şi un clubber şi un clasic precum şi un călugăr budist.
Există în ea aspecte care sunt egoiste, care judecă, aspecte ce trăiesc viaţa pe pilot automat ca nişte zombie. Există aspecte în ea care reprezintă frustrările că după 30 de ani de meditaţie încă nu a evoluat şi nu a trecut pe o treaptă superioară. Există o latură în ea care e agresivă şi furioasă pe tot ce o înconjoară.
Emilia vede în latura ei furioasă manelistul care se ia la bătaie la 5 dimineaţa pentru că nu i-au plăcut dedicaţiile din seara aia, în latura ei autodistructivă vede clubberița care dansează pe bar, bea multă votcă şi vomită la colţ de stradă părăsită de prietenii ei, în latura ei care se simte ”îndreptăţită” și ”superioară” vede clasicul aristocrat ascultător de operă care crede că are drepturi mai multe şi mai mari doar pentru faptul că s-a născut într-un loc şi un mediu mai privilegiat decât restul.
În viziunea ei, Emilia trăieşte pentru prima oară semnificaţia profundă a zicalei:
”când arăţi un deget spre un om ca să îl judeci, priveşte-ţi mâna şi vei vedea că ai alte 3 degete îndreptate spre tine.”
Acum, Emilia simte că trebuie să le fie recunoscătoare celor din jur pentru că au ajutat-o să descopere în ea aspecte ale fiinţei ei pe care nu le-ar fi acceptat niciodată ca fiind ale ei, însă tocmai aceste aspecte o întregesc ca şi fiinţă.
Toate aceste aspecte îi aparţin.
Ce e de făcut acum?
Ce te faci când te trezeşti cu casa plină de furie, autodistrugere, energie negativă, ego şi atâtea alte aspecte pe care înainte le judecai la alţii însă acum descoperi că sunt toate laturi ale sufletului tău?
Emilia se simte umilă şi smerită şi îşi dă seama că 30 de ani a greşit, nereuşind să privească cu adevărat în inima ei.
Acum însă, e copleşită de viziune şi cu un ultim efort, adresează universului întrebarea:
”Şi acum, ce?”
”Şi acum, ce?”, se aude înapoi ecoul.
Toate aspectele şi laturile întunecate, ascunse, reprimate ale Emiliei se uită la ea şi aşteaptă un răspuns. Un ordin.
Emilia este liderul alfa, şeful, boss.
”Şi acum, ce?”
Cu lacrimile curgând râuri pe obraji, Emilia începe să îmbrăţişeze fiecare aspect şi fiecare latură a ei, oricât de urâtă, rea, întunecată şi negativă ar fi.
Pentru prima oară în existenţa ei, îşi dă seama că toate aceste laturi se manifestă atât de distructiv pentru că nu au fost văzute, acceptate, iubite şi poate iertate niciodată.
Cu fiecare îmbrăţişare, Emilia repetă :
”Te iert, te iubesc, iartă-mă şi tu pe mine. Am greşit judecându-te atât de aspru când tot ce aveai nevoie era un strop de iubire pe care nu l-ai primit în zeci de ani. Acum s-a terminat şi nu mai e nevoie să suferi, să te înfurii, să te chinui. Acum, eşti acasă.
Te iert pe tine şi pe mine pentru că nu evoluăm împreună mai repede, te rog să mă ierţi că ţi-am pus în spate toată responsabilitatea evoluţiei noastre. Nu e vina ta că ne-am născut în locul în care ne-am născut, că am fost abuzaţi când am fost neajutoraţi sau că viaţa e uneori nedreaptă, că am ajuns să ştim doar cât ştim acum şi nu mai mult.
Oricât de greu ne-a fost până acum, mâine e o nouă zi şi nu ne vom mai lupta între noi cu furie, pierzând energie. Vom folosi această energie pentru sănătatea noastră, pentru evoluţia noastră în ritmul nostru şi pe drumul nostru.
Avem încredere şi speranţă că vom reuşi.”
A repetat aceste cuvinte din nou şi din nou, fiecărei laturi din ea, zeci şi sute de aspecte pe care nu credea că inima ei le conţine și pe care le-a judecat atât de aspru atunci când le-a descoperit în alţii, neştiind că tot ce face atunci când privește la alții e să se uite în oglindă şi fiecare aspect ce o supără la alţii nu e decât un aspect ce îi aparţine iar prin omul din faţă se poate vedea în oglindă.
Şi acum îmi deschid privirea şi în afară şi mă uit la cei pe care i-am judecat.
Nu aţi fost decât semnalul clar şi limpede care mi-a atras atenţia asupra lucrurilor la care trebuie să lucrez în mine.
Toţi oamenii din viaţa mea, sunt de fapt profesori şi ghizi pentru propria mea autocunoaştere.
Şi cei pe care i-a admirat şi îndrăgit, şi cei care m-au enervat şi supărat.
După câteva ore care au părut săptămâni şi luni, Emilia a deschis ochii şi a privit din nou în afară.
Însă nimic în afară acum nu mai era la fel. Totul era schimbat.
Lumea este aşa cum eşti tu şi nu poţi vedea în afară mai mult decât ai descoperit înăuntru.
A privit maneliştii, clubberii şi clasicii şi a ştiut răspunsul la întrebarea ”Şi acum, ce?”.
De ce anume au nevoie acești oameni?
Au nevoie de iubire, iertare şi acceptare şi nu de judecată, reproşuri şi ură.
Îmbrăţişând, iertând şi iubind toate aspectele ce nu îi plăceau în ea, Emilia acum nu mai putea să judece aspru alţi oameni pentru că nu mai era nimeni care să fie ”greşit, prost, inferior”.
Toţi erau oameni şi treptele nu semnificau superioritate sau inferioritate ci doar oamenii dădeau semnificaţia asta treptelor.
Treptele însemnau faptul că deşi suntem egali ca valoare, fiecare este într-un anume stadiu al evoluţiei sale însă asta nu îl face mai bun pe cel care este mai sus pe scară cu nimic.
Mai degrabă ar trebui să ne privim ca şi călători pe drumul evoluţiei, călători ce se lovesc de provocări cu aceeaşi intensitate, doar că la niveluri diferite.
Şi indiferent pe ce treaptă eşti, tot timpul îţi va prinde bine puțină iubire, acceptare şi iertare de la semenii tăi.
Nu ştiu cum pot eu să urc pe o treaptă superioară însă ştiu că pot să cobor în jos şi să ţin de mână oamenii şi cu iubire, acceptare şi iertare îi pot învăţa că ruşinea şi vinovăţia nu le aparţin.
Îi pot învăţa pe oameni că sunt minunaţi, însă fiecare din noi duce o luptă grea, personală şi intimă şi toţi căutăm doar evoluţia aşa cum o înţelege fiecare la nivelul la care se află.
Şi astfel, luând decizia să privească oamenii cu iubire, acceptare şi iertare pentru a-i ajuta să se vindece, Emilia a urcat pe următoarea treaptă a evoluţiei ei pentru că acum descoperise secretul:
”Iubeşte-te pe tine şi toate aspectele din tine, plăcute şi neplăcute fără să te judeci şi astfel te vei elibera pentru a fi fiinţa perfectă care eşti. Atunci, şi doar atunci, îţi vei putea iubi aproapele ca pe tine însuţi, când vei vedea lupta din tine în fiecare om din jurul tău.”
Judecata ne îmbolnăveşte şi ne îndepărtează.
Iubirea şi acceptarea ne vindecă şi ne apropie.
Când judec alt om mă îndepărtez de sursa problemei din mine şi astfel îmi fac mie rău.
Cei care ne provoacă suferinţă ne sunt şi cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii şi lumea şi vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor şi suferinţelor din sufletul tău.
Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can.
Când iubesc, iert şi accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranţa realizez poate pentru prima dată că nu e uşor să fii om, că nu poate fi totul perfect, că uneori rănile trecutului şi greutăţile prezentului sunt greu de dus aşa că ce ar fi să am compasiune faţă de mine?
Cum ar fi să îmi spun mie: ”Respiră şi relaxează-te. Avem tot ce ne trebuie ca să găsim soluţii”.
”În mijlocul celei mai grele ierni am descoperit că în mine se află o vară invincibilă ” – Albert Camus
Recuperarea puterii personale se poate face doar prin asumarea tuturor trăirilor noastre, bune și rele și prin auto-observare, analiză, înțelepciune și reînnoirea permanentă a ceea ce suntem.
O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/
Nu știu dacă vei avea sau nu o părere despre acest articol însa mi-ar plăcea tare mult să aflu viziunea ta.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
74 de răspunsuri
Excelent articol!
Eu n-am inteles,…atunci cand spune:”te iert,te iubesc, iarta-ma si tu pe mine..”,….cu cine vorbeste? Cu Emilia din trecut, persoana care a fost si nu mai este?
Are dubla personalitate?Aude voci care ii spun sa o mangaie pe Emilia mai putin puternica? Ceva imi scapa.. Multumesc
Emilia are aspecte din ea, laturi separate cu care sta de vorba. Da, poti spune ca sunt personalitati multiple. Ca si in Lord of the RIngs cu Smeagol si Golum care locuiesc in acelasi trup 🙂
Psihologia umana ne dovedeste ca in noi exista zeci , sute sau chiar mii de aspecte diferite si scopul e sa le reunim intr-un intreg armonios.
Multumesc.Acum am inteles. Ce spui tu este foarte logic si plin de inteles.
Emilia vorbeste cu partile din ea care erau „rele” in viziunea ei.
De exemplu, daca o parte din ea e enervata de oamenii care asculta manele, pentru ca ea crede sunt niste batausi plini de furie, care strica societatea, atunci isi da seama ca vede lucrurile asa tocmai din cauza ca in ea este o parte plina de furie, care da vina pe societate. Si Emilia traieste refuzand sa accepte aceasta parte din ea, astfel furia din adancul ei crescand pe parcurs ce timpul trece. La momentul cand ajunge sa o accepte, ii vorbeste direct: „Furie, te accept, te iert, te iubesc!” Astfel, odata acceptata aceasta parte, poate sa inteleaga ce are de invatat de la ea, de la furie, si sa renunte apoi la ea. Si vorbeste pe rand, fiecarei parti din ea perceputa ca fiind „rea, negativa”.
In loc sa judecam, sa intelegem mesajul!
Exceptional articol!
De curand m-am abonat la newsletter-ul tau si am judecat continutul ca fiind „idei mainstream din SUA traduse in romana, care ne fac sa ne invartim in cerc”. Am omis faptul ca pentru fiecare om, in functie de unde se afla, un sfat diferit il poate ajuta, nu „sunt corecte” doar cele care ma ajuta pe mine. Uitasem ca si eu le-am folosit la un moment dat, in calatoria mea, si mi-au fost utile.
Iti multumesc ca m-ai ajutat sa imi dau seama de asta.
In acest articol ai vorbit pe limba mea si m-am identificat cu ce ai scris. Extraordinara povestea si mai ales invatamintele de dupa! Dupa cum a scris si Ramona, uneori mi se parea ca lipseste spiritualitatea din scrierile tale 🙂 Acum mi-e clar ca nu e asa. Si pana la urma, nu conteaza. Conteaza ca tu stii ce ii ajuta pe cititorii tai si asta alegi sa scrii, pentru ce calatorii au ei. Respect!
Desi nu dau aproape niciodata share la articole pe facebook, acesta merita din plin!
B
Bravo! Cel mai bun articol pe care l-am cistit!
Cred ca ultima treapta de evolutie a omului, de atins pe pamant, este atunci cand se poate intoarce la treapta de unde a plecat prima data, de buna voie.
Ma intreb de ce nu se preda asa ceva in scoli? Dar cred ca raspunsul este evident.
PS: Gata. Articolul asta ma facut sa inteleg ca tie Pera manelele ie viata ta 🙂
Cand am primit notificarea despre acest articol pe e-mail, si am vazut titlul articolului, sincer m-a amuzat. Dupa ce am terminat de lecturat articolul, nu pot spune decat ca ai dreptate. Si eu ca si Emilia am stat si am meditat la toate aceste trepte chiar cu ceva vreme inainte sa iti citesc articolul, si am ajuns la aceeasi cocluzie ca si ea. Totul depinde de modul in care percepem ceea ce ne inconjoara. Faptul ca avem alte aspiratii fata de un alt grup, nu ne indreptateste intentia de a-i considera inferiori. Fiecare are prorpiul ritm de dezvoltare, in functie de aspiratii si mediul inconjurator si oportunitati. Fiecare dintre noi suntem pe o anumita treapta pe scara evolutiei, dar ceea ce eu ca si Emilia am realizat este ca toate trepele la un loc fac o singura scara, si ca toti la un loc suntem aceeasi. Cel mai mare dusman al omului este el insusi, pentru ca singura persoana care te poate sabota din evolutia ta indiferent de plan, este persoana din interiorul tau, da da…chiar TU ! Felicitari pentru articol, mi-a facut placere sa il citesc.
nu m-am intrebat niciodata cine are sau nu dreptul sa ajunga in rai – convingerea mea este ca nici nu exista alta varianta, dar nu pot sa nu recunosc faptul ca, in micimea mea, am avut (si cred ca am chiar in aceasta perioada) momentele mele in care m-am infoiat cu sentimentul ca ”universul” ar avea oarecare nevoie de ”sfaturile” mele de om de mare intelepciune… Povestea ta – de exceptie – mi-a fost si prag de jos, si de sus si… daca ma gandesc bine, parca nici pe latime nu prea am loc…
Felicitari!!!
Magnifique …. Cand citesc textu m-a trec fiori ….. Cea mai grea lupta in viața este cu tine însuți 🙂
Intr-adevar este unul dintre articolele tale cu care am rezonat cel mai mult. Foarte, foarte bun articolul!! Felicitari!
Ti-ar placea tare mult sa afli viziunea mea? Afla ca am o viziune tare buna.De la primele propozitii, pana la ultimele cuvinte esti GE-NI-AL!Iti transmit toata admiratia mea, toate felicitarie din lume pentru modul in care ai reusit sa ne creionezi modul tau de a privi lucrurile.Sunt sigura sa anumite aspecte, le avem in minte si multi dintre noi, dar chiaaaaar atat de conectate unele de altele nu le-am mai intalnit la prea multi scriitori pana acum(nu ca as fi citit foarte multi 😀 ).Frate, pur si simplu realizand toate chestiile astea, nu doar ca te-ai ajutat pe tine, dar ne sprijini si pe noi sa avem acces la o astfel de viziune macar, in cazul in care nu razbim sa avem astfel de revelatii de unii singuri.Acuma daca vom si pune in practica ceea ce ne invita textul tau de mai sus…parte a doua(fiecare face ceea ce-l duce capu’ ,ceea ce considera e cuviinta).Ar fi o gramada de aspecte pe care le-as mai scrie, dar nu e cazul.Sper ca nu am avut limbajul prea colorat in incercarea de a-ti trasmite felicitari pentru ceea ce esti si faci, dar tu ne-ai …provocat sa iti spunem parerea 😀 .Pace!
Superb articol! E bine sa-l citim de mai multe ori ! 🙂
Foarte realist si spiritial .
Infatuarea, aroganta si judecata sunt atributele ignorantei.
Excelent articolul!
Multumim!
Iubire, acceptare si iertare.
Pera, este un articol extraordinar.
Bun si util articolul! Bravo!
Abia am citit articolul si mi se pare ca cel care l-a scris e cu capul in nori: prea multa sensibilitate si psihologie care ma duce cu gandul ca cel care vorbeste are de fapt o problema, nu cei care il asculta. Cateva aspecte sunt aiuristice: 1. „Recuperarea puterii personale” este presupsa din start pierduta. 2. „asumarea tuturor trăirilor noastre” presupune deja ca ai avut un sentiment negativ pe care trebuie sa ti-l inghiti. Numai aberatii sunt debitate pe-aici: „Treptele înseamnau faptul că deşi suntem egali ca valoare, fiecare este într-un anume stadiu al evoluţiei sale însă asta nu îl face mai bun pe cel care este mai sus pe scară cu nimic.” Nu suntem egali ca valoare: unii muncim de ne-astupam si altii furam de ne-astupam. Si dupa unii care muncesc se bucura 3 generatii iar altii stau toata viata si nu fac absolut nimic intreaga lor viata decat sa fure cand vad CLAR ca daca se munceste pot face bine. Cum poti sa spui asa o aberatie. In fine mai sunt si altele, ma bucur ca nu particip.
Bogdan s-a pierdut putin prin spatiu….isi cauta valoarea 🙂
Pacat ca isi cauta valoarea in euro, lei, dolari, etc.
Prea multa sensibilitate si psihologie? Ai dreptate Bogdane! Pera, data viitoare sa scrii un articol despre optoelectronica si rafinarea petrolului brut 🙂
Chiar asa, prea multa psihologie de la un psiholog, prea multa specializare. Pera te felicit, superba abordare a conceptului de ” a nu judeca”.
Cel mai bun articol de la tine pe care l-am citit pana acuma! Felicitari!
Mi-a placut articolul. Foarte frumos scris. Ideea cu scarile de evolutie mi-a placut foarte tare. o singura observatie: parca este prea multa meditatie ZEN in chestia asta.
Este o capodopera ceea ce ai scris aici! Fiinta din tine a scris tot ceea ce ai scris, nu prea seamana cu nici una din scrierile tale! Este suflet pur!
Contributia ta la trezirea rasei umane este uriasa! Daca usor usor ai introduce si notiunea de rencarnare si viata vesnica, suferinta oamenilor s.ar reduce cu cel putin 80% daca ar sti ca nu „doar o viata ai”, ci ca ai nenumarate, pe care Dumnezeu le.a facut posibile ca sa experimentezi orice, si ca nimic nu e intamplator ci este perfect interconectat!
Felicitari , poate ai sa ti seama si de sugestia mea! Numai de bine iti doresc!
Extraordinar.mi-ai fost de mare folos,.
Multumesc , suflet bun. Calatorie fericita.
Asta e si parerea mea, ca e un articol exceptional! Nu pot sa ma hazardez sa spun ca CEL MAI bun, pt ca recunosc ca nu le-am citit chiar pe toate 🙂
„Au nevoie de iubire, iertare şi acceptare şi nu de judecată, reproşuri şi ură.”
Nu cred ca e nevoie de 30 de ani de practica spirituala pt a ajunge la aceasta intelegere, insa la fel de bine poate sa nu apara niciodata la fel cum tot asa de bine poate sa apara „dintr-odata”. Cred ca oamenii se pot schimba si cred ca oamenii se schimba. Evenimentele sau situatiile care duc la schimbare insa nu sunt viata comfortabila sau sentimentul de bine pe care ti-l da pozitia ta din varful „ierarhiei” ci sunt mai degraba dureri, temeri, anxietati, depresii, sunt cele care m-au facut sa ma uit in sus si sa vad si alte scari si sa-mi dau seama ca si eu sunt la fel de „aratat cu degetul”, la fel de „judecat”. In astfel de momente incepe sa ma cuprinda umilinta, smerenia, si nu mai pot privi in jos pe scara cu aceeasi ochi.
Pana la urma asta-i viata si fiecare ne aflam pe acea treapta a scarii pe care trebuie sa fim in acel moment.
Multumesc.
Cand am citit titlul articolului, nu imi puteam imagina ce comoara ascunde. Absolut magnific! Irevocabil, cel mai bun articol de al tau pana acum, Pera! Si poate cel mai bun dintre cele pe care le-am citit de multa vreme. Cuvintele sunt de prisos, impresionant pana la lacrimi pentru cei care se afla deja pe drumul acesta al spiritualitatii si deschizator de drumuri pentru cei care inca nu au experimentat „trezirea”. Cred ca tocmai ai creat cea mai rapida tehnica de vindecare inducand pas cu pas intr-o stare ca de meditatie. Multumesc!
Foarte bun articolul, Pera ! Mi-ai facut o seara mai placuta decat era . Numai bine !
Buna . Viziunea mea tinde mai mult spre gradinita… Incepem viata asa ….ca si o ora de desen la libera alegere, primim o plansa alba imaculata fiecare in parte ( poate unii au primit o rupta sau patata)apoi ni se impart pensulele acestea sunt diferite… dupa care ne apucam sa desenam, la inceput fara a stii exact ce anume si cum sa imbinam culorile pe acestea le am primit toti in egala masura si la fel de la bun inceput. Desenam si tot desenam iar la un mom dat desenul nostru incepe sa se defineasca… observam ca pe parcurs ne am mai inspirat de la colegi ..de pe ce ne am adus aminte ca mai e pe acasa …intr un final observam ca nu ne place ca prea l am intunecat ca prinde contur si ca nu e cum am fi vrut tu defapt…ne uitam in jur observam pe cei ce isi vad in continuare de desen si altii care sunt in aceeasi situatie ca noi…. O parte din cei nemultumiti de desenul lor incep sa l retuseze sa l imbunatateasca(parca si cei cu foaia rupta primita au reusit ceva mai colorat)…pe cand cealalta parte alege sa murdareasca celelealte desene ale colegilor doar pentru ar parea ale lor mai frumoase…. intr un final cei din urma au ales sa se minta pe ei singuri … era o tema la libere alegere si lor trebuia sa le placa in primul rand.
Plansa alba este sufletul fiecaruia.
Plansele rupte sunt pt oamenii deosebiti de noi as spune cei cu dezabilitati din nastere
Creioanele sunt circumstantele in care ne nastem si mediul in care am crescut
Culorile sunt sentimentele ….depinde de fiecare care prefera sa le evidentieze.
Si daca intrebati si de Dna profesoara aceasta este constiinta noastra …
In concluzie fa ti desenul cum crezi tu de frumoas pentru ca oricat ati muradari alte desene al tau tot la fel de urat va ramane …pt tine insusi urat tare
Pt tine insuti *…
Daca iti spun ca inainte de a sti ca exista stilul asta de muzica, manelele, mi-au placut, cu toate ca apartin grupului clasicilor? Dupa aia, fiindca de asa zisii semeni ai mei am fost privita ciudat, cu dizgratie, ca o tradatoare, m-am apucat sa ma uit prin internet sa ma informez despre acest stil muzical. E bun la revelioane, se poate dansa bine, dar nu pot sa ascult in nestire, acum am atins nivelul de satietate, prefer muzica pur tiganeasca, e superba. Tot ce ai scris aici e absolut superb, toti , avem aceasta structura de gandire. Eu am incercat sa ma plasez pe cea mai de jos treapta sa urmaresc de acolo ce se intampla.am peieteni spirituali, care ma desconsidera, am prieteni, clasici, care nu mai vor sa stie de mine, am peieteni clubbari, care m-au uitat, am priteni manelisti, sau sa zic, slagaristi, pt germania, care mi-au intors spatele. De ce mai folosesc termenul de prieteni, daca fac asa ceva? Pt mine au ramas asa, dar ei nu stiu asta. Eu sunt libera, dar ei stau in custiile propriilor lor prejudecati. Ei vor prieteni cu bani, eu risipesc banii, ei vor treptele lor, eu merg in ce directie vreau. Nu sunt credincioasa, nu mai cred in ceea ce predica fariseii, dar daca incercam sa interpretam, sau mai bine zis sa auzim ca si pt prima oara acea rugaciune cu tatal nostru, care e pana la urma un cod de morala simbolic spus, pt animalele cu 2 picioare, oamenii si am incerca sa il practicam, dar cu adevarat sa il practicam, am fi mirati sa constatam ca nu mai stam pe acele trepte. Treptele isi au rolul lor in evolutie, dar poate e timpul sa gasim si alte metode de dezvoltare, unde e loc si pt un nou cuvant, toleranta. A recunoaste adevaratul nostru loc in univers, e ceea ce ar trebui sa stim.
Mai doresc ceva sa adaug, chestia asta cu scarile e ca impartirea in caste ce o fac indienii. Cred ca e un mod tipic de gandire al omului, ce ar fi sa il dam peste cap? E f adevarat, dar vreau sa ma razvratesc, vreau sa fiu vantul care strica ordinea asa zisa fireasca.
A fost o perioada cand te veneram Pera, apoi am inceput sa citesc alte articole, bloguri si ajunsesem sa te judec la modul : uite ma ce comercial si axat pe bani e Pera asta, vinde oamenilor iluzii ca sa faca o carca de bani. Apoi nu te-am mai citit :D.
De curand am inceput sa te redescopar si observ o schimbare (ori in mine ori in tine) la modul cum abordezi articolele si cum vezi lucrurile in general si-mi place ceea ce vad. Ma regasesc f mult in rolul celor care judeca (legat de tine ma refer) si ma bucur ca intr-un fel am depasit punctul in care te criticam si judecam si caut din nou sa te descopar si vad ce pot invata de la tine si pana la urma sa aflu cum vezi tu lumea si viata :D.
Foarte fain articolul, multumesc pentru el
E adevarat, clubberii se uita la manelisti si ii considera inferiori, dar ii considera de asemenea inferiori si pe clasici, si pe rockeri, si pe oricine nu e ca ei, indiferent pe ce „treapta” se afla.
Si manelistii ii considera inferiori pe toti. Asta e ideea 🙂 Daca ne-am da seama ca nu suntem superiori altora nu ar mai exista discutia asta insa fiecare se crede superior tuturor celorlalti 🙂
Ms Pera,chiar mi-a prins bine articolul asta,sper sa pot privi pe viitor mai mult in interiorul meu ,ca sa vad mai bine ceea ce este in jurul meu
DACA AR FI SA DAU O NOTA INTRE 1 SI 10 DA AR FI 10 CURAT .SI, PERA DRAGA PERA ABIA AM INCEPUT SA TE CUNOSC… DA, IMI PLACE, TOT M.G.
Minunat articolul, desi am incetat sa mai cred in prosti, si in alt gen de etichete, inca nu reusesc sa exprim iubirea atat de necesara in viata de zi cu zi. In schimb am avut momente in care am reusit sa intru in postura obesrvatorului si m-am privit si analizat inainte sa reactionez. Chiar am scris despre asta…
Buna, Pera. eu cred, ca daca partii unui grup si ai propriile convingeri, pareri ar trebui sa te tii de ele.Nu mi se pare normal sa le schimb.
Este unul dintre articolele pe care le cautam ,este foarte interesant si cuprinzator pentru unele momente din viata.Felicitari
Exceptional…
Incredibil…
Fascinant…
Revolutional…
Felicitari…exemple si purificare…cel mai tare articol scris vreodata !
multumesc muuuult pentru acest articol!
Inca o data Pera ai „creionat” in acest aricol cu mare finete lupta fiecaruia cu el insusi, neasumata, ignorata in mod constant, acoperita cu scuze si probleme, impinsa intr-un colt al sufletului nostru…uitata, pt ca binenteles, altii sunt sursa problemelor noastre si in nici un caz noi rodul propriei noastre autocunoasteri si evolutii.
Ganduri bune pt noi toti ce cautam intelepciunea, din care am putea impartasi-o cu altii ce au atata nevoie…iar altii poate ne-ar putea da la randul lor o raza de speranta cu care sa mergem mai departe.
” Importanta e calatoria, finalul e acelasi „
Acum dupa ce am citit acest articol ma simt extraordinar de bine,impacat cu mine insumi.
Pentru ca daca nu judeci oamenii ai sansa sa-i cunosti si sa realizezi foarte multe lucruri in viata.
E mai uşor să judeci decât să înţelegi. Sentimentul superiorităţii pe care îl provoaca judeacata critica e atat de atrăgător şi reconfortant, dar atât de distructiv in fond. Mie mi-a luat mult timp sa inteleg asta si am provocat suferinţa si altora si mie.
Iata o scurtă povestire pe aceeaşi tema.
„Şoricelul zise vrabiei:
– SURIOARĂ, cât mi-eşti de dragă! Eşti tot atât de micuţă ca mine şi de aceeaşi culoare. De câte ori te văd coborând din pom după grăunţe, mi se pare că sunt eu, când mi-or creşte aripioare.
– N-or să-ţi crească aripi niciodată! îi răspunse vrabia cu dispreţ. Eu nu sunt sora ta, şi te rog să nu-mi mai spui aşa. Se prea poate să fiu tot aşa de micuţă ca tine, să mănânc aceleaşi grăunţe şi să am aceeaşi culoare, dar nu uita că eu zbor, câtă vreme tu eşti un şoricel nevrednic. Pe noi nu ne leagă nimic, nu ne apropie măcar. Şi n-o să fim alături niciodată!
Morala:
Am uitat să vă spun că această convorbire avea loc în stomacul unei pisici.” ( Vrabia şi şoricelul de Victor Eftimiu?
„buna, sunt Maria, Catalin, Robert si Emilia la un loc”.. Multumesc mult pentru articol si pentru exprimarea gandului tau.. perceptia ta ma ajuta sa evoluez!
Salut Pera !
Relevant articol, m-a pus pe gânduri, mi-a plăcut foarte mult. Felicitări !
Buna ziua Pera
A fost interesant articolul tau, apropiat de „Terapia Iertarii” http://www.hooponopono.ro/terapia-iertarii/ ceva in genul asta va fi in tabara ?
Da, insa nu numai.
un profesor de al meu zicea: „cine e destept, invata si de la prost, prostul nu invata de la nimeni”. Au mai fost alte intamplari din viata, in care oameni simpli , fara aceleasi valori culturale ca ale mele m-au ajutat mult mai mult si mai eficient decat toata adunatura de intelectuali rafinati.
Am lucrat 5 luni intre oameni ce iubeau manelele,m-au lovit ca nu puteam fi ca ei-romani fugiti in Slovacia fiind respinsi de societata romaneasca.Oricum privesc in spate,fiind chiar facuta tiganca din cauza comportamentului acestor persoane,NU POT DECAT SA LE MULTUMESC,m-au invatat umilinta!Acum am semnat un contract intr-un job in care voi lucra cu OAMENI,unde tot ce am invatat despre agresivitate,slabiciune-de fapt e acelasi lucru,i-mi va prinde bine!Daca i-am urat pt faptele lor si am fugit de acolo amenintata cu moartea doar ca stiam engleza si eram prietena cu directiunea-pericol pt ei-acum ii privesc cu compasiune,VIATA MI-A OFERIT MAI MULT DECAT POT EI SPERA VREODATA!Chiar daca inca ma trezesc speriata in noapte,STIU CE VREAU si pot merge mai departe cu fruntea sus dar,mai ingaduitoare~!
Mi-ai adus pentru o vreme, pace in suflet cu acest articol. E incredibil cum raspunde nevoilor mele din momentul de fata… e atat de real, de autenic si de simplu totul pana la urma… „Iubeste mai mult si judeca mai putin!” – vorba unei prietene.
Eu inteleg ca trebuie sa lasam prejudecatile la o parte ,sa incercam sa-i intelegem pe oameni si sa-i iubim asa cum sunt.Un lucru nu inteleg totusi:cum poti sa-ti iubesti aspectele care nu-ti plac la tine?In definitiv acestea sunt trasaturi pe care incercam sa le depasim pt. ca ne fac rau noua si altora.Putem incerca sa intelegem da ce suntem sau actionam asa,si sa luptam cu ele,dar sa le iubesti?Atunci ,cum mai evoluiezi si cum mai deosebesti binele de rau,daca nu judeci(faptele,trasaturile,nu oamenii)?
Pera, articolele tale devin tot mai profunde, mai spirituale si emotionante, si asta e minunat! Ma ajuta foarte mult sa pun ordine in ganduri si sa privesc lucrurile din acest unghi… Multumesc din suflet pentru enorma contributie la evolutia mea intelectuala si spirituala! 🙂
Jos palaria, Pera ! Stralucita analiza !
Excelent articol! L-am primit acum cateva zile, dar nu m-a atras titlul si nu l-am citit :(, dar uite ca ceva m-a determinat sa ma intorc…, l-am cautat si iata ce am descoperit :))) : desi am citit foarte multe articole si materiale de-ale tale, care mi-au placut foarte mult, de departe acesta m-a ‘atins’ cel mai mult, te felicit si-ti multumesc, esti o inspiratie continua pentru mine.
Felicitari Pera pt articol. Este minunat si concret exprimat. Esenta acestui articol inseamna urmatoarele: dezvoltarea personala este echivalenta cu dezvoltarea spirituala. Ai ajuns la nivelul de constientizare, si pot spune ca te afli printre putinele persoane care au constatat ca autoeducarea nu face altceva decat dezvolta spiritul si il imbogateste si in forma spirituala. Modelarea spirituala, cea de tip ” religios” fara dezvolatarea calitatilor si abilitatilor personale nu inseamna mai nimic. Toate cele bune in continuare
excelent !imi vine in gand doar povestea celor trei porti.cine doreste o poate gasi pe net
Am citit câteva comentarii și sincer, nu prea mai am ce să spun in plus. .. Ai descris treptele in funcție de muzică. . Hmm.. sint si altele, mai dure. Dpdv muzical, cred , ne regăsim toți ..dar ce ne facem cu cei care uită cu totul ca au fost pe acele trepte?? Au evoluat, s-au ,, urcat” și nu știu să vadă, nu știu să coboare sau nu vor. Noi, mă consider o persoana care am fost si mai sus și mai jossi niciodată nu am uitat de unde am plecat, vedem iubim, iertam și intelegem
Sa înțeleg că am trecut de partea cu iertarea părților rele din mine? Mulțumesc pentru cele scrise, Pera.
Multa vreme nu am putut sa inteleg de ce mai toata lumea nu vede o petrecere ca fiind reusita fara manele. Si nu vorbim de oameni fara cultura. Oameni trecuti chiar prin viata. Si spiritual poate. De fapt, dupa cele scrise aici imi dau seama ca poate aleg asta ca o scuza pentru a se distra. Dansand pe manele si scalambaindu-te fiind constient de parerea negativa a multora poate insemna chiar un semn de apropiere. Hai sa fim inferiori impreuna. Cui ii pasa pe ce treapta suntem fiecare? Hai sa fim egali acum. Sa ne oferim o scuza pentru a ne distra. Stiind ca manelistilor nu le pasa de ce vrea lumea de la ei si principalii lor dusmani de care tot vorbesc sunt limitele pe care noi oamenii paremise evoluati ni le tot punem. La fel si cu muzica populara. E un strigat de identitate, de apropiere si de asta are atatia adepti si nu dispare totusi de la petreceri. Imi dau seama ca pe cat cautam scuze sa suferim pe atat cautam si scuze sa fim fericiti. Suntem de multe ori atat de raniti incat consideram fericirea o boala, ceva ce nu trebuie sa avem. Ceva ce ar jigni pe ceilalti. Cand tot ce trebuie sa facem este sa fim un exemplu pentru ca si ceilalti sa inceapa sa vada fericirea din ei, sa isi dea voie sa fie fericiti chiar daca in viata lor e haos.
Super articolul,ești foarte bun eu te compar cu M
Napoleon Hill
Cartea care mie mi.a schimbat viață radical este
De la idee la bani
Felicitari pentru acest articol!
Dacă punem întotdeauna tăcerea în locul vorbei,sigur vom ajunge la liman!
„Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can.” – Pera Novacovici
Îți mulțumesc pentru articolul ăsta. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci și ceea ce scri. M-au ajutat enorm!
145024 52902I adore your wp design, wherever did you download it by means of? 958713