Săptămâna aceasta de lansare este intensă din punct de vedere al frecvenţei articolelor şi al consistenţei materialelor aşa că vreau să îţi dau o mână de ajutor.
După lecţia 1, legată de bani, din articolul de ieri, o lecţie foarte bine primită dar care are 8 pagini de word, am avut oameni care m-au rugat foarte mult să fac ceva pentru că nu apucă să le citească şi nu vor să le rateze şi nici să le pună în arhivă pentru mai târziu.
M-au întrebat dacă nu pot să le fac şi audio. 🙂
E o muncă în plus care mă cocoşează în perioada asta când scriu articole cât un capitol de carte fiecare, când răspund la e-mailuri şi mesaje, când stau şi pe chat-ul de pe pagina de prezentare a cursului, dar pot să zic nu?
Fac orice pentru lupii din tribul alfa.
Am să fac asta doar în următoarele 4 zile începând de azi şi la cerere, îl înregistrez şi pe cel de ieri. Dă-mi un comentariu cu adresa de e-mail şi dacă vrei să ai această serie gratuită prin e-mail şi în variantă audio, o să fac și efortul ăsta.
Aici ai link spre materialul audio pentru materialul de mai jos: http://bit.ly/1Ru79od
Bun, hai să intrăm în pâine!
Au ajuns primele colete cu Fabrica de bani 2 la clienţi.
Ce zic ei?
Pe măsură ce încep să vină reacţiile de la primii clienţi care încep să asculte materialul, te voi ţine la curent cu evoluţia.
Acum însă, să trecem la partea mai puţin plăcută.
Problemele financiare din viaţa de zi cu zi
Tema mea de azi este continuarea lecţiei din articolul trecut. Dacă am vorbit ieri despre cât preţ pui pe tine şi cum oamenii te vor trata aşa cum ceri să fii tratat, azi vreau să vorbim despre ce anume îi va face pe oameni să te plătească din ce în ce mai bine.
Şi anume, ABILITĂŢILE tale.
Şi pentru asta luăm ca studiu de caz un mesaj în care cred că multă lume se poate regăsi într-o formă sau alta.
Banii care nu sunt suficienţi.
Las numele deoparte pentru că e irelevant:
"Bună Pera,
Am şi eu câteva întrebări, nelămuriri cu privire la bani. Am citit articolul tău: Un pas simplu spre a deveni un sclav modern, împreună cu soţul meu, şi aş vrea să te întreb cum un angajat la o corporaţie cu un salariu mediu (2000-3000 lei) ar putea să renunţe la serviciul pe care îl are, de care depinde ca să plătească chirie, şcoala copilului (este la o şcoală de stat, dar din cauză că termină cursurile la 11:30 nu are cu cine să-l lase până la 18:30 când ajunge de la serviciu, aşa că a fost nevoit să-l dea la afterschool, unde plăteşte o taxă de 800 lei), benzină, utilităţi, mâncare? Cum ar putea să economisească, dacă după toate aceste cheltuieli pe care este obligat să le facă pentru a supravieţui nu mai rămâne cu nici un ban?
Un om cu un salariu minim sau mediu pe economie, cum este cazul meu, cum ar putea avea afacerea lui dacă nu are bani să investească pt a-şi îndeplini visul? În cazul ăsta nu îi rămâne decât să facă un credit la bancă?
Mulţumesc,
D."
Răspunsul meu este în continuare.
Pasul 1 – dezvoltă obiceiul de a pune deoparte veşnic, din orice ban îţi trece prin mână
În Biblie şi în toate cărţile vechi şi foarte solide legate de educație financiară, se spune clar:
10% deoparte, orice ar fi.
Obiceiul contează, nu suma.
La 28 de ani, după ce am fost sărac toată viaţa şi nu am văzut mai mult de 500 de lei la un loc în mână vreodată, munciţi de mine, am avut primul meu mare succes şi am vândut 1000 de cărţi Personalitate alfa cu 49 de lei bucata.
Am făcut 500 de milioane de lei vechi (50.000 de lei) sau vreo 11.000 de euro azi (atunci erau mai mult).
I-am făcut într-o săptămână.
Ştii ce a fost amuzant şi terifiant în acelaşi timp? (atunci a fost un coşmar, iadul pe Pământ)
Până la 28 de ani, mi-am repetat încontinuu:
"Rămân tot timpul fără bani şi am datorii pentru că nu produc destul. Când voi face mulţi bani, îmi voi plăti datoriile, voi avea destul ca să trăiesc şi voi pune şi deoparte".
Mare prost am fost. Sau needucat, cum vrei tu.
Când am făcut această sumă uriaşă, am topit toţi banii în 3 săptămâni. Am plătit datorii, am dat bani părinţilor şi prietenilor, mi-am luat haine şi am făcut câteva chefuri.
Aveam un optimism nerealist şi ştiam că "mai vin bani, că sunt cărţi expediate şi tot vin, zilnic".
Nu am ţinut cont de nimic, am topit toţi banii, iar 20%, adică 10.000 de Lei, erau banii tipografiei.
Când am făcut cea mai mare sumă din viaţa mea, în loc să îmi rezolv problemele şi să fiu mai prosper, aveam cele mai mari datorii din viaţa mea.
Banii ăştia mi-au făcut mai mult rău decât bine pentru că mintea mea era obişnuită cu 2-300 de lei pe săptămână, şi orice sumă mai mare mă scotea din zona de confort, iar mintea voia să se întoarcă la confort. Aşa că am spart toţi banii ca să redevin Pera cel vechi, să fac ce ştiu să fac. Să câştig 2-300 de lei pe săptămână.
După câţiva ani de educaţie financiară intensivă, am citit tot ce am prins şi am descoperit obiceiul cu 10% deoparte.
Am început de timpuriu când câştigam sume mici şi de la 30 de ani încolo nu am mai avut niciodată datorii şi an după an am devenit mai prosper.
Acesta a fost pasul 1. Economiseşte când ai puţin, 10%, fără scuze. Altfel, fără această disciplină educată, nicio sumă din lume nu te va salva, îţi dă Pera în scris aici.
Pasul 2 – evident, creşte suma de bani câştigată şi capacitatea ta de a produce venituri tot mai mari
Cum?
Hai să îţi zic cum.
Nu poţi rezolva o problemă cu gândirea care a creat problema.
Nivelul de gândire care a creat problemele voastre financiare este: "Hai să îmi caut un job de la 9:00 la 17:00, cu salariu fix, într-o corporaţie".
A mers o vreme, dar acum este copilul, nevoile au crescut, dar veniturile nu.
Iar într-o corporaţie nu poţi creşte veniturile mult şi repede, pentru că nu îţi dă voie sistemul de acolo. Nivelul de gândire care a creat problema este: un job cu salariu fix şi stabil.
Cum creşti nivelul de gândire ca să rezolvi problema? Venituri din alte surse, venituri pasive, surse de venit ca liber profesionist sau antreprenor. Cu alte cuvinte, trebuie să faci un pas înainte în cadranul banilor.
Strategia cu "îmi dau 8 ore din zi pentru 2-3000 de lei pe lună" pur şi simplu nu mai funcţionează.
Acesta e semn că trebuie să evoluaţi.
Şi aici e secretul de azi şi lecţia pe care vreau să ţi-o transmit.
Odată ce îţi ştii valoarea personală, trebuie să îţi cunoşti bine abilităţile. Să poţi răspunde simplu la întrebarea: "Ce ştiu să fac bine? Pentru ce pot să încasez bani?"
Cunosc instalatori care câştigă 10.000 de Lei pe lună. Cunosc tâmplari care câştigă 15.000 de Lei pe lună. Cunosc psihologi, antrenori de fitness şi stomatologi care câştigă 25 de mii de Lei pe lună.
Ştii ce au ei ?
O MESERIE, fratele meu!
Ştiu să facă ceva.
Acesta e primul pas. Al doilea pas este să te foloseşti de meseria ta ca să vinzi rezultate şi nu doar timpul tău la un job.
Iar pentru a fi "zmeu" bine plătit în meseria ta ai nevoie de 2 factori, de două criterii.
Pe acestea ţi le spun în lecţia de mâine dar te rog, spune-mi care crezi tu că sunt 2 aspecte esenţiale pentru ca un om să fie bun în meseria lui?
În Fabrica de bani 2 găseşti tot ce e nevoie pentru a fi foarte bun în meseria ta şi, mai mult, ai şi capitole despre cum să descoperi care meserii ţi se potrivesc cel mai bine.
Link-ul e aici, mai sunt 5 zile în care poţi comanda pachetul Fabrica de bani 2 cu reducere de 20%:
www.personalitatealfa.com/produse/fabrica-de-bani-2/
Fă-ţi un bine şi investeşte în educaţia ta, e cea mai importantă investiție pe care o poţi face.
P.S.
Când aveam 20 de ani sunam la concursurile de la televizor care dădeau premii în bani şi tot timpul era ocupat, ceream bani de la mama şi mă gândeam cum să fac ceva ca să am deodată mulţi bani.
Eram cu adevărat retardat la capitolul bani, ca şi la multe alte capitole.
Dar uite că oricât de retardat am fost, educaţia mi-a salvat viaţa şi, mai mult, a adus abundenţă atât de multă încât azi nu aş putea să trăiesc fără să dăruiesc.
Asta îţi doresc şi ţie. Dar pentru noi, cei care nu avem avantaje, autoeducația este singura cale dar şi cea mai profitabilă.
Nu o rata!
Comandă Acum Cursul Fabrica de Bani 2:
www.personalitatealfa.com/produse/fabrica-de-bani-2
Un răspuns
Salut! Vreau și eu materialele audio.