Cea mai vândută carte a celui mai citit psiholog și autor român de dezvoltare personală

Personalitate Alfa - cartea care te învață să învingi când aproape totul este împotriva ta

Secretele oamenilor care reușesc pornind de la zero fără avantaje materiale, relații sau aspect fizic

  • Ești nemulțumit de cum te tratează cei din jur?
  • Ți se pare că nu primești suficient respect de la prieteni și familie?
  • Ești nemulțumit de tine, iar sexul opus te ignoră?
  • Ești nemulțumit de situația ta financiară?
  • Ai vrea să nu mai primești ordine de la alții?

Drumul meu spre o personalitate ALFA

Toți am pornit din același loc, toți am fost copii și apoi am fost învățați să eșuăm și încurajați să fim nefericiți.
Viața mea a fost o serie de încercări. Aș putea să o descriu ca o serie de dezamăgiri, rătăciri și frustrarări.

Eram foarte nemulțumit de viața mea, și pe bună dreptate: mă lăsam călcat în picioare, eram gras, proaspăt părăsit de prietenă și studiam o facultate pe care o uram. Totul pentru că asta se aștepta lumea de la mine. Trăiam eșecurile care mi-au fost ursite de societatea stricată în care trăim.

Toată lumea mi-a spus că nu are rost să-mi urmez visurile, că nu are rost să încerc. Că ar trebui să stau cuminte și singur, să mă fac inginer și să lucrez pentru un șef. Majoritatea îmi voiau binele, dar dacă oamenii nu credeau în ei înșiși, cum puteau să creadă în mine? Cum puteau să creadă că voi reuși?

Am realizat apoi că nu trebuie să fii eterna victimă a împrejurării. Soluția, pentru mine, a fost SĂ DEVIN MAI BUN. Cum am reușit să fac asta? Soluția la problemele și frustările noastre constă în dezvoltarea personalității. Asta înseamnsă să te educi și să te dezvolți personal!

Apoi mi-am schimbat viața, complet. Și tot ceea ce am învățat, toată experiența, tot ce am citit, tot ce am trăit am pus în PERSONALITATE ALFA.

Am refuzat să mai fiu controlat de alții, mi-am urmat vocația și am învățat să-mi iau singur deciziile. A fost cel mai bun lucru pe care îl făcusem vreodată!

Am descoperit prin introspecție că aveam un potențial uriaș, atâta timp cât îmi urmam pasiunile. Am slăbit, am iubit, am vândut mii de cărți și acum pot spune că trăiesc viața pe care mi-am dorit-o întotdeauna.

Personalitate Alfa este o colecție de 38 de concepte cheie care m-au ajutat să îmi depășesc eșecurile și să am succes pe toate planurile. Eu sunt dovada vie că se poate! Ai nevoie doar de puțină muncă și disciplină.

Tot ceea ce ai nevoie ca să îți transformi viața pe toate planurile se regăsește în această carte. Este piatra de temelie pentru cei care s-au săturat să fie loviți din toate părțile!

“Cartea în sine este o vitrină cu o cromatică bogată, nu lipsită de o logică interioară și un obiectiv major, cel al aspirației către construirea personalității alfa, adică al unui om integru, care își onorează tridimensionalitatea ființei: în plan fizic, psihologic și spiritual.”

Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu, UVT

Comandă Cartea Personalitate ALFA

Descoperă comoara ascunsă din tine, care are 38 de concepte cheie în 460 de pagini, pe care o primești împreună cu 6 bonusuri

Comandă Acum

(99 LEI + Transport)

Despre Autor

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

Numele meu este Pera Novacovici, sunt psiholog şi fondatorul comunităţii Personalitate alfa.

Sunt psiholog, trainer, coach, psihoterapeut, scriitor, și orice alt rol a fost necessar pentru a-mi duce viziunea la îndeplinire. Titlurile și chiar meseria sunt irelevante. Am organizat conferințe, bootcampuri, traininguri, am scris 6 cărți și am făcut coaching unu la unu cu persoane.

Ce contează pentru mine e mesajul și energia, forța și pasiunea pe care le punem în spatele visurilor noastre. Toate acestea, luate împreună cu disciplina și perseverența de a crea un plan, de a face pașii de acțiune pentru a materializa și a duce la bun sfârșit ceea ce a apărut doar ca o idee sau un vis. Pasiune și perseverență.

Iubesc să lucrez cu oamenii care îşi doresc mai mult de la ei şi de la viaţă, şi mă bucur foarte tare de câte ori ajut pe cineva în călătoria lui de evoluţie şi dezvoltare.

Această carte conține informații care să îți aducă următoarele beneficii

Cuprins și Descriere

dă click pe taburile de mai jos pentru a vedea un conținut detaliat al capitolelor

Capitolul 1

CAPITOLUL I - INTRODUCTIV

Îți pun la dispoziție în format PDF primul capitol în mod gratuit din Cartea Personalitate Alfa

Descarcă aici gratuit Primul capitol din carte
Totul incepe cu o schimbare(pag. 3)
Ereditatea, mediul, anturajul, educaţia, părinţii. Toate acestea ne influenţează viaţa şi destinul şi mai ales rezultatele pe care le avem în viaţă şi împlinirea noastră. Omul parcă e tot timpul prea mic să se lupte cu toate aceste forţe şi să îşi urmeze singura cale corectă: PROPRIA CALE. Totul începe cu o schimbare iar această schimbare poate începe ACUM.
Concept cheie: ce sunt alfa(pag. 17)
Care este structura de organizare a grupurilor în societatea umană şi cum poţi să foloseşti lucrurile pe care înveţi aici pentru a evolua pe scara ierarhica folosindu-te doar de puterea personalităţii tale. Vei înţelege care este dinamica unui grup de oameni şi de ce unii reuşesc să fie în centrul atenţiei iar alţii rămân marginalizaţi şi, mai mult, vei afla cum poţi deţine controlul într-un grup şi cum poţi îndrepta atenţia celor din jur în ce direcţie vrei tu.
Concept cheie: ce sunt muppets(pag. 25)
De ce majoritatea oamenilor sunt nişte muppets, adică opusul celor alfa, de ce au ajuns să fie aşa şi cum poţi evita să fii şi tu un muppet. Cum să recunoşti un muppet după felul în care se plânge, face pe victima destinului, încearcă să manipuleze emoţional lumea din jur şi cum să eviţi să cazi în capcana muppets-ilor. Care este motivul pentru care cei ce nu au succesul pe care şi-l doresc sunt nişte muppets.
Concept cheie: homeostazia(pag. 39)
Vei învăţa de ce dacă o persoană este obişnuită cu mizeria, sărăcia, lenea, insuccesul în relaţiile cu sexul opus, în muncă şi afaceri, are şanse mari să rămână aşa pentru toată viaţa, dacă nu face singurul lucru care poate schimba situaţia în bine.
Concept cheie: creierul triun(pag. 45)
Vei afla că din punct de vedere anatomic avem 3 creiere. Vei afla de ce majoritatea dietelor nu funcţionează, de ce majoritatea scopurilor pe care ni le propunem logic nu le atingem. Există lucruri de care nu suntem conştienţi şi în acest capitol vei învăţa care sunt lucrurile care te împiedică să ai rezultatele pe care le doreşti şi care sunt măsurile pe care trebuie să le iei.
Concept cheie: stadiile evoluției(pag. 51)
Foarte mulţi oameni nu reuşesc să devină foarte buni în ceva în viaţă, într-un anumit domeniu, pentru că nu înţeleg că există câteva stadii ale evoluţiei, indiferent că e pe plan material, al banilor, pe planul dezvoltării personale, fizice, sociale, pe plan spiritual. Ca să devii bun în ceva trebuie să evoluezi, şi foarte mulţi oameni nu respectă toate stadiile evoluţiei, rămân persoane mediocre în viaţă şi se plâng că nu au o viaţă împlinită. Tu vei învăţa care sunt stadiile evoluţiei şi cum să le parcurgi pe toate indiferent de domeniul pe care ţi-l alegi. Vei mai afla cum ajung oamenii să trăiască o existenţă mediocră din cauza unei singure mari greşeli care face diferenţa dintre mediocritate şi măreţie.
Concept cheie: călătoria eroului(pag. 63)
Indiferent ce visuri ai în viaţă, ca să le atingi vei parcurge nişte etape. De la Iisus la Bill Gates şi la toţi oamenii de succes din lume, se pot observa etape prin care au mers în călătoria lor. În ştiinţă se cheamă “călătoria eroului” sau “descoperirea legendei personale”. De ce anume trebuie să ţii cont că să îţi poţi dezvolta întreaga personalitate şi să nu mergi prin viaţă având potenţial de care nu te foloseşti. Care sunt elementele unei personalităţi şi de ce nu ai voie să neglijezi nici unul din aceste elemente pentru că rişti să trăieşti ca o persoană cu handicap.

Capitolul 2

CAPITOLUL II - INCREDEREA IN SINE

Introducere(pag. 77)
Un singur exerciţiu despre încrederea în sine care pe mine m-a ajutat să trec de la a fi o victimă în viaţa mea şi un neajutorat, la nivelul la care îi pot ajuta pe alţii să îşi crească dramatic succesul în viaţa sexuală, relaţii, statut social. Noi descoperiri în ştiinţă şi psihologie care să te ajute să elimini nervozitatea, îndoiala şi frica, stări care îţi distrug şansele de a fi cu adevărat “tu însuţi”.
Concept cheie: curajul(pag. 83)
Vei găsi câteva dintre cele mai bune exerciţii pentru a-ţi crește încrederea în forţele tale, pentru orice domeniu vrei tu. Despre cum ne sunt induse sute şi mii de temeri. Ţi-e frică să spui “nu” cuiva cu toate că asta simţi? Ţi-e frică de ce va zice lumea despre tine? Ţi-e frică să nu îţi pierzi slujba şi să îţi începi afacerea ta? Ţi-e frică să socializezi? Ţi-e frică să te exprimi? Ţi-e frică să iubeşti? Ţi-e frică de succes şi de consecinţele succesului tău pentru lumea din jur şi pentru tine? Ei bine, toate aceste temeri trebuie să înceteze. Reţeta încrederii în sine.
Concept cheie: eșecul(pag. 97)
Cum să ataci cu curaj oricare dintre problemele care se ivesc în cele 2 capitole finale, să perseverezi în ciuda eşecurilor temporare şi să ştii că eşecul e doar o lecţie învăţată, iar succesul vine tot timpul după câteva eşecuri normale, în care lecţiile sunt învăţate. NU EVOLUEZI DECÂT CÂND DEVII BUN ÎN GESTIONAREA EŞECURILOR. Nu evoluezi decât când îți înveți lecțiile. Nu te salvează nimeni. Nici mama, nici tata, nici Dumnezeu, nici măcar cititul. Doar experiența ta de viață îți este profesor și judecător. Doar experiența trăită îți spune când ai învățat o lecție. Și tot ea te pune să o repeți până o înveți! Vei învăţa să nu pui eşecurile pe seama propriei tale persoane.
Concept cheie: perseverența(pag. 113)
Ce este perseverenţa, care sunt paşii de acţiune necesari pentru a-ţi dezvolta această trăsătură VITALĂ a personalităţii şi consecinţele lipsei de perseverenţa. “Focul este testul aurului. Adversitatea, testul oamenilor puternici” (Seneca).
Concept cheie: valorile și convingerile(pag. 121)
Constituie motivaţia internă principală a existenţei. Valorile ne dictează TOT ceea ce facem în viaţă. Valorile sunt înăscute sau dobândite din societate. Mulţi oameni nu îşi cunosc valorile şi îşi consumă timpul şi energia în direcţii diferite şi apoi se trezesc neîmpliniţi. Valorile îţi trasează şi destinul. Exerciţii ca să îţi pregăteşti mintea pentru succesul ce urmează în viaţa ta.

Cum reuşesc convingerile, care pot fi bune sau rele, să facă diferenţa între eşec şi succes şi cum să ai doar convingeri care te ajută şi nu care te limitează. Cum să nu cazi în extremele încrederii în sine, umilinţa sau aroganţa (hubris) şi de ce ambele îţi vor dinami-ta orice acţiune în viaţă. Viaţa e un joc, o binecuvântare, o luptă. Cum îţi determină convingerile lentilele prin care vezi viaţa şi alegerile pe care le faci.
Concept cheie: visul și viziunea ta în viață(pag. 133)
“Cum ar arăta viața mea perfectă dacâ nu ar exista limitări?” Exerciţiu pentru crearea viziunii tale personale şi tehnici despre cum să îţi pui visurile pe hârtie, să îţi faci un plan şi să le transformi în realitate.

Capitolul 3

CAPITOLUL III - INTELIGENTA EMOTIONALA

7 virtuți și 7 păcate(pag. 145)
O descriere a celor 7 păcate şi 7 virtuti din punct de vedere al inteligenţei şi prostiei emoţionale. Care sunt paşii de acţiune pentru a transforma păcatele în virtuţi şi pentru a-ţi creşte calitatea vieţii. Dacă am vorbit despre aceste păcate capitale care sunt de fapt un tribut plătit lipsei de inteligenţă emoţională, să vedem şi antidotul pentru ele. Acest subcapitol este important pentru că înveţi cum să nu mai intri în aceleaşi cercuri vicioase, să nu simţi că eşti doborât de suferinţe.
Dependența de emoții(pag. 157)
Majoritatea relaţiilor romantice sfârşesc prost, iar cele în ca-re partenerii susţin că totul e în regulă au de obicei probleme şi fac multe compromisuri. Majoritatea dietelor de slăbit nu funcţionează. Ştim cât e de important să avem o viaţă dinamică şi să facem sport şi totuşi uneori trece foarte mult timp până ne putem mobiliza. 80% din afaceri dau faliment în primul an şi încă 80% din cei 20% care au rămas vor da faliment în primii 5 ani. Nu trebuie să fii geniu să îţi dai seama că ceva nu este în ordine. Practic, în majoritatea cazurilor, nimic din ce e bine pentru noi nu funcţionează. Eu personal mă fac vinovat de toate greşelile posibile. În bani, relaţii, sănătate, alimentaţie, sport. Mi-a luat ani de zile de muncă continuă ca să pot rezolva, pe rând, problemele mari pe care le-am avut în toate aceste domenii. În acest subcapitol vei învăţa cum să devii stăpânul emoţiilor ca să nu fii sclavul lor.

Este timpul ca în sfârşit să înveţi să îţi controlezi dependențele de anumite emoţii, să nu le laşi să te controleze şi să îţi depăşeşti temerile că să te transformi într-o persoană puternică, încrezătoare şi atrăgătoare.
Obiceiurile(pag. 167)
Obiceiurile reprezintă piatra de încercare în viaţa fiecărui om. În viaţă nu norocul contează, întâmplarea, soarta sau orice alți factori externi ci OBICEIURILE pe care ţi le formezi. Blestemul şi binecuvântarea obiceiurilor o reprezintă faptul că nu suntem conştienţi de ele. Atunci când ai un obicei, partea bună e că poţi face automat şi fără efort ceva, dar din păcate e foarte greu să schimbi ceva dacă acel obicei nu te ajută. Lecţii despre emoţii şi exerciţii pentru a nu te lăsa condus de emoţii spre acţiuni pe care le regreţi apoi. Mergem la lucru să muncim pentru alţii în loc să dăm tot ce avem mai bun pentru a munci pentru noi, ne uităm la filme, mergem la discotecă, tra-gem beţii şi frecăm menta, stăm în faţa calculatorului şi devenim niş-te legume şi apoi încercam să găsim o scuză pentru situaţia în care ne aflăm.
Mintea de trib și recompensa imediată(pag. 175)
Singurul mod în care te poţi bucura de succes adevărat şi în care îţi poţi atinge visurile, este să renunţi la ce îţi dictează creierul de maimuţă, adică recompensa imediată, şi să începi să îţi foloseşti creierul de om, raţiunea, şi să înveţi să amâni recompensa. E singura cale. Şi este dovedit ştiinţific. Dar ce te faci când treci de douăzeci de ani şi tu tot nu te poţi abţine niciodată şi tot timpul vrei să înşfaci tot ce îţi iese în cale, fără să poţi rezista impulsurilor? Ce te faci dacă niciodată nu poţi amâna răsplata şi vrei totul ACUM? Ce te faci dacă ţi se întâmplă des să cedezi nervos, eşti încăpăţânat şi indecis, eşti timid, te crezi nedemn şi fără încredere în forţele tale, cazi uşor pradă geloziei sau invidiei? Ce vei face? Probabil vei face ce-am făcut şi eu. Şi eu am fost un obsedat al jocurilor de noroc… Şi asta, la paisprezece ani. Am fost şi timid şi fără încredere în forţele mele, mă enerva orice şi nu puteam să-mi stăpânesc emoţiile. În acest subcapitol înveţi despre cel mai mare defect al personalităţii din punct de vedere emoţional şi cum îl poţi repara.
Disciplina emoțională începe cu templul sufletului tău(pag. 191)
Dacă nu te ocupi de sport şi alimentaţie, atunci toată povara revine creierului care trebuie să facă un efort suplimentar pentru a menţine întreg organismul în formă. Pe plan emoţional, după câteva zeci de minute de sport, toate emoţiile negative se scurg parcă odată cu transpiraţia. Amânarea, lenea, gelozia, temerile parcă toate sunt departe şi rămân doar emoţiile pozitive, ambiţia, spiritual de iniţiativă. Unii spun că trupul este închisoare pentru suflet şi că la moarte sufletul părăseşte corpul, astfel fiind eliberat. Unii spun că trupul este un templu pentru suflet şi că felul în care îţi îngrijeşti acest templu arată felul în care îţi onorezi propria fiinţă. Corpul tău ce este pentru tine? Închisoare său templu?

Capitolul 4

CAPITOLUL IV - COMUNICAREA

Fundamentele comunicării între oameni(pag. 203)
Cum să îţi aduci comunicarea verbală rapid la un nivel care să îţi ofere o imagine excelentă şi să te ajute să porneşti cu dreptul în orice interacţiune socială. Introducere în arta retoricii şi a programării neurolingvistice; ambele îţi pot duce vorbirea la stadiul de artă.
Comunicarea cu părinții și cei apropiați(pag. 215)
Cum să faci față unei familii dificile. Când o persoană se schimbă şi devine imprevizibilă nu mai o putem controla şi manipula. Acesta este motivul principal pentru care, atunci când vei începe să faci schimbări în viaţa ta, şi familia şi prietenii vor sări în sus. Iar asta dovedeşte un singur lucru. Atunci când asculţi de alţii, chiar dacă sunt oamenii pe care îi iubeşti cel mai mult în loc să asculţi chemarea sufletului tău, nu doar că tu ajungi nefericit şi neîmplinit, dar ajungi să NU POŢI OFERI LUCRURILE CELE MAI IMPORTANTE PENTRU CEI DIN FAMILIA TA. Paşi de acţiune şi un exerciţiu amuzant.
Comunicarea asertivă(pag. 227)
Poate ai simţit uneori, aşa cum am simţit şi eu, o lipsă de control în viaţa ta. Poate te-ai întrebat de ce uneori unii oameni obţin ceea ce vor, în timp ce dorinţele şi nevoile tale rămân nesatisfăcute. Să fii asertiv înseamnă să spui celor din jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai, într-un fel care te ajută să şi obţii. Spui clar şi cu multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit. Să fii asertiv înseamnă să iniţiezi o conversaţie, să faci complimente sincere, fără să urmăreşti ceva, să critici într-un mod care ajută şi, de asemenea, să primeşti critica dacă este justificată. Asertivitatea este felul potrivit de a te comporta în funcţie de situaţie.

Să fii asertiv, pe de altă parte, înseamnă să îţi exprimi sentimentele într-un fel care creşte la maximum şansele de a obţine ceea ce vrei. Să fii asertiv înseamnă să fii proactiv, adică să faci lucru-rile să se întâmple, în loc să le laşi să se întâmple de la sine.
Subcomunicarea(pag. 233)
Îţi voi spune despre o metodă directă de comunicare numită “comunicare nonverbală”, prin care poţi şti totul despre un om înainte ca el să vorbească, iar tu poţi comunica toate lucrurile bune despre tine fără să scoţi un cuvânt. Dacă nu ştii ce comunici celor din jur pe cale nonverbală, probabil comunici destule lucruri care îţi scad şansele de a obţine ce vrei de la cei din jur. În relaţiile cu sexul opus, comunicarea nonverbala înseamnă totul, şi cei mai mulţi oameni îşi strică şansele înainte de a apuca să spună verbal ceva, pentru că deja au spus ceea ce nu trebuie despre ei prin limbajul trupului. Cuvintele, dar mai ales limbajul trupului, sunt decisive în succesul tău în cele trei domenii: sex, iubire şi statut social. Majoritatea oamenilor habar nu au cât e de importantă comunicarea nonverbală. Gesturile tale, mimica feței, felul în care mergi, priveşti, spune totul despre tine înainte să deschizi gura. Femeile sunt de 10 ori mai bune ca bărbaţii la asta. Şi totuşi puţini ştiu să se folosească de limbajul trupului pentru a avea succes.
Concept cheie: umorul și atracția(pag. 247)
Umorul are o structură care poate fi învăţată. Când aveam 15 ani, cunoşteam un băiat mai mare cu 10 ani decât mine care era tot timpul în centrul atenţiei. Toate fetele erau în jurul lui. Cu băiatul ăsta se întâmpla ceva de neînţeles pentru mine: glumea pe seama fetelor şi chiar le jignea, dar toate râdeau în hohote şi erau nedezlipite de el. Şi mi-am spus că aşa vreau să fiu şi eu. Aşa că m-am pus să învăţ bancuri. Şi aşa de harnic am fost, că am ajuns o enciclopedie ambulantă de bancuri. Puteam să spun bancuri faine şi ori-ginale ore întregi, spre amuzamentul asistenţei. Asta, până când am început să primesc tot mai multe cereri de genul: “Hai bă, spune-ne un banc!” Mi-am dat seama că eram doar un bufon. În acest subcapitol vei învăţa adevărata artă a umorului aşa cum se preda actorilor de comedie.

Capitolul 5

CAPITOLUL V - PERSONALITATEA

Bazele personalităţii umane, descrisă într-un limbaj simplu şi accesibil oricui. Fără personalitate eşti pierdut. Majoritatea oamenilor îşi închipuie că dacă au bani toate problemele lor dispar. Şi nimeni nu se gândeşte că atunci când vei reuşi să faci bani şi vei fi printre alţi oameni cu bani, fără personalitate tot prada şi jucăria lor vei fi. Esenţa întregii tale vieţi şi toate rezultatele pe care le ai sunt determinate de acest factor: PERSONALITATEA.

Unghiurile personalității și egoismul(pag. 261)
Am încetat să cred doar în bunătatea şi corectitudinea oamenilor şi am învățat să privesc oamenii nu buni, ci întregi. Cu bune şi rele. Am învăţat să îi accept şi să îi iau aşa cum sunt. Am în-văţat să lucrez în echipă şi să iau de la cei din jur maximul, însă nu mai mult decât pot ei să ofere. Asta a fost munca mea de miner. De săpător. Munca cu gradul maxim de dificultate. Am început să scot din mine la suprafaţă comori nebănuite, talente adormite, daruri pe care să le pot oferi lumii. Bani, relaţii, munca, plăceri, frumuseţe.

În definiţia lui Thomas Leonard, egoismul este starea în care te afli atunci când faci ce e mai bine pentru tine. În schimb, acest egoism temporar te ajută să oferi mai târziu mult mai multe celor iubiţi şi lumii întregi. Poate fi un pas dificil însă odată ce începi să devii egoist într-un mod responsabil, începi să te simţi o persoană mult mai atrăgătoare şi ca o consecinţă, mai atrăgătoare şi pentru cei din jur. 4 exerciţii pentru a deveni puternic tu, pentru că apoi să ai ce oferi celor din jur.
Umbra și proiecțiile(pag. 275)
Ce este persona (masca umană) şi cum reuşesc oamenii să lase o primă impresie bună, pentru ca să îşi dea “arama pe față” mai târziu. Cum să nu te laşi păcălit. Ca orice lucru din inconştient, mai devreme sau mai târziu, acest material va răbufni, provocând umilire în cel mai bun caz, dacă nu chiar un dezastru.

Cum funcţionează proiecţia? Foarte simplu. Atunci când mă uit la caracteristicile unui om şi sunt afectat emoţional, înseamnă că am proiectat ceva ce se află în propria mea umbră. Acest aspect poate fi şi pozitiv şi negativ. 2 exerciţii pentru a-ţi afla umbra şi cum să transformi defectele tale în calităţi şi să devii o persoană completă.
Tipuri de personalitate(pag. 285)
Vei afla de ce unii oameni prefera să stea în casă pe internet iar alţii nu pot să trăiască fără să iasă în oraş. Aplicaţii practice ale acestui test în viaţa fiecăruia dintre noi sunt în seducţie, atracţie şi relaţii: te ajută foarte mult în înțelegerea nevoilor tale şi a preferințelor persoanelor de care eşti interesat. Înțelegând nevoile persoanelor de sex opus poți deveni o armă letală în seducție; viaţa profesională: dacă ştiam de testul ăsta demult o luam pe calea cea bună şi nu pierdeam 5 ani din viață făcând ceva total nepotrivit, pe calea grea. Înțelegerea celor din jur: e cea mai importantă abilitate socială. Să înţelegi de ce unii preferă canapeaua şi prietenii în cerc restrâns în dauna discotecii.
Personalitatea și vocația(pag. 295)
Cum să îţi foloseşti întreg potenţialul pe care îl ai de la natu-ră pentru a răzbate în viaţă, şi de ce mulţi oameni sunt ca şi mutilaţi pentru că merg întreaga viaţă fără să îşi folosească tot potenţialul pe care îl au. “Dezvoltarea personalității este o asemenea fericire încât trebuie plătită scump… Ea înseamnă mai mult decât spaima de sin-gurătate, ea înseamnă şi fidelitate față de propria sa lege. Personalitatea nu se poate dezvolta fără a alege în mod conştient propria cale.” (C.G. Jung). Toţi oamenii au vocaţie. Însă la unii ea se aude tot mai slab pe măsură ce presiunile şi tentaţiile vieţii îi fac mici şi îi împing în turmă. La alții, puţini, ea urlă tot mai tare şi îi împinge înainte. Aceştia sunt oamenii pe care îi admirăm cel mai mult, personalităţile, oamenii de succes, modelele noastre de când eram copii şi poate şi adulți. La cei care nu reuşesc să îşi urmeze vocaţia, vocea socială cu convenţiile ei se aude mai tare decât vocea interioară. Vocea grupului, a turmei, este lege. Vei învăţa cum să îţi descoperi vocaţia astfel încât să îţi transformi întreaga viaţă în bine şi să ajungi la un stil de viaţă care te împlineşte pe toate planurile.
Dezvoltarea abilităților și a potențialului(pag. 303)
Singura educaţie reală este cea care încurajează pe cel educat să scoată ce are mai bun în el. Educo, în limba latină în-seamnă a dezvolta din interior. Restul nu e educație. Sănătate. Seducție, relaţii. Bani. Echipă. Leadership. E totul despre dezvoltarea abilităţilor. Nu e nimic fantastic. Nu am avut noroc, nu joc la loto, nu am gene speciale, nu sunt geniu. Tot ce am se datorează unui spirit curios şi dornic de a învăţa permanent, suflet liber, perseverență, nepăsare în fața presiunii sociale, vocaţie şi vis, pasiune, muncă multă, oferire din tot sufletul.

Capitolul 6

CAPITOLUL VI - ATRACTIA SEXUALA SI IUBIREA

Atracția sexuală(pag. 315)
Cum să atragi sexual persoanele de care eşti atras, în loc să fugi după ele doar ca să le faci să fugă de tine. Convingeri greşite pe care mulţi oameni le au despre atracţia sexuală şi cum îi împie-dică să aibă succes în acest domeniu al vieţii. Câteva greşeli pe care nu ai voie să le faci, dacă vrei să ai o viaţă sexuală. O călătorie fas-cinantă în lumea atracţiei sexuale: ce este, cum se manifestă şi, mai ales, cum poţi TU să creezi această emoţie în persoanele de sex opus, astfel încât vor fi atrase irezistibil de tine. Vei învăţa diferenţa între atracţie şi “curtare” şi îţi vei da seama cum “curtarea” îţi reduce drastic şansele de a avea succes în viaţa sexuală şi în relaţii. Vei în-văţa cum să creezi tu această emoţie în cei din jur, iar apoi să culegi roadele. În principiu, poţi să fii tu însuţi şi să ai succes fără nici o problemă, atâta timp cât nu faci greşelile URIAŞE pe care majoritatea oamenilor le fac, pentru ca apoi să se plângă că n-au noroc în dragoste, când, de fapt norocul n-are nicio legătură cu acest aspect al vieţii dacă ştii ce ai de făcut pentru a te bucura de o viaţă sexuală şi relaţii împlinite.
Diferența între atracție sexuală și iubire(pag. 337)
“În dragoste, inima ţi-o ia de obicei cine nu are nevoie de ea”, spunea Nicolae Iorga. Am păţit-o de destule ori ca să mă ambiţionez să aflu de ce se întâmplă asta şi cum să evit să intru în situaţii care îmi răpesc inutil timpul, energia şi viaţa. Care sunt efectele “îndrăgostirii” asupra organismului uman şi de ce foarte mulţi oameni cred că sunt îndrăgosti, când de fapt sunt doar atraşi sexual de o persoană. Cum să eviţi această capcană. Diferenţa dintre atracţia sexuală şi iubirea adevărată. De ce fac oamenii confuzia şi cum îi duce acest lucru la mizerie şi suferinţă.
Personalitate alfa în ritualul de împerechere(pag. 351)
Învaţă diferenţele dintre bărbaţi şi femei şi de ce nevoile lor sunt foarte diferite. Dacă vrei să ai succes în relaţiile cu sexul opus, trebuie să înveţi ce vrea acesta. Dacă te gândeşti doar la tine, rămâi o persoană singură şi nesatisfăcută. Secrete pe care puţini le ştiu, regulile de bază pentru a crea emoţia atracţiei sexuale. Află unde îşi au locul şi cum se leagă încrederea în sine, inteligenta emoţională, comunicarea şi personalitatea pentru a se îmbina perfect într-un întreg, şi cum doar folosind totul în mod natural poţi să creezi în mod natural atracţia sexuală. Dacă nu poţi să faci asta este pentru că în aşa fel e construită societatea astăzi încât nu te învaţă nimeni lucrul acesta. Care este secretul pentru a putea alege dacă vrei să ai relaţii sexuale cu o persoană sau/şi o relaţie pe termen lung.
Misterul iubirii adevărate(pag. 373)
Dacă tu nu ai suficientă iubire în tine, pentru tine în primul rând, apoi şi mai multă ca să o poţi revărsa asupra celor din jur, ce te faci? Ai să te gândeşti că vrei să te iubească cineva? Când îţi doreşti iubirea de la alţii pentru că tu nu ai în tine destulă, se numeşte cerşit. Şi unui alfa nu îi stă bine cu mâna întinsă. Nevoi egoiste care se cer satisfăcute şi nu lasă loc de iubire. Atunci când eşti alfa poți să iubeşti cel mai bine. Pentru că atunci când vei avea toate nevoile satisfăcute, vei putea iubi şi vei găsi o persoană care e alfa ca şi tine şi care are toate nevoile satisfăcute. Şi nu vei intra în relație în speranţa că celălalt îţi va citi gândurile şi îţi va rezolva toate problemele.

Vei avea o viaţă singură super faină şi vei ALEGE (pentru că un alfa tot timpul alege) să fii lângă cineva pentru că îi faci mai frumoasă o viață deja frumoasă.

Capitolul 7

CAPITOLUL VII - STATUTUL SOCIAL

Piedici pe care societatea le pune în calea ta pentru a te opri să devii o persoană puternică şi independentă, indiferent că eşti bărbat sau femeie să ai statut mare în grupul tău social sau în socie-tate în general, faimă etc.

Invidia și modestia(pag. 389)
Am spus mai devreme şi am să repet: nimănui nu-i place să fie mai prejos decât alţii, iar dacă vei avea succes mai mare decât cei din jur, poţi să te aştepţi la ce-i mai rău de la ceilalţi. Mai ales vei fi invidiat de cei care nici măcar nu te cunosc.
Calea corectă pentru acumularea de avere materială(pag. 397)
De ce să înveţi să fii stăpânul vieții tale? Cum să nu ajungi să trăieşti din pensie şi să te plângi. Cum să creezi valoare pe care să o transformi în bani.
Armele de influență socială(pag. 409)
Principalele 6 arme de influenţă folosite de mass-media, de autorităţi şi mai ales de oamenii din jurul tău pentru a te influenţa să faci ceea ce îşi doresc ei să faci mai degrabă decât să faci ceea ce e bine pentru tine.
Cum să fii un discipol și apoi un mentor extraordinar(pag. 423)
Ce am remarcat eu este că în general oamenii sunt foarte bine informaţi. Deşi au citit foarte multă teorie, când e vorba să pună în aplicare cunoştinţele respective, încep să dea înapoi. Scuze se găsesc întotdeauna: job, examene, probleme financiare, etc. Sau cum spun unii “nu sunt încă suficient de pregătit” (ca şi cum ar putea să devină mai pregătiţi stând acasă fără să iasă în lume pentru a-şi dezvolta abilităţi). Se spune că ai nevoie de 10.000 de ore de practică pentru a deveni “maestru” în căpătarea unei anumite abilităţi. Doar un mentor de succes în domeniul respectiv te poate ajuta să reduci acest timp şi să o faci cu mai puţin efort şi durere.
Calea către măiestrie(pag. 435)
Vei învăţa care sunt paşii exacţi pentru măiestria în orice domeniu al vieţii, şi fără de care eşti condamnat la o existenţă mediocră în care faci doar atât cât ai nevoie pentru a trăi, însă diferenţa între ordinar şi extraordinar este acel “extra” despre care vei afla. Superficialii, obsesivii, mediocrii.
O viață completă de lider(pag. 443)
Acum eşti alfa. Alfa înseamnă că eşti responsabil pentru alții. Alfa înseamnă că ataci pericolul primul, că părăseşti corabia în flăcări ultimul. Eşti responsabil de bunăstarea oamenilor din haita ta. Eşti lider. Oamenii te urmează nu pentru că le ceri sau le spui. Pur şi simplu îţi simt atracţia magnetică îţi simt misiunea şi viziunea şi vor să se alăture.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl reţii: ca lider, ești RESPONSABIL pentru BINELE tribului tău. Un lider lucrează cu gândul la prosperitatea oamenilor săi. Să te gândeşti la nevoile celor-lalţi este doar în puterea unui lider. Viziunea ta inspira şi puterea exemplului tău educă oamenii din jur. Asta e tot ce trebuie să ştii de lideri.

Apreciez dacă distribui pagina printr-un SHARE pentru a afla cât mai mulți oameni despre această carte fundamentală pentru dezvoltare personală.

Ce pierzi dacă nu citești cartea?

Cel mai probabil vei avea frustrarea că nu înțelegi ce te oprește să ai rezultatele dorite în domenii cheie din viața ta.

Nu vei conștientiza importanța rănilor din trecutul tău și impactul lor asupra viitorului tău.

Vei rămâne o victimă a circumstanțelor exterioare, fără puterea de a schimba ceva pentru că nu ți-ai asumat complet responsabilitatea.

Comandă Acum

(99 LEI + Transport)

Bonusuri

Pentru a completa mesajul Personalitate Alfa,îți ofer gratuit, ca bonus, 3 cărți audio împreună cu 3 PDF-uri text, cu care să poți clădi pe fundația creată. Acestea sunt lecții importante și le vei putea folosi pentru a-ți dezvolta personalitatea în continuare, pe lângă pașii din carte.

CARTE AUDIO BONUS 1 - "PERSONALITATE ALFA ȘI SEDUCȚIA PENTRU BĂRBAȚI"

  1. De unde vine încrederea în sine și cum să o găsești. Cum să nu mai îți fie frică de femei frumoase niciodată
  2. Pași siguri pentru ca să devii o persoană care atrage natural femeile, să faci asta cu plăcere și să facă plăcere și femeilor
  3. Cum să abordezi o femeie pentru a-i depăsi scutul de apărare și ce să spui
  4. Care sunt greșelile majore pe care le fac bărbații după ce au luat numărul de telefon, contul de Facebook sau email-ul
  5. Cum să continui relaționarea cu fata sau femeia DUPĂ după ce ai luat numărul de telefon sau Facebook-ul sau email-ul
  6. Abilități de comunicare și creare a conexiunii emoționale pentru prima întâlnire
  7. Cum să nu mai ai niciodată emoții atunci când vine vremea primului sărut
  8. O tehnică care te va ajuta să pari foarte experimentat sexual chiar dacă ești la prima ta partidă de sex
  9. Cum să faci uitate problemele tale legate de statut social (bani, garderobă, mașină)
  10. Cum să te asiguri că atunci când după multe experiențe cu femei o găsești pe una făină, o păstrezi pentru tot restul vieții ( în caz că vrei asta)

CARTE AUDIO BONUS 2 - "FEMEIA ALFA, SEDUCȚIA ȘI IUBIREA"

  1. Importanța aspectului exterior în ochii unui bărbat
  2. Cum să îți folosești naturalețea fizică și cea a personalității
  3. Cum să nu devii sclava unui bărbat din cauza banilor
  4. Cum să eviți să fii înșelată, jignită, umilită, părăsită sau chiar lovită
  5. 5 motive principale pentru care părăsesc bărbații femeile
  6. De ce mint bărbații și cum să îi faci să fie sinceri
  7. Cum să faci orice bărbat să vrea să facă sex cu tine
  8. Cum să obții satisfacția sexuală și orgasmul
  9. Unde eșuează femeile cel mai mult când vine vorba de succesul în iubire și relații
  10. Cea mai bună modalitate prin care poți să faci un bărbat să să simtă iubire adevărată pentru tine, nu doar atracție sexuală

CARTE AUDIO BONUS 3 - "RITUALUL DE ÎMPERECHERE LA OAMENI - PSIHOLOGIE EVOLUȚIONISTĂ"

  1. Originile sexului și ale iubirii
  2. O veșnica dilemă – cine poate să devină alfa și cine nu
  3. De ce bărbații vor sex și diversitate, femeile relații și iubire când se inversează sau unesc aceste dorințe.
  4. De ce indivizii alfa din grup au cel mai mare succes
  5. De ce bărbații sunt atrași de fizic iar femeile de statut social
  6. De ce 95% din oameni nu vor trăi iubirea și împlinirea într-o relație niciodată
  7. Ce e o femeie cu personalitate alfa? Dar un bărbat? Care sunt calitățile necesare și abilitățile și cum să ți le dezvolți. Cum să îi recunoști ca să știi că ai nevoie de ei.
  8. Asumă-ți responsabilitatea, distruge muppets-ul din tine
  9. Cum poate o viața trăită cu pasiune să te facă o persoană extreme de seducătoare și care sunt elementele unei vieți trăite cu pasiune
  10. Monogamia și poligamia la oameni. Căsătoria – obligație socială sau nevoie umană?

PDF BONUS 1 - "MOARTEA MOTIVAȚIEI TALE ȘI RENAȘTEREA EI"

Vei învăța diferența dintre motivația internă și cea externă și cum să ai tot timpul rezervoarele pline de motivație internă; de ce motivația nu vine dintr-o singură sursă și care sunt principalele resurse de motivație pentru o fiintă umană.

Patru motive majore pentru care ne pierdem motivația și atenția în viața de zi cu zi și ce putem face pentru a opri această decădere a noastră.

6 strategii diferite pentru a-ți trezi la viată motivația de a acționa în fiecare zi și de a atinge rezultatele pe care ți le propui, plus 3 exerciții pe care le poți face imediat și care îți vor schimba perspective asupra motivelor pentru care te ridici dimineața din pat.

PDF BONUS 2 - "CUM SĂ FII LIDER ÎN HAITA TA"

Vei afla povestea mea cu cei 7 ani de acasă și apoi cei 14 ani pe străzi. Cum anume m-au călit și ce am invătat despre lideri.

Cum să fii un lider autentic și natural pe care ceilalți îl urmează în mod firesc și cum să nu fii un șef impus pe care îl disprețuiesc cei din subordine. Cum s-a născut tribul meu. Care sunt atributele unui lider. Cele 5 componente ale inteligenței emoționale ce nu pot să lipsească unui lider.

Cum să devii liderul haitei tale. Cele 21 de trăsături ale liderilor din altă perspective. 4 exerciții pentru lideri. Care este cea mai importantă misiune a unui lider.

PDF BONUS 3 - "CUM SĂ TREZEȘTI RAZBOINICUL SAU AMAZOANA DIN TINE"

Vei afla câteva lucruri despre cine sunt strămosii tăi și vei afla probabil cu surprindere că adevărul istoric e un pic altfel decât ai invătat tu la scoală.

Arhetipul războinicului sau amazoanei împuternicește orice bărbat sau femeie să scoată la suprafată puterea de luptă necesară pentru a învinge provocările vieții.

Toate filmele în care vedem eroi și războinici care ne inspiră folosesc acest arhetip al luptătorului. Vei invăta cum să activezi acest arhetip în comportamentul tău și cum să devii gata de luptă în orice moment. Vei stăpani arta apărării și arta atacului în orice situație în care te pune viața.

GARANȚIE 200%

Sunt atât de sigur pe calitatea informației pe care o ofer în această carte, după felul în care a schimbat mii de vieți, încât îți ofer o super garanție: dacă nu ești mulțumit de carte și consideri că nu este ce ți-am promis, îmi dai un simplu e-mail și îți returnez 100% banii, fără întrebări.

În plus, bonusurile îți rămân ție.

Să recapitulăm ce îți oferă cartea Personalitate Alfa

Tot ceea ce am avut nevoie ca să îmi schimb viața în bine din toate punctele de vedere se regăsește în această carte. Este piatra de temelie pentru cei care s-au săturat să fie loviți din toate părțile.

Poate și tu ai probleme în a-ți găsi locul și în a obține lucrurile pe care știi că le meriți de la viață. Crede-mă, știu exact cum este. Dar și tu, la fel ca mine, poți să ieși din cercul vicios care te duce de la eșec la eșec și să te folosești de energia ta interioară pentru a te ridica deasupra acestor provocări.

Personalitatea este felul tău de a fi, dar este și o unealtă. Este lucrul care te face unic și de neînlocuit. De aceea, dacă înveți să te folosești de ea vei reuși performanțe incredibile. Doar atunci când ești tu însuți dai 100%.

Această carte conține informațiile de care ai nevoie pentru a-ți depăși obstacolele și de a îți urma visurile, oricare ar fi acelea. Este structurată pe 38 de concepte esențiale, și se întinde pe 460 de pagini.

Mai mult, ți-o trimit împreună cu 6 materiale bonus: 3 cărți audio și 3 cărți în format electronic, absolut gratuit.

Aici este fundația pe care poți construi o viață împlinită. Nu cred că este singura cale, dar este calea care a schimbat viețile a mii de oameni printre care și a mea.

Ești gata pentru a merge înainte?

Comandă Cartea Personalitate ALFA

Descoperă comoara ascunsă din tine, care are 38 de concepte cheie în 460 de pagini, pe care o primești împreună cu 6 bonusuri

Comandă Acum

(99 LEI + Transport)

Apreciez dacă distribui pagina printr-un SHARE pentru a afla cât mai mulți oameni despre această carte fundamentală pentru dezvoltare personală.

Sârbu Jivulov
Customer Support
Dacă ai nevoie de ajutor...
Dacă ai întrebari sau dorești informații suplimentare, te rog să îl suni pe colegul mea Sârbu Jivulov și te va ajuta cu mare placere Telefon: 0753825031
Orar: Luni - Joi 10:00 - 17:30