Neuroanatomia emoţiilor
Imaginează-ţi hipotalamusul ca o mică inimă care pompează în întreg organismul uman nu sânge, ca inima din piept, ci emoţii. Imaginează-ţi o minifabrică plasată în creierul uman, care are toate materialele necesare la dispoziţie pentru a construi orice tip de emoţie şi de a trimite această emoţie până la ultima celulă din organismul uman. O emoţie construită în hipotalamus poartă numele de neurosecreţie peptidică şi este de două feluri:
- de eliberare,
- de inhibare.
În momentul în care un eveniment exterior ne dă un motiv să simţim o anumită emoţie, în hipotalamus, aproape instantaneu, se asamblează neuropeptidele care se potrivesc cu emoţia respectivă. Apoi, ca o avalanşă, aceste neuropeptide circulă prin sânge către fiecare celulă a corpului nostru.
Fiecare celulă are nişte receptori, nişte tentacule prin care cercetează mediul din jur. Astfel ajung să aibă parte de vitaminele, proteinele şi toate celelalte substanţe necesare organismului. Să poţi trăi o viaţă cu adevărat liberă şi independentă, trebuie să scapi de dependenţele tale emoţionale. De ce intrăm mereu în aceleaşi relaţii, cu acelaşi gen de oameni? De ce avem tot timpul aceleaşi dispute? De ce avem aceleaşi atitudini în situaţii asemănătoare? Conform celor spuse de Dr. Joe Dispenza, când celulele sunt bombardate cu neuropeptide, ele devin mult mai insensibile la vitamine, proteine şi alte emoţii şi ajung să aibă foarte mulţi receptori care pot capta doar acea substanţă chimică cu care au fost obişnuite. În cazul dependenţelor, când generăm acelaşi răspuns de la creier către celule, celulele se vor obişnui cu acelaşi tip de neuropeptide, care vin cel mai des. De ce oameni foarte inteligenţi lucrează pentru oameni mai puţin inteligenţi?
De ce aproape întotdeauna pasiunile oamenilor preiau controlul asupra raţiunii lor?
Am convingerea că majoritatea oamenilor au un coeficient de inteligenţă normal, ceea ce este suficient pentru o viaţă încununată de succes. Majoritatea oamenilor au un coeficient de inteligenţă peste 90.
În “Psihologia vârstelor”, Anca Munteanu spune: “… la naştere, orice fiinţă umană ce posedă un IQ normal (de cel puţin 90) tezaurizează o potenţialitate creatoare, măcar minimă, pentru un oarecare domeniu…” Din punctul meu de vedere, până aici totul e cum nu se poate mai bine.
65% dintre bărbaţi sunt gândire. 65% dintre femei sunt afect.
Mai ţii minte că am vorbit la inteligenţa emoţională despre emisfera stângă, care se ocupă de raţiune, şi despre cea dreaptă, care se ocupă de emoţii?
Dacă ne gândim că doi din trei bărbaţi se nasc cu partea stângă mai capabilă decât cea dreaptă şi că, prin educaţie, bărbaţii, în general, sunt învăţaţi să fie puternici, să nu îşi exteriorizeze sentimentele şi să aibă logica drept lege, avem o lume în care bărbaţii nu îşi mai înţeleg emoţiile, nu pot înţelege emoţiile celorlalţi şi le determină pe femei să spună: “nu îi înţelegem pe bărbaţi”.
Dacă ne gândim că două din trei femei se nasc cu partea dreaptă mai dezvoltată şi că, prin educaţie, sunt învăţate să îşi exteriorizeze emoţiile, să fie cât mai comunicative şi să “îşi asculte inima”, avem o lume în care (îmi cer scuze fetelor sensibile şi fără simţul umorului) bărbaţii le consideră pe femei proaste şi imposibil de înţeles.
Pentru ca un om să funcţioneze complet e nevoie de ambele emisfere. O persoană care are funcţia gândire mai dezvoltată trebuie să îşi educe partea afectivă, pentru că, aşa cum am spus mai devreme, emoţiile sunt viaţa.
O persoană cu funcţia emotie primară are nevoie să îşi educe partea stângă, ratiunea si logica pentru a nu fi prada şi jucăria emoţiilor de tot felul şi pentru a-şi putea duce viaţa pe un drum, nu să rătăcească pe cărări care nu duc niciunde.
La ce îţi foloseşte?
Evident, o persoană logică, de gândire, va avea dificultăţi cu înţelegerea emoţiilor.
Prima trăsătură a acestui tip este că ,de obicei, nu se întâmplă ce vrea el în “dragoste”. Pentru că este o experienţă de care vrei tu, numai raţională nu.
Apoi s-ar putea ca cei raţionali să nu îi respecte pe cei afect. De exemplu un bărbat raţional poate dispreţui o femeie pe motiv că joacă teatru, nu gândeşte logic ,etc.
Raţiunea şi logica sunt indispensabile în evoluţia noastră, însă emoţia bate logica în orice zi din săptămână.
Aşadar, trebuie să îţi dezvolţi ambele emisfere pentru o viata echilibrata si pentru a-ti putea atinge obiectivele.
Testul de maturitate emotionala.
Conform unor studii recente si a lui Goleman, Inteligenta Emotionala poate fi dezvoltata in timp (termenul la care face referire Goleman este maturitatea inteligentei emotionale).
Conform lui Goleman se evidentiaza cele 4 componente ale Inteligentei Emotionale si anume:
1. Autocunoasterea
Autocunoasterea Emotionala
Autocunoasterea Realista si Corecta
Increderea in sine
2. Autocontrol
Autocontrol emotional
Transparenta & mentinerea integritatii
Adaptabilitate & adaptabilitate la schimbare
Orientarea spre rezultate
Initiativa
Optimism & perseverenta
3. Social “Awareness” (constinta sociala, de grup)
Empatie (simtirea sentimentelor si perspectivei celorlarti, un interes real fata de grijile celorlalti)
“Awareness” la nivelul organizatiei
Orientarea spre serviciu
4. Managementul relatiilor interpersonale
Dezvoltarea altora, a abilitatilor acestora, coaching
Leadership inspirational
Catalist al schimbarii (initierea si managementul schimbarii)
Influenta (un rol important il joaca persuasiunea, pentru informatii cu privire la aceasta sunt recomandate cartile “Moments of Power” de Rober Cialdini, un maestru al epocii contemporane in arta persuasiunii – in limba Romana a fost tiparita cartea “Psihologia persuasiunii”)
Managementul conflictelor (legat de negocierea si rezolvarea disputelor)
Lucrul in echipa si colaborarea (crearea de sinergie de grup in urmarirea scopurilor grupului)
Primele doua componente sunt privite ca componente personale ale Inteligentei Emotionale, in timp ce celelalte 2 sunt privite ca componente sociale ale Inteligentei Emotionale.
Scala de maturitate emotionala Friedmann
Aceasta masoara nivelul inteligentei emotionale.
Exista 25 de intrebari la care se raspunde cu Da sau Nu si fiecare raspuns are asociat un numar de puncte.
Scorul se afla se face prin insumarea punctajelor care se acorda pentru fiecare raspuns ales si impartirea la 25.
Evaluarea are scoruri ce oscileaza intre 0 – 10 puncte si semnifica infantilism pana la peste 25 care semnifica o perfecta maturizare emotionala.
Asadar, citeste intrebarile, raspunde cu Da sau Nu, aduna punctele pe care le faci si la sfarsit imparte la 25.
NUMAI DUPA CE FACI ACEST LUCRU, CITESTE MAI DEPARTE
Evaluarea punctajului:
Peste 25 – Perfect maturizat emotional
22-24 – Maturizare buna
20-21 – Nivel corespunzator de maturizare
18-20 – Nivel mediu de maturizare
16-18 – Situatie spre limita, tendinta spre dezechilibru
14-15 – Usoara imaturitate emotionala
12-14 – Reactii adolescentine, imature
10-12 – Reactii infantile, puerile
0-10 – Infantilism
Imbunatatirea inteligentei emotionale
Pasul 1: Evaluarea
Primul pas pentru imbunatatirea inteligentei emotionale este sa stii care este nivelul tau actual. Asta poti afla raspunzand sincer la cele 25 de intrebari din chestionarul de mai sus si facandu-ti evaluarea.
Pasul 2: Autoeducarea
In lipsa unui antrenor sau mentor trebuie sa ne autoeducam.
Autoeducatia in privinta emotiilor se face astfel:
- Ne uitam tot timpul la comportamentul nostru si stim ca el este responsabil pentru reyultatele ce le avem. Intreaba-te : „Cum am ajuns in situatia aceasta?”
- Trebuie sa devenim cat mai constienti de ceea ce facem , spunem, de felul in care actionam si reactionam si tot timpul sa ne asumam responsabilitatea.
- Cat mai des posibil trebuie sa vedem unde avem tipare de comportament, unde repetam greselile fara sa invatam din ele, cum reactionam la anumite situatii si cum putem imbunatatii felul in care ne comportam astfel incat rezultatele sa se schimbe in bine.
Pasul 3: Schimbarea comportamentului
Dureaza doar o clipa sa controlam o emotie sau sa ne controleze ea pe noi.
- Gandeste-te la persoane pe care le consideri inteligente emotional. Adica mature.
- Cum ar actiona si cum ar rezolva aceasta persoana matura acele situatii in care oamenii mai putini maturi nu reusesc sa faca fata?
- Ce raspuns ar declansa de la cei din jur comportamentul persoanei mature?
Tine minte: Cu fiecare cuvant si actiune ori intarim relatiile cu cei din jur, ori le slabim.Actiunile si cuvintele tale intaresc legaturi sau le slabesc?
Pe curand,
Novacovici Pera
77 de răspunsuri
SUPER ACEST ARTICOL MA REDRESEAZA ENORM INCERC SAMI CORECTEZ GRESELILE MERSI MULT SI TOATE CELE BUNE
20.2 la 47 de ani…..hmmm incerc sa trag o concluzie…daca am nivel corespunzator deemotionalitate …de ce sa mai inbunatatesc ceva?
Nu devin apoi ” prea” pe una din parti? Normalitatea trebuie sa fie cea mai buna cale. Orice altceva „nu” mai este normal !!!
Ma rog, concluzia mea aproape finala este ca trebuie sa incerci sa mentii un scor cat mai mare ( dovada de emotionalitate) , odata cu inaintarea in varsta.
Experientele dure ,datorita experientelor adunate , ne fac sa ne mai „impietrim” . Pana la urma nimeni nu moare cu tine impreuna. Pare egoism pur, dar adevarul nu se schimba din buna intentie.
Aici lipsesc oameni mai in varsta la aceste teste …oare de ce?
Ps.: Silviu, chiar ca ai demonstrat ca ceva este in „neregula” cu partenerele noastre, cel putin ai bagat-o mai rau in ceata!! ( silviana)
22,56 la 21 de ani
Mi a iesit..16, (15) ..eu ma credeam mai matura…..dar cred ca testul are dreptate!
18,5 mi-a iesit mie, am 28 de ani, oare e bine?
mie mi-a iesit 18.64, si am 18 ani .
am citit putin si am pus stop la chestia aia misogina pe care ai putut s-o spui:
1"Dacă ne gândim că doi din trei bărbaţi se nasc cu partea stângă mai capabilă decât cea dreaptă şi că, prin educaţie, bărbaţii, în general, sunt învăţaţi să fie puternici, să nu îşi exteriorizeze sentimentele şi să aibă logica drept lege, avem o lume în care bărbaţii nu îşi mai înţeleg emoţiile, nu pot înţelege emoţiile celorlalţi şi le determină pe femei să spună: “nu îi înţelegem pe bărbaţi”.
2"Dacă ne gândim că două din trei femei se nasc cu partea dreaptă mai dezvoltată şi că, prin educaţie, sunt învăţate să îşi exteriorizeze emoţiile, să fie cât mai comunicative şi să “îşi asculte inima”, avem o lume în care (îmi cer scuze fetelor sensibile şi fără simţul umorului) bărbaţii le consideră pe femei proaste şi imposibil de înţeles".
-cine se scuza se acuza,Pera…..ce nu inteleg eu este cum a ajuns in mintea ta ca si la punctul 1 si la punctul 2 ,tot femeia e de vina???:)e prea de tot,adica la 1 suntem predispuse sa nu-i intelegen pe barbati,iar la 2.e o stare general normala ca 'barbatii le considera pe femei proaste si imposibil de inteles'-
-pai si cu barbatii cum ramane??????????????
-oricat m-ai contrazice tu ca vorbesti de o generalitate,.tot ti-am vazut 2 la suta o urma de misoginism,,,,ceea ce ma contrariaza!nu te credeam capabil de asa ceva!:)
poi, chiar tu dai dovada de ceea ce scrie pera, pentru ca nu intelegi pe deplin! E vorba de ce cred in general barbatii despre femei, si femeiile despre barbati! Nu e parerea lui strict personala!
Da! In general e adevarat! Barbatii cred ceva despre femei , si femeiile despre barbatii!!! Totusi nu e adevarat ca una din cele 2 tabere
are dreptate cu pareriile lor!!!
Exceptiile intaresc regula!
as fi vrut sa fac si eu testul dar la mine pe calculator nu exista linkul,adica nu se poate accesa pagina cu testul:(
Nu este link testul este o poza . Da clik dreapta pe test , apoi da save as. Bafta!
si intrebarile unde le gasim??
unde pot gasi testul?
MIE M-EA IESIT 22,4 (AM 14 ANI).STIU CA ACUM SPUNETI CA AM TRISAT SAU NU AM RASPUNS CORECT, DAR AM FOST SINCER LA TOATE INTREBARILE.
pentru ca esti inca un copil si nu te.ai confruntat inca cu probleme ale vietii…este normal 🙂
Bravo, nu-i lasa pe ceilalti sa te schimbe. Afla clar cine esti, citeste tot ce te intereseaza si fa-ti un jurnal unde sa notezi tot ce te caracterizeaza si ce ai vrea sa te caracterizeze.
poate mai faci ceva cu gramatica, daca sinceritatea ti-a iesit… gramatica ti-e de groaza.
Silviana, eu nu cred ca e vorba de misoginism ci cred ca teoria e pusa doar din perspectiva unui barbat.
Da`i click dreapta pe imaginea cu testul si salveaz`o pe calculator.
20.4
22.8…Cu toate ca am raspuns cat se poate de sincer, daca nu am gresit la calculare inseamna ca stau bine. 🙂
21.32, 26 ani, merg spre perfectionare 😉
mi se pare f apropiat de adevar rezultatul acestui test. situatia la limita s/a instalat dupa ani de lucru cu mine. imi lipseste constanta si inca imi pasa mai mult de ce cred ceilalti despre mine, inca vreau sa plac celorlalti mai mult decat mie, dar sper ca sunt pe drumul cel bun.
Pt cei care nu vedeti intrebarile tineti apasat tasta CTRL si apasati pe tasta + de cate ori este nevoie pana se face zoom destul incat sa le puteti vedea.
Bafta:)
Salut am 19 ani, mie mi-a iesit 22,8 si cred ca e bun testul, mai am putin de muncit pana la 25 😉
15,4 la 21 de ani 😀 am descoperit problema haha inmaturitate emotionala- e bine ,e bine 😀
Asa cum ma asteptam. La 40ani-maturizare buna. Se poate si mai bine.
Draga Pera nu vreau a fiu carcotas dar in test la nr. intrebarii 6 apare OS iar la intrebarea 16 apare 1G. E intentionat sau sacapare de editare?
Este super cartea. Pentru cei din jurul meu care "nu au timp sau nu pot" sa navigheze pe site si sa-si comande cartea am deja lista de asteptare sa o citeasca de la mine. Prob abil ca dupa aceea isi vor pune mai multe intrebari si vor cauta raspunsuri. Succes pe mai departe.
Scor 18,08 am 27 ani NIVEL MEDIU DE MATURIZARE
ovidiu14:53
Citez,,Dacă ne gândim că două din trei femei se nasc cu partea dreaptă mai dezvoltată şi că, prin educaţie, sunt învăţate să îşi exteriorizeze emoţiile, să fie cât mai comunicative şi să “îşi asculte inima”, avem o lume în care (îmi cer scuze fetelor sensibile şi fără simţul umorului) bărbaţii le consideră pe femei proaste şi imposibil de înţeles."
Domn psiho Pera inteleg ca vreti sa subliniati un adevar dar propun sa dati o sursa unde scrie..bărbaţii le consideră pe femei proaste şi imposibil de înţeles.".
Cand spun sursa ma refer la :literatura serioasa de specialitate(ex statistica) media un articol scris intr-un ziar !
MI-a iesit 20.32 la 27 de ani.-Nivel corespunzator de maturizare- Astebe bn. 🙂
mia iesit 21 la 16 ani.destul de bine
eu cred ca nu ai fost sincer cu tine…….:P….iar daca ai fost felicitarile noastre/…
Parerea mea pentru Victor si Silvana,
Sursa articoleleor acestui om cred ca sunt in primul rand viata, daca esti un bun observator vezi toate astea daca mai incerci sa le si explici deja lumea te vede "misogin, ingamfat" e.t.c
Faceti o treaba buna aici dar prea multa reclama si prea mult Comanda aici!!!
Dupa cum am spus mai sus asta e parerea mea!
O zi buna tuturor! 😉
🙂
Mi-a placut articolul, insa am ceva de adaugat.
Femeile spun, conform articolului dvs, “nu îi înţelegem pe bărbaţi”.
Barbatii, pe de alta parte, spun “femei proaste şi imposibil de înţeles“.
Tin sa precizez ca nu ma consider o femeie intr-atat de sensibila incat sa nu inteleg ceea ce ati scris si nici simtul umorului nu imi lipseste. Ba chiar, nu exista un umor in ceea ce ati scris dvs, astfel ca, poate dvs sunteti cel cu deficiente in ale umorului.
Iar daca tot ati mentionat ca barbati sunt limitati afectiv si jignesc femeile datorita acestor lipsuri intelectuale, pai haideti sa le spunem pe fata.
Cei ce vor citi acest articol nu vor retine ca femeile spun “nu ii intelegem“, dand dovada de bun simt, pe cand barbatii jignesc si arunca cuvinte aiurea. NU! Publicul va retine din ce ati spus dvs, ca femeile sunt numite proaste.
Si cu asta nu sunt de acord.
23.56
Cred ca merit 25:D Nu mi-i se pare perfect exact testul.
1. La intrebarea 11. "Ma plasez eu insumi primul printre aproape toate rudele mele."
Neamurile mele sunt varza in majoritatea domeniilor. Sunt mediocre. In mintea mea eu ma consider inaintea lor. Ar fi culmea sa ma consider in spatele lor cand vad ce gandire ingusta au. Fapt dovedit si de rezultatele pe care le obtin in mod repetitiv.
Nu cred ca ar fi mai inteligent dpdv emotional sa ma plasez in urma lor. Deobicei nu ma compar cu ele.
2. "Sunt dominator. Imi place sa ma afirm fata de ceilalti."
Depinde de situatie si de ce vreau sa obtin din situatie. Pot sa fiu si dominator si neutru. Si nu simt nevoia sa fiu dominator tot timpul sau cu anumite persoane.
Oricum e un test util. Iti dai seama in 2 minute ce fel de tipare comportamentale ar necesita imbunatatiri.
Am 19 ani si mi-a iesit 22.24 punctajul
Mi-a iesit 14, 52 si am aproape 16 ani. E bine?
nu reusesc sa vad decat primele 14 intrebari 🙂
chiar daca nu am inteles ceva tot nu da bine acel test .(defapt calculu )
testul in sine sau mai exact intrebarile sunt foarte interesante chiar fara punctaj te pun sa gandesti si sa extragi (fiecare cat doreste sa isi recunoasca) care sau unde este greseala si ce e de facut.
Insa tot as dori sa iti atrag atentia ca daca as avea un punctaj mai exact sau nicte reguli mai concludente poate as fi mai multumit in timpul de dupa test „avand un raspuns sub fosba de punctaj”
Multumesc de rabdarea cu care constuesti acest Site si multimea de subiecte atinse! Dima
scuze trebuia doar sa citesc mai atent
Am 13 ani si 21.88…. deci ma consider OK…. sa nu credeti ca nu am raspuns sincer, nivelul meu de maturitate in general este mai ridicat, datorita faptului ca citesc o multime de carti pentru adulti ( nu carti 18+ ), adica carti despre afaceri, bani, internet , biografii ale oamenilor de succes si alte cele, de aceea sunt mai matur si mai inteligent decat majoritatea celor de varsta mea, insa intotdeauna imi place sa fac pe prostul sau sa nu ies in evidenta foarte mult.
Felicitari,Bogdan!…si pt modestie;cu siguranta vei fi remarcat pt calitatile tale, fara sa te straduiesti.
Imi place raspunsul tau. As fi vrut sa-ti aud si admirarea din voce 😉
Respectele mele Bogdan daca este adevarat ceea ce spui. Vreau doar sa iti spun cateva lucrui. 1. Faptul ca citesti lucruri de genul, nu te face mai inteligent, ci mai informat. Asa iti poti folosi inteligenta, utilizand informatia. 2. Mai ai de trecut prin multe experiente. Experienta acumulata te face sa intelegi ce vroia sa zica x. Acum poti intelege ceva, iar la 20 de ani, dupa ce ai trecut prin nebunia varstei (15-18 ani ) sa intelegi altceva.
Este bine sa intelegi cat mai multe lucruri, sa iti stabilesti obiective de cat mai tanar ( ai varsta potrivita pentru o oarecare imagine de ansamblu) si dupa sa iesi afara, sa ii vezi pe toti boii, sa capeti expereinta. Personal, am inteles de la Pera ce inseamna sa fi Alfa, analizand tot trecutul meu alaturi de tot felul de oameni. Asa am ajuns sa spun: da ba, asa e. Are dreptate fiindca ii vad pe astia ca sunt vai de mama lor.
Am vazut destui copii in jurul meu la 12-14 ani de aceasi varsta cu mine care invatau pe rupte, citeau enorm, iar cand au dat de liceu sau niste anturaje mai nebune, s-au dus dracu. 3/4 au respirat etnobotanice cand erau la liber. Nu fa greseala sa crezi ca daca ai citit mult, gata, le stii pe toate si iti permiti orice ( probabil nu o faci, dar ti-o zic sub o forma de avertizare ).
Va fi un moment cand nu vei mai suporta ignoranta celor de varsta ta, cand o sa incepi sa nu mai faci pe prostul. Atunci asteapta-te la caterinci, cacaturi,tradari, orice. Vei fi remarcat de cei mai mari decat tine cu conditia ca de ei sa fie ceva.
Pe la scoala, 2-5 profesori te vor iubi, restul pana la 12-16-18, iti vor pompa materie in cap si daca nu joci dupa cum vor ei, te vor baga la fraierii clasei, printre ignoranti ( aici nu e problema, diploma de bac este egala pt toti, nota conteaza daca te intereseaza asta ). Vei dai peste cativa profesori ipocriti, frustrati, smecheri ( sa te pice ca sa le dai si lor ceva la sf de semestru). Colegii se vor uita stramb cand vei lua un 10 in 2 minute fiindca ti-ai amintit ceva din wikipedia,carti, documentare etc.
Daca esti pe acest site, intelegi ce inseamna sa te cunosti, iti sugerez ca in viitor sa citesti despre transformarile ce le vei avea dpdv fizic,hormonal, psihic. Perioada adolescentei te va defini ca om, trebuie sa o intelegi ca sa nu ajungi la o atitudine auto-distructiva.
Eu savuram documentarele pana la 16 ani, iar la 16 ani am inceput sa pun mana si pe carti. De atunci nu m-am mai oprit si bine am facut.
Continua sa te informezi, nu crede tot ce citesti/auzi, analizeaza informatia si trage de unul singur o concluzie. Experimenteaza cat mai multe lucruri ( exclus droguri ) ca sa stii ce iti place atunci vei lua decizii de unul singur si bucura-te de varsta pe care o ai fiindca ai destul timp liber.
Mi-am permis sa spun atatea lucruri fiindca am trecut recent prin asta si nu s-au schimbat prea multe in ultimii 3-4 ani.
Scuze, nu m-am exprimat corect (trebuie sa recunosc ca acum cand imi recitesc comentariul, mi se pare si mie putin tras de par, desi adevarat), nu ma consideram eu inteligent, ci toata lumea imi zice asta (si acum chiar nu vreau sa ma laud) si am preluat idea de la cei din jur, la test IQ mi-a iesit 127 si sa nu crezi ca sunt vreu fel de tocilar care sta toata ziua in casa si e paralel cu experientele sociale si crede-ma chiar urasc sa ma laud cu multe cunostine, sau personale care se lauda excesiv cu ele, iar pana acum, am reusit sa fac toti profi nervosi pe mine, pentru ca toti se asteptau sa ma duc la olimpiade, concursuri, etc, dar nu m-am dus decat la bio (pentru ca mi-a placut materia de a 7-a :D), iar acum doar 3 profi ma mai agreaza…. dar trebuie sa recunosc ca ma amuza teribil faptul ca profii cred ca daca nu invat asta insemana ca ma irosec….dar am gasit un mod mai interesant cum sa nu par un enervat de stie-tot pe care toata lumea il ocoleste: nu ma fac pe mine sa par destept ci pe cel cu care ma cert il fac sa para prost, e mul mai interesat…. oricum, mersi de sfaturi… si da stiu ca nu sunt foarte modest, dar nu imi palce sa vorbesc pe ocolisuri, atunci as irosi KB degeaba….
AM 65 DE ANI ,PUNTAJUL OBTINUT ESTE 24,24. SUNT O FIRE OPTIMISTA, ,COMUNICATIVA, ,IUBESC PE APROAPELE MEU CA MINE INSUMI! GANDESC POZITIVA!
testul a fost de 19,2 mai am multe de invatat intr-o zi o sa fie mai bun .foarte interesant testul .
nu se vad intrebarile de la 15-25
dai click dr pe imagine (test) apoi save imagine as…
20.24 la 22 ani
si mie mi-a iesit 17,6 …eu ma credeam mai ok,dar sunt pe muchie!merci!
20.56 la 19 ani. Sunt multumit si momentan nu vreau mai mult.
La partea cu tinerea seama de sentimentele celorlalti, mi se pare o problema de alegere, nu de maturitate. Eu Alfa, stau sa tin cont de emotiile celui care mi-a gresit ? Tin cont de familie, de copii mei, de femeia pe care o iubesc si asta intr-o oarecare masura. E complicata treaba. Atunci cand trebuie sa iei o decizie Alfa, esti bombardat cu emotii. Inteleg sa ti cont de emotii, repercursiuni, de lucruri ce ne fac umani, dar sa aleg ceva important pe baza influentelor ce erau bune acum 200.000 de ani, nu ma incanta.
Scorul meu-20.36 ;in linii mari pt evaluarea,cunoasterea si inbunatatirea propii persoane este bun testul.Cu siguranta mai avem de munca la asta dar partea interesanta este:ca vrem sa invatam si putem sa facem asta! 🙂
O zi frumoasa tuturor!!!
Mi-a iesit un scor de 26,8.Am raspuns sincer insa am unlele dubii,am abia 20 de ani…
mi-a iesit 26…bine eu sunt si la fac de psihologie; oricum e foarte bun testul ( si nu pentru ca mie mi-a iesit 26) articolul la fel de bun.
22.76, ft bun testul.
mie mi-a iesit 20.44 si am 16 ani ore e bine?
19,5 ….am 19 ani dar sincer sunt un pic dezamagita , pentru ca mereu vreauu mai mult de la mine…o sa trec la treaba pt imbunatatire . Am o nelamurire…uneori ma simt ca intr-o inchisoare , uneori pot sa ies , alteori nu.. (ma refer la libertatea mintii , nu stiu daca ma exprim bine , dar gandesc una si alta fac…) Cred ca altfel as face in alta tara , aici pretind ca nu am posibiltate ,gasesc eu scuze…credeti ca intr-adevar conteaza si tara in care traim ?sau e vorba doar de mentalitatea noastra , putem sa ne schimbam in orice imprejurari , doar sa vrem..? Eu plec din tara , in 2 sapt si o sa experimentez in scurt timp nelamurirea mea…dar voi ce credeti?? Astept parerile voastre ,tinand cont de scorul vostru la inteligenta emotionala ;)).Multumesc anticipat!
Foarte bun articolul.Rar gasesc cate o informatie de asa buna calitate. 20,4 24ani.Cu asemenea informatii poti sa identifici „punctaje” emotionale si la ceilalti.
11.92 si am 22 de ani..sunt un soi de Peter Pan 😛
22.65 si 21 de ani, am observat ca unele persoane mentioneaza si varsta. Mi se pare mare punctajul, pentru cum ma consider eu sincer. Mi se pare ca imi lipseste inteligenta emotionala si tocmai ca imi cotrolez foarte bine emotiile, le pot taia, pe toate, inclusiv cele pozitive. Ma exteriorizez foarte greu, nu manifest acel interes real fata de celalalt pe care-l ascult, nu pot lega prietenii profunde, ma apropii greu de persoane in general, chiar daca la nivel de conversatie pot vorbi cu oricine. Insa o legatura, o conversatie mai puternica, mi-e greu sa port si nu imi plac deloc lucrurile astea. Plus ca nu sunt cosntienta de comportamentul meu, de perceptia pe care o las oamenilor si cum reactionez eu. Mi se pare ca scorul e mult prea mare, cu toate ca am raspuns sincer.
Salut, eu am 19.4 si am 23 de ani. Asta inseamna ca mai am de lucrat 🙂
Una dintre problemele cu care ma comfrunt se manifesta in felul urmator: In anumite conditit, cand lucrurile nu merg in tocmai cum vreu eu sau cand imi dau seama ca totul merge in jos (in cadere libera) tind sa am reactii necontrolate cu o oarecare doza de agresivitate verbala.
Va rog sa ma ajutati cu un sfat, o carte , un exercitiu care m-ar putea ajuta.
Multumesc anticipat si un an nou fericit 🙂
Citeste cartea asta: http://www.elefant.ro/carti/lecturi-motivationale/dezvoltare-personala/inteligenta-emotionala-editia-a-iii-a-17748.html
Ai citit-o?
din pacate sunt emotiva ..si timida in fata anumitor persoane de multe ori nu ma pot controla si prefer sa cominic cit mai putin de teama sa nu ma pierd ,,,,,de multe ori ridic un zid in fata mea ..
Am 15 ani si am obtinut 22,72 cred ca ar trebui sa ma ingrijoreze maturitatea cu care abordez lucrurile la varsta mea 😐
Salut Pera,
Este socant sa aflii ca tot ce iti trebuie sa stii pentru a evolua ca om se afla chiar „in fata ta” prin diverse carti si articole, diverse persoane, trebuie doar sa ai o buna autocunoastere, sa stii sa selectezi si apoi sa ai vointa. Sunt foarte interesata de articolele tale, le consider fascinante (mie mereu mi-a placut psihlogia si am darul de a influenta pozitiv oamenii, fara sa vreau in mod special, si de a-i dezvolta prin ceea ce sunt). Oamenii in general, mai au multe de invatat si ma bucur ca mai exista calitate intr-o lume din ce in ce mai superficiala. Ma bucur ca faci ceea ce faci.
Toate cele bune !
Mary
Salut!
Am facut testul cu cea mai sincera atitudine si am acumulat peste 21 de puncte. Parca bucura, dar este loc de mai mult…
In legatura cu p. 15 as avea o nedumerire: ce e atat de rau in faptul ca ai emotii profunde cand privesti un film sau un spectacol? Adica de ce punctajul aici e maxim, daca as alege „nu”? A trai emotii puternice, dand dovada de sensibilitate si empatie, mi se pare a fi un lucru firesc. A fi sensibil la trairile umane inseamna o inteligenta emotionala mai putin matura? Sau eu nu inteleg/confund ceva…
La p.7 Se stie ca in familie relatiile pasnice si armonioase se fac in doi. Si daca cineva din cuplu nu este suficient de matur ca inteligenta emotionala si nici nu prea vrea sa persevereze pe acesta directie? Facem relatia pasnica si armonioasa de unul singur? Intreb din perspectiva unei persoane care a incercat nu o singura data sa faca acest lucru…Dar unde nu-i, nici Dumnezeu nu pune!
31,28 puncte la 17 ani. Citesc carti de psihologie si sunt ateu.
salut am 13 ani shi am primit 88 de puncte….deci nu trebuie sa ma ingrijoreze inteligenta mea emotionala…deshi vad ca sunt cu unele persoane care imi sunt neplacute inpulsiva?sa shtiti ca am raspuns foarte sincer
21
mie mi-a iesit 21,64 si am doar 21 de ani
Ma bucur ca sunt persoane care isi impart inteligenta cu noi, pentru ca noi sa putem succeda !
La cat mi-a torpilat maica-mea încrederea in mine si la cat a căutat sa ma slăbească, zic saru mana de 19.
16 Ma asteptam!
Cum sa indrept situatia asta?!
19.1 la 19 ani… se pare ca mai am de lucrat pana la 25 🙂
Eu ce-as mai putea spune despre mine cu un punctaj de 16.48 la 28 de ani ? Vai de capul meu. Sincer, mi-e rusine de mine.
21,72 la 14 ani.Presupun ca este bine 🙂
Doar gratuit. Rog.
whoah this blog is great i love reading your posts. Keep up the good work! You know, a lot of people are looking around for this information, you could help them greatly.
you’re really a good webmaster. The web site loading speed is amazing. It seems that you are doing any unique trick. Moreover, The contents are masterwork. you’ve done a wonderful job on this topic!