Sensibilitatea ta este o superputere!

Sensibilitatea ta este o superputere

Știai că sensibilitatea ta este o superputere?

Vreau să-ți vorbesc despre o superputere de-a ta, dar pe care nu o consideri superputere încă: sensibilitatea ta. Sensibilitatea în general, sensibilitatea emoțională.

Ai văzut filmele cu supereroi? Star Wars, Lord of the rings, X-Men sau orice alt film cu supereroi. Ai observat că atunci când un supererou este tânăr, necopt, are o superputere dar nu o poate controla și se sperie foarte tare de ea? Fie că este o superputere psihică, fie că este superputere fizică, tânărul se sperie, face rău cu forța respectivă. Ei bine, așa este și sensibilitatea. 

La început sensibilitatea te poate face să suferi, pentru că ești foarte sensibil, și atunci percepi foarte ușor: fie că sunt întâmplări ale vieții care te copleșesc și te fac să suferi, fie că sunt alți oameni cu cuvintele lor sau cu acțiunile lor, pentru că ești sensibil suferi și mai repede și mai tare. Atunci îți dorești să nu mai simți nimic, să nu mai suferi, și de obicei – dacă ai fost un copil cu traume și ai devenit adult, din cauza suferinței enorme și constante zilnice poate din căminul tău, casa ta de atunci – ți-ai inhibat anumite calități, anumite chiar superputeri: sensibilitatea, spontaneitatea, creativitatea, bucuria, pentru că nu aveai nevoie de ele, nu era loc de ele sa le manifești. Tu trebuia să fii vigilent, precaut, atent la mami și la tati, la ce emoții au, la ce stări au, te întrebai cum o sa fie ziua care urma să înceapă, dacă o sa fie loc și pentru tine in viața părinților tai. 

Prin asta, foarte multi dintre noi, inclusiv eu, ne-am pierdut copilăria în care s-au petrecut traumele noastre cele mai mari. 

Sensibilitatea – deși e un lucru grozav, extraordinar – când a fost multă durere, te-a și făcut să suferi foarte tare. Așa că ți-ai închis, ți-ai îngropat această calitate dar vreau să-ți spun acum următorul lucru: poate că este timpul să dai din nou voie sensibilității să vină în viața ta. Să-ți explic de ce: imaginează-ți că simțul tău gustativ, gustul, limba ta nu ar mai avea sensibilitatea pe care o are acum. Imaginează-ți că ai simți numai puțin sărat sau numai acru și atât și nimic altceva, sau că nu ai mai simți gustul deloc. 

Cum ar fi viața ta? Să nu mai simți o căpșună, o piersică, ciocolată sau ce-ți place ție, un oarecare aliment gustos. Ar fi mai săracă viața ta, nu? Cum ar fi să nu mai poți să mai auzi sunetele? Muzica ta preferată, oricare ar fi? Să nu mai auzi… să fii surd, sau să ai auzul foarte afectat. Să nu mai poți să te bucuri de muzică. 

Aici vorbim de simțurile tale, dar la fel este și cu viața noastră emoțională. De foarte multe ori suferința noastră de azi este că nu mai simțim bogăția vieții, nu mai simțim o paletă mai largă de emoții în viața noastră pentru că ne-am pierdut această sensibilitate, ne-am inhibat-o pentru că am suferit prea mult înainte. 

Asta e o lecție deloc ușoară de învățat, chiar și in psihoterapie. Noi trebuie sa ii învățăm pe alți oameni că sensibilitatea nu este o slăbiciune, așa cum foarte mulți au crezut. “Sunt sensibil deci sunt un om slab și uite cum sufăr.” Nu! Asta a fost o slăbiciune sau a fost un amplificator de suferințe în copilăria ta când erau prezente traumele, dar acum nu mai ești copil și ai putere personală și posibilitatea să experimentezi cu adevărat bogăția și abundența vieții, dar cum? Dându-ți voie sa lărgești acest spectru al sensibilității, să simți lucrurile, să te bucuri și de un vânticel și de un fluture afară. Asta este starea de prezență de fapt: să începi să te bucuri de toate emoțiile pe care tu le poți simți și trăi fără să te mai temi de durere. Evident că durerea poate să vină și o să mai vină de-a lungul vieții, normal, dar nu poți să închizi doar durerea și să lași doar plăcerile și bucuriile să vină. Trebuie să te deschizi in fața vieții înțelegând că este firesc și normal să simți toate lucrurile, doar așa vei simți și lucrurile bune. 

Și atunci, să închei, ce m-a motivat să povestesc ceea ce astăzi îți povestesc și să te încurajez să explorezi puțin sensibilitățile tale și să îți dai voie să fii și sensibil? Să îți explic. Este o nouă carte, a Anitei Moorjani, una din autoarele mele favorite în ultimii 10 ani – una din cărțile ei in 2006 scrise este “Dying to be me” (în română “Am murit și m-am descoperit pe mine”). 

Ea este una din cazurile celebre de cancer cu remisie spontană, cancer limfatic, a scris o carte despre cum esta viața de dincolo și cum de fapt esența asta era: pentru că noi nu ne mai iubim pe noi, ajungem să ne îmbolnăvim. Avem atât de multă vinovăție față de noi, ură față de noi, sentimente că nu suntem suficient de buni, frici și tot felul de obstacole interne, încât ajungem să ne îmbolnăvim destul de grav tocmai ca să avem o ultimă șansă de a ne întoarce cu adevărat spre noi și de a ne bucura de viață. 

A scris această carte “Dying to be me”, a mai scris una la câțiva ani după și acum în 2021 își lansează noua ei carte: “Sensitive is the new strong”. Când am citit titlul ăsta, cunoscând povestea Anitei Moorjani, mi-am dat seama ce vrea să spună: că este important să ne bucurăm din nou de lucrurile mici și mari din viața noastră, să fim din nou zen. Bucuria vieții de zi cu zi este un concept care și mie îmi scapă de multe ori. 

Prins în activități, în treabă, ești în mintea ta și nu te mai bucuri. O zi, două, trec ani de zile și ai uitat cum e să te bucuri și ăsta este mesajul meu de azi: dă-ți voie să îți manifești iar sensibilitatea, caută să te bucuri de lucrurile mici în toate simțurile tale, în toate emoțiile tale, și o să vezi că trăiești într-o lume foarte abundentă și nu așa săracă in trăiri cum poate ai simțit sau ți-ai imaginat. Ce-i depresia până la urmă? O sărăcie de trăiri diverse. Anxietatea este doar o îngrijorare permanentă, o teamă, o stare de tensiune în corp. Depresia este doar o lipsă de bucurie din viață care într-adevăr poate să ajungă și caz clinic și să fie o formă mai gravă și severă, dar toate încep de aici. De la lipsa de sensibilitate și de bucurie pentru lucrurile din viața noastră de astăzi.

Deci te încurajez să cauți această carte și poate facem schimb de impresii după ce se va lansa pe 06 Aprilie. Scrie-mi un email la [email protected] și spune-mi ce calitate crezi tu că ți-ai pierdut în copilărie? Poate fi sensibilitatea, spontaneitatea, bucuria, creativitatea și câte și mai câte calități pe care doar copilul de atunci, sau astăzi copilul interior, le poate avea. 

Datoria adultului de astăzi este să deschidă ușile închisorii in care au fost băgate emoțiile la vremea respectiva ca și mecanism de supraviețuire.