Nu sunt definit de traumele mele din copilarie.
Nu sunt definit de esecurile mele
Nu sunt definit de alegerile proaste pe care le-am facut.
Trecutul meu nu defineste ceea ce sunt.
Am puterea sa invat, sa cresc si sa depasesc orice obstacol din viata mea.
Eu definesc ceea ce sunt.
Eu voi decide cine sunt
Eu imi voi scrie propria poveste.
Cuvintele de mai sus le citeam ieri pe pagina unui prieten, Flavius Boiciuc, si ma gandeam ce bine se potrivesc pentru materialul de azi.
Imi aduc aminte cand terapeutul meu m-a intrebat de ce continui sa imi traiesc viata ca si o onoare adusa tatalui meu alcoolic?
Corpul meu la 35 de ani traia de multe ori o poveste pe care o traise Pera la varsta de 9 ani:
- Tensiune si incordare
- Stres
- Anxietate
- Dureri de spate
- Nevoia de a ma linisti cu alcool
In terapie am realizat ca exista in mine o energie blocata, energia copilului meu interior speriat care astepta sa vina tata si sa sparga usa si sa ne atace.
Eram permanent in nevoia de control, eram perfectionist si imi pierdusem spontaneitatea.
Corpul meu si mintea mea traiau o poveste si eu la 35 de ani credeam ca povestea este gata.
Mintea mea rationala stia ca s-a impacat cu tata, cu tata nu mai era printre noi de cativa ani, ca eu am o familie minunata si ca am depasit greutatile si traumele trecutului.
Insa corpul meu si sistemul meu nervos traiau in continuare o poveste.
Am plans de 2 ori in terapie in ziua aia.
Prima oara cand am realizat ca inca traioesc povestea de la 9 ani in fiecare celula din corpul meu asa cum spune si cartea ”Corpul pastreaza scorul” a lui Bessel van der Kolk.
A doua oara in ziua aia am plans cand am realizat ca pot spune STOP acelei povesti pentru prima oara in viata mea in mod constient.
Asta e problema cu trauma.
Ramane in corp si in sistemul tau nervos si e nevoie sa te eliberezi de ea altfel va duce la problemele pe care le tot repetam:
- Boala cronica
- Dependenta
- Boala autoimuna
- Cancer
Hai sa facem un exercitiu super scurt si genial.
Ca sa iti iasa, e nevoie sa te opresti din citit si sa faci urmatorul exercitiu de 1 minut.
Cauta cronometrul la ceas sau telefon.
Va trebui sa respiri timp de 1 minut unde 1 respiratie este o inspiratie + o expiratie.
Da-i drumul la cronometru si respira normal, nici prea incet nici prea repede si absolut normal cum ai respira tu acum la ora asta.
Incepe!
…
…
…
Cate respiratii ai numarat?
Pentru un sistem nervos sanatos si relaxat, numarul de respiratii este 10-12.
Daca este peste, asta inseamna ca sistemul tau nervos este mai activ decat ar fi normal si sanatos si daca asta este starea ta generala, e probabil de la stresul post-traumatic al traumelor din copilarie.
Asta face ca inima sa bata mai repede, plamanii sa respire mai rapid, si sa fii in modul de ”lupta sau fugi”.
Doar ca asta va duce la consecintele de mai sus, oboseala cronica, lipsa de motivatie si dependente sau boli.
De aceea e nevoie sa rescrii povestea pe care o traiesti azi in corpul tau pentru ca poate cu mintea ai trecut peste traume, dar corpul tau poate inca este in trecutul tau.
Am deschis pe perioada limitata inscrierile la Cursul Online “Vindeca-ti traumele din copilarie!”
AICI gasesti toate detaliile daca timpul tau este limitat acum si esti un om de actiune!
Ce primesti in curs?
- 8 saptamani alaturi de mine si de Roxana Borz si peste 100 de colegi trecuti prin iad si care nu mai vor sa se intoarca acolo
- Martea de la ora 19 ne vedem 2 ore live webinar live
- Ai posibilitatea de a revedea oricand inregistrarile webinariilor
- Explicatiile teoretice si informatii actualizate
- Exercitii practice
- Teme si task-uri de facut de la o saptamana la alta
- Grup de facebook pentru postarea temelor si feedback
- Sprijinul comunitatii si al nostru pe toata perioada de 8 saptamani de curs
- Acces nelimitat si pe viata la grupul destinat cursului si la materialele de la noi
Motivul principal pentru care fac acest curs de vindecare a traumelor o sa il gasesti chiar in povestea de mai jos.
Intreaga lui viata, tatal meu nu a fost acceptat, iubit si apreciat.
Parintii l-au dat sa fie crescut de altii, el a suferit o trauma care i-a cauzat o vulnerabilitate la dependente, a descoperit alcoolul in context social, cu prietenii, a observat ca il face sa se simta mai bine decat atunci cand e treaz si gata: reteta perfecta pentru un alcoolic.
Apoi, parintii, sotia, fiul ( adica eu) ce au facut?
L-au certat ca e alcoolic.
I s-a reprosat permanent ca nu e responsabil, ca nu are putere, ca e slab, ca nu are vointa, ca nu ne iubeste, ca nu are slujba, ca nu se spala, ca se sinucide lent, ca ne face de rusine.
Observi ironia situatiei?
Un copil ce nu s-a simtit iubit si a devenit traumatizat si alcoolic, ca si adult este respins si abandonat cu si mai multa inversunare.
De fapt spun prostii.
Tatal meu nu a apucat sa ajunga adult, asa cum nu sunt adulti majoritatea oamenilor de pe pamant. Suntem niste copii mici si raniti ce nu mai avem cum sa devenim adulti pentru ca nu mai avem modele de adulti care sa ne sprijine, ghideze si incurajeze.
Acum avem copii in corpuri de adulti, cu jucarii de adulti care cresc alti copii incercand sa-i faca adulti.
Nu functioneaza asa.
Sa revenim la momentul magic cu taica-miu.
Eu aveam 31 de ani, gras ca un purcel de la mancat kebab si baut cola.
Evident, nu-l suportam pe taica-miu ca e alcoolic, ca e slab de inger, ca nu are vointa fara sa imi treaca prin cap ca de fapt in joc e mecanismul proiectiei psihologice si ca ne infurie la altii ceea ce avem ascuns in noi.
Dar m-a ajutat Sorin la sala de sport sa imi dau seama, care fara sa stie situatia mea de acasa, vazand ca tot nu slabesc, a ajuns sa ma certe asa cum il certam eu pe tata de cand ma stiu.
„Nu ai vointa, te minti pe tine, esti un om slab, tu nu iti doresti de fapt sa fii mai bun.”
MOMENTUL MAGIC DE 10 secunde
Intr-o zi de luni, eram in drum spre kebab, pentru ca imi era foame, eram pe fuga si imi era pofta.
Mi-am justificat in mintea mea ca din cauza grabei si a foamei trebuie sa fac ceva si asta e singura optiune.
Doar ca eu de 6 luni de zile spuneam ca nu o sa mai mananc kebab.
Stiam ca voi iesi prost la masuratori la sala insa mi-am promis ca azi e ultima oara cand gresesc.
Si in momentul ala, timpul s-a oprit.
L-am auzit pe tatal meu: „De luni nu mai beau.” „Azi e ultima zi.”
De 30 de ani, astea erau expresiile care ma faceau sa pufnesc cu scepticism pentru ca nici macar odata nu au devenit realitate.
Si eu?
Eu devenisem exact acelasi om pe care pana in clipa aia il dispretuiam si imi juram ca nu voi deveni niciodata ca el, acelasi comportament doar ca substanta era diferita.
Mi-am imaginat ce batalie a dat tatal meu fara resurse, bani, grup de sprijin, fara psihologi, antrenori de sport si dezvoltare personala.
Omul asta a ramas singur pe lume si dadea o batalie pe care eu cu toate resursele mele eu nu reuseam sa o castig: batalia cu demonul dependentei.
Acest moment de AHA a durat cateva secunde.
10 secunde ca sa spele cu buretele 20 de ani de neacceptare
In acel moment, am urcat in taxi, am ajuns la birt, am intrat inauntru si l-am gasit evident singur la masa cu un pahar de tarie in fata.
Era suprins de vizita mea dar si mai suprins a fost de intrebarea mea: „iti mai iau unul?”
Evident ca a acceptat cu bucurie sa primeasca de baut chiar de la mine, cel care ani de zile i-a cerut ca atunci cand ne intalnim sa nu puna gura pe alcool pentru ca nu suport sa il vad ca bea.
De fapt, ce nu suportam era sa ma vad pe mine in oglinda si sa vad ce fiinta mutilata sufleteste sunt si cat de slab sunt si eu cand vine vorba de pofte.
Vindecarea s-a produs cu acceptare, iertare si iubire, opusul a ceea ce facem noi. Noi criticam, certam, judecam si respingem.
30 de ani de cearta, presiune, invinovatire nu au avut niciun efect asupra tatalui meu dependent.
Si cand totul parea pierdut, fiind eu insumi smerit si invins, realizand ca nu sunt decat un incepator pe acest drum al dependentelor comparat cu tata, am inteles ca nu alcoolul era problema tatalui meu, ci suferinta lui de care nu putea scapa altfel.
Ce nu stiam eu e ca tata mai are 2 ani de trait din acel moment. Corpul lui a suferit prea multe abuzuri si era aproape de sfarsitul drumului insa s-a intamplat ceva foarte interesant.
Acceptarea si iertarea tatalui meu au insemnat acceptarea si iertarea mea si a celor care m-au facut sa sufar.
Astfel, tata nu mai era o prezenta de care imi doream sa scap.
Acum era camaradul meu. Amandoi uniti de aceeasi suferinta cu care ne luptam: dependenta.
Daca inainte nu rezistam sa il vad 30 de minute la birt, acum il primeam la noi acasa tot weekend-ul si nu simteam ca este o povara. Am stat pentru prima oara de vorba cu tata despre atat de multe lucruri pe care nu le stiam: cum s-a indragostit de mama, cum a fost relatia lor, ce a fost in sufletul lui.
La 32 de ani aveam din nou tata.
Ultimele 2 Craciunuri si sarbatori de Pasti le-am petrecut cu tata, mama si iubita.
Au fost unele dintre cele mai speciale momente ale vietii mele.
Ca printr-o magie, tatal meu a inceput sa bea tot mai putin desi eu ii cumparam alcoolul. Nu mai era presiune pe el, nu mai era certat si judecat.
Eu am inceput sa mananc tot mai curat, sa slabesc sanatos iar tata sa bea tot mai putin.
Cand l-am intrebat cum de nu mai bea atat a spus: „Am imbatranit, nu mai intra ca inainte” dar stiam ca nu asta e motivul real.
Motivul real era ca incepuse sa ii placa viata alaturi de fiul lui, conectat cu adevarat, simtindu-se iubit si acceptat poate pentru prima oara in viata lui.
La cursul nostru de traume avem multe povesti si exercitii care pot sa iti scuteasca ani de ratacire, durere si furie.
Iti dai tie si noua o sansa?
Hai cu mine si Roxana in Cursul ONLINE – cursul parcurs de peste 300 de persoane cu rezultate uimitoare!
Te poti inscrie aici: „Vindeca-ti traumele din copilarie” Ed. 3
Cu drag,
Pera Novacovici
