Puterea voinţei – mai importantă ca motivaţia şi decisivă pentru succesul în viaţă

Soția mea Oxana este moldoveancă. Este o fiinţă minunată și arată foarte bine.

Atât de bine încât atunci când am văzut o dezbrăcată prima oară i-am zis “dacă ştiam că arăţi aşa bine n-aveam curaj să mă dau la tine”.

Secretul ei este DISCIPLINA EMOŢIONALĂ.

Face sport de parcă se pregăteşte de olimpiadă şi mănâncă având cântarul lângă ea. Se descurcă excelent cu banii şi ştie să îi şi păstreze spre deosebire de mine.

Unul din motivele pentru care mi-am dorit să fiu cu ea şi să locuim sub acelaşi acoperiş a fost pentru că are o extraordinară disciplină emoţională care mă ajută enorm pentru că unul din defectele mele cele mai mari este INDISCIPLINA emoţională. .

Totuşi, ca orice om, are şi ea defecte.

Unul din ele e chiar mare.

Acest defect este reacţia ei foarte impulsivă la senzaţia de FOAME.

Psiholog fiind, mă fascinează acest paradox.

Cum se poate un om atât de disciplinat emoţional, cu atâta putere mentală asupra emoţiilor, care se poate abţine de la orice poftă să îşi piardă tot autocontrolul când i se face foame dacă nu mănâncă la ore fixe?

Pentru că ea umblă mult mai mult decât mine şi eu lucrez de acasă, de multe ori responsabilitatea mâncării la orele fixe îmi revine mie. Ca să nu mă văd ca un bărbat casnic şi cu şorţul de bucătărie legat la brâu, prefer să mă văd ca vânătorul responsabil cu pusul mâncării pe masă.

În relaţia mea trebuie să fac un singur lucru, în rest sunt liber:

Să mă asigur că este ceva de mâncare în frigider dimineaţa, la prânz şi la cină.

Nu am înţeles niciodată faza din basme în care intră buzduganul pe uşă, se loveşte de masă şi apoi se pune singur în cui. Şi apoi apare ZMEUL.

De ceva timp am înţeles exact la ce se referă pasajul acesta.

La ora 8, 13 şi 18 sunt cu ochii pe ceas şi încep să mă panichez.

Este mâncare destulă? Este la temperatura potrivită? Sunt farfurii spălate?

Să nu mă înţelegi greşit. Există multe beneficii. Dacă nu aş mânca şi eu la ore fixe o mâncare sanatosasă nu slăbeam 25 de kilograme şi nu eram în forma în care sunt acum.

Totuşi, poate te întrebi cum am ajuns să am aceste stări de panică la ore fixe.

Totul a început într-o zi când am primit un telefon la 12:50 la prânz care suna aşa, cu o voce tremurândă şi joasă ca în filmul SAW: ” În 10 minute ajung şi mor de foame. Pune te rog supa la încălzit”.

Eram la calculator şi mă jucam. Mi-am propus ca în 5 minute să mă ridic şi să încălzesc supa.

Totuşi, foamea îţi dă puteri înzecite. Drumul de 10 minute a fost parcurs în doar 4 şi când am auzit soneria ştiam că sunt în belea.

Supa nu era încălzită şi zmeoaica era la uşă.

Am deschis uşa şi am decis că cea mai bună apărare este atacul.

Am spus: “Să nu mai mă suni niciodată cu 10 minute înainte pentru că am şi eu treabă şi nu pot să sar din scaun când vrei tu“.

Mare greşeală.

Am uitat să îţi spun că atunci când îi este foame, Oxanei i se pare că lucrurile spuse de mine pe un ton normal sunt URLETE.

Atunci s-a dezlănţuit iadul.

A început să strige la mine că nu pot să fac un lucru atât de mic şi că de ce trebuie să urlu la ea? Pentru ce îi trebuie relaţie dacă nu se poate baza pe mine? A început să plângă de parcă a pierdut sarcina.

Tatăl meu era la noi si a asistat la scenă. Cand am rămas doar eu cu el în cameră l-am vazut ca râde înfundat. L-am întrebat: ”Tu ce râzi mă?”

A zis:

Aşa scandal pentru mâncare nu au făcut moldovenii nici la răscoala din 1907.

După scena asta (şi după ce a mâncat) am stat de vorba ca doi oameni maturi şi am înţeles care sunt nevoile fiecăruia.

Acum lucrurile sunt mai bune deşi uneori când vine flamândă trebuie să mă port ca un îmblânzitor de tigrii flămânzi.

Când intră pe uşă îi pun mâncarea pe masă şi mă trag câţiva paşi în spate ca să nu rămân fără o mână sau fără degete.

Am înţeles că motivul pentru care reacţionează în felul ăsta e pentru că îşi foloseşte toată energia şi voinţa pentru a fi disciplinată şi când i se termină resursele şi i se face şi foame, e dezastru!

M-a interesat foarte mult fenomenul şi am vrut să văd cum se poate că şi oamenii cu voință şi disciplinaţi să îşi piardă controlul şi am descoperit o carte care se cheamă: Voinţă: Redescoperind cea mai mare putere umană.

Acolo se spune că voinţa este o formă de energie care vine în cantităţi foarte limitate.

Voinţa, ca şi un muşchi, oboseşte după ce îl foloseşti.

Mai mult, voinţa se consumă când o folosim să ne abţinem de la a face anumite lucruri sau când intrăm în dispute sau certuri.

Ştii că dietele nu funcţionează pe termen lung? Tocmai pentru că îţi foloseşti voinţa ca să te abţii până când nu mai ai voinţă şi apoi scapi în mâncare ca porcul în porumb.

Dacă îţi foloseşti voinţa ca să te abţii de la ceva, nu mai îţi rămâne timp să faci lucrurile pe care vrei să le faci.

E foarte important să fim atenţi la voinţa noastră şi cum anume o folosim.

E important să folosim voinţa pentru a implementa obiceiuri noi care odată ce devin obiceiuri le facem automat fără să mai consumăm voinţă şi apoi să o folosim pentru a crea alte obiceiuri.

Pentru a ne proteja voința, sunt și câteva sugestii:

1. Înlătura orice sursă de tentaţie.

Dacă vrei să mănânci sănătos, asigură-te că nu ai mâncare nesănătoasă în apropiere. Dacă ai, vei folosi voinţa să te abţii până când nu mai poţi şi apoi ai pierdut toată munca de până atunci. Dacă nu vrei să te uiţi la televizor, scoate-l din casă sau dacă nu vrei să mai joci la pariuri pune-ţi interdicţie la accesul pe site.

2. Creează obiceiuri noi

Lucrul cel mai important pentru a-ţi folosi voinţa este să creezi obiceiuri noi. La început e nevoie de voinţă multă ca să schimbi un obicei prost însă apoi, când devine inconştient şi automat, nu mai foloseşti voinţă deloc ca să faci un lucru. De exemplu, nu foloseşti voinţa ca să te speli pe dinţi ci o faci aproape automat în timp ce te gândeşti la altceva.

La fel, implementează obiceiuri noi ce ţin de sport, alimentaţie, muncă, relaţii şi vei vedea că nu te vei mai plânge niciodată de lipsa de motivaţie sau entuziasm.

3. Înconjoară-te de oameni care au disciplină care să te inspire prin puterea exemplului sau caută un partener ca să vă ţineţi evidenţa reciproc. Nu uita că eşti media celor 5 cei mai apropiaţi oameni de tine şi dacă ei nu sunt disciplinaţi nici tu nu vei fi.

4. Nu încerca să faci mai multe schimbări în viaţa ta în acelaşi timp. Dacă vrei să slăbești nu încerca să te laşi de fumat în acelaşi timp. Voinţa e puţină şi se consumă când o foloseşti. Schimbă UN SINGUR lucru odată şi apoi treci la următorul.

5. Nu te mai baza pe motivaţie şi entuziasm. Tu eşti deja o persoană motivată dar trebuie să afli care sunt adevăratele tale motivaţii. Degeaba vrei să slăbeşti dacă motivaţia ta e să mănânci. Motivaţae vine şi dispare dar nu ea este reponsabilă de schimbările din viaţa ta. Voinţa şi noile obiceiuri îţi vor schimba viaţa.

Vreau să îmi spui într-un comentariu mai jos care este PRIMUL obicei pe care vrei să îl implementezi de azi, obicei ce va avea cel mai mare impact asupra vieţii tale.

O educație completă despre cum să îți schimbi obiceiurile și nu numai găsești în cărțile mele aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

179 de răspunsuri

    1. Cred ca Daniel a exprimat parerea majoritatii 😀 😀
      P.S A doua parte merita atentia pe cind prima e pentru umor 😀

    2. Buna Pera si eu sunt moldoveanca, dar de obicei nu fac urat de foame(probabil prietena ta are carente de minerale si vitamine, calciul probabil e la limita si prin urina pierde magneziu)altfel nu se explica comportamentul ei. Iti tin pumnii, viata cu un general e buna dar …te poate slei la un moment dat, bine ar fii sa fiti pe rand general si sergent asa ar fii bine.

    3. măi , una care stă cu un cântar pentru a mânca lângă ea este puternică? …mă face să mor de râs ideea asta !!!
      Nu este puternică deloc , de aici și senzația aceea oribila la foame…pentru că în fapt nu o controlează de loc!

      1. Draga mea, tocmai am vorbit acum cateva zile cu noul campion national de culturism. Si el mananca la fel, cu cantarul de bucatarie alaturi. Nu ar putea sa isi controleze caloriile altfel. Nu poate face perfomanta altfel.
        Pentru mediocrii e ok si fara masauratori exacte. Tu ce fel de om vrei sa fii? Mediocru sau extraordinar?

        1. Sa inteleg ca telul prietenei tale este culturismul?
          Acel om face asta pentru a fi cel mai bun in domeniul acela, dar in situatia de zi cu zi cand mananci lucrezi… nu vad mediocritate in a manca fara cantar.
          sunt deacord ca tre’sa fim atenti la ce mancam si la cum mancam, dar sa fim legati de cantar…

        2. oricum este o dependență la fel de gravă ca și mâncatul. Ce , toți marii eroi , luptători cu viciile din toate timpurile au avut cântar la mâncare, sau și-au educat bun simțul? Mare câștig nu a avut dacă dând 10kg a aduna 100 de frustrări …și de ce este altul vinovat de neputințele tale? De ce faci crize altuia că tu nu poți să-ți stîpânești firea? Aici este altceva …este posesiune și deja te vede la piciarele ei ca un sclav…eu când fac ce ai fîcut tu …să accept ce altul vrea de la mine , m-am simțit că mă tratează ca șpe un sclav…Pentru acest lucru ea este…o stăpână de sclav…deci …cui îi ridici tu osanale că stă cu electronicul sub felia de măr?

        3. OO, foarte amuzant :)) mi-a placut. Parca te si vad la calculator: „Inca 5 minuteee” :)))) Oricum, eu as vrea sa ma las de fumat ptr ca si sa imi implementez un body language atragator, sa imi creez ganduri, convingeri si emotii sanatoase. Imi place sa clasific. Si mi-ar placea sa intram in legatura ptr ca am niste idei, vreau sa inregistrez niste audiouri si sa le fac populare prin tine. Ceva care sa completeze la ce ai tu de spus, si in principiu sa ajunga la oameni.

        4. Si eu mănânc cu cantarul lângă mine si am 15 ani , asa am pus 13 kg fiind ectomorf si mi-am păstrat si pătrățele, oricum ideea e ca daca esti calculat in dieta poti manca orice ai pofta . Eu de ex . ca sa iau in greutate trebuie sa mănânc intre 2500-2700 calorii si 120 g de proteina , iar de multe ori imi ating necesarul de proteină fără sa ating si necesarul de calorii asa ca îmi permit sa bag si dulciuri pe lângă mâncare solidă. . 🙂

      2. FYI, senzatia oribila de foame vine in majoritatea cazurilor de la glicemia scazuta. Google it! Ma confrunt cu aceeasi ‘problema’ si nu tin nici o dieta, doar am un metabolism mai rapid. Cand mi se face foame, reactionez exact ca prietena d-lui Pera, nu mai stiu si nu mai vad nimic pana nu mananc. Bravo domnisoarei ca are un corp superb obtinut cu multa munca, dumneata cu ce te poti lauda in afara de comentarii rautacioase? Daca nu cunosti, nu judeca!

  1. Daca merita asa mult , trebuie facut un mic efort si din partea ta , nu mi se pare o treaba asa grea.

  2. Da cunosc fenomenul ” sa nu vezi in fata ochilor de foame”. Exact asa se manifesta, nu te controlezi pana nu mananci si nu vezi nimic in jur , ( mai ales la ciclu cand totul se da peste cap). Nu cunosc cauza psihologica si nici nu ma intereseaza, nu tin sa ma schimb. Prietenul meu a invatat din prima luna sa aiba grija de asta, fara mistouri si ” atacuri” .Cu cat inveti si tu mai repede, cu atat mai bine va fi pt relatia ta.

  3. Mortala prima parte a articolului. Si mi-am dat seama imediat cine-i leoaica :)), cand ai spus ca-i moldoveanca
    Si ca sa raspund si la intrebarea ta, un obicei nou ar fi sa-mi tin agenda zilnica cu ce vreau sa fac si poate si un mic jurnal cu idei, ganduri, etc..

  4. Ca orice barbat :D, tatal tau a perceput ca motiv al scandalului mancarea, asa cum altii cred ca nevasta a divortat din cauza ca nu inchideau pasta de dinti 🙂

  5. Eu ar trebui sa-mi implementez obiceiul de a ma disciplina putin, de a ma organiza mai bine. Am Jurnalul Generalului si o sa-l pun la munca.
    Eu o inteleg perfect pe prietena ta, cu foamea nu te joci.
    Sfatul meu e sa ai mereu ceva de mancare prin buzunare. Cand te intalnesti cu tigru, il momesti mai usor :))))

  6. La mine e total invers 🙂 Eu slabesc usor si, desi mananc foarte mult, nu ma ingras… Poate gasiti voi o modalitate de a ma ingrasa. Am 1.81 de m inaltime si doar 65 de kg… Cea mai mare greutate pe care am avut-o pana acum, a fost de 68 de kg. Am deja 32 de ani si, oricat de mult as manca, nu se pune carnea pe mine si pace!!!. Ba, mai mult, am starnit invidia prietenilor mei care nu stiu cum sa faca sa slabeasca si asta in ciuda faptului ca unii din ei au si 25 de ani…
    Va multumesc anticipat pentru sugestii si va doresc un week-end de la excelent in sus 🙂
    Andy

    1. Andy, am citit acum pasul tau…:-)
      Acum citiva ani am tinut si eu o dieta drsatica timp de o luna. Cum ?Am renuntat complet la zahar si piine.
      La sfirsitul lunii aveam cu 8 kg mai putin.
      Toata lumea : vai! ce-ai patit, esti bolnava..etc..:-)
      Aratam bine pt ca faceam si sport insa oricum si mie mi se parea ca parca nu mai eram eu.
      Cum mi-am ´´ revenit ´´ la forma dinainte.
      Am facut -cura de ingrasare cum ii spuneam eu pe atunci.
      Dimineata beam cacao cu lapte, apoi dulciuri ( napolitane , ciocolata) .
      Mincam de trei pe zi si incercam un meniu complt cel putin o data pe zi. Supa sau ciorba, felul doi si desert.
      Tot ce contine grasimi , ingrasa. Oua, brinza, smintina, carne ..in asociatie cu unt si piine. Insa evident cu moderatie.
      Vei vedea schimbari in greutatea ta. Apoi evident nu uita de salate si fructe, ceai , apa minerala.
      Succes si spune-mi ce rezultate obtii!:-)

    2. Andy pentru reglarea greutatii corporale iti sugerez programul de detoxifiere Clean 9 dezvoltat de Forever Living Products, pe care-l urmezi suplimentar fata de alimentatia ta normala si care prin suplimentul de substante nutritive furnizat de produsele ce continute de acest program te vor ajuta sa castigi in greutate.

    3. Problema ta este ca ai arderea rapida adica orice ai manca organismul transforma rapid in energie,asta este legat de functionarea tiroidei care este in mare masura genetica,nu este o problema mare, esti mai sanatoasa decat altele mai plinute,incearca sa fii mai relaxata si mai sedentara,sa lucrezi cu muschii(cu greutati).

    4. Intra pe site-ul iffym calculator si completează inaltimea , kg … Si dupa o sa iti dea 3 nr . Fat loss , mentain si weight gain de care ai nevoie .Iei numărul asta , ti-l notezi undeva si iti instalezi aplicatia myfitnesspal unde iti adaugi cantitatea de mâncare ( desigur e bine sa folosesti un cantar ) .La finalul zilei ca sa pui pe tine trebuie sa fi consumat in ziua respectiva nr. De calorii pe care l-ați luat de la weight gain .E metoda științifică, ar fi ok daca a-ti face si exercitii pentru masa musculara asa nu a-ți pune doar grăsime 🙂

  7. exemplu : Un copil doreşte să-şi cumpere un scuter. Între el şi scopul său, se interpun obstacole materiale şi psihice care trebuiesc depăşite sau învinse. De pildă, părinţii nu-i pot da toţi banii necesari, fapt pentru care copilul hotărăşte să-i completeze pe cont propriu. În acest scop, înfrânge tentaţia de a cheltui bani pe dulciuri sau distracţii şi-i economiseşte: deci, înfrânge un obstacol psihic prin înfrânarea dorinţei de distracţii. Tot în acest scop, se poate oferi să muncească pentru un vecin, depunând eforturi fizice, pentru a câştiga bani. În ambele cazuri, el îşî foloseşte voinţa pentru a-şi regla conştiinţa. În primul caz, îşî spune: Nu-mi trebuie nici dulciuri, nici distracţii. Eu economisesc fiecare bănuţ pentru scuter.{/i] Cu asta,. a înfrânt un obstacol psihic numit [i]tentaţie. În al doilea caz, îşî spune: Muncesc din greu, dar voi câştiga bani pentru scuter. Prin aceasta, a înfrânt un obstacol fizic, oboseala, pentru a-şi vedea visul (scopul) îndeplinit.
    Alt ex:
    Un tâmplar îşi propune să confecţioneze un scrin, în cele 8 – 10 ore de muncă din programul zilnic. Are scopul de atins, confecţionarea scrinului, dispune şi de voinţă, aşa că-şi mobilizează conştiinţa (resursele psihice şi fizice) şi se apucă de treabă. După câteva ore de muncă, simte că e obosit şi slăbiciunea îl îndeamnă să se odihnească niţel. Voinţa sa călită îi aminteşte că şi-a propus să-şi atingă scopul fără a se odihni, fapt pentru care continuă munca. Deci, el a învins un prim obstacol fizic, oboseala, prin concentrarea forţelor psihice şi fizice. La un moment dat, simte că-i este foame. Impulsul instinctual îl îndeamnă să întrerupă munca şi să-şi astâmpere foamea. Din nou, meşterul nostru îşi mobilizează forţele psihice, îşi spune că va mânca numai după ce termină treaba şi continuă să lucreze. De această dată, a învins un obstacol psihic, foamea, amânând satisfacerea ei după terminarea muncii. Lucrând în acest stil, cu voinţa călită, meşterul termină treaba, adică îşi atinge scopul (obiectivul) propus – confecţionarea scrinului. După aceasta, se poate odihni, poate mânca

  8. Pera,sa stii ca eu o inteleg perfect pe prietena ta,la fel sunt si eu:))am inceput si eu sa ma autoeduc de vreo 3 luni.stii care e chestia faina?…ca ajungi sa te intelegi atat de bine cu corpul tau ca iti spune el exact ce,can.d are nevoie.In momentul cand simt ca mi-e pofta de ceva,inainte sa bag in gura alimentul respectiv ma intreb daca imi chiar trebuie sau e doar un impuls de moment.
    La fel si cu sportul,a ajuns ca un drog pentru mine-dimineata cand ma trezesc trebuie sa fac gimnastica,altfel nu imi merge bine;seara la fel,parca nu se poate incheia ziua fara sport-ma simt excelent cand vad ca muncesc pentru mine,am o satisfactie de nedescris.
    La fel am facut si cu fumatul,am fumat 4 ani f mult…si intr-o zi am facut pauza din cotidian si m-am intrebat daca imi place cum imi miros mainile,hainele dupa ce fumez,daca ma ajuta la ceva…si am renuntat la ele.nu pentru bani,nu pentru cineva,ci pentru mine.as fi ipocrita sa spun ca nu m-a mai tentat sa fumez,dar de fiecare data faceam o comparatie cum ma simt acum si cum ma simteam fumatoare…instant imi disparea pofta de tigara.
    De ce sa continuam sa facem lucruri pe care le-am facut in trecut si au avut aceeasi finalitate?
    Si un sfat pentru toti-cu cat simti ca muncesti mai mult pentru tine,pentru exterior,pentru interior,cu atata ajungi sa ai mai multa incredere in tine…si se simte:)

    1. super tare Mirela, bravo tie!
      Te compari doar cu tine si e excelent, te ajuta sa progresezi.
      Tine-o tot asa, esti o femeie de succes!

  9. Primul obicei pe care vreau sa-l implementez este acela ca as dori sa alerg dimineata devreme,sa fac sport de dimineata,asta insemnand sa ma trezesc dimineata:D.

  10. Buna Pera,
    Sunt de acord cu tine 100 %.Am experimentat acest lucru de-a lungul vietii (am 28 ani) si am ajuns la concluzia ta: sa nu ma folosesc de vointa pt. a renunta la mai multe lucruri in acelasi timp pt. ca nu tine.M-am lasat de fumat acum 3 luni, si,in ideea de a nu ma ingrasa,am vrut sa tin si o dieta. Dar mi-am amintit ca nu va tine,asa ca m-am multumit pt inceput cu lasatul de fumat.Intr-o luna ma apuc din nou de sport si de alimentatie sanatoasa (mai astept o luna ca sa fiu sigura ca renuntatul la fumat nu mai e o amenintare).Te admir pt. activitatea ta,felicitari !

  11. Exact aceeasi problema o are si mama mea….doar ca ea nu are ore fixe pentru a manca, in schimb, zilnic, cand intra pe usa, de la servici, daca in maxim 10 minute nu mananca, e mai rau ca un leu dezlantuit si nehranit de cateva zile… De asemenea, este o persoana cu o vointa extraordinara….din orice punct de vedere, e genul de persoana care muta muntii din loc daca vrea…:)
    De asemenea, foarte bine observat, faptul ca vointa este ca un muschi, si atunci cand oboseste nu mai da randament, dar tind sa cred ca vointa tine de niste emotii,dorinte, cu cat sunt mai intense si din suflet, pot fi zece lucruri pe care vrei sa le faci, daca iti doresti cu adevarat,din suflet, sa le faci, vointa nu oboseste…

  12. Salut! Iti poti pune un poster pe frigider cu o imagine cum ai vrea s-arati si nu mai dai iama in mancare.

  13. Hey,
    Apoi, de mult n-am mai ras atata…
    BTW mai sunt oameni asa fomisti, me included.
    Eu cred ca explicatia e urmatoarea: la nivel inconstient corpul isi planifica resursele astfel incat sa ii ajunga pana la urmatoarea reincarcare (masa, etc). Daca nu se intampla cand e programat, e un efort destul de mare sa continue, intra in panica..
    Asa patesc si eu cand ma duc la sala si zice instructorul: fa 50 de abdomene, si cand ajung la 50, zice: si inca 10… daca zicea sa fac 100 de la inceput mai rezistam cum mai rezistam, dar alea 10 ultimele pe neanuntate ma fac psihic…ca nu sunt pregatita mental pentru ele.
    Ma gandesc la un obicei pe care vreau sa il implementez si revin. E de analizat si de prioritizat….:)
    Oricum, tot datorita tie (+ inca un prieten) m-am apucat si de sport. E timpul sa gasim alt obicei important de introdus acolo, in adancuri.
    PS Am primit cartea ta „PA”, au rasfoit-o niste oameni, urmeaza noi comenzi :).
    Keep up!

  14. Fiecare nas isi gaseste nasul! 🙂
    Eu a trebuit sa ma educ sa nu imi mai fie niciodata foame. Copiii oricum nu ma lasa sa savurez nici o masa de la cap la coada!!!
    Ce de luat aminte din acest articol este ca acesti doi oameni evolueaza impreuna. Se trag unul pe altul in sus, nu?
    Felicitari!

  15. Hmmmm, nu sint deloc de parere ca vointa este o „consumabila”. Cred cu tarie ca te poti educa sa devii un om cu vointa si kiar am experimentat asa ceva. Tine de autoprogramare neurolingvinstica. Deci, daca vrei…poti…sa devii un om cu vointza….!:-))))))

  16. Eu am observat ca fiecare lucru pe care il fac are in spate un motiv. Uneori acest motiv este neconstientizat, dar ulterior il descopar si inteleg atitudinea si comportamentul meu din acel moment.
    In ceea ce priveste mancarea o inteleg foarte bine pe prietena ta. Si sotul meu e aproape la fel.Se enerveaza foarte repede cand e flamand. Si flamanzeste repede… Insa, mare supriza, e cumpatat. Nu mananca aproape niciodata mai mult decat ii trebuie si odata satul nu are pofte. Eu sunt exact opusul, rezist fara mancare multa vreme dar sunt lacoma si deseori mancam mai mult decat imi trebuia.
    Datorita exemplului lui am reusit sa devin cumpatata si sa nu mai mananc peste masura.
    Urmatorul obicei pe care il implementez: sa merg odata pe saptamana la inot.

  17. Vreau sa ma apuc de sport. Incerc sa il conving si pe prietenul meu sa mergem impreuna la sala. Nu prea am succes(desi el chiar ar avea nevoie). Asa ca pentru moment mai caut printre aia 5 poate poate pica cineva 😀

  18. Felicitari, este in top-ul articolelor mele preferate.
    Cel mai mult am admirat indemnul la planul de actiune din final.
    De AZI… cuvant magic: sa fie urmatorul, vreau sa am macar o ora fixa de masa si anume cea de seara. Eu, la polul opus mananc doar cand imi este foame, putin si destul de corect dupa principiile mele. Nu mi-am stabilit pana acum un orar fix deoarece simt ca imi priveaza libertatea. Vreau sa stiu ca daca am altceva mai important de facut, nu sunt legata de masa… imi place sa-i dau corpului cand imi cere nu cand vreau eu…si astfel sa-mi exprim respectul pentru corpul meu. O sa vedem unde duce varianta cu orar fix, : )
    Admir povestea ta si prin faptul de a te exprima atat de sincer.
    Felicitari si prietenei tale pentru cum reuseste sa-si respecte ea corpul, corpul este un templu si trebuie tratat ca atare, nicidecum neglijat.
    Mi-a placut si trimiterea la basmele copilariei.
    Consider ca TOATe ar trebui recitite si reiterpretate in adevarata lor valoare si gasit sensul ascuns al povestilor copilariei pe care nu am fi putut sa le intelegem cu adevarat atunci. Mai ales ca in subconstientul nostru s-au fixat multe obiceiuri datorita acestor povesti, dovada a faptului ca sunt readuse in lumina atunci cand noi am crescut si textul a fost lasat de mult in podul bunicii.
    Sa ne fie de bine!

  19. De ce nu are prietena ta ceva de rontait/baut prin buzunare? (normal, ceva cu calorii egal zero – o cutiuta cu felii de ardei rosii, mere sau morcovi; sau pur si simplu apa). Atunci nu ar avea crize grave la foame.
    Lucrez deja la a-mi implementa obiceiul sa ma disciplinez si sa fac ceea ce imi propun sa fac intr-o zi. Pina acum obiceiul meu era: faceam orice altceva, nimic din ce este pe lista.

    1. NU EXISTA OM PERFECT :)POATE K TU AI SCRIE MAI BINE K PERA DAR SUNT SIGURA K AI GRESI LA CEVA CE EL NU GRESESTE 🙂

  20. Salut, mai bine nu scriai articolul asta, de aici nu dai exemplu de alpha male, sper ca urmatorul sa fie mai bun sau eu ma dezabonez, tine stafeta sus daca ai inceput asa tine-o asa, cu drag alex.

      1. Incepi sa scazi in ochii mei Domnu’ Pera, de ce crezi ca tot ce faci e 100% bun, corect si toti trebuie sa cada lati cand iti citesc un articol? poate esti tu citit dar nu ma asteptam sa aud ‘Lol’ de la tine, imi pare rau omu…

          1. Ceea ce ai facut pana acum e foarte bine, chiar ti-am citit toate articolele, pt. ca le-am vazut interesante dar daca incepi cu articole de astea, scuze omu.
            Cat despre ‘sclavii’ tai fara suparare acum, nu ii vad alfa nici peste 10 ani, numa bine, bafta!

          2. Bine ca esti tu destept !!!!
            OARE DE CE NU NE LASI IN PACE SI NU TE DEZABONEZI?, nu vezi ca nu esti in locul potrivit, esti doar un frustrat care-si da o importanta pe care chiar nu o are ….
            Iar daca-i vezi sau nu-i vezi pe cei din jurul lui Pera nu cred ca-i problema noastra, mai bine adreseaza-te unui medic oftalmolog, ori mai degraba, in cazul tau unui psihiatru …
            Si tot fara suparare iti adresez rugamintea sa-ti vezi de viata ta si sa ne lasi pe noi in pace cu parerile tale sclipitoare, care chiar nu intereseaza pe nimeni.
            In ceea ce priveste calificarea oamenilor din jurul lui Pera nu cred ca esti tu abilitat sa-i cataloghezi, cat timp pana acum numai prin acest limbaj exotic te-ai facut remarcat, de fapt acum realizez ca de altceva nu esti in stare decat sa vorbesti despre lucruri de care habar nu ai…
            asa ca
            LOLL vorba lui Pera.
            sau DISPARI VIS URAT !!! in ceea ce ma priveste.Grija mare, … la cum te porti!

          3. Nu te stresa tu pentru mine.
            MAI BINE SA-TI PARA RAU DE TINE DESTEPTUL PAMANTULU ….
            HAI SICTIR

          4. LOL. alex, esti genul de persoana care trage in jos pe ceilalti. Esti o victima, tu probabil cu prietena ta nici nu glumesti. Sau nici nu ai.

          5. da cristi ii trag in jos dar eu raman sus, da tot mi se pare un articol slab.

        1. Imi permiteti sa intervin, Domnilor!?..;-)
          Alex, sintem aici pentru ca am dorit sa ne inscriem, nu-i asa..
          Pe cine esti suparat de fapt azi.
          ai dormit putin azi-noapte sau te-a suparat cineva de dimineata?:-)
          Crede-ma ca mie , articolul lui Pera de azi , mi-a inseninat ziua.
          M-am amuzat copios si parca vedeam scena descrisa cu atita umor.
          Nu-ti place sa rizi ?..Mie da…si se pare ca nu numai mie , vazind comentariile celorlalti cititori.
          Cind urmaresti la TV ceva ce nu-ti place ce faci? Ma gindesc ca scxhimbi canalul.
          E f .simplu.:-)
          Din cite am citit, singur ti-ai dat Demisia de pe site:-)
          Si ti-a fost acceptata din nou ..cu umor.
          Te-ai simtit cumva atacat sau lezat de ceva!?..
          Nu am vazut nici un rind acolo in articol care sa te conduca la
          o asa concluzie.
          Hai , prietene ..nu mai fii suparat ca nu ai de ce.
          Si citeste-l pe Pera in continuare . Chiar merita!;-)
          O zi senina!

          1. Cristina, apreciez tonul tau impaciuitor… Cu toate acestea vreau sa-ti spun ca bine cu forta nu poti sa-i faci nimanui, asa ca nu are rost sa incerci sa-l convingi pe Alex sa-l citeasca pe Pera, cata vreme el are impresia ca-si pierde vremea si in plus nici nu-i place ceea ce citeste, asa ca mai bine-l lasi pe om sa-si vada de treaba, ocazie cu care poate nu ne mai incurca si pe noi cu reactiile lui infantile.Grija mare.ARC

          2. Dear Arc,
            cred ca ultimul meu gind a fost sa aplaez asa zisele conflicte…;-)
            Cred cu toata sinceritatea ca Alex are acum sentimente mai bune si ca atunci ..dimineata a fost„un pic„ suparat de cu totul altceva.
            Probabil ceva din mesajul lui Pera l-a zgindarit. Ce!?..hmm! e bie sa aflam.
            Poate citeav cuvinte cheie: zic si eu asa la intimplare( aleatoriu!-In fine;-) Sa dau si exemple!?
            Ok!..Un cuvint!..frumoasa( arata f. bine_in traducere libera);-)
            Cu alte cuvinte, chiar nu banuiesc ce l-ar fi putut deranja pe Alex , caruia ii transmit acum toate gindurile mele bune cu multa simpatie de altfel..:-)
            Ceva l-a zgindarit si am fost curioasa ce..Atita tot!:-)
            Pe de alta parte ( tu stii!-cind urmaresti spre ex un meci de fotbal , esti fan-ul unei echipe!
            Asa sint si eu!..Fan Pera!
            By the way! e si profesorul meu la cursul „ Impulsul pentreu vocatia ta!„ si pur si simplu il consider fara doar si poate!: Mentorul meu Spiritual!
            M-am inscris asa: sa-mi fac un cadou si sa incetez sa -mi cumpar : bijuterii, haine, make-up..etc.
            Am luat hotarirea in citeva minute.
            Ceva m-a inspirat..„ Un nu stiu ce si-un nu stiu cum„;-)
            si consider ca afost poate:
            CEA MAI INSPIRATA IDEE DE PINA ACUM !
            Sper din inima sa nu trezesc acum orgolii insetate de afirmare si un pic ranite in amorul propiu!
            Vorbesc din inima si sper ca se simte!
            Pera este cel mai important Om pe care l/am intilnit pina acum!
            El nu ma cunoaste ins asper din tot sufletul ca odata o sa/i pot multumi…face to face.
            Daca macar ati banui cit de mult daruieste in cursurile lui. E munca lui de pina acum si stiu sau banuiesc ce inseamna.
            Si ..in plus…cind voi ajunge si cu siguranta datorita lui imi ating toate scopurile in viata !..atunci voi stii sa/i multumesc!
            Altfel..consider ca am daruit prea putin.si rar mi se intimpla sa am snetimentul asta.

          3. Fata moshului cu adevarat nu-i absolut nici o problema daca ai vrut sa aplanezi conflictul. Ceea ce vreau eu sa-ti spun in primul rand este ca Pera are statura morala sa nu-l atinga vreun pigmeu ca Alex cu comentariile lui infantile, iar in subsidiar sunt convins ca Pera are mult prea multi fani care-l apreciaza pentru ceea ce este si ceea ce a facut pentru noi, ca aceste comentarii macar sa-l mai atinga … Cu toate acestea eu consider ca trebuie sa-i sarim in aparare daca situatia o impune, iar comentariile rautacioase facut de Alex zic eu sunt momentul sa-i acordam ajutorul si concursul nostru in acest sens. In opinia mea Pera a reactionat numai bine cu un rapuns scurt si la subiect, dupa care ferindu-se sa intre in vreo potentiala polemica l-a lasat pe Alex pe mana noastra, cei care apreciem ceea ce a facut si face Pera pentru noi, ca sa-l facem praf pe Alex cu toate ca din cate-l cunosc eu pe Pera chiar nu are nici o placere sa-i puna pe unii sau pe altii la zid, cu toate ca se pare ca uneori situatia o cere.ARC

          4. Da, Arc, ai dreptate!
            Pera este f.departe de gindul sa primesca elogii prin intriga.
            Astazi cind am citit dialogul..am simtit Impulsul de a scrie ceva.
            E dreptul fiecaruia cred de a se exprima atunci cind doreste!
            Asta/i tot!
            Ginduri bune ..

  21. Nu-mi plac relatii in care o parte tipa la cealalta. Tipatul nu e solutie niciodata. In fapt, postul asta mi-a facut rau. Am trecut prin aceeasi relatie, in care io munceam de acasa, si ea nu. Si am facut si mincare, si spalat prin casa , etc. Daca permiti cuiva sa tipe la tine, nu esti pe drumul cel bun. Iar toate fufele alea care au scris ca …nu ma pot controla cind mi-e foame, etc…sunt exact asta : niste fufe needucate.

    1. Vaai dragule, dar cand sa intri in hipoglicemie ai experimentat??
      Te poti transforma chiar tu, ditamai barbatul, om puternic, serios, intr-o fufa plangacioasa….

      1. In hipoglicemie nu am intrat, fiindca am fost grijuliu sa nu intru. Dar am fost incuiat pe dinafara masinii ( prietena a „uitat” cheile in masina, si masina s-a autoincuiat ), am fost cu piciorul rupt pe pirtie, mi s-au furat toti banii la Vancouver si io stateam la Montreal, in aceeasi saptamina m-a parasit gadjica, m-au dat afara de la servici si a murit tata etc. Si au fost momente cind s-a tipat la mine. Ceea ce acum nu as mai permite.

        1. Buna Tudor,
          Pai, daca esti inca aici, inseamna ca esti un supravietuitor. Bravo!
          Vroiam doar sa zic faptul ca, oricat de educati si in control suntem, sau avem 2 m si 100 de kg, exista limite fizice/ psihice, etc la care cedam, si ne comportam irational.
          Dar e ok, e omeneste, NU exista om fara puncte slabe, culmea e ca fiecare dintre noi le are pe ale lui.
          Si este greu sa le accepti pe ale altuia.
          Cum eu nu inteleg cum poate cineva sa aiba un atac de panica atunci cand zboara cu avionul..este de neinteles pt mine, nu am experimentat, nu am cum sa stiu prin ce trece celalalt.
          Asa si tu, ai o rezistenta in fata unor greutati dar pun pariu ca te sperie un paianjn pe perete. (glumesc, intelegi ce vreau sa spun :)))
          FF.

    2. Draga Tudor,
      ma intreb simplu/ de ce urasti atit de mult Femeile..
      Te/ai intrebat vreodata cum te/au ranit sau de ce le urasti atit de mult-
      Fufe!..ce inseamna pt tine acest cuvint..cu ce ti/au gresit TOATE femeile pe care le intilnesti sau simplu..imaginezi.
      Gindeste/te putin si poate o s afali raspunsul..insa de data asat vei gasi…DRAGOSTE!
      Cu drag,
      DRAGUL MEU ,TUDOR

  22. Sunt curios ce reactie a avut prietena ta la citirea acestui articol! :)))
    Asa scandal pentru mancare nu au facut moldovenii nici la rascoala din 1907” – epic =))) Are simtul umorului taicatu… se trage poate de la pahar :)))
    Apropo, moldoveanca ta e la fel de flamanda de sex cum e de mancare? :> Sunt bune la pat moldovencele(dupa cum se spune)? Ca frumoase sigur sunt!
    Cat despre articol, am mai aflat ceva nou si anume ca vointa este mai importanta decat motivatia. Stiam doar ca inspiratia este mai importanta decat motivatia. La fel si perseverenta. Iar legat de primul obicei pe care vreau sa-l implementez si care sa aibe un impact mare asupra vietii mele… pot sa spun ca inca nu e momentul 🙂 Dar se apropie! Stiu eu de ce spun asta. Nu aman nimic si nu am nicio teama. E altceva la mijloc. Nu intru in detalii.

    1. mi-a placut mult interpretarile tale, si primul obicei care voi incerca de astazi sa-l schimb, este sa accesez mai rar site-urile de socializare de care sunt dependenta, iar mai cu seama sa fiu dependenta aproape de comunicarea cu cineva, un prieten care daca nu apare cumva pe site ma face sa sufar, si asta trebuie sa schimb, sa iau o decizie radicala…de astazi…

  23. Cand am renuntat la tigari am avut o motivatie fffff. puternica adica imi doream sa fiu sanatoasa si in acelasi timp si vointa (am vrut)si asa am reusit sa renunt la 2 pachete / zi si sunt sanatoasa, relaxata si implinita in alt fel …prin alte comportamente alt fel de a fi….Renuntarea la tigari a venit de la sine pentru ca mi-am dat seama ca nu ma mai reprezinta…
    CRED CA MOTIVATIA SI A VREA MERG MANA IN MANA ..in MOTIVATIE EU VAD UN VIS …SI APOI VINE INTREBAREA :CUM FAC ?
    Asta e pentru mine …pentru voi cum e ?
    Deci dupa mine schimbarea va veni cand un obicei nu te mai te reprezinta cine esti tu cu adevarat…

  24. Miam imlemenat deja cateva obiceiuri ,si asta de cand te citesc ;sa fac zilnic sport (giomnastica )sa citesc zilnic ceva si sa fac meditatie .CU vointa stau bine ,am vointa sa fac orice .

  25. Este trasnet articolul si datorita ideilor prezentate si mai ales modului in care ai prezentat problema! :))

  26. Cel mai important obicei pentru mine astazi este acela de a manca sanatos si de a merge la sala in mod regulat.
    Acum sunt in saptamana 4 de practica. Avand in vedere frecventa de 3x pe saptamana de mers la sala, inseamna ca mai am aprox o luna si ceva pana cand obiceiul va fi pe pilot automat.
    Sincer, NU credeam ca 25 de zile de alimentatie corecta si sport pot face o asemenea schimbare! Ma simt excelent, am o conditie fizica din ce in ce mai buna, sunt mai energic, iar durerile de spate datorate pozitiei de pe scaun de la birou nu se mai simt.
    Cum am facut asta?
    1. Am ales cel mai bun antrenor personal pe care puteam sa-l gasesc. Il admir mult [si il si platesc]. Ambii factori sunt motivatori importanti.
    2. Imi planific cu o zi inainte sa am disponibila mancarea pe ziua urmatoare, sau macar imi rezerv timp pe a doua zi pt a avea la timp mancarea disponibila. Daca te prinde ora mesei si nu ai nimic pregatit.. te agiti ca pepsi-ul degeaba :). Te si stresezi, si oricum nu ajungi sa mananci cum ti-ai propus.
    3. Imi notez exercitiile fizice pe care le fac si exact tot ce mananc.
    4. O data pe saptamana monitorizez rezultatele. Vad unde sunt fata de saptamana trecuta, unde sunt fata de obiectivul meu, care sunt punctele pe care le voi imbunatati saptamana viitoare.
    5. Daca repet o greseala de alimentatie in mod constient si aceasta se reflecta in rezultatele mele pun in balanta: a meritat sa fac actiunea X pt o intarzere de Y zile/saptamani la atingerea obiectivului? De cele mai multe ori raspunsul este negativ, iar data viitoare ma gandesc de 2 ori inainte sa fac ceva ce nu e recomandat.
    Peste o luna voi alege sa gasesc solutii la puterea mea de concentrare.
    Pana atunci, numai bine! Si succes in punerea in practica a ceea ce v-ati propus!
    PS: Pera, cred ca la mailul asta ai una din cele mai bune rate de deschidere a articolului 🙂

  27. SUPER tare articolul. Felicitari !
    Ma lupt continuu cu obiceiurile mele proaste. As schimba atatea …si sport vreau sa incep sa fac, si alimentatia sa mi-o schimb… Totusi primul obicei trebuie sa fie trezitul. Am o problema cu somnul si imi doresc din suflet sa nu mai aman alarma in fiecare dimineata.
    De maine nu mai aman alarma. Gata ! Am scris pe site, sigur voi reusi ! 🙂

    1. Daca ai probleme cu trezitul dimineata viziteaza urmatorul link: http://www.5am.ro/ care-ti va arata care sunt avantajele si beneficiile trezitului de dimineata si te poate motiva sa te trezesti la ora 5 dimineata.
      ARC

  28. Primul obiciei pe care vreau sa il implementez este acela de a face sport in fiecare zi.Am inceput un program (insanity) care tine 60 de zile.Daca o sa ma tin de el asta o sa imi schimbe viata(o sa slabesc in sfarsit).Acum fug la sport…m-ai motivat.

  29. Primul obicei pe care vreau sa il implementez in curand este sa ma trezesc zilnic nu mai tarziu de 6:30 si sa ma culc seara la primul semn de somn.
    Pentru asta va trebui sa imi termin toate treburile in timpul zilei si/sau in intervalul de dupa serviciu, pentru a avea restul serii doar pentru mine si persoana iubita. Daca mai e timp de un film si pot dobori somnul rezist. Daca adorm in timp ce ma uit la film opresc totul si merg la somn.
    Daca ma trezesc la 6 si zic ca mai e pana la 6:30 ma razgandesc si ma scol la 6. Daca suna ceasul la 6:30 si inca mi-e somn ma abtin de la a mai dormi si ma scol.
    Dupa 6:30 imi fac exercitiile fizice de inviorare, merg la alergat in parc, fac micul dejun, pregatesc ce a ramas nefacut din seara de dinainte.
    Mai tarziu de ora 8 sa nu plec la munca. Mai tarziu de ora 18 sa nu stau si sa nu lucrez de acasa.
    Cam asta-i obiceiul dorit si planul aferent.

  30. CEVA DE RONTAIT AM VAZUT SCRIS NU O AJUTA CU NIMIC,AR FI BINE CA PRIETENA TA SA IA SUPLIMENTE ALIMENTARE ADICA VITAMINE CARE SA O SUSTINA PE TOATA PERIOADA ZILEI SI SA AIBA ENERGIE,E CLAR CA NUMAI DIN MACARE NU ISI IA NECESARUL DE VITAMINE DE CARE ARE NEVOIE ORGANISMUL..EXISTA MILK SHAKE-URI CARE TIMP DE 4-5 ORE NU ITI MAI ESTE FOAME..HERBALIFE..EXEMPLU.. EU AS DORI SA MA LAS DE FUMAT DAR NU AM ASA MULTA VOINTA,,SPER SA GASESC O MOTIVATIE MAI PUTERNICA

  31. Cum putem face sa schimbam chestia cu mancatul la ore fixe la femei ?? Si prietena mea are exact aceleasi trasaturi ca si prietena ta Pera si exact am patit si eu , nervi si cearta cand este infometata. Singura diferenta e ca eu sunt din Moldova si ea e din Banat .

  32. Salutare Pera
    Da intr-adevar ca moldovencele sant frumoase si bune, dar nici ei nu sant urati,spun asta ca si eu sant moldovean.
    Strasnic articolul.

  33. sa zambesc in fiecare dimineata! sunt sigura ca viata mea s-ar schimba in bine mult mai mult decat pot sa anticipes, dar nu stiu daca pot sa fac asta prin vointa. eventual doar sa am vointa sa citesc un banc in fiecare dimineata la cafea :))))

  34. Vointa tine de caracter; de tipul de personalitate; de educatie; de spiritul de responsabilitate; de capacitatea de vedea lucrurile logic; de capacitatea de adaptare la situatii schimbatoare; de motivele actiunilor intreprinse. Deci, vointa tine de multe premise.
    Metodele pe care le propune Pera (dar si altele, propuse de comentatorii articolului) sunt utile si dau, aproape sigur rezultate: cu conditia sa ai VOINTA sa te tii de ele!
    Sunt un om cu multi ani in spate; am avut responsabilitati de care tinea viata sau sanatatea altor oameni si nu am lasat lucrurile neterminate fiindca a dat foamea iama peste mine; eram adolescent si am vandut, ani buni, tigari la debitul de tutun al unei matusi (il avea chiar in casa ei, in care si eu locuiam, dar mi-am spus ca a fuma este o imensa prostie; si nu m-am apucat de fumat; eram orfan de ambii parinti, eram extrem de sarac, am avut acces la banii din tejghea dar mi-am impus sa nu ma ating de ceea ce nu e al meu si am reusit; am rabdat de foame adeseori dar nu m-au apucat „pandaliile”; cel mult mi-a scazut, intrucatva, randamentul muncii; am fost privat de odihna (asa afost specificul muncii mele) dar nici atunci nu am devenit „tigru”; nu am mancat la ore fixe, nici nu am tinut un regim special si nu am facut sport ca sa-mi mentin „silueta”; dar am mancat pe masura efortului facut (sau mai putin!) pe principiul „mananc pentru a trai” (nu viceversa). Si nu am depasit NICIODATA asa-zisa „greutate ideala”.
    Nu consider ca Pera face ceva rau ca pune masa sau ca face orice activitate casnica (e NORMAL ca partenerii sa se ajute reciproc, indiferent in ce imprejurare, fara ifose si idei preconcepute) dar consider nejustificata reactia „zmeoaicei”; mai ales ca e o fata desteapta si (zice Pera) disciplinata. De ultimul lucru ma cam indoiesc! Disciplina nu se „pupa” cu pierderea autocontrolului! Nici macar din cauza ca „te-a prostit foamea”!. Cred ca „zmeoaica” lui Pera are, inca, mult de lucru la capitolul „autodisciplina”! Probabil ca inca se mai rasfata cu ideea, des intalnita ca scuza: „asta sunt eu. Daca nu-ti place, alta mama nu mai face”!
    Cat priveste ce-mi propun eu? Sa-mi conving nevasta sa facem amandoi, in fiecare dimineata, 20-30 de minute de alergare in aer liber. Si asta sa devina obisnuinta!
    Va fi greu dar o voi face!

    1. Fiecare trebuie sa aplice metodele la care raspunde cel mai bine… iata ca viata te-a invatat ce ai de facut, chiar daca nu ai beneficiat de sfaturile unui psiholog… si inteleg ca ai reusit… 😉 Am convingerea ca va functiona si ce ti-ai propus in legatura cu sotia pentru ca, pana acum, ai fost un invingator in lupta cu tine insuti!
      Cat despre reactiile moldovencei… si eu am ceva probleme cand imi scade glicemia, dar – cu o vointa bine educata – acestea pot fi depasite fara a distruge vietile celor din jur… inteleg ca ea are aceasta vointa, in orice alta privinta… de ce nu si in aceasta?! Poate ca Pera are o anume disponibilitate din acest punct de vedere iar ea nu vede necesitatea controlarii acestor reactii, atata timp cat „las-o mai, ca merge-asa, ca ne-am invatat cu ea”?… 😉 Scuze, Pera, nu ma bag… doar emiteam o parere ne-profesionista, de simplu cititor al randurilor (extrem de) amuzante de mai sus… 🙂

  35. Pera, am o dilema.
    Vreau sa ma las de fumat, dar peste 3 saptamani am BAC-ul.
    N-am mai fumat de fix o saptamana.
    Crezi ca daca energia mea se va indrepta spre actul de a NU FUMA, nu ma voi putea focusa la fel de bine pe invatat?

    1. Din ce am citit, s-ar putea sa fie asa. Eu zic sa incerci sa fumezi cat mai putin dar totusi sa nu simti ca te privezi de ceva si sa te lasi complet dupa bac cand nu ai nimic altceva pe cap

  36. Cred ca o sa iau fiecare articol al tau ca atare si o sa extrag obiceiul pe care trebuie sa-l implementez. In cazul asta, mesele la ore fixe. Genial! Nici macar nu m-am gandit la asta!
    Si, ca sa fiu in ton cu articolul tau, cred ca ar trebui sa pleci de acasa la ore fixe :))

  37. ciao! eu am fost casatorita cu un oradean care la fel facea ca zmeul,cind ii era foame,numai flacari vedeam…eu-s moldoveanca….cind era nervos….tot injura moldovenii…pentru mine,conteaza educatia mai mult ca natia.

  38. eu vreau sa ma las de…uitat la filme pt adulti. nu sunt bune! am incercat,dar dupa cateva luni ma apuc iara. Ai vreo idee ce sa fac?

  39. Cat de tare:))…mi-a placut la nebunie articolul, atat prima cat si ultima parte as putea citi la nesfarsit astfel de articole, apreciez foarte tare faptul ca sti sa faci glume cand e de glumit si sa fi serios cand trebuie…este o mare calitate pe care daca ar avea-o mai multi barbati sigur ar avea mai mult succe cu femeile.
    Obiceiul pe care vreau sa-l implementez este sa ma scol in fiecare dimineata la 5.

  40. E 1:30 dimineata si cred ca am trezit 1/2 din familie cu rasetele mele .. fraza batranului e de-a dreptul mortala ..
    ” Asa scandal pentru mancare nu au facut moldovenii nici la rascoala din 1907”
    Pera esti vinovat omule .. parerea mea :))))

  41. Buna, Pera,
    Acum imi doresc sa fiu sanatoasa.
    Acum vreo 7 ani, am renuntat la fumat ( dupa 10 ani de fumat-ajunsesem la 1 pachet pe zi ). Pur si simplu mi-a spus sora-mea intr-o zi sa mai fac o pauza, si de apoi am incercat sa nu fumez o ora, 1/2 zi, apoi hai inca o zi si,… am reusit. Bineinteles am evitat compania fumatorilor )

  42. Salut Pera,
    Apreciez faptul ca ne impartasesti experiente din viata ta si umorul cu care ai scris acest articol. Dar, ca logica, sunt cateva lucruri in neregula.
    Probabil ca o iubesti mult pe prietena ta si ii admiri calitatile. Dar ea nu poate fi data ca exemplu de „extraordinara disciplina emotionala”. O persoana disciplinata emotional nu face crize de isterie niciodata, din contra, isi controleaza emotiile in cele mai dificile situatii.
    Din cate inteleg, evenimentul nu a fost un incident izolat ci este ceva permanent. Sa faci crize si sa-i terorizezi pe cei din jur pentru ca ciorba nu e calda la 12,53 nu concorda deloc cu atitudinea unei persoane echilibrate ( nu mai spun excelent disciplinate emotional ).
    Inainte de a da sfaturi si sugestii altora despre cum sa-si educe si dezvolte vointa n-ar fi rau sa rezolvi problema din propria ograda. Sa porti o discutie cu prietena ta, care trebuie sa inteleaga ca are o problema de comportament si sa vedeti impreuna o metoda de rezolvare.
    Numai bine !

        1. Nu e bine nici sa-ti reprimi emotiile, pentru ca te imbolnavesti…si da, fiecare poate avea momente in care trebuie sa se descarce…deci eu cred ca prietena ta e ok..iar faptul ca are un punct sensibil nu inseamna ca este mai putin puternica, ci din contra… Tu o cunosti mai bine si sunt sigura ca o apreciezi. Inafara de voi, nu cred ca poate nimeni vorbi despre ceea ce inseamna relatia voastra si cum trebuie sa fie partenerul, atata timp cat voi functionati bine, asta e realitatea voastra, ceilalti o vorbesc, nu o traiesc..felicitari pentru articol si multa bafta pe mai departe.

    1. Draga Gilos,
      Am citit mesajul tau si intr-adevar ti-ai exprimat punctul de vedere care pare cumva pertinent.
      Insa sint convinsa ca Pera stie pe cine a ales linga el f. bine:-)
      Cred ca in orice cuplu sint situatii inedite care fac parte din picanteria vietii in doi.
      Ce-ar fi sa ne comportam dupa reguli stricte si ritualuri. Ma gindesc ca ar fi cel putin plictisitor si acea pasiune care
      sta la baza unei relatii ( cind ai norocul sa fie)..:-)..ar disparea pur si simplu.
      Nu-i asa ca multora dintre noi nu ne place ca partenerul sa nu ne cinte mereu in struna!? ..face parte din ritualul seductiei. Eu cred ca e nevoie de asa ceva..pentru ca simtim pulsul vietii;-)
      Dupa o mica cearta , impacarea e mai dulce:-)

      1. Nu am pus in discutie relatia lui Pera sau calitatile prietenei lui. Ea poate fi o persoana admirabila iar cei doi pot forma un cuplu minunat.
        Obiectia mea era ca, intr-un articol despre puterea si educarea vointei, prietena lui nu reprezinta cel mai potrivit exemplu.

  43. Adevarat , vointa poate dicta inclusiv motivatia unei
    persoane. Liderii sunt oameni cu o vointa fantastica,
    organizati, ordonati, axati spre rezultate si
    actiune !
    Lucrand cu oameni , ma deranjeaza inca faptul ca unii
    sunt lacomi sau neatenti cu nevoile altor oameni din echipa si ii fac pe altii sa sufere.
    Desigur incerc sa ma gandesc la altceva, dar faptul
    ramane. Ma deranjeaza emotional.
    Dragos Alexandru

  44. eu cred ca vointa ar trebui folosita intr-adevar pt educarea trupului dar cum vointa tine de puterea absoluta ar trebui sa tinem cont si de neputinta trupului asa ca eu zic ca cel mai bn sa ne comportam mai blind cu el si sa ..il pacalim mai bine cu cite ceva atunci cin cere iar el va fi multumit .Eeu asa procedez si in felul acesta reusesc sa ma mentin. Nu stiu daca orele fixe sau dieta conteaza asa de mult dar stiu ca cel mai mult conteaza cantitatea, as suntem si noi impacati ca i-am dat trupului cind a cerut si trupul ca a primit .

  45. Buna, Pera!
    Ce obicei bun mi-am propus sa implementez luna asta: sa finalizez zilnic cinci treburi. Macar cinci.
    Da, tatal tau are un umor nebun ( ma tem ca-i bate pe moldovenii pe care-i cunosc eu ), iar prietena ta ma duce cu gandul la alta moldoveanca strasnica, la Nadia Comaneci, observata la un moment dat de un copil ( ai carui parinti lucrau in cadrul ambasadei romane din fosta URSS ): „La cocktailul de la ambasada de dupa Olimpiada din ’80, Nadia tot timpul a mancat…” Copilul ( acum om in toata firea ) nu judeca, ci se mira. Si eu m-am mirat cand l-am auzit. Iar admiratia mea pentru Nadia Comaneci nu s-a micsorat cu nimic nici atunci, nici mai tarziu.

  46. Vazusem mai zilele trecute un tutorial despre cum ar trebuii sa ne creem noi circumstantele spre succes in asa fel incat sa ne fie greu sa le ocolim(sa fim nevoiti sa consumam energie pentru a face alt ceva).
    spre exemplu in cazul lui Pera sa puna oala de supa pe aragaz, chibriturile alaturi, un ceas langa calculator si un sticker lipit de baza monitorului care sa ii aduca aminte ce trebuie sa faca(stickerul daca s-ar putea sa fie lipit pe monitor si sa acopere partea stanga din bara de start;)) ).
    Eu mi-am pus in minte multe schimbari destinate mie:
    -am imprumutat un limbaj mai neadecvat pe care vreau sa il schimb.
    -vreau sa nu mai fiu asa subiectiv si impulsiv.
    -vreau sa nu mai fac excese.
    -vreau sa ma reapuc sa citesc ce imi place mie nu ce „e necesar”; adica ce imi dau altii.
    -vreau sa nu mai fiu asa critic.
    -vreau sa reinvat sa admir.
    -nu in ultimul rand vreau sa produc bani.
    -vreau sa actionez nu sa reactionez.
    Am cam multe de schimbat la mine…
    Asta este le voi grupa, le v-oi lua pe rand, in fiecare seara, inainte sa ma culc vreau sa imi fac auto critica din ziua respectiva. Asta stiu ca da roade in auto educare, dar are si un efect advers din pacate si acela este ca te face sa vorbesti in somn.
    Nu sunt deacord cu crea de automatisme pentru a economisi energia vointei, deoarece automatismele sunt tot vicii.
    La prietena ta, masa la ore fixe a devenit un automatism si deaceea cand intrerupe cat de putin ciclulbine stabilit devine nervoasa. Intervine starea de „sevraj”. Orice tabiet, orice obicei cu cat il acceptam mai mult cu atat el devine mai pronuntat si mai greu de scapat de el, iar cand nu vem mai putea face acel lucru, ni se va parea ceva pe dos, o sa fim irascibili, neintelegatori, „buni de nimic”.
    Din punct de vedere medical este cel mai bine sa mancam la ore fixe, putin si des dar parerea mea ca acest program stabilit ne face mai mult rau decat bine. Si asta e valabil nu numai pentru mancare.
    eu mananc cand imi este foame si daca sunt am ceva de facut mananc si in functie de timpul creeat intre mese. Adica daca de la masa precedenta pana atunci a trecut ceva timp chear daca nu resimt foamea mananc pentru ca in anumite conditii senzatia de foame dispare.
    Asta este parerea mea.

  47. Unde mai e libertatea cand singuri ne conditionam.
    Animalutele le conditionam sa ne asculte (le dresam).
    Robotii merg pe algoritmi.
    O personalitate alpha parerea mea e caface alegeri, nu se conditioneaza(nu isi creeaza automatisme).
    Ceilalti mai sunt conditionati de frica, din anumite nevoi….

  48. Postul se tine cu frigiderul plin nu cu el gol.
    Pentru ca ideea este sa rezisti tentatiei nu sa te ascunzi de ea.

    1. Foarte greu ,intreaba te ce inlocuiesti cu dulciuri in viata ta?poate gasesti un raspuns!
      Incearca sa maninci mai mult pe baza de proteine,adica carne cascaval,oua,seminte uleioase.

  49. Foarte interesanta chestiunea cu vointa, unul din marile mele defecte era ca lasam foarte usor garda jos in materie de negociere, la un moment dat ne mai suportand umilinta intr-o zi am dat cu toti de pamant si mi-am impus conditiile mele, umblam cu haine foarte rele, si murdare, mi-am cumparat foarte multe haine pentru a le putea roti sa nu se mai uzeze atat de repede(inca mai „pastrez” din vechile obiceiuri, dar lucrurile se indreapta), acum (9 iunie 2012 ora 16:50) ma apuc de facut curatenie si ordine in casa, pana cand nu fac ordine si curatenie in mediul in care locuiesc, nu am cum sa imi fac ordine si curatenie in viata, una din afacerile mele sunt instalatiile electrice, de o buna perioada, am inceput sa imi fac curatenie la locul de munca, aveam prostul obicei de a lucra ca porcii, si exemplele pot continua

  50. Eu vreau sa ma las complet de jocuri pe calculator.
    Chiar nu pot sa ii inteleg pe altii cum pot sa joace doar din cand in cand. Eu daca ma apuc de un singur joc, oricat de mic, chiar si online, nu ma pot opri din jucat pana nu il termin. Si pierd foarte mult timp din cauza asta.
    Pera tu cum faci cand te joci pe calculator ? Banuiesc ca la tine nu se intampla sa ai dorinta asta, neaparat sa termini jocul 🙂

  51. Toata lumea vad ca se concentreaza pe problema prietenei tale. Eu as vrea sa atrag atentia, ca problema este la tine.
    Un mare orator (cartile scrise despre el, sunt compii ale discursurilor lui, acesta nu a scris niciodata) a spus: „sa fim noi insine cu orice pret” – poate il recunosti.
    Esti tu insuti cand executi comenzile unui „general”, ca daca nu, se dezlantuie „zmeoaica”? Psiholog? Cum ai ajuns in situatia asta?
    Cand oferim ceva cuiva, ar trebuii sa oferim din inima si fara remuscari, nu din frica sau ca sa evitam o cearta, in cazul asta un scandal.
    Cum te-ai simtit cand ai ratat termenul limita?

    1. Draga Marius,
      ..sint sigura ca si tu esti Un Mascul Alfa!
      Si atunci..un pic de geloyie sau invidie intre …de acelasi calibru!_
      Da..Pera e fericit in cuplu fara doar si poate1
      Ne/a lasat cu delicatete sa tragem putin cu ochiul ..si a fost f.placut.
      Citi dintre noi avem curajul pina la urma sa destainuim ceva..cit de putin..din trairile noastre zilnice. Acasa, la servici sau intr/un moment de relaxare.
      Pe Pera il apreciez in primul rind pt curajul de a se arata, marturisi..Imi doresc sa am acelasi curaj cindva!

  52. Buna Pera,
    Ma amuzat povestioara ta,sa stii ca intradevar este cumplit uneori sa iti fie foame,si eu am crezut asa pana nu demult cand am citit o carte despre alimentatie,care ma lamurit de tot.
    Prietena ta are deja problema cu glicemia ,care daca scade brusc da senzatia de foame insuportabila.Asta se intimpla deobicei cand omul nu mananca destul sau mananca carbohidrati sau lactate.Dimineata trebuie mancat in primul rand proteine si grasimi care nu influenteaza glicemia astfel chiar daca ai manca mai tarziu nu simti o foame arzatoare.Cantitatea de glucide si carbohidrati trebuie controlata,sa fie cat mai mica.
    Exemple de mic dejun:pt.o persoana:
    omletacu carnati din 2 oua+orice salata+Jumatate palma de paine
    2 oua fierte+branza+rosii
    parizel 4 feli+cascaval 4 feli+ardei
    salata greceasca cu feta
    crenvusti 2 perechi+mustar +jumatate palma de paine
    peste afumat+saramura
    salam 5-6 felii+salata sau casraveti murati.
    piept de pui panee+ rosii etc.

  53. Mi-a placut! Nu stiu cat e de reala intamplarea, dar iti da o stare de bine (mai ales ca femeia e cea care zice – PUNE MASA!!!), e haioasa (cum ar spune copii mei). E clar ca la capitolul managementul timpului am ceva probleme si totul se leaga de vointa, pana la urma.Cum sa trec de acest impas? Mereu nu am timpul necesar sa fac ceea ce imi propun decat in proportii variabile, neajungand la 100%.Sau imi propun prea mult?

  54. O dar vai, ce soc mare ca i-a spus fata sa-i incalzeasca supa…au apus vremurile cand femeia isi astepta sotul cu mancarea calda pe masa ca altfel o caftea. Racordati-va la realitate, baieti! Bravo, Pera..nu care cumva sa iti schimbi atitudinea fata de ea dupa ce citesti unele comentarii de aici. Un alpha e mereu un gentleman!
    In ceea ce priveste cantarul e similara situatia cand apucandu-te de sport, iti setezi cronometrul la jumatate de ora .. sau o ora .. sau doua .. sau cate vrei .. e vorba de autodisciplina, de autorespect. Daca esti serios si ai VOINTA, respecti timpul setat, daca nu..faci doua trei miscari in 5 minute si renunti. Cred ca de asta era vorba in articol, dar fiecare intelege cat poate.
    Eu una iti multumesc, Pera. M-am regasit in cele citite, si eu petrec ore rasfoind citate despre cat de minunata e viata si cum putem realiza orice, functioneaza doar pe moment. Acum stiu la ce trebuie sa lucrez.
    Ar fi util un articol despre cum poti trece de la stilul nocturn la cel diurn. M-am invatat sa stau pana noaptea tarziu…iar dimineata ma trezesc tot tarziu. Am incercat sa schimb asta, sa trec de „zona de comfort” dar e tare greu. Daca fac asta sunt ca un zombie toata ziua, desi am acumutate cele 8 ore de somn recomandate.

  55. Sa inteleg ca prietena ta este o alfa? Cred ca si tu esti un alfa.Intrebare.Cum poate sa fie o relatie intre doi ALFA?

  56. Pera sa nu crezi ca am ceva cu tine, dar stiu ca nici nu crezi asta, musculitzele astea se tot baga in seama dar e ok, e o tara libera.
    Despre increderea in sine si cum se reflecta ea in viata reala, exemple: incepi sa crezi ca toti din jururl tau iti sunt inferiori, nu ai rusine sa faci anumite lucruri, sa porti anumite accesorii, frame gigant ceva gen mistery, ce zici un articol?? sau esti suparat acum pe mine…
    Eu zic ca ar fi interesant, Eu am ajuns sa imi iubesc viatza acum, iar acum cateva luni eram varza si aveam si ganduri negre, am renascut pot sa zic, am o incredere asa de mare in mine incat nimeni si nimic nu ma mai sperie/intimideaza/descurajeaza sa fac ce lucru vreau. Si tu sti ca unde sunt 1000 de oameni ce merg spre dreapta si unul ce o ia la stanga unde se va uita lumea, nu ma intelege gresit eu sunt pro acest site dar uite si tu ce reply am primit de la acesti oameni, e ultimul meu reply la aceasta tema.

  57. Fenomenal articol,cu aceeasi problema ma confrunt si eu si abia astept sa citesc cartea despre redescoperirea vointeii umane

  58. Oare daca ne-am implementa in minte ideea ca mancam sanatos, iar din asta sa facem un obicei ar putea devenii acest obicei un automatism si astfel sa se consume cat mai putina vointa?

  59. ce nu inteleg eu e de ce trebuie sa sarim in schema sa-i judecam pe Pera si/sau prietena lui? sau, mai bine spus, de ce nu ne putem abtine de la a-i judeca pe altii? scopul articolului, la cum l-am perceput eu, era altul: sa ne deschida putin ochii cand vine vorba de vointa. banuiesc ca si-a atins scopul mai mult sau mai putin, in functie de cititor.
    si daca Pera tot asteapta ceva de la cititorii lui… scopul meu pe care (sper) sa-l implementez cat mai curand ar fi sa ma trezesc in fiecare dimineata de la prima alarma, fara snooze. o sa fie un proces hardcore 🙂

  60. Buna Pera,
    Nu o sa-ti vina sa crezi dar si prietenul meu are aceeasi problema(si nu e moldovean). Daca este nemancat nu te poti intelege cu el. Nici nu poate sa gandeasca si tipa ca un leu in cusca. Obiceiul pe care eu vreau sa-l deprind este sa dorm 7 ore in fiecare noapte si sa ma pot trezi dimineata la 6 sau 7 si sa ma duc la alergat. Ma chinui de foarte mult timp, dar nu am reusit decat sa ma trezesc cateva zile la 7 si atat..

  61. Ce dispute ai iscat Pera draga, si asta doar pentru ca te-ai aratat ca om, iar gloata te vrea zeu :))) İn istorie, unii au sfarsit-o rau din cauza asta! 🙂
    M-a distrat articolul desi cred si eu ca a manca cu cantarul langa tine e o exagerare si provoaca un stress nedorit…n-as urma exemplul ei. İn rest , toate cele bune! 🙂

  62. Salut Pera!
    🙂 🙂 🙂
    Ce m-am distrat citind articolul! Foarte tare!
    Da’ chestia asta cu vointa e pe bune-am verificat nu odata.Eu azi am fost prin Timisoara sa rezolv niste chestii legate de lichidare,respectiv angajare la Arad…Dupa ce am reusit la examen si am rezolvat cu locul de munca m-am gandit ca nu ar strica sa dau jos kilele in plus asa ca m-am apucat de sport& dieta.Vorba ta, le iau pe rand.Am mancat dimineata, am rezolvat ce aveam de facut, am mancat la pranz in Timisoara (dar respectand dieta 🙂 )Pe la ora 16 am ajuns in Arad,imi era foame si somn…ce mai…as fi mancat si picioare de masa:)))))Asa ca…m-am oprit in fata unei vitrine cu posete scumpe si le-am privit cateva minute pana am ajuns la concluzia ca m-au atras doar din cauza frustrarii-am citit undeva o chestie orientala cum ca achizitionarea de obiecte care nu iti sunt necesare vine sa umple golul din suflet-foarte tare! mi s-a parut o chestie de bun simt:).Imi spun treaba asta de fiecare data cand as vrea sa ma reped sa cumpar ceva a proasta.”Aventura” s-a terminat cu bine, nu am cumparat nimic, am mers direct acasa si mi-am pregatit un pranz sanatos…prietenul meu era la lucru, dar retin ideea…e fain sa te astepte cineva cu mancarea pregatita.

  63. salut Pera.sprer ca mesajul meu va fi citit si de cei de mai sus.DA,este de vina corpul nostru pe care noi credem ca il putem controla in totalitate.fals.de cand ne nastem incercam sa ne controlam corpul,ne maturizam si gata credem ca am rezolvat problema,nu este chiar asa.senzatia pe care o are prietena ta si nu o poate controla O SIMT SI EU,cand imi este foame si nu am posibilitatea sa manac ceva(sunt la munca sau sunt plecat) ma doare capul si parca nu mai am forta,nu ma mai intereseaza nimic din ce este in jurul meu,caut neaparat ceva de mancare,mentionez ca am constitutie atletica si nu oscilez slab-gras.Problema este cum spunea cineva mai sus lipsa unor vitamine importante pe care corpul le consuma in urma efortului fizic sau psihic.Asta este adevarata problema.oricat am incerca sa ne disciplinam corpul cere si cum suntem oameni,nu roboti,trebuie sa ne hranim

  64. Buna!
    De ce imi plac mie desenele animate si de ce chiar eu sunt un personaj din desene animate.
    Imi place ca gasesc diversitate in modul in care scri articolelor mai nou Pera. Fiecare cu opinia lui dar in esenta fiecare stie ce fel de relatie i se potriveste daca isi raspunde sincer in sine. Astfel poti accepta un lucru intr-o relatie si sa nu ti se para o povara ci chiar o placere, un condiment fin adus relatiei.
    Nu tin sa dau sfaturi, insa mi-am dat seama de un lucru folositor mie, pe care vreau sa il impartasesc. Imi place ca atunci cand imi folosesc vointa pentru un lucru sa caut sa elimin energia controlat catre alte activitati: sa rad isteric la un film, sa ma prostesc, sa ma stramb amuzant la cineva, sa il pup zgomotos,sa ma comport precum un personaj din desene animate …aici tine de creativitatea fiecaruia sau de dorinta de a cauta astfel de comportamente. Pe langa asta atragi si mai multe simpatii.:)
    Cu drag, Nico:)

  65. adevarul este ca nimic nu realizam in viata fara a avea vointa.sunt fumatoare si imi propun in cate o zi sa nu mai fumez ,am realizat ca se poate sta fara tigara si fara a avea stari de nervozitate,dec aici lucreaza vointa.Am stat o saptamana fara sa fumez si nici nu am simtit nevoia sa fumez ,dar este foarte adevarat am stat inconjurata numai de nefumatori ,cum am ajuns intre fumatori si mi-am aprins prima tigara ,am simtit sa mai aprind una si inca una ….Deci pentru toti fumatorii care vor sa renunte la fumat Pera are dreptate trebuie sa ne folosim vointa pentru a realiza ceea ce ne dorim

  66. Povestea mea e cam asa…m-am mutat cu prietenul meu in urma cu aproape 2 luni.
    Si atunci moldoveanca din mine a inceput treptat sa isi piarda din vointa.Daca pana atunci eram destul de disciplinata privitor la ceea ce mananc si la cum imi petrec timpul, asta s-a schimbat.
    Pentru mine cum imi organizez timpul este un lucru esential in timp ce pentru el este mult mai important sa fie relaxat. De aceea faptul ca am intarziat laintalniri sau ca nu aveam o ora fixata pentru diversele activitati a fost de-a dreptul ciudat.
    Si pentru ca m-a rasfatat, mi-a fost greu sa ma abtin sa mananc din paharul cu Finetti sau din ciocolatele care stateau mereu pe masa la indemana.I-am explicat ca pentru mine e mai greu sa ma abtin daca le vad , lucru care lui i s-a parut ciudat . L-am admirat pentru faptul ca el poate sa fie ponderat in aceasta privinta.
    Ei,ca sa vedem si raportul acestor 2 luni-aproximativ 7 kg in plus , mult timp pierdut cu anumite stiri si citit mai putin , nesemnificativ, progres intelectual nesemnificativ.
    Asadar , pentru a-mi recapata increderea as reincepe cu scaderea in greutate continuand cu cizelarea intelectuala.

  67. Mi-a placut foarte mult articolol ! Chiar mi-a creat o stare de buna dispozitie 🙂
    Consider ca oricare puteam avea stari de genul acesta, chiar si cei mai echilibrati dintre noi.. Ceea ce conteaza in definitiv este ca ambele parti ale unei relatii sa accepte ca si celalalt este dual .. 😀 cu bune si rele 🙂
    Am inceput deja sa fac miscare. Cred ca daca faci miscare intr-un mod constant o sa ai pofta de mancare echilibrata. Organismul iti cere atunci cand are nevoie de ceva. 🙂
    Va doresc o zi faina tuturor ! >:D<

  68. superb articol! eu tocmai m-am lasat de fumat de 3 zile,si simt ca ma ingras! asa ca, imi voi impune ore de masa!

  69. Buna! Dincolo de inteligenta si vointa ta cred ca esti un om extraordinar. Te admir pt tot ceea ce esti si faci pt noi cei din jur!

  70. Cred ca la mine lucrul pe care vreau sa-l implementez este stabilirea prioritatilor…In conditiile de mama singura(singura la modul ca tatal copilului pluteste in egoism si iresponsabilitatea), de un an de zile m-am descurcat singura.M-am trezit acum la sfarsit de am ca m-am impus miste teluri….prea multe adunate in acest sfarsit de an, dar toate sunt la fel de prioritare:sa-mi i-au o casa, si salariul a fost propice pt asta in ultimele 3 luni dar nu va mai fi aceeasi situatie , sa dau rezidentiatul(si examenul este intr-o saptamana, deci tot in luna aceasta ma incadrez cu termenul), lucrez de noapte ca sa am timp sa stau cu copilul, si restul treburilor si obligatiilor cad tot pe umerii mei singurul sprijin fiind o bona, cu mult suflet dar si aceea platita…..Mi-e greu…imi dau seama ca multi nu sunt constienti de eefortul meu, si pe cine ar interesa treaba asta …eu mi le-am asumat pe toate ….Nici nu stiu cu ce as putea incepe ca sa ma pot linisti un pic si sa pot gandi lucid situatia …Simt ca mi se termina voinata dar imi dau seama ca n-am voie sa renunt uitandu-ma in ochii fiului meu ..

  71. Tin minte ca am citit un articol , legat de energiile creierului . De fapt , creierul consuma de n ori mai multa energie sa blocheze ceva , decat daca ai incerca sa il redirectionezi . De aceea se zice ca este mai bine sa faci obiceiuri noi , decat sa blochezi pe cele vechi .

  72. Ai mare dreptate cu vointa, dar cred ca important e sa ai clar in minte ce-ti doresti. Eu sunt divortata de 4 ani. Dupa 2 nasteri, o casnicie in care am incercat cat am putu sa fiu o gospodina buna(nu ma defineste) si o persoana domestica, avand si serviciu, nu mai aratam deloc grozav, ajunsesem la 66-67 kg la 1,60 m, celulita se pusese peste tot, odihna si somnul erau la reducere…nu mai aratam deloc a femeie de 40 de ani…ci mai mult…iar divortul mi-a pus capac…de stres mi-a cazut si o parte din frumusetea mea de podoaba capilara. Cred ca mi-a luat un an pentru a constientiza ca situatia trebuie schimbata…si vreau sa va spun ca a actionat un mecanism in genul celui spus de Pera…am constatat ca daca ai vointa, iti aduni energiile, muti muntii din loc..Am inceput sa fac miscare, multa, pe grupe de muschi, mi-am facut dieta, de capul meu, cu peste, produse apicole, fructe si legume, seminte…de toate, dar in cantitati rezonabile…doar sa treaca foamea si sa am energie…Dupa 6 luni, nu mai mult, deja dadusem jos 8 kg, celulita s-a dus, ridurile la fel, parul s-a regenerat. E drept, am luat ceva suplimente, dar recomandate de doctor (fier, omega 3, vitamine). Nu o spun sa ma laud, o spun sa dau curaj tuturor, numai eu stiu ce era in sufletul meu cand ma uitam in oglinda si vedeam o tanti disgratioasa, aveam senzatia ca deja alunec pe panta ailalta, spre varsta a treia, eram privita cu compasiune, o femeie vai de capul ei, cu 2 copii pe cap. Si sa stiti ca nu m-a ajutat nimeni, decat cu reprosuri ca n-am tinut cu dintii de un prost care ma insela, se purta urat si mai tragea si la masea. Dar am avut incredere in mine, stiam ca pot mai mult, ca nu asta
    e drumul meu, ca sufletul si gandurile mele nu bat cu imaginea aia disgratioasa.
    Acum nu-mi vine sa cred ca pot arata ca o femeie cu 10 ani mai tanara, sportul si miscarea practicate zilnic 20-30 minute fac minuni, n-am avut picioarele asa frumoase si tonifiate nici la 20 de ani, am curaj, am putere, am optimism, daca in urma cu 3 ani nu cred ca as fi gasit vreun tip sa-si complice viata cu mine, acum situatia e alta, mult mai placuta, desi inca nu m-am hotarat sa ma opresc la cineva.

  73. Prima parte a articolului mi-a placut foarte mult si descopar dupa atata timp cat de frumos si comic dar mai ales COMIC poti sa scrii. Bravo Pera! Cu un asa barbat cine nu ar vrea sa fie zmeoaica? Referitor la cea de a doua parte ma bucur ca ai punctat ca, nu e bine sa implementezi mai multe obiceiuri odata. Eu determinata de tot ce invatam de la tine am inceput in forta:1)gimnastica zilnica,2)hrana sanatoasa, 3)m am lasat de fumat si in final vointa mea pentru a nu fuma a durat 4 zile, pentru gimnastica o luna si pentru hrana sanatoasa inca persista dar ma mai abat uneori asa ca o recompensa. Dar acum am inceput pe rand si anume nu mai fumez de 23 de zile si peste o saptamana voi implementa un nou obicei dar nu incep pana nu ma asigur ca sunt nefumatoare.

  74. Cartea la care faci referire a aparut si in lb. romana, la sfarsitul lui 2012. Nu stiu daca este cazul sa dau detaliile, pt a nu face reclama editurii, dar persoanele interesate o pot gasi usor, pe net.

  75. Buna,sunt Monica
    Multumesc pentru articol,foarte interesant si adevarat. Obiceiul pe care vreau sa-l implementez in primul rand este sa-mi stabilesc prioritatile, am avut probleme la capitolul asta pana acum. Mult succes in continuare.Doamne ajuta!

  76. Imi pare rau , ca nu-ti dai seama cu cine stai in casa. Un om cu educatie, cu valoare, care s-a luptat cu o familie asa de potrivnica, acum sa inghita asemenea isterii.
    Nu sunt psiholog, sunt o femeie trecuta de 40 de ani si stiu si cum sunt moldovenii (UNII).
    Sfatul meu este sa-ti gasesti o femeie linistita ca si tine, cu potential, cu educatie, cu rabdare si intelegere, nu neaparat cu ambalaj de fotomodel.
    In timp, aspectul fizic nu mai are aceeasi valoare.
    Atatea fete bune sunt, doritoare de familie si care stau singure ca baietilor nu le trebuie decat din astea care arata beton, si care cheltuie mult pe ele, pe haine la moda, pe intretinre corporala, cosmetica , bijuterii…
    Oare tu , ca sa ajungi aici, cate sacrificii ai facut …, la cate ai renuntat.
    Si sunt fete ca si tine, crede-ma !

  77. Am gasit blogul azinoapte, eram intr-o stare proasta, si m-a ajutat ce am citit.
    Dar acum am gasit postarea asta si comentariul in care consideri ca e mediocru cine nu e disciplinat ca prietena ta si pun punct.
    Era prea frumos sa fie adevarat.

  78. Interesant articol!Domnule Pera este de apreciat faptul ca ne impartasiti exp din viata dv…intr-adevar e dificil sa locuiesti cu o astfel de persoana dar cu siguranta calitatile ei sunt muuuuuult mai mari!felicitari pt vointa de fier !EU AM SLABIT 9 KG IN 2LUNI SI TOTUL DATORITA VOINTEI SI PE UNDEVA, DATORITA ARTICOLELEOR DV MOTIVATIONALE CARE M-AU SCOS DIN SOMNOLENTA COMODITATII!IMI DORESC ENORM SA TERMIN FACULTATEA SI SA VA CALC PE URME !SUNTETI FAVORITUL MEU!TOATA STIMA!

  79. Articolul e super.Cei care au chef de critici nau decât sa-si expuna parerile”noi”altfel cum niam mai amuza un pic ;-). (îmi place mult sensul pozei postate la acest articol) daca ar fi so comentez as spune multe…

  80. Vointa vreau sa ma ajute la schimbarea mentalitatii…dintr una negativista…ipohondrista…distructiva…prin exercitiu sa devina una constructiva…

  81. Foarte bun materialul. Trebuie citit si pus in aplicare. Primul lucru pe care vreau sa-l schim este ,sa ma trezesc mai devreme dimineata pentru a avea timp mai mult pentru studiu si sport.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.