Sărăcia nu este o opțiune

Ca să continuăm seria materialelor legate de bani, hai să facem o scurtă recapitulare.

Banii pe care îi faci sunt o consecință a ceea ce ai în interior, de cât de dezvoltat și educat ești. 

Cuvântul educo înseamnă „a dezvolta din interior”, deci când mă refer la educaţie mă refer la cât anume din potenţialul şi talentele tale înnăscute ai reuşit să dezvolţi.

Există o legătură dintre cât din „comoara interioară” ai descoperit şi câtă abundenţă materială ai în exterior.

Bun, bun.

Ai auzit de multe ori, poate prea multe, că „interiorul” contează.

Dar în cel mai concret mod posibil, ce este acel interior, cum arată şi cum putem să muncim la el zilnic ca să avem bani?

Anatomia „lumii interioare”

Una din modalitățile prin care putem ilustra cât mai clar posibil această lume interioară care este strâns legată de bani este următoarea, începând din afară spre înăuntru:

1. Lumea exterioară
2. Acțiunile
3. Competențele (abilitățile)
4. Convingerile
5. Valorile
6. Identitatea

Cu fiecare nivel lucrurile devin mai profunde, mai intense, dar mai subtile și greu de observat pentru ochiul neantrenat.

Cu siguranță, toată turma poate să vadă cu ochii liberi lumea exterioară. 

Banii din portofel, hainele, casele, aurul.

Acestea se pot vedea cu ochiul liber şi prima reacţie în capul oricărui maimuţoi este să îşi dorească chestiile strălucitoare pe care le vede.

Apoi, un pic mai subtil, avem acţiunile care duc la rezultatele pe care le avem în lumea exterioară.

Ştii deja foarte limpede că acţiunile te duc la rezultate.

De asemenea, poţi să faci acţiuni greşite care să te ducă la rezultate nedorite.

Ca să poţi face acţiunile corecte pentru rezultatele dorite în lumea exterioară, e nevoie să ai abilităţile și competenţele necesare. Să fii antrenat şi educat. E deja alt nivel, mai subtil şi mai puternic.

Aproape orice om poate să sape, dar e nevoie de unul competent să ştie şi unde să sape.

Până aici, cam orice om care studiază dezvoltarea personală de suprafaţă, poate înţelege ce am vorbit şi se poate descurca.

Mă antrenez să îmi dezvolt abilităţi, fac acţiunile şi comportamentele corecte şi obţin ce îmi doresc în lumea exterioară — perfect până aici.

Ei bine, următoarele nivele sunt motivul pentru care am ales să studiez psihologia.

Este un nivel de avansaţi dacă vrei.

Convingerile, valorile şi identitatea determină cu o forţă mult mai mare cum arată lumea exterioară indiferent ce anume îţi doreşti în viaţă.

Convingerile sunt ceea ce cred şi ceea ce gândesc.

Dacă eu cred că nu pot, la ce îmi foloseşte toată educaţia şi abilităţile, când mi-e lehamite să fac acţiunile necesare pentru că eu am plecat de la ideea că oricum nu voi obţine ce îmi doresc, sau mai rău, nici nu mai îndrăznesc să îmi doresc?

Ceea ce gândesc este extrem de important, dar și mai important decât ce gândesc este ceea ce este important pentru mine cu adevărat în viață.

Valorile, cu alte cuvinte. Ce reprezintă valoarea pentru mine?

Pentru omul care are ca valoare libertatea, convingerile, abilitățile, acțiunile vor conlucra pentru a-i aduce libertatea ca rezultat final.

Pentru omul care are ca valoare familia, toate celelalte niveluri se aliniază pentru a-i aduce o familie fericită.

Toate lucrurile se subordonează valorilor mele și de aceea este foarte important să știu ce e important pentru mine și să îmi propun să obțin lucruri din lumea exterioară conforme cu valorile mele.

De ce sunt oamenii săraci?

Pentru că au ca valoare libertatea, dar uită acest lucru.

Apoi îşi dezvoltă convingerea că nu pot şi nu ştiu să câştige bani decât angajându-se la un job de la 8 la 16.

Apoi pornesc la drum fără abilităţi necesare pentru a câştiga bani şi sfârşesc prin a-şi vinde cea mai preţioasă resursă — timpul — pe nimic.

Au comportamentele greşite pentru că se uită la televizor în loc să se educe, fac credite în loc să îşi dezvolte obiceiul de a pune deoparte ceva zilnic, chiar dacă e doar 1 leu, pierd puţin timp liber rămas aiurea şi apoi SE MIRĂ.

Da, citeşti bine.

Aceşti oameni, după ce fac tot şirul de alegeri greşite, se miră că lumea lor exterioară nu e cum şi-ar dori.

Adică nu sunt liberi, nu au bani şi nici fericire.

Şi nici nu vor avea vreodată dacă nu îşi aliniază viaţa.

Ai observat cum oamenii plâng după echilibru în viaţa lor, după sens?

Ei bine, ei simt exact această nevoie de a alinia corect toate aceste niveluri ale vieţii lor.

Să îmi cunosc valorile, să am gândurile potrivite pentru ce rezultate îmi doresc, să am abilităţile necesare pe care le obţin educându-mă, să fac acţiunile corecte iar, la sfârşit, să mă bucur de viaţa pe care mi-am construit-o.

Alinierea corectă

Orice îţi doreşti să obţii în viaţă, vei obţine doar în momentul în care îţi asumi complet identitatea omului care are ce își doreşte.

De exemplu, dacă vrei să îţi trăieşti vocaţia, trebuie să îţi asumi identitatea omului cu vocaţie, care are valorile omului cu vocaţie, care gândeşte ca şi un om cu vocaţie, care are abilităţile omului cu vocaţie, care acţionează ca un om cu vocaţie, care are la sfârşit viaţa omului cu vocaţie.

Dacă vrei să fii fit, să ai abdomen plat şi un corp frumos şi sănătos, trebuie să îţi asumi identitatea omului FIT.

Să ai valorile unui om fit, să gândeşti ca un om FIT, să ai abilităţile unui om FIT, să te comporţi ca un om FIT iar, la sfârşit, ARĂŢI ca un om FIT.

Vrei să ai bani? Ghici ce trebuie să faci? 🙂

Înainte de a trece la exercițiul extrem de important pentru tine și viitorul tău financiar, vreau să îți arăt ce am lucrat cu oamenii de la workshop-urile și bootcamp-urile din acest an.

Am lucrat în grup și am făcut brainstorming pentru a găsi caracteristicile omului fit și ale omului cu vocație. Apoi am votat cele mai importante valori, convingeri, abilități, comportamente și am făcut o hartă ca să vedem cum arată acest om cu vocație și/sau fit.

 ATENȚIE! Această descriere nu se potrivește decât grupurilor cu care am lucrat și e important ca fiecare om să își personalizeze identitatea. Descrierile de mai jos au rol de exemplu. 

Exemplu 1 – Identitatea unui om FIT

Viața exterioară

e sănătos fizic și mental
își permite să poarte orice pentru că îi stă bine
este înconjurat de oameni cu valori asemănătoare
are un mod de viață ordonat, disciplinat

Acțiuni

nu pierde nopți
mănâncă regulat, corect
face mișcare minim 7 ore pe săptămână
are obiceiuri care îi susțin stilul de viață

Abilități

e informat corect
disciplinat
capacitate de concentrare

Convingeri

este 100% responsabil de tot ce are și ce i se întâmplă
îi susține pe ceilalți dacă își doresc
e important să te autodepășești zilnic câte puțin

Valori

mișcarea
sănătatea
starea de bine fizică și spirituală
hrana nutritivă

Exemplul 2 – Identitatea unui om cu vocație

Viața exterioară

Radiază energie/ formă fizică/psihică
Se simte bine în interior, în papucii/pielea lui
Sigur pe sine/jovial
Are pe plan material suficient cât să nu aibă frica zilei de mâine

Acțiunile

Încearcă, învață lucruri noi, testează
Citește
Evoluează
Învață din eșec

Abilitățile

Creativ
Observator și ascultător
Rezolvă probleme
Perseverent

Convingeri

Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu
De la fiecare om înveți câte ceva
Refuz să cred că ceva e imposibil
Calitatea vieții noastre e dată de calitatea întrebărilor pe care ni le punem nouă sau altora
Pot să fac sau pot să învăț de la alții cum să fac

Valori

Liniște interioară
Dezvoltare personală/evoluție permanentă
Respect de sine

Exercițiu (pe care dacă nu îl faci, nu vei știi cum arată un om cu bani, deci nu vei deveni unul) 

Ce vreau să te rog acum este să mă ajuți să construim împreună identitatea omului cu bani

Spune-mi te rog într-un comentariu:

1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el în viață?
2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gândește și crede?
3. Ce abilități și competențe are un om cu bani?
4. Ce face, ce comportamente și acțiuni are un om cu bani?
5. Cum arată viața exterioară a unui om cu bani?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile tale și întrebările.


Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

61 de răspunsuri

  1. Omul cu bani? In peste 50% din cazuri ar trebui sa se tragă din familie bună (nu obligatoriu ) astfel, având șansele ca părinții, de o înaltă experienta in viata, fie ea dobândită si dintr-o profesie ce avea ca scop întreţinerea in bune condiții a familiei astfel odorul având șanse să fie susținut permanent la un nivel ridicat al societății, urmând că pașii şi pregătirea lui sa fie așezați pe următoarea treaptă. Astfel, după o perioadă când individul, deja familiarizat cu procesul de avansare şi performantă, este destul de educat pentru a își menține statutului, ba mai mult, fixandu-si de acum singur ideile pentru următorii pași. Poate fi, fără nici mirare, egoist, exigent, încrezut si chiar narcisist, baza acestor stări, ajutându-l la menținerea nivelului sau chiar la avansare. Sunt si cazuri, când individul nu are pregătire sau partea educationala lipsește cu desavarsire dar despre acestea nu as vrea sa îmi dau cu părerea. Avem tot felul de exemple atât de proaste, din păcate: haina nu-l face pe om; Banii nu aduc fericirea, etc. Fara bani nu există posibilitatea de a te educa și în egală măsură te ați menține ideile, conceptiile si aspiratiile la un nivel destul de bun, sau in functie de „răsfăț” , următorii pași.
    La aproape 30 de ani mi-am dat seama ca într-adevăr, educația, lucrul de care ne e sila la şcoală, face parte dintr-un proces de avansare.
    Si apropo, as putea sa comand si eu o carte (sau două ) si sa mi-o trimiteți in Germania?
    Mulţumesc şi mă bucur că printre alte multe detalii, susţine psihicul multora. Super, merităm.
    O seară frumoasă!

  2. IMPORTANT! Dezvoltarea personală este adesea confundată cu citirea unor articole, cărţi, materiale, şi participarea la unele seminarii şi conferinţe publice! Astea sunt doar UN INCEPUT promitator, si atat!
    Este nevoie de mult mai mult pentru A INCEPE PRACTIC dezvoltarea personală, e nevoie de a EXPERIMENTA, de a schimba ceva concret în viaţa ta, de a avea accces la un mentor, şi a fi iniţiat în tehnicile şi metodele care te pot ajuta în această schimbare! Altfel, ramai la faza de „am auzit lucruri interesante…”.

  3. 1 VALORI
    – banii
    – afacerea proprie
    – familia
    2. CONVINGERI
    convingerile sunt contrare a ceea ce cred majoritatea oamenilor:
    – banii sunt rai = banii sunt BUNI
    – banii sunt ochiul dracului = banii sunt esentiali la fel ca si aerul
    – bani albi pt zile negre = bani albi pt investitii
    – nu ne putem permite = cum sa fac sa imi permit . etc
    3. ABILITAȚI
    au abilitatea de:
    – a atrage banii in viata lor = gindire pozitiva
    – a lucra/relationa/conduce oamenii
    – a face investitii /marketing
    4.ACTIUNI si COMPORTAMENTE
    – Multa MUNCA
    -este dispus sa isi asume riscuri
    -invata din esecuri
    -deschis la schimbare
    5 VIATA EXTERIOARA
    este simplu: au case, haine , masini bune, sanatate
    isi permit restaurante bune, vacante frumoase etc.
    si cel mai important au afaceri infloritoare
    pe moment astea sunt ideile mele despre un om cu bani.

  4. Cred ca exista mai multe categorii de oameni cu bani, cel putin doua: cei care mostenesc, se trag din familii potente financiar si oameni care FAC bani. Si acestia sunt de doua categorii macar: legal si ilegal. Cei care fac banii legal pun mai presus de orice succesul, pasiunea cu care lucreaza si acest lucru ii ajuta sa razbeasca.Ceilalti…nici nu cred ca merita sa discutam despre ei, se,,invartesc” cumva si important pentru ei este sa se mentina in ,,top”, sa fie vazuti, sa fie ,, de valoare”.
    In functie de cele spuse mai sus, cei pasionati de munca lor au convingerea reusitei, cred in visul lor care ii propulseaza mereu si mereu inainte. Chiar daca in drumul lor intalnesc esecul nu se opresc, acest lucru ii determina catre alte strategii in vederea reusitei. Printre ablilitatile unui om care face bani se numara creativitatea, flexibilitatea, este un om hotarat, cu convingeri clare si gandire pozitiva.
    Viata exterioara a unui om cu bani…este o alegere ce tine si de natura lui, dar si de educatie. Unii aleg sa si-o expuna, chiar ostentativ – acestia sunt cei care au facut bani mai repede si mai la limita legalului.Altii isi duc viata normal, se bucura de avantajul de a avea cu ce, dar fara ostentatie, fac acte caritabile fara propaganda televizionistica.

  5. 1. Ce valori are un om cu BANI, ce este important pentru el ?
    Omul cu BANI , isi doreste sa fie liber , sa fie independent , sa poata sa arate ceea ce a realizat , sa fie apreciat de cei din jurul sau, uneori exagereaza, epateaza, devine znob, in alte cazuri este suficient ca el sa fie multumit de ceea ce a realizat este incantat ca poate sa fie generos, sa contribuie , sa se autodepaseasca, sa se joace , sa fie provocat si sa faca fata provocarilor.
    2. Ce convingeri are un om cu BANI?
    Este convins ca IMPOSIBILUL pentru el nu exista, este convins ca poate sa miste muntii din loc si o face , uneori in sensul bun al cuvantului, construind , alteori in sensuri mai putin bune – trecand peste cadavre. Are convinngerea ca totul are un pret, iar el trebuie doar sa identifica pretul corect pentru oricine si pentru orice actiune a sa. Are convingerea ca imaginatia si puterea creatoare sunt infinite , iar in acest fel orice problema poate avea o solutie , orice provocare poate avea un raspuns pe masura.
    3. Ce abilitati si compentente are un OM cu BANI?
    Un om cu bani este motivat, stie ce isi doreste si actioneaza in acel sens, are abilitatea de a crea , de a-si stabili teluri, obiective , de a-si pune planurile menite sa duca la atingerea obiectivelor , pe hartie, este perseverent, nu se da batut, cade , iar apoi se ridica , are abilitatea de a invata din greseli si esecuri. Omul cu bani are abilitea de a- si forma un cerc de relatii care sa-l sustina, sa-l ajute in ceea ce face, are format obiceiul economisiriii, stie sa puna oamenii si banii sa lucreze pentru el , sa foloseasca aceste doua parghii pentru a crea alti bani. Omul cu bani isi stie prioritatile , isi foloseste eficient timpul . Educarea permanenta, intr-un cadru mai mult sau mai putin organizat, sau pur si simplu invatarea experimentala este o alta caracteristica a omului cu bani. Cunosc oameni care se educa perpetuu , dar nu actioneaza si nu au rezultate. Pe de alta parte cunosc oameni , care fara nici o forma de educatie la baza acumuleaza bani , pentru ca actioneaza (iar actiunea pentru ei este o forma de educatie, esecul este o lectie).
    4. Omul cu BANI , este un om de actiune, chiar daca este sau nu educat in spiritul acumularii BANILOR, el actioneaza. Actiunea pentru el este o forma de autoeducare, de antrenament.
    5. Exteriorul la un om cu bani , are mai multe fatete. Foarte multi oameni cu bani, ce si-au construit averea pas cu pas, prin foarte multa munca si disciplina agoniselii, nu-si etaleaza neaparat adevarata valoare financiara. Ei se simt bine stiind ca constructia lor a dus la independenta lor din punct de vedere financiar, iar acest lucru este mai important decat sa epateze etaland bogatia la care au ajuns prin masini scumpe, case soptuoase sau haine si bijuterii extravagante. Exista o alta categorie de oameni cu bani, care simt nevoia sa etaleze succesele financiare la care au ajuns prin mai susamintitele jucarii sau posesiuni.
    Toate acestea fac un tablou insa prea putin pigmentat a ceea ce este sau poate fi un om cu bani. Sunt sigur insa ca pe baza tuturor raspunsurilor de aici, PEra o sa contureze un portret al omului cu bani, mult mai nuantat 🙂

  6. Buna tuturor,
    Eu cred ca banii sunt o moneda de schimb care te ajuta sa-ti realizezi visele. Dai ca sa primesti! Achitand pretul corect, primesti ceea ce- ti doresti, fara sa ramai dator in vietile ce vor urma.
    Considerand ca ai mereu buzunarele pline si inima usoara, banii ajung la tine pentru a-i folosi in scopul ce ti l-ai propus.
    Educatia este foarte importanta, ea te ajuta sa intelegi scopul banului.
    Eu de exemplu prefer sa „arunc” surplusul de bani la „bataie” decat sa-i pastrez in cont sau in seif. Asa inteleg eu ca pot invarti roata in sensul prosperitatii.
    Tot ceea ce am afirmat mai sus este doar punctul meu de vedere, asta este intelegerea mea despre bani.
    Cat priveste intrebarile tale de mai sus, Pera, cred ca este greu sa definesti pe cineva din afara. De exemplu, eu, provenind dintr-o familie modesta, dar care mi-a transmis iubire, imi permit sa conduc o masina scumpa, si, desigur, sunt invidiata, dar eu stiu cat am muncit sa castig dreptul de a o avea. Iar daca le explic invidiosilor realitatea, se uita la mine… la fel de invidios. Asa ca, de cele mai multe ori, prefer sa le dau raspunsurile pe care le asteapta. De ce? Pentru ca nivelul lor de dezvoltare nu le permite sa inteleaga multe, inclusiv cu ce bagaj imens pleci in viata primind iubire si apreciere in copilarie!
    Sa aveti o duminica asa cum va doriti!
    Dana Murgu

    1. Multumesc pentru raspuns. Cred ca aici esti ferita de invidiosi si ne-ar ajuta daca ai putea pe scurt sa ne spui cateva cuvinte despre cum vezi tu valorile, convingerile, competentele unui om cu bani, mai ales ca asa cum ai spus, nu te-ai nascut intr-o familie bogata

  7. 1. Valori: banii, sănătatea, libertatea, bucuria de a oferi/da
    2. Convingeri: este un om extraordinar. Banii te ajuta sa trăiești asa cum iti doresti și sa te descoperi pe tine, într-un final îți aduc libertate. Banii nu sunt imposibil de facut dar nici foarte ușor. Lipsa banilor este cauza râului nu abundenta lor. Sa nu mai muncești asa de mult încât sa nu mai ai timp sa faci bani.
    3. Competențe: Este capabil sa pună în valoare ceea ce știe el sa facă mai bine. Știe sa vândă, știe sa comunice eficient. Își face treaba foarte bine și știe sa dea mai mult în prima faza decât cere(ca un fel de împrumut la care vei începe apoi sa plătești și sa dai mai mult inapoi) ca apoi. Nu în ultimul rand sa fie creativ
    4. Comportament. Niciodată nu va cheltui tot ce are. Știe și e educat sa pună bani deoparte. Încearcă tot timpul sa investeasca banii nu sa ii cheltuie. Va ști foarte bine sa evalueze valoarea și sumele.
    5.un om cu bani devine un om liber care se poate descoperi pe sine mult mai profund. Nu duce lipsuri, nu are frustrări. Poate descoperi alți oameni cu valori similare și cu bani, cercuri unde poți sa faci lucruri exclusive. Poți experimenta multe lucruri. Înainte de a încerca ceva nou se va gândi fără sa pună în balanta banii și dacă are astfel de posibilități.

  8. 1) valori: independenta financiara, prosperitate, fericire, ( suport pentru familie)
    2) convingeri: este posibil sau chiar inevitabil sa ajung o persoană bogata, sunt dispus sa fac sacrificii si sa fiu diferit de cei din jur, nimic nu ma poate opri cu exceptia mea, etc
    3) abilități: marketing world class, stie sa servească/ ofere produse si/ sau servicii de valoare, se dezvoltă in permanență, se pricepe la relații si la prezentat in public, etc
    4) actiuni: se educa zilnic, aplica si testează idei si concepte, are un program de munca bine definit, lucrează concentrat, etc
    5) exterior: bani si alte obiecte materiale pe care si le dorește, dar care nu-l blochează sa faca ceea ce i-a adus succesul, prieteni si familie fericiți, care il respecta si urmează, firme sau alte forme de capital investit, etc

  9. 1.Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    Sa nu mai aiba grija banilor.
    Sa pot ajuta si pe altii sa scape de aceasta grija.
    Sa am o familie fericita care sa nu duca lipsa de nimic.
    Sa continui sa invat mai multe.
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    Eu sunt responsabilitatea mea.
    Eu sunt cel care-mi poate imbunatati situatia financiara.
    Eu sunt singurul de vina daca nu am bani.
    Oricine poate face bani. Trebuie doar sa invete cum.
    Nu voi fi niciodata prea inteligent. Mereu va fi loc de imbunatatire.
    Eu fac banii, nu ei pe mine.
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    Creativ
    Observator
    Maleabil
    Perseverent
    Descurcaret
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    Cauta cum sa faca bani intr-un mod cat mai eficient ca sa-i aduca mai mult decat o stabilitate financiara pe viitor.
    Cauta mereu metode de imbunatatire a propriei persoane si a muncii sale.
    E atent la tot ce il inconjoara, analizeaza tot.
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    E linistit. Sigur pe sine. Calculat. Prudent. Ingrijit. Politicos.

  10. Identitatea ta intima este un exemplu
    Consta in echilibrul metodei „osavmai”
    In munca ce o depui in al tau templu
    Aflind gandurile pozitive ce le incalcai
    Nota:Vezi comentariul Poezia
    „Metoda tomitana a succesului”

  11. 1.Un om cu bani se simte:
    -liber;
    -implinit;
    -sigur pe sine;
    Pentru el e important sa:
    -progreseze;
    -sa isi atinga alte scopuri;
    -sa ajute pe altii sa fie fericiti si impliniti.
    2.Indiferent de situatie se gaseste intotdeauna o iesire;
    Gandeste pozitiv si vede partea plinn a paharului;
    Are incredere in sine si nimeni nu il poate opri din drum.
    3.Inventiv;
    Tenace;
    Inteligent;
    Convins;
    Organizat;
    4.Invata din greseli;
    Nu pierde timpul liber;
    Are un stil de viata organizat;
    Dispus sa invete ceva nou in continuu;
    5. Se odihneste unde doreste, cum doreste si cu cine doreste.
    Are un mod de viata sanatos si organizat.
    Are tot confortul necesar unui om.

  12. Omul cu bani…
    5) Viata exterioara a omului cu bani…
    – este liber de grija zilei de maine deoarece are suficienti bani, incat sa nu mai trebuiasca sa isi faca griji ca va fi concediat daca maine nu merge la munca
    – familia lui este asigurata din . de vedere financiar
    – are bani pentru oportunitati de afaceri care i se ivesc
    – doneaza/ajuta/ofera cu bucurie si fara tragere de inima
    – il vezi ca isi ia des vacante pentru ca isi permite
    – afacerile functioneaza si fara el
    – ia uneori cina cu persoane foarte bogate sau cu influenta
    – isi permite lucruri care ii fac viata mai frumoasa: masini, case, haine, bijuterii, carti etc
    4) Ce face? Ce comportamente si actiuni are omul cu bani?
    – stie ce vrea de la viata, are directie
    – isi stabileste obiective pe care cu tenacitate le atinge
    – dimineata se trezeste inaintea tuturor iar seara se culca dupa ce toti ai lui s-au culcat
    – isi vizualizeaza mental rezultatele pe care si le doreste
    – citeste, participa la cursuri/seminarii/traninguri si se cultiva constant
    – atunci cand are o situatie/problema care il depaseste, apeleaza fara rusine la alte persoane mai inteligente decat el
    – este inconjurat de mentori si persoane care au succes si care il inspira sau la care poate apela cand are o nevoie sau o problema
    – nu se opreste la primul obstacol, ci continua si invata din toate pana isi atinge obiectivul
    – nu-l vezi inconjurat cu oameni mediocrii ci doar cu persoane de calibrul lui sau mai inteligenti
    – face sport regulat
    – mananca sanatos
    – este foarte atent la emotii si isi face periodic introspectie interioara
    – economiseste bani
    – nu cheltuie mai mult decat castiga
    – actioneaza cand toti se tem sa actioneze
    – se foloseste de efectul parghiei pentru a face si mai multi bani
    3) Ce abilitati ori competente are un om cu bani?
    – este creativ
    – stie sa comunice eficient
    – are intuitie
    – un fin obserrvator
    – este perseverent si tenace
    – isi alege cu grija mentorii si cercul de prieteni
    – stie sa se autodisciplineze
    – matur si echilibrat emotional; are puterea sa isi amane satisfactia imediata…
    – face doar un singur lucru odata si il face bine
    – este vizionar dar isi pastreaza echilibrul intre viziune si transformarea acesteia in realitate
    – este un lider autentic iar oamenii il urmeaza
    – orientat spre rezultate
    – este educat si atent la ce mananca
    – este educat financiar
    – invata din greseli si merge mai departe
    2) Ce convingeri are, ce gandeste si ce crede un om cu bani?
    – este de parere ca a fi sarac si saracia din lume indiferent ca e vorba de cea financiara, morala sau spirituala, se datoreaza faptului ca nu stim ce inseamna abundenta, si ca suntem prea orbi ca sa o vedem in natura manifestandu-se din plin. iar ce-a mai tragica drama este aceea ca universul ofera totul gratuit si din abundenta iar fraierii platesc: cu timpul, cu libertatea, cu viata lor pentru un dram de libertate, un dram de fericire
    – convingerea lui este ca libertatea absoluta este singurul lucru la care ar trebui sa aspire toti oamenii
    – el crede ca familia este cel mai important activ si ca succesul sau se datoreaza atat abilitatilor lui cat si sotiei si copiilor care il sprijina emotional si psihic
    – sa fi un om autentic si original este cel mai fantastic rol pe care il poti juca in viata
    – este de parere ca atunci cand vrei cu adevarat ceva, nu exista zid peste care sa nu poti trece ci doar scuze pentru a-ti motiva lenea
    – nu crede ca a avut noroc pentru ca are succesul care il are; convingerea lui este ca munca focusata, obiectivul bine stabilit, mentorii si capacitatea lui de a se ridica si a continua dupa fiecare esec este adevarata cauza a succesului care il are
    – mai este de parere ca atunci cand iti pasa de oameni, de natura si vrei sa ii ajuti si sa le rezolvi problemele, aceasta este singura cale autentica si sigura spre bogatie, si singura modalitate de a face prajitura si a gusta din ea
    – banii sunt doar o forma de energie si care sunt intr-o continua miscare; ei nu se fac nici greu nici usor, ci se fac cu mintea.
    – mintea umana este asemenea unei gradini; succesul depinde de ce seminte semeni si de cat de educat esti in a proteja gradina de daunatori
    – crede ca a ucide alte fiinte pentru a le consuma ca hrana, este o incalcare flagranta a principiilor divine si spirituale si cauza tuturor bolilor si saraciei din lume; deoarece aceasta cauza este intai o cauza morala a omului care si-a uitat identitatea
    – este de parere ca toate sistemele din natura functioneaza pe principiul parghiilor iar fericirea si bogatia pot fi obtinute si intretinute daca cunosti acest principiu, intr-un mod asemanator cum David din sfintele scripturi, a inteles si aplicat cu succes principiul doborand mamutul, pe Goliat
    – nu te poti imbogati nicidata daca consumi mai mult decat aduni… daca nu economisesti… daca nu investesti, pierzi, inveti si continui.
    1) Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    – abundenta reprezinta pentru el ce-a mai importanta valoare la care poate aspira o fiinta umana
    – libertatea absoluta reprezinta pentru el o a doua imoprtanta valoare
    – o familie fericita si un mediu fizic, financiar, emotional, psihic, intelectual, moral si spiritual in care aceasta sa infloreasca reprezinta o a treia valoare importanta si o misiune pe care orice barbat ar trebui sa o aiba
    – empatia este o alta valoare importanta
    – perseverenta si faptul de a nu te da batut numai dupa ce ai consumat toate posibilitatile
    – congruenta si originalitatea
    – linistea, calmul si pacea interioara
    – a-ti valorifica vocatia si a face lumea mai frumasa, mai buna prin exprimarea talentului sau a misiunii cu care te-ai nascut
    – educarea continua
    – disciplina
    – o alimentatie sanatoasa si in acord cu principiile divine
    – a studia natura, cel mai minunat profesor de la care putem invata cum sa avem bogatie si fericire in viata

  13. Buna Pera.O sa vorbesc despre omul cu bani,așa cum e in viziunea mea pt ca altfel nu știu,nu cunosc un om cu bani, iar pe cei care-i văd nu-i pot analiza.1/ Increderea in sine.Puterea de a-si descoperi in fiecare zi noi capacitați,pe care sa le foloseasca la maxim.Responsabilitate totala.2/Nu prea știu,dar cred ca are doar un gen de gânduri,cele care dau putere(nu o fura).3/Totdeauna ‘treaz’.Informat.Disciplinat.Vointa de fier.Capacitate de concentrare si memorare.Capacitate de comunicare.4/Așadar un om puternic,altruist,cu respect de sine,cu considerație fata de cei din jur si fata de finantele sale are acțiuni pe masura.5/Degajată,strălucitoare,cu noi provocări si noi impliniri.Acesta fiind modul meu de a vedea un om cu bani,te rog sa-mi răspunzi Pera daca se poate,ce este in neregula cu idealul meu,de nu pot sa-l ating?Multumesc pt material mi-a ridicat noi intrebari.

    1. VALORI- libertatea, -bunastarea materiala – viata personala echilibrata,- linistea si echilibrul interior, -viata spirituala,- natura
      CONVINGERI- reusesc ce imi propun,- gasesc solutii avantajoase problemelor ce apar,- gasesc exprimarea abilitatilor mele in moduri ca imi aduc bani- am resurse suficiente, pe care le pot folosi astfel incat sa duc o viata asa cum imi doresc
      ABILITATI-COMPETENTE- creativ, pozitiv, intreprinzator, se mobilizeaza repede, se organizeaza usor, intuitiv, curios, disponibil catre nou
      CE FACE, COMPORTAMENTE, ACTIUNI- studiaza, experimenteaza, invata mereu, cauta ce e nou in domeniu, se autoperfectioneaza, se dezvolta
      VIATA EXTERIOARA-afacere bine pusa la punct: colectiv pozitiv, mediu placut, sediu frumos;-familie frumoasa, casa frumoasa;- vacante frumoase;-anturaj de asemenea

  14. Am bani si trebuie sa-i impart cu multi dintre cei nevoiasi pentru ca viata sa nu aiba gust de cacat! Incerc sa stabilesc ce imi ramane si mie. Limita intre darnicie, calicie si prostie nu e usor de stabilit . Sunt constient ca mananc cu o singura gura si trebuie sa ma pot privi in oglinda in fiecare seara si sa multumesc lui Dumnezeu ca am mai trait o zi! Nu vreau sa mai fac ceea ce m-a trimis la autoliza si trebuie sa stiu sa si pierd, cand sa ma las pagubas, si sa apreciez ce e intr-adevar valoros pentru mine. Sunt lucruri in viata care au consecinte fara cale de intoarcere! Zilnic facem alegeri si astea ne caracterizeaza. Ma accept asa cum sunt, nici bogat, nici sarac!

  15. Omul cu BANI:
    1-VALORILE: evolutie permanenta
    respect de sine
    stare de bine
    certitudine
    siguranta ca tot ce-si propune reuseste.
    2- CONVINGERI: isi permite tot ce si doreste
    alege doar ceea ce-l multumeste si ceea ce-i face placere
    are acces la informatii si participa la actiuni care il ajuta in evolutie
    poate sa vada orice loc din lume, oricand
    3- ABILITATI: curaj
    perseverenta
    stie exact ceea ce vrea
    are un plan pentru tot ce si propune
    4 ACTIUNI: e implicat doar in ceea ce ii face placere
    calatoreste pentru dezvoltarea lui
    creaza
    isi alege orice loc din lume pentru a crea cu toata pasiunea
    stie ca totul tine de el si de ceea ce are in interior
    lucreaza permanent la starea de bine din interior
    5 VIATA EXTERIOARA: abundenta
    forma fizica si psihica perfecte
    jovial si fericit
    dispus sa ajute neconditionat
    se imbraca cu mult bun gust si de foarte buna calitate
    te bucuri oricand ii poti fii in preajma, te motiveaza si iti incarca bateriile.

  16. 1. corectitudine, perseverenta, atitudine pozitiva.
    2. calitatea vietii inalta, bunastare, ajutorarea celor nevoiasi, implinit si fericit in toate aspectele vietii.
    3. perseverent, bun negociator, ambitios.
    4. i-si indeplineste visurile.
    5. implinit si fericit.

  17. 1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    -Siguranta zilei de maine,siguranta familiei
    -linistea sufleteasca
    -respect de sine
    -constiinta ca traieste o singura data-asa ca face sa fie o viata care merita traita
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    -Tot ce mi se intampla ma poate ajuta intr-un mod sau altul
    -Cu perseverenta,orice ideal poate fi atins
    -Fericirea proprie e datoria lui
    -Pot sa fac orice imi propun
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    -Observator
    -Disciplinat
    -Calculat
    -perseverent
    -calm
    -creativ(jucaus,simtul umorului)
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    -Cauta in permanenta progresul
    -Invata din esecuri,si nu lasa ca acestea sa il doboare
    -Se cultiva
    -Isi asculta instinctul
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    -Isi poate procura tot ce are nevoie
    -Ii place viata,traieste cu bucurie,e incantat de fiecare zi
    -Entuziasmat
    -Sanatos ,matur
    :)) exercitiul asta ma face sa stiu la ce sa ma concentrez ca sa obtin ce vreau…nice 😀

  18. Valori: bunastare financiara, afirmare, evolutie
    Convingeri: merit, pot, vreau
    Abilitati si competente: nevoia de informare, munca sustinuta
    Comportamente: actiune
    Viata exterioara: investeste in ceea ce-si doreste

  19. Sa nu uitam ca, BOGATIA
    -bogatiile trec dar FAPTELE bune raman !
    -in fata unei adevarate FERICIRI,bogatiile pretuiesc cat umbra unui fum !
    -cel inzestrat cu o mica BOGATIE INTEROARA,aspira la o cat mai mare BOGATIE EXTERIOARA !
    Sa nu iutam ca SARACIA
    -saracia este ca un leu,daca nu te apareri,te mananca !
    -saracia te roade,precum rugina fierul !
    -dascalita SARACIE, invata pe om -meserie- !

  20. Salut, ma bucur sa citesc întrebarile astea pentru ca ma macină si pe mine de ceva timp. Cand zici „omul cu bani” totuși, cred ca esti vag, pentru ca exista o diferenta (pentru mine, poate gresesc) intre omul care „s-a născut” cu bani si cel care i-a dobândit. Presupun in continuare ca scopul exercițiului e sa imaginam omul care a dobândit banii, asa ca ma voi referi la el in continuare si iti voi raspunde din punctul meu de vedere.
    1. Omul cu bani își prețuiește timpul si libertatea. Astea sunt valorile pentru care nu doreste sa depindă de ceea ce obține intre 8 si 16.
    2. Omul cu bani înțelege cat este de „screwed- up” acest fenomen „monetar” sau ideea fals indusa de lipsa. El înțelegere ca, intr-o anumită măsura banii sunt o farsa sinistra sau, in cel mai bun caz, prost înțeleasă de majoritatea.
    3. Omul cu bani stie ce sa facă cu banii pentru el si pentru cei din jurul sau. Are abilitatea de a-si înmulți banii acordându-si totodata libertatea de a beneficia de potențialul sau maxim de dezvoltare (pentru ca omul fara bani nu își permite multe informații care costa). Omul cu bani cunoaște valoarea reala a banilor si nu cade in cursa vânătorii de bani pentru banii in sine ci pentru cat se poate dezvolta cu ajutorul lor. Nu le acorda mai multă atenție decat e nevoie.
    4. Omul cu bani invata mereu in ritmul propriu si se bucura de viata cu libertate deplina.
    5. Probabil ca viata unui om cu bani arata ciudat daca e văzuta cu ochii omului fara bani – asta presupunand ca unui oameni fara bani își imagineaza ca ei nu ar mai face altceva decat sa se distreze daca ar avea bani. Viata unui om cu bani arata din exterior ca un mecanism bine pus la punct, fara ineficiente – asta pentru cine percepe imaginea de ansamblu. Pentru cine percepe doar bucatele de puzzle, viata unui asemenea om pare ca nu are prea multă logica.

  21. 1. Pt un om cu bani sunt importante:timpul, sanatatea, colaboratorii, familia.
    2. Un om cu bani stie ca se poate baza pe el insusi si ca se poate descurca in orice situatie, stie ca timpul si echilibrul sunt importante intotdeauna.
    3. Un om cu bani si-a descoperit vocatia si creeaza valoare.
    4. Un om cu bani pretuieste timpul al lui si al celorlalti, este precis in exprimare, echilibrat, organizat in actiuni, pretuieste colaboratorii si familia.
    5. Un om cu bani are o viata armonioasa… „o viata cu farmec” cum imi place mie sa spun.
    Multumesc mult, Pera!

  22. Ce cred eu, in linii mari:
    1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    – disciplina, perseverenta, libertate, invata din greseli, educatie, curiozitate, incredere in sine, creativitate, iese din zona de confort
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    – crede ca nu exista imposibil, banii sunt buni, banii ii permit sa-i ajute pe altii
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    – organizat, educat financiar, stie sa investeasca, nu ii este teama de risc, manageriaza bine timpul
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    – in primul rand ACTIONEAZA, se inconjoara de oameni cu abilitati din toate domeniile, nu il intimideaza oamenii „mai buni” ca el, se trezeste devreme si-si face o rutina din a-si planifica ziua, planifica pe termen scurt si lung, este cu un pas inaintea vremurilor
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    -socializeaza, cunoate oameni de toate categoriile, calatoreste, are timp pt familie si prieteni, nu epateaza, nu face parada de faptul ca are bani, DARUIESTE

  23. 1.-ordine și disciplină
    – consecvență
    2. -scopul scuză mijloacele
    -cine se scoală de dimineață departe ajunge
    3. ESTJ
    4.ESTJ
    5. ESTJ

  24. 1.Consider ca pentru un om cu bani e important sa se ocupe zilnic de afacerile lui,fiind constient ca o afacere nu stagneaza,ori creste ori scade.Totodata e important pentru el sa se dezvolte personal,pentru a atrage mai multi bani in viata lui, pe viitor.
    2.Un om cu bani este convins ca POATE face bani,chiar daca maine ar pierde tot, pentru ca si-a dezvoltat de-a lungul timpului anumite abilitati si s-ar putea ridica la loc.Totodata,el crede ca pentru a te imbogati,ai nevoie de o strategie,de niste pasi pe care sa-i urmezi si mai ales de actiune, de a face ceva!
    3.Un om cu bani are abilitatea de a rezolva orice problema, de a gandi pozitiv si constructiv mefeu’de a-si da seama de nevoile oamenilor si de a-si promova si vinde produsul/serviciul.
    4.Un om cu bani isi gestioneaza veniturile cu cap,eficient,vine mereu cu cate o noutate,o imbunatatire la serviciul/produsul său, isi motiveaza angajatii, studiaza piata in continuu.
    5.Un om cu bani este bine imbracat, are masini scumpe,vile luxoase,mananca scump si sanatos,face sport des,are un cerc de prieteni la fel de bogati, merge in excursii scumpe,are parte de iubire,deoarece nu ajungi bogat fara sa devii un om de valoare,fara sa ajungi sa fii cu adevarat dezvoltat personal!

  25. Oamenii cu bani au valori bine precise,organizate, și foarte bune puse la punct, important pentru el în viață sa facă din ce în ce mai mult ce simte, sa amplifice, sa fie pe zi ce trece tot mai bun. Omul cu bani are convingeri practicând și încredere în el însuși, optimism, crede în ceea ce ii spune inima.Are abilități foarte bine învățate, analizate și foarte bine puse în ordine.Comportamentul omului cu bani este exact necesarul, politețe, educație și foarte strict știe ce vrea.Viata exterioară este sursa de a amplifica și a face mereu ceva nou, din ce în ce mai mult,forța imensă de a fi el unic și foarte profesionist în ceea ce face,viața exterioară este și meditație… Nu sunt sigură la ultimele cuvinte care le-am scris, sunt sinceră. Astept răspunsul tău, sunt curioasă ce imi scrii.

  26. Buna Seara. Bun articolul si tema la fel . Cred ca valoarea omului cu bani Libertatea ,FAMILIA ,SANATATEA, este convins ca nimic nu este imposibil,mereu se autoeduca incontinuu ,actioneza si organizeaza ,viata exterioara bani ,case,masini ,excursii.

  27. 1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    Valoarea e calitatea vietii,si important pt el ca om cu bani e daca isi urmeaza dorintele
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    Convingere:Pot face ce vreau cand vreau
    El crede ca tot ce zboara s epoate manca…exact ca naivii….naivii au ceva de om cu bani in ei dar nu stiu sa si-l valorifice
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    Felixibilitatea daca si a castigat singur averea si altruismul real daca are averea ca mostenire
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    Face ce vrea ,cand vrea,dar isi face singur regulile timpului si ale actiunilor
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    Frumos …insa e si el om…are si el drame…insa cel mai mult stie und es asi le rezolve..are bani de psiholog sau de dezvoltare personala

  28. V1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    Viata exterioara
    Incredere, pragmatism, om al faptelor, familist.
    Actiuni
    Crede ca banii se fac ușor, ca oportunitățile sunt peste tot, ele nu trebuiesc decat observate, ca o idee nu inseamna nimic fara acțiune, cel mai important este primul pas, din greseli/esecuri inveti foarte multe.
    Abilitati
    Trage concluzii gândite , ia decizii, isi asumă responsabilitatea pentru acțiunile lui, face intotdeauna primul pas, cere sfaturi doar de la persoane cu experienta in domeniul respectiv, pragmatic, iscusit, cu grija la detalii, orientat spre acțiune, orientat spre oameni, bun cunoscator al oamenilor.
    Convingeri
    Banii se fac usor.
    Oportunități sunt la tot pasul, nu scapa vreuna.
    E frumos sa lucrezi cu oamenii.
    Prin ceea ce fac aduc plus valoare societatii.
    Familia este suportiva.
    Valori
    Viata mea este plina de abundenta pe toate planurile, am mașinile pe care le vreau, am casele pe care le vreau, vacantele, afacerile, femeile si familia pe care mi le-am dorit atat de mult. Sunt un tip echilibrat, fac miscare regulat, imi plac sporturile extreme, am grija la alimentație, am grija ca familia mea sa aiba parte de mici atenții de care să se bucure, am grija de afacerile si angajatii mei iar acestia vin la munca cu plăcere.
    Bun simt, generos, altruist, optimist, plin de viata, carismatic.

  29. Sa castige cat mai multi bani prin diverse metode.Un om cu bani crede ca totul I se cuvine.Majoritatea celor cu bani este sa I sfideze pe altii .

  30. 1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    – constientizarea nevoii de a se perfectiona continuu si de a fi un leader
    – respectul de sine si mentinerea lui (pentru ca lipsa acestuia ar putea sa-l duca la pierderea respectului celor din jur)
    – este un model pentru cei din jurul lui
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    – profita de orice succes sau esec pentru a invata ceva
    – crede ca totul este posibil
    – dupa un esec se ridica din nou cu mai multa determinare
    – invata de la toti cate ceva
    – nu se opreste din perfectionarea personala
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    – viziune asupra viitorului, de a a anticipa evenimentele care ii pot afecta veniturile finaniciare
    – abilitatea de a reactiona corect la schimbarile societatii (ex: criza economica)
    – se inconjoara de oameni mai dotati ca el si de oameni ‘pozitivi’
    – sfatuieste cu cei care au succes in momente de cumpana
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    – stie exact ce are de facut, nu lucreaza haotic
    – stabileste teluri si obiective
    – isi planifica pas cu pas actiunile
    – monitorizeaza rezultatele dupa fiecare etapa si astfel adapteaza planificarea
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    – are un trai decent/imbelsugat el si familia lui
    – emana siguranta si liniste
    – impartaseste si altora ceea ce a afacut
    – participa la actiuni de voluntariat
    – ajuta financiar cauze caritabile sau persoane in dificultate

  31. 1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el in viata?
    – disponibilitatea / „willingness” / bunavointa / (contributia/a oferi din preaplinul lui)
    – excelenta/maiestria
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gandeste si crede?
    – pot sa realizez orice lucru, atunci cand e important pentru mine
    – am nevoie sa fiu super-sanatos, ca sa pot sa fiu excelent
    – am nevoie sa fiu super-sanatos ca sa am de unde sa ofer
    – am grija de mine prima oara, apoi am de unde sa fiu excelent si sa ofer
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    – extrem de bun pe domeniul lui
    – disciplinat (obiceiuri, lucreaza zilnic la visurile lui)
    – ordonat, organizat (agenda, calendar, proiecte prioritizate, tracking al progresului)
    – comunicator foarte bun (public speaker / nlp / improvizatie / oth.)
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    – lucreaza in fiecare zi sa isi creeze succesul
    – are grija de sanatatea lui in fiecare zi
    – are agenda si este foarte organizat
    – are si caiet/agenda alimentar/fitness/sanatate
    (pentru ca sanatatea este fundatie pentru tot ceea ce face)
    – mananca foarte sanatos (stie ca starea lui emotionala depinde
    de ceea ce baga in el, si ca alimentele proaste ii strica productivitatea)
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    – in fiecare dimineata are timp dedicat pentru el
    – in fiecare zi lucreaza minimum 2-4 ore pentru visul lui / proiectul lui principal
    – seara are timp si pentru familia lui (nu isi ignora unele aspecte ale vietii,
    are un minim ne-negociabil de timp dedicat pentru fiecare)
    – are bani pentru ‘luxurile’ vietii, daca vrea (tv hd, apartament, masina,
    laptop ‘smecher’, iphone.) dar acestea nu sunt scopul lui, ci doar jucarii de care
    ii place sa se bucure uneori.
    – are bani sa se imbrace bine. se respecta.
    – mananca bine in fiecare zi. stie ca banii investiti in sanatate platesc ‘dividende’ cu dobanda pe toata viata.
    – daca lucreaza de acasa, are un birou super bine organizat, cu tot ce ii trebuie
    (calculator eficient, scaun super ergonomic – ca sa nu aibe probleme cu spatele,
    dulap de arhivare unde isi tine toate realizarile/fostele proiecte bine organizate – nu are hartii imprastiate
    aiurea prin casa)
    – daca lucreza de acasa pe calculator – are si laptop si poate sa mearga in parcuri sa lucreze, cafenele,
    sau la munte, etc. nu este constrans de o singura locatie.
    – are prieteni cu valori similare, si se intalneste cu ei cel putin saptamanal.
    prieteni mai destepti ca el, de la care ‘fura’ meserie. prieteni care doar prin prezenta lor, il trag in sus
    – citeste in fiecare zi, isi hraneste mintea
    – se simte excelent in fiecare zi, si lumea din jur observa asta

  32. 1. Omul cu bani are clar ca valoare, banul. Adica n-ai cum altcumva… :))
    2. Are convingerea ca poate sa faca bani, ca detine abilitatile necesare. Ca este competent si ca merita bunastarea ce vine in calea lui, pe care el si-o aduce in cale ca sa fiu mai exact…
    3. Are abilitatea de a specula corect o ocazie, de a-si crea ocazii noi si oportunitati pentru a face bani si a-si spori averea. Este perseverent, atent si alert in situatiile ce o impun, are viziune si isi permite sa-si asume riscuri, calculate desigur…
    4. In mod evident se intereseaza de noi moduri in care sa faca bani, isi dezvolta afacerile sau pur si simplu investeste timp in lucrurile/activitatile care ii aduc bani.
    5. In cea ce priveste viata exterioara, cred ca nu ii lipseste mare lucru si toate arata it[ln general bi2e47ne, bunastare si belsug general…

  33. VALORILE UNUI OM CU BANI:
    -sa poata calatori cum si cand vrea(libertate)
    -sa poata oferi familiei un trai onorabil
    -sa aiba o educatie aleasa.
    CONVINGERI:
    -Nu sunt suficient de instruita=in fiecare moment pot intalni o oportunitate ptr a face bani
    -banii sunt un rau necesar=banii sunt necesari ptr cele necesare(hrana, carti, plimbari,ptr ziua de maine)
    ABILITATI:
    -crearea unor produse si valorificarea lor(aici intervinene starea de rusine in a cere bani , am tendinta de a face cadouri)
    -relationez foarte usor cu oameni
    -economisirea banilor
    ACŢIUNI ŞI COMPORTAMENTE:
    -fac lucrurile sa se intample(o oarece intuitie)
    -am gresit si am incercat din nou
    -asumarea unor riscuri
    -puţin reticent la schimbare
    -comportamentul este al unuia care are tot ceea ce ii este necesar
    -face economii , dar si investitii profitabile
    – am o atitidine pozitiva(ajut oamenii de langa mine)
    – privesc in jur cu respect si consideratie
    -atitudine selectiva asupra lucrurilor
    -prezenta agreabila,
    VIATA EXTERIOARA:
    -casa, masina, instruire permanenta , copii educati in spirit cavaleresc, hrana ecologica, miscare(calatorii)

  34. Usor de zis ! Mai greu este de realizat ! Si asta pentru ca atunci cand vine vorba de prosperitate, simpla determinare nu mai este suficienta , fiindca mai exista si o criza financiara fara precedent !

  35. 1. Daruire/Impact sau Actiune/Contributie
    2.Bani sunt buni. Poti face bani din orice. Pot castiga bani suficienti oriunde.
    3.Leadership, Marketing, Personal Branding, Manager
    4. Are o directie clara pe care o urmeaza zilnic, se pretuieste pe sine si se dezvolta constant, traieste intens fiecare clipa a vietii
    5.Implinit, stare de bine, de vigoare, are timp liber pentru viata lui si a altora, este impacat cu el insusi.

  36. 1. Ce valori are un om cu bani, ce e important pentru el în viață?
    libertatea interioara si exterioar a- dorinta de a fi independent si stapan pe propria viata
    2. Ce convingeri are un om cu bani, ce gândește și crede?
    – Are convingerea ca nimeni nu e responsabil ptr viata lui si isi asuma responsabilitatea actiunilor proprii si .
    – Gandeste ca banii sunt buni si sunt doar un instrument de schimb de valori lumesti dar nu si sufletesti.
    – Crede ca ajutand mai multi oameni, inventand ceva ce ar ajuta omenirea sau perfectionand ceva deja existent va face viata mai frumoasa pe pamant pe termen scurt sau lung.
    3. Ce abilități și competențe are un om cu bani?
    Organizat, curajos, logico-intuitiv, flexibil, altruist, calculat.
    4. Ce face, ce comportamente și acțiuni are un om cu bani?
    Se inconjoara de oameni de aceeasi categorie, isi face parteneri, se ajuta si completeaza reciproc, are un ideal, ajuta oamenii oferindu-le ceea ce au nevoie, e o persoana activa si consecventa , are energie interna si stie sa-si dozeze eforturile fiind echilibrat pe toate planurile-fizic si spiritual.
    5. Cum arată viața exterioara a unui om cu bani?
    Stabila si instabila in acelasi timp – depinde de fiecare in parte cat de bine se echilibreaza pe toate planurile ( interior si exterior).
    Omul cu bani are libertatea sa si creeze exteriorul asa cum isi doreste el, opulent sau in limite echilibrate, in functie de provenienta banilor.
    Banii munciti cinstit, castigati ca urmare a valorii oferite creeaza echlibru in exterior.(Ex-am facut 1 mil euro-am casa de 300 000 euro si raman bogat)
    Banii facuti prin frauda, smecherii, castigati usor si ilegal vor crea dezechlibru si opulenta aflata in contradictie cu valoarea oferita. (ex-am 1 mil. de euro – am casa de 1 milion de euro si apoi sunt iar sarac)

  37. 1 – libertate pt el si familia lui, ofera valoare inestimabila in lume, always over-delivering, in continua dezvoltare
    2 – banii se fac usori, e destul pentru toata lumea, banii vin la mine constant in cantitati continuu crescatoare, sunt predestinat sa am bani, sunt un om de mare succes, sunt un boss, am o dragoste profunda pentru mine insumi si nu mi e rusine de asta, merit tot ceea ce am si mai mult, sunt recunoscator pentru toate lucrurile frumoase din viata mea, sunt uimitor, sunt un magnet de bani, am atingerea lui Midas
    3 – intelege jocul banilor, stie sa si creeze active si nu este dator nimanui pentru ca activele platesc pentru el, stie sa creeze sisteme ce lucreaza pentru el astfel incat are timp sa se bucure de avere impreuna cu apropiatii sai, se pricepe perfect in domeniul sau si are cunostinte din alte 1000, a invatat sa fie un lider innascut, stie sa motiveze si sa scoata ce e mai bun din oameni, ofera mereu mai mult decat promite
    4 – are o lista cu cele mai importante lucruri de facut intr o zi si un program facu de el insusi pe care il respecta(ex: ma trezesc la 6, 5 min mananc, 20 min scriu newsletter, 300 min „lucrez”-defapt se joaca si isi urmeaza pasiunea pe care o monetizeaza etc), nu fac compromisuri de la valori si standardele stabilite, citeste, se educa constant, tinde spre perfectiune desi stie ca nu va fi niciodata atinsa dar drumul si aventura il entuziasmeaza si il pun intr-o stare default de sentimente placute(entuziasm, fericire, motivatie, energie)
    5 – fericita, abundenta, distractiva, interesanta, uneori de neatins pentru unii dar un scop pentru altii care isi asuma raspunderea propriei existente

  38. Buna Pera
    🙂 Am realizat ca nu despre bani vorbeam in comentariul anterior si ca era acolo un trebuie sa ai bani, asa ca revin dupa modelul tau.
    Identitatea unui om prosper:
    1. Viata exterioara
    – siguranta de sine
    – radiaza energie pozitiva, da viata preocuparilor sale
    – viata ordonata si un plan de actiune bine pus la punct
    – intampina oportunitatile adaptand noi planuri
    – munceste cu placere si se bucura de viata
    2. Actiunile
    – are un bun management al timpului
    – studiaza si este la curent cu noutatile in domeniul lui
    – citeste, invata, adapteaza si aplica
    – eficient si la obiect
    3. Abilitatile
    – om de actiune, energic
    – creativ, vede solutii ingenioase
    – calculat, atent
    4.Convingeri
    – pot realiza ce imi doresc
    – oriunde e loc de mai bine
    5. Valori
    – incredere in sine, in mintea si puterea ta
    – respect de sine
    – dezvoltare personala, psihologica si spirituala
    – Viata e frumoasa si merita traita! 🙂

    1. Buna dimineata tuturor
      un om prosper este cel care are siguranta de sine,ordonat,disciplinat,deschis la nou,pozitiv,invata tot timpul ,esecul nu il face sa dea inapoi ci il motiveaza pentru a merge inainte si de a vedea noi oportunitati,este ennergic si creativ ,atent la tot ce e in jurul lui .stie ca oricind poate sa realizeze ceea ce isi doreste si este perseverent,face cu pasiune lucrurile.se respecta si respecta viata pentru ca e frumoasa si merita traita !

  39. 1. valori:
    – libertate (de a practica orice hobby doreste, de a calatori, orinde doreste, de a avea tot ce isi doreste)
    – actiuni caritabile
    – incredere in sine
    – autodepasire;
    2. Convingeri:
    – Orice este posibil (daca cineva a realizat un lucru atunci oricine il poate realiza dup ace in prealabil invata, se educa in acel domeniu)
    – E mai bine cu bani decat fara bani;
    – avand bani poti face mai mult bine semenilor decat atunci cand nu ai bani;
    – nu alearga dupa bani; banii vin la pachet odata cu evolutia lui, cu dezvoltarea afacerii lui;
    – banii sunt o expresie a valorii tale;
    – optimism
    3. Abilități și competențe:
    – Are o imagine onesta despre sine, cine este si ce poate sa faca;
    – Este bun profesionist in domeniul sau;
    – Stie sa evalueze si sa ceara pretul corect pentru ceea ce ofera celor din jur;
    – Intelege ca nu exista esec cid oar lectii invatate;
    4. Ce face, ce comportamente și acțiuni are un om cu bani:
    – Intelege nevoile celor din jur / pietei si ofera servicii adaptate acestor nevoi;
    – Isi asuma responsabilitatea pentru deciziile sale;
    – Stie sa economiseasca si sa nu faca cheltuieli nejustificate;
    – Investeste in viitorul sau, al copiilor sai ala afacerii sale;
    5.Cum arată viața exterioara a unui om cu bani?
    Viata lui este caracterizata de: implinire, abundenta, calitate, liniste, timp sufcient, calm, bucurie.

  40. Omul cu bani, este omul muncitor.
    Viata exterioara:
    -are comfort
    -are in jurul lui oameni cu bani
    -e devotat muncii pe care o face
    Actiuni:
    -lucreaza zilnic la succesul sau
    -se trezeste devreme
    -face planuri
    -nu cedeaza atunci cand intampina greutati
    Abilitati:
    -e ordonat
    -e perseverent
    Convingeri:
    -stie ca e bun in ceea ce face
    -are convingerea ca prin repetare va fi din ce in ce mai bun
    Valori:
    -respect
    -siguranta zilei de maine
    -va oferi si altora din avutia lui

  41. Valorile omului cu bani sint:1Dorinta de putere cu ajutorul banilor.,sa poata aproape orice vrea sa si permita aproape orice si doreste.2Omul cu bani
    e ambitios si orgolios vrea sa fie o persoana importanta bine vazuta in societate sa aiba un cuvint de spus si daca se poate sa se ridice mai presus de semenii sai.3Vrea sa si traiasca viata la superlativ in toate aspectele ei.E pretentios si vrea ce e mai bun pt el si ai lui.
    Gindirea omului cu bani e foarte pagmatica, ai bani stai in fata,deci prima preocupare e sa faca banii acestia care sint izvorul vietii lui.Abilitatile omului cu bani sint diverse dar probabil apreciaza lucrul bine facut,stie sa motiveze oamenii sa munceasca bine,are darul vorbirii si stiinta de a se comporta cu tot felul de oameni si de jos si de sus si nu in ultimul rind are ambitie de a reusi in ceea ce face.Omul cu bani e mai sigur pe sine decit majoritatea,nu are complexe si timiditati,nici prea multe sensibilitati la suferinta aproapelui.E deseori arogant si pune mult pret pe aparente.Mai face uneori donatii,mai ajuta si pe altii cind isi aduce aminte ca pina la urma e si el decit un omViata unui om cu bani e plina de distractii stralucire aparenta si plina de profit,realizeaza multe si si satisface si cele mai extravagante pofte.

  42. „omul cu bani” …greu de definit. Multe personaje cu portofele doldora…putini oameni. Din punctul meu de vedere omul cu bani este acel om care a inteles ca in viata nu se face totul cu sacrificiu, care traieste fiecare clipa exact asa cum simte, care ia lucrurile ca atare fara sa le judece, care face din esec o noua reusita, convins fiind ca acel esec a fost de fapt inca o lectie pe care nu apucase sa o invete.

  43. Imi cer scuze de intarziere, dar am fost cam ocupata.
    1. Ce valori are un om cu bani? Ce e important pentru el in viata?
    *libertatea financiara
    *bunastarea familiei
    *crearea de valoare pentru societate
    2. ce convingeri are un om cu bani? Ce gandeste, ce crede?
    *ca pot face bani si din piatra seaca
    *ca sunt o mina de aur
    *ca nu am neaparata nevoie de bani ca sa fac alti bani
    *ca mintea mea este cel mai puternic activ pe care il am
    *ca am permanent idei care pot sa imi genereze surse de venit
    *ca sunt un magnet care atrage abundenta si prosperitatea
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    *de a economisi
    *de a investi
    *de a planifica situatia financiara
    *de a obtine profit
    *de a manipula banii fara sa se teama de ei
    *de a stapani el modul cum vin si pleaca banii
    *capacitatea de a-i atrage
    4. Ce face, ce comportamente si actiuni are un om cu bani?
    *econimiseste
    *investeste
    *planifica intrarile si iesirile (incasarile si cheltuielile)
    *e foarte atent la cheltuieli
    *da valoare fiecarui banut
    *nu se rusineaza sa primeasca bani
    *se simte norocos daca gaseste chiar si un banut
    *risca
    *aduna bani
    *atrage bani
    *e interesat de bani
    *invata despre bani
    *stapaneste rostul banilor
    *e bun la cifre
    *vede banii cu ochiii mintii
    *pune banii sa munceasca pentru el
    5. Cum arata viata exterioara a unui om cu bani?
    *isi poate cumpara tot ce-si doreste
    *are haine bune, de calitate, elegante
    *are casa, masina
    *nu se uita la eticheta
    *poate avea angajati
    *e ravnita de multi din jur
    Fanica Rarinca
    http://fanautodidact.ro/wp

  44. 1 Ce valori are un om cu bani?
    * libertate financiara
    *Bunastarea familiei
    *crearea de valoare p[entru societate
    2. Ce convingeri are un om cu bani?
    *pot sa fac bani si din piatra seaca
    *sunt o mina de aur
    *sunt un magnet care atrage bunastarea si abundenta
    *nu am neaparata nevoie de bani ca sa fac bai
    *mintea si sanatatea sunt doua active foarte importante pe care le am
    *am multe idei pe care sa le aplic si care ma ajuta sa castig din ce in ce mai multi bani
    3. Ce abilitati si competente are un om cu bani?
    *de a economisi
    *de a investi
    *de a planifica
    *de aobtine profit
    *de amanipula banii
    *de a atrage banii
    *de a inmulti banii
    4. Ce face, ce comportamente are un om cu bani?
    *economiseste
    *investeste
    *planifica intrarile si iesirile
    *E foarte atent cu cheltuielile (nu risipeste)
    *aduna bani
    *Risca
    *atrage bani
    *e interesat de bani
    *invata despre abni
    *vorbeste apreciativ despre bani
    *stapaneste rostul banilor
    *nu se rusineaza sa ceara sau sa primeasca bani
    *se considera norocos daca gaseste si un singur banut
    *pune banii sa munceasca pentru el
    5. Cum arata viata exterioara?
    *isi poate cumpara tot ce isi doreste
    *are casa, masina si multe alte bunuri materiale de calitate
    *are haine de calitate, bune si elegante
    Nu se uita la eticheta catunci cand merge la cumparaturi
    Fanica Rarinca
    http://fanautodidact.ro/wp

  45. Claritatea intentiei – sa ai obiective clare, sa fi focusat pe ceea ce vrei sa faci. In fiecare zi cand te trezesti sa te intrebi: „care este intentia mea pt ziua de zi?”…si dupaia fa-o.
    A avea o aura independenta – sa ai abilitatea de a comunica cu alti oameni, prieteni, relatii serioase, dar in acelasi timp sa poti fi singur, sa nu depinzi de nimeni. Te bazezi pe comoara pe care o ai inauntrul tau.
    Incredere de sine – imagineaza-ti ca esti cea mai increzatoare veriune a ta, in loc sa iei decizii bazate pe frica, limitari, increderea te ajuta sa iei decizii bune.
    Persistenta – orice iti propui sa faci trebuie sa sti inauntrul tau ca o faci pt un motiv anume, trebuie sa fi pasionat si trebuie sa iti urmezi obiectivul pana la capat. Persistenta te ajuta sa treci peste obstacole.
    Piele groasa – sa zicem ca lucrurile nu merg cum ai vrea sau spune cineva ceva negativ despre tine, nu trebuie sa lasi ca aceste lucruri sa te influenteze.
    Nu e vorba despre ce ai, ci despre ce devii.

  46. 1.Valori:educatie financiara, curajul, actiunea, evolutia permanenta a afacerii sale
    2.Convingeri: Din esecuri inveti cele mai importante lectii, numai cine e dispus sa riste totul va capata totul;
    3.Abilitati si competente:Disciplinat, bun strateg si vizionar, abilitatea de a asculta si ideile celorlalti, nu doar pe ale sale, de a fi deschis la minte;
    4.Actiuni: Isi depaseste zilnic zona de confort, se educa permanent, cunoaste oameni si idei noi privind antreprenoriatul si domeniul in care activeaza, de care e pasionat si din care face bani;
    5.Viata exterioara: Siguranta, independenta si relaxare financiara,prosperitate, are tot ce isi doreste si isi permite absolut tot ce vrea.

  47. veronica
    valorile omului cu bani- sănătatea, frumuseţea, luxul. convingerile- este stăpînul vieţii sale, gîndeşte cum să mai facă bani, cum să-şi petreacă timpul liber. abilităţi şi competenţe- bun manager, întreprinzător, intelegent… Este energic, optimist, plin de viaţă.
    viaţa omului cu bani arată plină, cu sens.

  48. This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I have joined your feed and look forward to seeking more of your fantastic post. Also, I have shared your website in my social networks!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.