Sindromul Impostorului: soluții

Astăzi o să vorbim despre soluții, indiferent de ce meserie/poziție/titulatură ai. Și vorbind de titulatură, primul lucru pe care o să-l extrag ca și soluție – care pe mine m-a ajutat extrem de mult – este să-ți asumi identitate. Ce înseamnă asta? Am să vă explic.

Bineînțeles în cazul meu ca  terapeut, eu am absolvit facultatea de psihologie. Am fost ultima generație care a făcut patru ani de facultate pentru licența de psiholog. În 2008/09 am dat examen, am luat examenul și am absolvit, iar diploma mea a rămas acolo pentru mai bine de zece ani. Până acum un an de zile nu am avut nevoie de ea, m-am putut înscrie la formare cu alte acte. Am făcut și formarea de psihoterapie și nu am avut nevoie de diploma până când a trebuit să îmi depun dosarul de psihoterapeut. Cum s-a ajuns acolo? Psihoterapeutul meu care îmi este și profesor și care a scuturat sindromul impostorului din mine eliminându-l, m-a întrebat eu cu ce mă ocup. Era un moment în care noi eram în conflict, el mă provoca pe mine iar eu pe el. Eu ziceam că sunt scriitor, blogger, coach, public speaker, foarte multe lucruri. 

Sunt și psiholog! Eram de toate așa că el mi-a zis “Dar de ce nu îți asumi identitatea cu adevărat? Rolul de terapeut.” Eu am stat și m-am gândit că sunt și businessman, am afacerea mea, vreau să fac și antreprenoriat, iubesc și vânzările și psihologia și toate îmi plac. Iar el repeta “Dar de ce nu îți asumi identitatea de terapeut?” Și se uita la mine, în ochii mei. Eu dădeam din colț în colț și nu puteam să îi răspund. Așa că a zis că din cauza asta aveam probleme, de aici provenea și sindromul impostorului și multe alte lucruri. Ideea principală era: ori renunți, ori îți asumi.

Cum se aplică deci asumarea identității și la tine? Indiferent de meserie, asumarea identității este foarte simplă. Trebuie doar să cauți în inima ta și să decizi: ori vrei să faci treaba respectivă ori nu. Trebuie neaparat să faci o alegere, căci sindromul impostorului vine dintr-o neasumare de identitate. Nu trebuie sa aștepți neaparat o autoritate supremă sau o instituție să îți ofere, să îți dea voie să faci ceea ce iubești. Este foarte important ca tu să îți asumi identitatea respectiva.

De exemplu să fii vraci, cum era doamna Mariana din Serbia, la care se duceau toți jucătorii echipei Chelsea să le vindece rupturile. Doamna nu suferea de sindromul impostorului deoarece era foarte buna pe ceea ce făcea, stia asta și își asuma.

Așa că eu te intreb: ce ai tu nevoie ca să îți asumi identitatea? În cazul meu, a fost nevoie să îmi asum identitatea de psihoterapeut și să intreb “Ce trebuie să fac?” Să iau diploma de la facultate, să îmi depun dosarul de supervizare, să umblu cu niște hârțogăraie care m-au îngrozit – asta fiind și motivul numărul unu pentru care am amânat, dar asta a fost ce am avut nevoie ca să îmi asum identitatea de psihoterapeut, căci restul fiind absolvent eram deja. Deci ce ai tu nevoie să îți asumi identitatea rolului pe care îl ai?

În următorul punct ne îndreptăm direct spre traumele copilăriei. S-ar putea dacă ai avut una sau mai multe din traumele copilăriei, să ți se fi sădit în minte și în psihic că nu ești destul de bun. Și nu este doar o idee, ci este o stare. O stare emoțională, psihologică în care te simți că nu ești destul de bun. Că nu meriți ca persoana ceea ce merită ceilalți și asta este rădăcina – cred eu – sindromului impostorului. Este rădăcina cea mai profundă – nu contează ce meserie am, mereu voi simți că nu sunt destul de bun.

Deci după asumarea identității (care este foarte importantă), trebuie investigat: Ce părere am eu despre mine? Eu mă iubesc pe mine? Am încredere în mine? Simt că sunt o persoană merituoasă, vrednică, demnă și că merit lucruri bune de la viață în general? Inclusiv în meseria mea și in rolul pe care mi-l asum. Sau simt că nu? Pentru că atunci este foarte important să lucrezi la această rădăcină, și aici ajută psihoterapia. Sau alte forme de terapie care lucrează cu traumele copilăriei și aș spune chiar și munca spirituală/interioară: meditația, rugăciunea, respirația și multe alte lucruri care cumva lucrează la stările de conștiență extinsă (de care se ocupă psihoterapia transpersonală).

Pot să îmi descopăr adevarata mea natură, pentru că dacă îmi descopăr adevarata mea natură care este o ființă spirituală în interiorul meu atunci pot să îmi redobândesc iubirea de sine și sentimentul că sunt vrednic, că merit indiferent de trecutul meu și de traumele copilăriei.

Trei din patru! Pentru că avem patru soluții care funcționează bine împreuna, și al treilea lucru este perfecționismul. Dacă nu ți-ai asumat identitatea, de obicei perfecționismul este un produs secundar al faptului că nu am fost iubit cum ar fi trebuit să fiu iubit în copilărie. Nu mi s-a transmis iubirea cum trebuie de către cei din jurul meu. Nu neapărat intenționat, deoarece și părinții noștri au și ei probleme deoarece și ei au avut traumele lor. Cum spune un citat faimos “Dacă nu m-ați iubit pentru ceea ce sunt, ma voi asigura că aveți nevoie de mine” iar asta înseamnă că mă voi identifica foarte mult cu rolul profesional. Dacă mă voi identifica cu rolul profesional voi tinde să fiu perfecționist iar – mare atenție- între perfecționism și perfecționare exista o mare diferență. Perfecționare este atitudinea că în fiecare zi pot să învăț câte ceva și pot să fiu un om mai bun dar fără să pun o presiune mare pe mine. Îmi păstrez doar mintea curioasă și deschisă.

În schimb, dacă sunt perfecționist înseamnă că niciodată ceea ce fac nu va fi suficient de bine și niciodată nu mă voi bucura, nu voi avea apreciere și recunoștință pentru ceea ce fac. Tot timpul voi da cu biciul in mine. Perfecționismul este foarte toxic, ne îmbolnăvește.

Patru este dat de dragostea pentru proces. Și anume, sindromul impostorului mai poate veni și dintr-o lipsa de abilități. Gândește că în viața fiecăruia dintre noi, la un momentan suntem începători. E normal să treci prin procesul de învățare, așa îți asumi identitatea: te gândești și spui “Ok, unde sunt? Ce experiențe am? Cât știu?” Și indiferent, chiar dacă ești în ziua unu din noua ta identitate, poți să te bucuri și să apreciezi asta și să spui “Ok, de acum încolo voi învăța să fiu din ce în ce mai bun” indiferent de meseria și de domeniul de activitate din care vii, trebuie să te gândești unde ești tu în curba procesului de învățare.

Există o cărticică, se numește “The practicing mind” care te învață să iubești procesul acesta, adică eu ma aflu azi aici și vreau sa fiu acolo ca să fiu mai bun. Iubește procesul în fiecare zi.

Și atunci, am acoperit să îți asumi identitatea/rolul, să îți investighezi sentimentul de valoare personală ca ființă umană, iubirea pentru proces adică sa îți dezvolți abilitățile si, foarte important, să faci diferența între perfecționare și perfecționism. Perfecționare este procesul de îmbunătățire continuă și este foarte bună dar fără presiunea perfecționismului.

Cam astea sunt patru soluții care împreună funcționează extraordinar de bine. Pentru a scăpa de sindromul impostorului toate astea m-au ajutat și pe mine. Exista trei cărți pe care ți le recomand: “The practicing mind”, “Darurile imperfecțiunii” și “Am murit și m-am redescoperit pe mine însămi.”

Mulțumesc! Dacă ai orice fel de întrebare te rog să mă întrebi în comentarii sau să mă contactezi pe adresa [email protected]. Mersi mult!