Este angajatul sclav sau nu? Sunt unii oameni condamnaţi pentru toată viaţa?
Tot ce fac acum în viaţă a pornit cu ziua în care m-am gândit ce vreau eu cel mai mult de la viaţă? Primul lucru
Tot ce fac acum în viaţă a pornit cu ziua în care m-am gândit ce vreau eu cel mai mult de la viaţă? Primul lucru
Am avut o revelație uriașă ieri, pornind de la un banal coș cu fructe. Aveam nevoie să implementez un obicei nou și anume să mănânc cel puțin 2 fructe
Era o zi când nivelul meu ca şi dezvoltare personală, rezultate concrete în societate şi atitudine, caracter şi personalitate, erau nu cu mult mai mari
Făcând o glumă pentru cineva care se plângea că se tot chinuie să atragă o chestie în viaţa sa, chestie care nu mai vine, i-am
Una dintre cele mai mari puteri ale omului este puterea de a învăța din experiențele sale și ale altora. Orice problemă ai în viața ta, nu
De-a lungul timpului a existat o categorie speciala de oameni care m-a însoțit de-a lungul călătoriei și misiunii mele. Vei cunoaște o mică parte din acești
Experimentele au arătat că vizualizarea și autosugestia pot ajuta sportivii să aibă perfomanțe mai bune în dauna celor care doar se antrenează fizic. Deci, putem folosi această tehnică pentru a ne
A avea încredere vine tot timpul după acțiune și niciodată înaintea ei. Dacă aștepți să ai încredere ca să treci la acțiune, vei aștepta și nimic bun nu se va
Dacă stai de vorbă cu oamenii ce nu au rezultate în viață, observi că ori le lipsește o dorință, o intenție foarte puternică de a atinge un obiectiv sau
Îți doresc un Crăciun fericit și zile minunate de relaxare și încărcare a bateriilor pentru anul ce urmează. Totuși, știu că pentru multă lume, nu este un