Primul pas spre succesul tău în 2022

https://youtu.be/y7DqOta-reQ

Articolul este scris la finalul anului 2019, dar principiul enunțat aici rămâne valabil în continuare.

Vreau să-ți spun, după multă vreme de rumegat, un pont foarte tare, o strategie, dacă vrei, ca să-ți îndeplinești obiectivele și visurile tale din 2020. Am să-ți spun cum am reușit eu să fac asta într-un mod foarte eficient. Practic, anul 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei din ultimii ani. Și am să-ți spun și cum am ajuns la performanță în 2019 și cum am de gând să fac asta și în 2020 și sunt sigur că te va ajuta și pe tine. Și încep cu o povestioară. Evident, tot timpul poveștile sunt foarte bune pentru a deschide o discuție, nu?

În momentul în care am cunoscut-o pe Oxana, pe soția mea, ea fusese de 2 ori în America cu Work&Travel – un program de exchange, în care mergi și lucrezi acolo. Și mi-a spus niște povești foarte frumoase și că visul ei e să se întoarcă din nou în America, să călătorească, să aibă timp de relaxare, să viziteze mult mai mult, să nu mai lucreze, sau nu atât de mult. Acesta nu a fost niciodată un vis personal al meu (America), dar în 7 ani Oxana mi-a tot povestit despre cum într-o zi chiar vrea să ajungă acolo. Și, anul acesta, în ianuarie, prietenul și colegul meu Doru Pelivan mi-a spus: ”Fii atent, putem să luăm acum bilete de Bali și de America, din start. Mergem cu un prieten de-al nostru, Tim, foarte tare omul; o să vezi, știe tot, peste tot, e grozav să mergi cu el. Dacă vrei, hai să luăm.”

Și am spus ”da” instant. Din ianuarie pentru noiembrie. Acum suntem în America, într-o călătorie foarte mișto, suntem pe drum undeva, ne-am luat o cazare și vreau să îți fac video-ul acesta. Deci n-aș fi spus niciodată ”da” unei oferte de a merge în America dacă 7 ani de zile Oxana nu ar fi zis că e visul ei. Și mi-am dorit foarte mult să fac asta pentru Oxana, dacă s-a oferit oportunitatea și am putut, am zis: ”mergem în America.” Foarte tare. Deci un vis îndeplinit și pentru ea, și adevărul e că e foarte fain, și mie îmi place foarte mult. Și m-am gândit cum am ajuns atât de ușor, aproape că nu am făcut efort în mod conștient; nu am făcut ceva deosebit ca să ajung aici. Dar cum s-a întâmplat? Pai clar, după multă repetiție a unui obiectiv sau a unui vis foarte clar, când a apărut oportunitatea, am știut imediat să zic ”da”. Și s-a întâmplat firesc, natural cumva. Dacă n-ar fi existat acest obiectiv foarte clar, acest vis al Oxanei care a devenit și al meu pe parcurs, nu s-ar fi întâmplat. 

Anul acesta, în acest mod, mi-am propus obiective clare (chiar țin minte că în 2018, în decembrie, și începutul lui 2019, în ianuarie, am stat împreună cu prietenii mei și ne-am făcut un panou de visuri din nou toți; eu, personal, l-am făcut de foarte multă vreme). Dacă te uiți pe blogul lui Ștefan Mandachi, o să vezi că scrie un articol foarte important despre panoul de visuri. Ștefan a ajuns milionar folosind panoul de visuri și caietul de visuri, în special. Are un caiet nou în fiecare an.

Și anul acesta am făcut din nou caietul acesta de visuri, sau panoul. Nici măcar nu l-am făcut foarte elaborat, ci pur și simplu am pus niște obiective pe hârtie: financiare, de excursii și călătorit, personale, relaționale, etc. Au ieșit toate și nu-mi vine să cred. Anul următor îmi doresc să îmi fac și mai clare obiectivele, și mai limpezi, și mai bune și eficiente, pentru că merge. Eu sunt în mișcarea asta cu caietul de visuri de la începuturile ei în România (2007, 2008, 2010). Apoi parcă s-a diluat treaba asta, parcă oamenii nu au mai ținut atât de mult cont de a-ți seta obiective clare. Contează enorm de mult.

Și acum am început să înțeleg foarte clar și de ce. Pentru că mintea noastră, dacă are o intenție (asta înseamnă un obiectiv, de fapt: aș vrea să, îmi doresc să), atenția ta, adică puterea minții tale care materializează, care creează realitate, face lucrurile să se întâmple prin energie, prin acțiuni, prin mânuțele și abilitățile tale, face creierul să aibă ca energie o foarte mare putere de concentrare. Asta este și cea mai mare abilitate a creierului uman: puterea de a se concentra pe un lucru un timp îndelungat.

Animalele, de exemplu, nu prea au asta. Ele nu se pot focusa ore, zile, săptămâni sau ani pe un obiectiv. Ele trăiesc prezentul foarte mult. Și e minunat, și noi trebuie să trăim prezentul, da? Dar mare atenție: omul are putere de focus, de concentrare; omul poate să amâne recompensa; omul poate să meargă la sală 6 luni de zile, să se chinuie acolo, să mănânce într-un fel anume, să se tortureze pe sine, dar ca să obțină un beneficiu foarte mare apoi. Omul poate face asta: să gândească în perspectivă, să aibă ”big picture”-vedere de ansamblu. Aceasta e o putere foarte mare a noastră, iar eu, în anii precedenți, am cam neglijat chestia asta cu obiective clare, a-ți pune niște obiective și a ști pas cu pas planul și să-l urmezi cumva.

Anul acesta am rămas surprins să văd cum dacă am obiective clare, mi le pot îndeplini. Pentru că atunci când oportunitatea apare, o văd și zic ”da, asta mi-am dorit”. O vezi, știi că asta vrei și se întâmplă pentru tine, chiar dacă tu ești în proces. Dar dacă nu ai aceste obiective, nu știi când anume ți-ai îndeplinit ceva ce îți dorești, nu știi unde te afli în raport cu aceste obiective, ești destul de rătăcit și cumva nefericit și zici: ”ok, dar eu cine sunt, unde sunt, ce îmi doresc și de ce nu obțin ce vreau.” Pentru că nu ți-ai propus foarte clar ceea ce vrei. Mi s-a întâmplat 2-3 ani de zile înainte rătăcirea asta. Și ea e bună; ca să te regăsești, trebuie să te rătăcești prima dată. Ideea de bază este că poți să obții multe dintre lucrurile pe care le vrei într-un mod foarte simplu, setându-ți obiective. 

Și vreau să te invit, pentru anul 2020, pentru că noi lucrăm în 6 luni ani de zile, lucrurile mari nu le poți trișa, nu poți găsi scurtături pentru ele. Lucrurile care contează cu adevărat necesită timp și efort și energie, și merită timp, efort și energie. Și vreau să te provoc puțin; vreau să-ți spun așa: cum ar fi să-ți pui un obiectiv clar? Atenție: realist! Nu trebuie să pui de exemplu, dacă ai un salariu de 2000-3000 de lei, ca în anul 2020 să fii miliardar, sau poate milionar. Dar aș putea să-mi propun să muncesc lipsit de stres. Aș putea să-mi propun să-mi iau o lună de zile o vacanță și o deconectare completă de la tot ceea ce fac în anul viitor. Aș putea să-mi propun să-mi iau o mașină, să merg într-o excursie, să-mi iau un laptop, orice (fie material sau imaterial). 

Ideea este că în momentul în care faci pasul acesta și îți propui o intenție ”vreau să” și îți pui și un poster mare, sau scrii în agendă, ori faci cumva să fie vizibil, să fie expusă mintea ta la informația asta permanent.

În acel moment, atenția ta începe să meargă spre chestia respectivă. Și vine un prieten și îți spune: ”avem șansa să”, sau vine altcineva, sau vezi la televizor, sau citești un articol pe net; ceva se întâmplă și apare în 2020, in luna iulie, de exemplu, o șansă, o oportunitate și tu știi să îi spui ”da” instantaneu. Deci la anul, haide să ne propunem împreună obiective clare, realiste (și voi reveni cu materiale pe tema aceasta). Dar să ni le punem, și apoi să fim expuși și să spunem ”eu asta vreau să obțin în viață”. Haide să vedem daca ne va ieși sau nu și facem o evaluare la anul. Deci anul acesta, de revelion, dacă îți dorești (și vreau să-mi lași un comentariu), facem un plan de acțiune împreună, în care toată lumea își setează obiective, inclusiv eu și începând cu mine. Vedem ce se întâmplă în 2020 pentru noi, dacă reușim să le atingem sau nu. Și dacă se întâmplă, este doar un an din viața noastră; mai urmează 50. Deci putem ajunge departe în viața asta; să ajungem să ne simțim într-un fel, să obținem ce vrem, și cred că putem să o facem și mai ușor dacă o facem împreună și ne sprijinim reciproc, chiar și moral dacă nu și altfel. 

Ce părere ai? Cum sună toate acestea pentru tine? 

Dacă ți s-a întâmplat în anul acesta sau în alți ani sa-ți atingi obiectivele propunându-ți, în primul rând, obiective clare, și dacă te interesează să facem un plan împreună la sfârșit de an (un fel de panou de visuri pentru 2020), lasă-mi un comentariu și spune-mi cum funcționează pentru tine, dacă funcționează această strategie de a-ți pune obiective clare. 

Merci, 

Pera

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

Un răspuns

  1. Bună seara. Am început să-mi pun dorinţe spirituale: vreau mai multă înţelepciune,vreau libertate,vreau ghidare,vreau să pot răbda mai bine,vreau claritate mintală,vreau stăpânire de sine,vreau deşteptptăciune în viaţa mea,vreau să salvez oameni prin voluntariat,de la înec,din disperare. Vreau să aduc lumină în viaţa cuiva.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.