Vreau să îți spun că te admir! Nici nu trebuie să știu cine ești- ep.3

Admiraţia naşte admiraţie. Opusul admiraţiei este invidia.

Am o nesfârşită compasiune pentru oamenii care se automutilează şi, din păcate, majoritatea fac lucrul ăsta.

Ţi se pare acceptabil să iei o lamă şi să te tai? Ai lua acum un ciocan, ţi-ai pune mâna pe perete şi te-ai lovi cât poţi peste degete?  Ai lua un cuţit şi l-ai înfige în tine?

Atunci de ce invidiezi, urăşti şi judeci oamenii din jur? Crezi că nu e acelaşi lucru?

Am să apelez la egoismul şi instinctul de conservare al fiecăruia dintre noi pentru că sper să am şanse mai mari decât dacă aş apela la altruismul şi bunătatea inimii.

Imaginează-ţi că ai un vecin bătrân pe scara de bloc, iar tu eşti un tânăr plin de energie şi viaţă. Bătrânul acela pare că face umbră pământului degeaba. Îl vezi că e cârcotaş, că spune "tinerii din ziua de azi… bla, bla", că stă şi joacă table în faţa blocului cu alţi bătrâni.

Practic nu vezi nimic la el şi treci zi de zi şi an după an pe lângă el, întrebându-te cât dracu mai trăieşte şi ăsta. Poate i-a uitat adresa tanti cu coasa.

În acelaşi timp, tu te-ai mutat cu noua ta iubită în apartamentul tău. După 8 luni de zile în care totul a fost lapte şi miere, încep problemele. Certuri, infidelitate din partea ambilor, minciună, ură şi resentimente. Sunteţi la un pas de despărţire şi de a nu vă mai vorbi niciodată, rămânând cu impresia că celălalt e diavolul.

Într-o seară de toamnă, după o nouă ceartă uriaşă, cu spart lucruri prin casă, în care te gândeşti că mai bine să rămâi singur decât să mai intri într-o relaţie vreodată, ieşi să stai un pic pe banca din faţa blocului ca să îţi ventilezi un pic emoţiile.

Pe bancă e şi moşul acela nesuferit cu care nu ai schimbat o vorbă în ani de zile, însă nu ai chef să mergi în altă parte, aşa că te aşezi sperând că nu va trebui să scoţi nicio vorbă. Moşul a auzit majoritatea scandalurilor voastre şi acum, că te vede terminat psihic, începe el să vorbească:

"Ştii că eu cu băbuţa mea am sărbătorit 50 de ani împreună? Nuntă de aur îi zice. Şi să ştii că nu am stat nici din obligaţie şi nici de frica de a nu fi singuri. Am stat pentru că ne-am iubit. Şi ştii care a fost secretul?

Nu ne-am culcat niciodată seara supăraţi. Oricât de grea a fost ziua, oricât de tare ne-am fi certat, oricâte resentimente s-au adunat, înainte de culcare, unul dintre noi făcea primul pas şi îşi cerea scuze pentru izbucnirile din timpul zilei, pentru impulsivitate.

Pentru că dincolo de toate problemele fireşti, omeneşti, ne iubeam şi vedeam tot timpul dincolo de neînțelegerile de suprafaţă. Noi ne doream să fim împreună şi nu oricum, ci fericiţi."

Cu gândul acesta în minte, urci înapoi scările şi îţi vezi partenera plângând încă.

O iei în braţe şi îi spui: "Te rog să mă ierţi pentru tot ce s-a întâmplat azi. Spune-mi te rog ce e nevoie să fac ca să nu ne culcăm azi supăraţi?"

ŞI astfel, după ani de zile în care nu ai văzut nimic bun într-un moş plictisitor, pe care îl evitai, azi ai avut şansa să descoperi o comoară în acest bătrân, un sfat care îţi va schimba viaţa pentru totdeauna, te va scuti de multă suferinţă şi va aduce multă iubire şi fericire în viaţa ta.

Şi asta doar dintr-o discuţie de 5 minute cu un om care nu îţi spunea nimic şi care era, în general, un nesuferit.

Şi în asta se află cel mai mare secret al unei personalităţi alfa.

Non-judecata.

Să ai înţelepciunea să cauţi o fărâmă de bine, de experienţă, de înţelepciune în orice om, indiferent ce impresie ai despre el, ce prejudecăţi ai sau cum arată viaţa lui.

În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare.

Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei.

Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui.

Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanență de la tot şi toţi cei care te înconjoară.

Acesta este cel mai mare secret al personalității alfa: să nu judeci cartea doar după copertă. Să refuzi să întorci spatele unei oportunităţi de învăţare doar pentru că nu e învelită în hârtie roz, cum ţi-ar plăcea ţie.

Care este opusul judecăţii?

Admiraţia.

Întreabă-te de 10 ori pe zi: ce pot admira la cel de lângă mine? Indiferent de sentimentele mele faţă de omul de lângă mine, chiar dacă nu pot spune că suntem prieteni şi chiar dacă are defecte multe, ce are bun acest om, ce pot descoperi şi trezi în propia mea persoană pentru a mă dezvolta?

De la tatăl meu alcoolic am învăţat ce înseamnă să fii un spirit liber şi să arăţi degetul mijlociu vieţii cu toate problemele ei. Da, a fost beat aproape zilnic, timp de 30 de ani. Şi crede-mă, şi lucrul ăsta în sine e de admirat. Câţi oameni pot face asta?

Şi-a pierdut familia, prietenii şi toate slujbele pentru a-şi respecta un principiu: nu se va trăda pe sine şi ce crede el despre viaţă, oameni şi sufletul uman. Da, poate era greşit cum gândea. Poate că nu a avut niciun rezultat în viaţă după standarde sociale. Poate că se mințea singur şi se sabota. Şi da, a murit cu trupul distrus de viciu, însă a făcut lucrurile exact aşa cum a vrut el. Nu s-a abătut niciodată de la calea lui, chiar dacă a ajuns să stea pe străzi, să doarmă sub pod şi să nu aibă ce mânca zile la rând.

Şi asta vreau şi eu. Să nu mă abat de la calea mea chiar dacă voi fi lovit zilnic de orice suferinţe ale vieţii. Şi ăsta e doar un singur lucru pe care l-am învăţat de la tata când am dobândit maturitatea de a nu mai judeca defectele, ci de a admira trăsături pe care le doream în mine.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii pe care îi judecam ca insensibili. Oameni ai cifrelor, oamenii reci şi raţionali. Îi consideram roboţi. Asta până când m-am trezit că cei mai importanţi oameni din viaţa mea, soţia, partenerul de afaceri şi antrenorul sunt din acest tip de oameni. Dincolo de faptul că au un suflet uriaş şi sunt foarte sensibili, de la felul lor de a fi am învăţat ce înseamnă să îţi ţii cuvântul în ciuda toanelor emoţionale, ce înseamnă să fii un profesionist, ce înseamnă să fii productiv şi eficient.

Cât de sărac aş fi fost ca şi om dacă aş fi continuat să îi numesc "roboţi insensibili" pe oamenii diferiţi de mine?

De la cerşetorul de pe stradă învăţ cât de puţin ai nevoie ca să poţi trece încă o zi prin această viaţă. De la leneş învăţ că ar trebui să îmi acord un pic de timp şi pentru mine, pentru a-mi oferi plăcerile vieţii. De la oamenii plini de ură învăţ că ura mea mă otrăveşte pe mine mai mult ca pe oricine altcineva.

După toată această călătorie printre oameni, nu mi-a mai rămas decât compasiune. Toţi suntem un amestec de defecte şi calităţi, care ducem o luptă doar de noi ştiută.

Dacă vrem să evoluăm permanent, să obţinem rezultate extraordinare în viaţă, este foarte important să privim în ceilalţi oameni ca într-o oglindă. Tot ceea ce admir în alţii se află deja şi în mine pentru că nu aş putea recunoaşte acel lucru dacă nu l-aş ştii deja, aşa cum o persoană ce s-a născut oarbă nu poate să recunoască o culoare pe care nu a văzut-o niciodată.

Tot ce văd în alţii, e deja şi în mine.

Admiraţia naşte admiraţie.

Când am început să înţeleg acest mecanism care îmi dă foarte multă putere personală, viaţa mea a început să se schimbe foarte repede în bine.

Totul a culminat cu întâlnirea mea cu Lorand Soares-Szasz.

În dorinţa mea de a fi din ce în ce mai bun şi pe plan profesional, am mers pentru prima oară la un seminar al lui Lorand, numit "21 de metode pentru a creşte afacerea ta". Era în Timişoara şi eram sceptic.

La sfârşitul celor 3 ore, în care Lorand a vorbit superb, zeci de oameni făceau coadă pentru a cumpăra şi cele câteva produse fizice pe care le avea.

Iar în mintea mea a încolţit întrebarea "eu de ce nu fac aşa ceva?"

Am tot ce îmi trebuie. Am 6 cărţi şi 8 cursuri online, am un mesaj foarte puternic şi totuşi eu stau în zona de confort lucrând doar online.

Puteam să îl văd pe Lorand ca pe un adversar, ca pe un om care e lider şi captivează audienţa mai bine decât o fac eu. Puteam să intru în competiţie cu el şi să îi găsesc multe defecte reale sau imaginare.

În schimb, am ales să îl admir pentru că face ceea ce şi eu îmi doresc să fac pentru comunitatea alfa. Lorand mi-a arătat ce înseamnă să depui cu adevărat efort pentru visul tău. Până la el, credeam că sunt harnic şi productiv şi că mă mişc într-un ritm bun. Am văzut cu ochii mei, însă, ce înseamnă să ai 150 de seminarii pe an, să mergi oraş după oraş, să lucrezi neîncetat pentru ceva în care crezi.

Şi pentru că l-am admirat în loc să îl invidiez, am dezvoltat în mine calităţile pe care le aveam şi eu, însă adormite şi uitate.
În doar 6 luni am luat cursuri de dicţie, de vorbit în public, m-am înscris la coaching şi în mine s-a reaprins un foc mocnit. Am început să ţin evenimentele mele şi mi-am dat seama ce avantaje uriaşe am. Oameni care mă citeau de mulţi ani de zile au venit să mă pupe, să mă îmbrăţişeze şi să îmi mulţumească. Erau foarte multe lucruri pe care le-am făcut bine, iar acum mai adăugasem unul.

Dacă m-aş fi crezut prea bun ca să învăţ ceva de la fiecare om pe care îl întâlnesc, cât de mult rău mi-aş fi făcut mie însumi?

Vreau să iau în braţe fiecare om pe care îl întâlnesc şi să îi spun mulţumesc pentru că alternativa ar fi să fiu indiferent sau chiar să îi întorc spatele. Cât de mult se pierde atunci când un om întoarce spatele altui om? Câtă bogăţie şi potenţial se irosesc?

Şi apoi ajungem să ne plângem de vieţile noastre pe care noi le-am creat, crezându-ne superiori, mai buni ca alţii, suficient de educaţi şi învăţaţi.

Cireaşa de pe tort?

La doar câteva luni de zile am devenit prieten cu Lorand. Am început să lucrăm împreună şi mai mult, am descoperit că şi el mă citea pe mine şi mă admira, cu mult înainte să ne cunoaştem personal.

Şi asta spune totul, dacă mai era nevoie, despre cum oamenii care au rezultate ajung la ele.

Admirând, învăţând permanent şi având destulă smerenie pentru a vedea în cei din jur parteneri şi nu adversari.

A trecut mai bine de un an de când eram prieten cu Lorand până când mi-a trimis acest video şi am aflat cum mă privea el pe mine.

Concluzia?

Cum vezi alţi oameni, ce gândeşti şi ce simţi legat de ei, are impact uriaş asupra ta în primul rând.

Nu e de joacă. Fericirea ta, calitatea vieţii tale şi toate realizările depind de atitudinea ta faţă de ceilalţi.

Dacă te-ai întrebat vreodată dacă există vreun secret, vreo metodă prin care am evoluat în aceşti 10 ani, admiraţia celorlalţi oameni este unul dintre cele mai importante secrete ale mele.

Mi-ar plăcea să îmi spui pe cine admiri şi de la cine crezi că ai primit cea mai multă inspiraţie în această viaţă? Ai putut observa puterea admiraţiei în viaţa ta?

Îţi mulţumesc şi ne auzim în câteva zile cu un nou subcapitol gratuit din cartea alfa, de data asta din volumul 2 al cărţii – printre greutăţi spre stele – precum şi cu episodul 4 din serialul dedicat celor 10 ani de Personalitate alfa.

Per aspera ad astra
Pera Novacovici