„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?”
Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.
Stateam in pat si ii povesteam drama mea de la 14 ani cand aveam un papagal mic cu un handicap la picioruse.
Am fost in piata unde vindeau oamenii animale de casa si mancare pentru ele.
Si un nene de acolo m-a vazut mic si prost imbracat si s-a gandit sa ma prosteasca.
Toti papagalii stateau veseli si agatati de colivii, numai unul mic si albastru statea pe podeaua coliviei.
Mi-a zis omul ca e normal, ca asa e el si ca nu are nimic.
Stiam in sinea mea ca ma prosteste dar nu am avut puterea sa ii zic nu.
Asa ca m-am ales cu un papagal pe care l-am iubit foarte mult vreo 2 ani pana cand intr-o zi am ramas fara mancarea pe care i-o tot dedeam si a trebuit sa iau din alt loc.
Si am mers tot la omul asta, ca probabil stia ce mananca papagalii astia.
Si mi-a dat o mancare diferita.
Erau boabe mai mici si mai ascutite.
Billy il chema pe papagal.
A doua zi dupa ce i-am dat mancarea noua l-am gasit cu picioarele in sus.
Murise.
Am plans mult si eram furios pe omul asta.
Si asta e momentul povestirii cand Zlata ma intreaba: ” Si cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?”
M-am blocat.
Pentru ca tati meu nu era acasa de mult, de cand aveam noua ani.
Si nu stiu sa ma fi tinut in brate cand am plans.
Nu ca ar fi fost un om care nu ar fi fost capabil de asta, doar ca nu era prin preajma. Avea problemele si suferintele lui, le inteleg si nu e acum nicio problema.
M-a consolat mama.
Dar uite cum ceva ce nu mai e o problema redevina o problema.
Pentru ca a trebuit sa o mint pe Zlata ( sorry).
Se uita cu ochii aia mari si astepta sa ii arat ce face un tata cand copilul lui plange.
Asa ca i-am aratat.
Am luat-o in brate, am pupat-o si Zlata a miorlait ca un pisic.
Doar ca am mintit-o.
Pentru ca nu am fost pregatit pentru intrebarea asta si mai ales pentru discutia ce urma.
De ce pleaca un tata de acasa?
De ce nu isi mai poate lua copilul in brate cand plange?
Ce suferinte sufletesti se ascund acolo?
Ce inseamna trauma?
Dar dependentele si alcoolismul?
Dar despartirea parintilor?
Dar copilul cu ce a gresit?
Nu l-au mai iubit parintii, de aia s-au despartit?
Daca copilul nu era, relatia de cuplu ar fi fost mai buna?
Era tarziu, seara si tot ce imi doream era sa dormim linistiti si fericiti.
Nu puteam sa incep discutia asta atunci, si probabil va fi o zi nu foarte in viitor cand vor fi si discutiile astea.
Se spune ca daca iubesti pe cineva esti sincer cu el.
Ma mandresc ca nu o menajez pe Zlata de adevaruri chiar grele sau incomode.
De data asta nu mi-a iesit.
Acum ca am scris introducerea pentru materialul ” sunt tată, ce mă fac”, urmeaza capitolele.
Nu sunt in ordine dar ma intereseaza cu ce simti tu ca ar fi util sa incep.
Voi dezvolta toate ideile de mai jos, dar acest material va fi unul in care voi colabora cu cei care vor sa citeasca.
Deci cu ce sa incepem din cele de mai jos?
– reguli sanatoase cu iubire pentru adulti si copii
– rolul psihoterapiei in viata personala, parenting si cuplu – cum s a desfasurat si ce am lucrat
– Terapia de Growing Up – cum sa devenim maturi in povestea vietii noastre
– Emotiile, piatra de incercare – frica, furia, tristetea si rusinea
– cum se intra si cum se iese dintr-un burnout
– dependentele adultilor
– sanatatea si energia dupa 40 de ani
– relatia de cuplu in primii doi ani de la primul copil si dincolo de ei
– etapele dezvoltarii unui copil si ce e prioritar in fiecare etapa – 20% care duc la 80% rezultate
– excursii si calatorii cu copil sub 4 ani
– certurile domestice
– viata sexuala a parintilor
– rolurile in familie, lipsa lor si conflictele ce apar de aici
– starea de prezenta si joaca cu copilul
– orele de culcare si ce putem vedea masurat pe whoop cand dormim impreuna.
– vinovatia de a fi parinte – a fi parinte inseamna a te simti vinovat
– rolul tatalui in perioada sarcinii cum sa aiba grija de mama
– o mama excelenta e cea care are un tata sanatos emotional ca sprijin ( din cauza rolurilor)
Lista e lunga, poti sa o completezi si tu te rog, si alege un subiect.
Apoi urmeaza sa scriu si sa public cate un capitol odata pe blog.
Cu drag
Pera
