O trăsătură a personalității alfa – asertivitatea și comunicarea asertivă

"Singurele drepturi pe care le avem sunt cele pe care ni le asumăm, nu cele care ne sunt date de alţii." Anonim

Poate ai simţit uneori, aşa cum am simţit şi eu, o lipsă de control în viaţa ta. Poate te-ai întrebat de ce uneori unii oameni obţin ceea ce vor, în timp ce dorinţele şi nevoile tale rămân nesatisfăcute.

Să fii asertiv înseamnă să spui celor din jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai, într-un fel care te ajută să şi obţii. Spui clar şi cu multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit.

Să fii asertiv înseamnă să iniţiezi o conversaţie, să faci complimente sincere, fără să urmăreşti ceva, să critici într-un mod care ajută şi, de asemenea, să primeşti critică dacă este justificată. Asertivitatea este felul potrivit de a te comporta în funcţie de situaţie.

Putem distinge 3 mari moduri de comportament.

  1. Agresiv
  2. Pasiv
  3. Asertiv

Asertivitatea este o balanţă între agresivitate şi egoism, pe de o parte, şi respectarea nevoilor celorlalţi şi încercarea de a-i ajuta să obţină şi ei ce vor, pe de altă parte.

Să nu fii asertiv poate avea câteva consecinţe:

Să te simţi furios pe tine.

Să te enervezi pe cineva care „ar fi trebuit să ghicească” ce nevoi ai.

Să porţi cu tine sentimente de vinovăţie şi frustrare, pentru că nu te exprimi în totalitate.

Să fii asertiv pe de altă parte, înseamnă să îţi exprimi sentimentele într-un fel în care îți cresc la maxim şansele de a obţine ceea ce vrei. Să fii asertiv înseamnă să fii proactiv, adică să faci lucrurile să se întâmple, în loc să le laşi să se întâmple de la sine.

Aşadar, cu cât acţionezi mai mult pentru binele tău, cu atât mai capabil te simţi, iar asta îţi va creşte respectul şi stima de sine. Cu cât te simţi mai bine în pielea ta, cu atât devine mai uşor să acţionezi asertiv şi proactiv şi eşti foarte puţin predispus la frustrări, îndoieli, depresii.

Agresivitatea este alimentată de faptul că nu obţinem ceea ce vrem şi suntem frustraţi. Normal, oamenilor le place să se afle în preajma oamenilor asertivi pentru că ştiu că vor fi trataţi corect şi cu respect. MAI ales, acceptă că şi ceilalţi au aceleaşi drepturi. Învaţă-i şi te vor respecta pentru asta. Cere oamenilor să fie maximul din ce pot fi şi astfel vei face lumea din jur mai bună.

Compromisul şi negocierea sunt 2 lucruri foarte importante pentru o persoană asertivă.

Să enumerăm în continuare drepturile asertive:

1. Să fiu propriul judecător a ceea ce spun şi fac.

2. Să cer ceea ce vreau (recunoscând dreptul celorlalţi de a spune „nu”).

3. Să iau decizii şi să fiu răspunzător pentru ele.

4. Să fiu independent.

5. Să nu ofer motive şi scuze pentru propriul comportament.

6. Să nu fiu responsabil pentru descoperirea soluţiilor la problemele celorlalţi.

7. Să mă răzgândesc.

8. Să fac greşeli.

9. Să spun „nu ştiu”.

10. Să iau propriile decizii.

11. Să spun „nu înţeleg”.

12. Să spun „nu-mi pasă”.

13. Să intru în relaţii cu ceilalţi fără să fiu dependent de părerile, aprobările şi confirmările lor.

14. Să am intimitatea mea.

15. Să spun NU sau DA fără să mă simt vinovat.

NU UITA: Cei din jur au aceleaşi drepturi…

De ce este nevoie să fii asertiv?

Pentru a scăpa de manipularea la care eşti supus în fiecare zi. Majoritatea manipulărilor nu sunt intenţionate şi conştiente. Ele vin de multe ori din partea oamenilor bine intenţionaţi, dar, cum am mai spus, „Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”.

Manipularea poate veni prin:

Sentimentul de vină. De obicei în relaţii se petrece acest lucru, când părinţii îşi fac copiii să se simtă vinovaţi pentru ceva (ex.: „Nu ţi-ai făcut curat în cameră.”); iubiţii îşi fac reproşuri unul altuia (ex.: „Mă faci gelos tot timpul, mă necăjeşti…” etc.); prietenii între ei (ex.: „Te-am îmbătat eu data trecută, acum e rândul tău!”);

Critică (nu e nevoie de exemple, că ştim toţi prea bine cum e să fii criticat pentru a fi obligat să faci lucrurile altfel);

Ruşine (ex.: „Nu-i frumos, nu se face, ce vor zice cei din jur?” etc.);

Autoritate: toţi cei în poziţie superioară care te obligă să te conformezi.

Oamenii în general manipulează pentru că ei au o schemă despre cum ar trebui să fie lumea, cum să se poarte oamenii, cum să reacţioneze şi apoi le cer celor din jur să se poarte conform modelului care este rodul minţii lor şi LE APARŢINE. Când nu se întâmplă asta, începe manipularea prin vină, critică, ruşine, autoritate.

Vestea bună e că noi vom trece de aparenţe şi vom discuta despre ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Ca să încheiem cu comportamentul asertiv…

NU cere aprobare, validare, nu cere voie, pentru că nu e nimeni în măsură să ţi le dea, decât tu însuţi.

Învaţă să ACCEPŢI lucrurile.

Acceptă că oamenii sunt diferiţi şi au nevoi diferite.

Acceptă că unii sunt introvertiţi şi trăiesc foarte intens în lumea lor interioară şi le place să citească şi acceptă că alţii sunt extrovertiţi şi trebuie să iasă în mulţime, să danseze, să chefuiască.

Acceptă că unii oameni au mai dezvoltată emisfera stânga a creierului şi folosesc logica şi raţiunea pentru a lua decizii (65% dintre bărbaţi) şi acceptă că alţii au emisfera dreaptă mai dezvoltată şi iau decizii bazate pe ceea ce simt (65% dintre femei).

Acceptă că unii sunt intuitivi, visători şi privesc lucrurile la scară globală şi acceptă că unii sunt foarte ancoraţi în realitate, în aici şi acum, au o fire practică, sunt îndemânatici.

Acceptă că unii judecă tot ce văd şi iau decizii, iar alţii percep ceea ce este în jurul lor, amânând decizia cât se poate de mult.

Acceptă că fiecare are ritmul lui de evoluţie şi este foarte, foarte greu, o risipă de energie şi timp să încerci să forţezi pe cineva să evolueze în alt ritm decât cel propriu.

Învaţă să accepţi şi să trăieşti viaţa, în loc să vrei să faci totul după chipul şi asemănarea ta.

Sper să ai seninătate ca să ştii să accepţi lucrurile pe care nu le poţi schimba. Curaj ca să încerci să schimbi ce se poate schimba. Înţelepciune ca să poţi deosebi ce se poate schimba de ceea ce nu se poate schimba.

Cu acceptarea va veni şi eliberarea de convingeri greşite şi astfel va veni o viaţă mult, mult mai frumoasă.

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Per aspera ad astra

Novacovici Pera

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

19 răspunsuri

  1. mdea, c pot s spun..no comment !!
    dak ash vrea s sp cv..ar fi la superlativ…:)
    cre k doar o natura preponderent introvertita, k a ta, -contrazice’ma dak greshesc:))-poate s distinga atatea nuantze…anyway zooper fain :))
    and btw…nice citatul din Sf Agustin 🙂

  2. Unul din cele 15 drepturi asertive spune asa " Sa spun NU sau DA fara sa ma simt vinovat " . E chiar interesant cum functioneaza subconstientul nostru…de exemplu te cheama un prieten foarte bun in oras iar tu nu vrei sa iesi, si ii spui NU, el se supara iar tu te simti vinovat. In cazul acesta desi esti constient ca nu ai motive sa te simti vinovat, subconstientul tau face exact invers…am dreptate?

    1. Daca vei intreba cat de multa nevoie are de tine si iti este prieten cred ca te vei gasi in 2 situatii:ori,pentru ca e foarte bun prieten si are nevoie de tine,te duci;ori,daca motivele lui sunt mai putin importante ca ale tale,i le comunici. Cred ca nu te vei mai simti vinovata.(vinovat)

  3. Foarte bun articolul.Forta de a schimba ceva se afla in noi, intr-adevar.
    Lucrurile sint mai comlicate decit par, mai ales atunci cin este vorba despre tine.
    Sa te extragi din situatie si sa gindesti la rece este destul de greu.Mai depinde si de caracter, de temperament, de multi alti factori.
    Dar , spun inca o data ceea ce au spus altii mai destepti decit mine, daca poti sa te faci bine pe tine insuti pti sa-i faci bine si pe altii.
    salutare !

  4. Salut,imi place enorm acest articol,de cind l-am citit prima oara ,nu ma mai opresc sal citesc zi de zi de cite ori am okazia,as invata totul cuvint cu cuvint,ca sa nu uit nici un rind.BRAVO Pera !!!

  5. Buna ziua!
    cu intarziere..dar mai bine mai tarziu decat niciodata
    frumos art pera….as mai adauga o manipulare-santajul(dc nu faci cum vreau eu…nu te ajut)
    numai bine!

  6. Cred ca nu vreau sa fiu neaparat expert in psihologie… Pe de alta parte, am impresia ca, in articolele pe care le citesc, se introduc notiunile cele mai valoroase si, educatia se face de la simplu la complex, pas-cu -pas. Multumesc pentru intelegere si pentru ceea ce primesc moca, pe bani am luat Arta seductiei. Din pacate, nici nu am deschis-o, m-am delectat cu materialele video si p.d.f. Domnule Pera, suntem de aceeasi teapa, esecurile nu m-au descurajat, daca am repetat situatia si am gresit din nou, schimbarea partenerei a facut diferenta. Ceea ce mi-a adus critici mortale dintr-o parte, a fost apreciat la superlativ si ma ajuta acum, la peste 30 de ani de la inceputuri. Daca am picat examenul la scoala de soferi pentru ca masina a fost defecta, alta data m-a ajutat, politistul examinator s-a aratat impresionat de faptul ca nu m-am suparat si mi-a dat examenul cu inima deschisa, fara sa-mi puna nici o conditie. S-a prezentat si nu l-am uitat, desi nu am mai auzit de el.

  7. Vreau foarte mult sa invat sa fiu asertiva. Am pierdut foarte mult pentru ca nu am comunicat constructiv. Stiu ca se poate invata si asta fac. Este foarte important sa accept ceea ce este si nu se poate schimba si sa incerc sa shimb ce depinde de mine. Multumesc pentru articole. Ma ajuta foarte mult.

  8. Ce bine ca am gasit modalitatea de a reveni la unele articole….imi place mult ce si cum scrii. Felicitari….esti un tip minunat

  9. Salut Pera,
    Iti multumec pentru articol, imi lipseste sa fiu asertiv in comunicare, imi doresc sa cresc si pe acest domeniu.
    Cu drag,
    Adrian

  10. Felicitari pentru articol! 🙂 Este foarte bine structurat si transmite un mesaj clar si concis. Este foarte greu sa putem asimila si implementa acest mesaj asa cum se cuvine, dar ma bucur ca se fac pasi in aceasta directie. Felicitari inca o data si spor la scris! 😀

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.