Scurtaturi
Filme din bootcampurile si excursiile anterioare
Daca iti place sa iesi in natura, iti place sa iti dezvolti
rapid abilitatile, iti place sa te distrezi si socializezi cu
oameni asemeni tie, ai nimerit in cel mai potrivit loc !
“Devino lider al vietii tale si al destinului tau, ofera puterea exemplului pentru a-i incuraja
pe cei din jur sa se transforme, creeaza-ti un trib al tau in care esti liderul
si lasa-ti pentru totdeauna amprenta asupra acestei lumi”
A fost un inceput de an extraordinar
Am avut cateva revelatii si daca stau sa ma gandesc bine, era timpul ca ele sa apara.
Prima mare revelatie a fost legata de mama natura.
Mi-am dat seama de puterea extraordinara pe care natura o are asupra corpului si sufletului nostru.
Niciun psiholog, nicio carte, nici religia si nici altceva ce omul a gandit si nascocit nu pot sa faca treaba atat de bine cum poate sa o faca mama natura.
Cand ajungi in natura, e suficient sa stai acolo jumatate de zi iar natura, fie ca tu vrei sau nu, iti va DESCHIDE SUFLETUL CU FORCEPSUL.
Fie ca vrei sau nu, in natura iti pica masca sociala si ramai doar tu, cu cele bune si cele rele.
Toate trairile, fie ele bune sau rele ti se amplifica.
Ceea ce in viata de rutina se intampla foarte rar, in natura se intampla instantaneu.
Te descoperi pe tine si iti dai seama limpede cine esti, ce vrei cu adevarat de la viata si cum anume poti ajunge unde tintesti.
Mie natura mi-a salvat decisiv sufletul de 2 ori. Si de fiecare daca a fost vorba de acelasi om care mi-a fost ghid. Peter Gropsian ( Pepe)
Prima oara, acum 8 ani, cand student fiind la Politehnica dispretuiam pierderea de vreme care era iesitul in natura si credeam ca doar la birou si la calculator poti face ceva bun pe lumea asta.
Cata naivitate!
Pepe, colegul meu pe atunci, m-a luat de mana ( cred ca si la propiu, nu doar la figurat) si m-a dus la niste copii de clasa a-9-a. Le-am facut niste jocuri apoi le-am propus o excursie de o zi.
A fost superb si o experienta extraordinara pentru mine. Am simtit ca ceva s-a miscat inauntrul meu dar habar nu aveam ce.
Pana sa imi dau seama ce se intampla, aveam la activ 7 excursii cu liceeni, imi trezisem dragostea pentru natura si o putere interioara de care habar nu aveam.
Mai mult, in urma acestor experiente, pentru ca aveam sufletul deschis si liber, ajutat de iesirile in natura, mi-am descoperit vocatia. Cea de psiholog.
In cei 8 ani care au trecut, am ajuns de la excursii cu liceeni la teambuilding-uri cu firme apoi la bootcamp-urile de pe Personalitate alfa. In ultimul an eu si Pepe ne-am auzit poate de 2-3 ori la telefon, fiecare fiind prins cu drumul lui personal al evolutiei.
A doua oara cand natura mi-a salvat sufletul a fost in acest inceput de an. Si acum sa vezi distractie. In acest inceput de an eram framantat de o neliniste interioara.
Ce ii face pe oameni sa treaca peste suferinte? Sa isi descopere vocatia? Sa devina mai puternici dupa ce au fost doborati la pamant?
Ce ii face pe oameni sa renasca din propria cenusa, sa isi descopere izvorul interior de iubire si sa isi valorifice potentialul?
Raspunsul il ai mai jos, asa cum l-am primit eu.
Nu am apucat sa ies deloc anul asta si mi-am trecut pe lista de prioritati sa ies cat de des pot in natura. Prins de treburi m-am trezit in martie.
Merg pe strada spre sala de fitness la care merg cu sfintenie luni, marti si joi. Ma intalesc ” INTAMPLATOR” ( te rog sa sesizezi ghilimelele) cu Pepe pe strada.
Imi spune ca vrea sa vorbim despre noul sezon de rafting si sa il promovam. Stabilim o intalnire pe duminica ( era joi) .
La sfarsit imi zice :” Vezi ca maine dimineata la 5 mergem la rafting ca e prima zi a sezonului. Daca vei mai am un loc”.
Ii multumesc si plec cu gandul ca am atata treaba vineri ( toti avem, nu?) si ca daca eram anuntat mai devreme poate imi faceam timp. Ajung la sala, alerg pe banda si dupa 20 de minute imi vine inspiratia si creativitatea. Mi-am trecut ca prioritate sa ies in natura, mi se ofera ocazia pe tava si eu ce fac?
Il sun pe Pepe si ii spun ” Vreau sa vin!”. Da-o dracului de treaba, o fac sambata. Am nevoie de iesirea asta.
Daca acum 8 ani, Pepe si natura mi-au salvat sufletul, cum ar fi sa se intample inca odata? Asadar, dimineata la 5 suntem pe drum, prindem rasaritul, simt in nari aerul curat din afara orasului, simt ca viata incepe sa imi alerge prin vene ca in vremurile bune.
Ceea ce nu stiam inca era ca iesitul in natura in acea zi de vineri era doar jumatate din ecuatia mea.
Cealalta jumatate era Mihai. Inainte sa povestesc despre Mihai ii multumesc ca mi-a dat permisiunea sa ii folosesc povestea pentru a-i ajuta si inspira pe toti cei care o vor citi.
Ii multumesc pentru ca povestea lui Mihai nu e pentru inimi slabe si imagineaza-ti ca Mihai a trait-o pe pielea lui.
Tu trebuie doar sa o asculti. Mihai este un prieten al meu cu care ma vad mai des in excursii la rafting decat in oras.
Ne imbratisam de fiecare data, ne incurajam si radem incontinuu.
Fara sa stiu ca si Mihai va veni in aceasta excursie, cu o saptamana inainte am aflat ca dupa 7 luni de suferinta si stat in spital, copilul pe care il avea cu sotia lui Gabi, a murit.
Doar incercand sa ma pun in pielea lui Mihai m-au trecut fiorii. Supriza a fost cand l-am intalnit in excursie.
La inceput am fost reticent. Trecusera cateva luni de la tragedia lui insa eram sigur ca inca rana era vie.
Nu am deschis deloc subiectul la inceput si doar l-am urmarit pe Mihai pentru intreaga zi la rafting. Ne-am facut ritualul ca de obicei, ne-am imbratisat, am ras, am vaslit impreuna si pe msaura ce trecea timpul imi puneam o singura intrebare. De unde are omul asta asa o putere interioara?
Mi se pare ca e mai puternic si mai entuziasmat de viata decat sunt eu, care nu am trait nici o farama din suferinta lui in ultimele luni.
Ti-am spus ca in viata nimic nu e intamplator. La intoarcere am nimerit in masina cu Pepe si Mihai. Dupa o ora de povesti mi-am facut curaj si l-am intrebat pe Mihai ce anume l-a ajutat sa treca peste suferinta, sa fie mai puternic din toate punctele de vedere?
Mi-a spus ca au fost doua lucruri. Primul a fost latura spirituala. Faptul ca s-a rugat si ca a stiut ca e foarte important sa invete o lectie din acest eveniment marcant pentru viata unui om. Al doilea a fost IUBIREA OAMENILOR DIN JUR care l-au sustinut si alinat.
In momentul asta am ajuns acasa si am avut una din cele mai mari revelatii ale mele dupa descoperirea vocatiei. ( Multam Pepe si multam Mihai)
Mi-am dat seama ca daca oamenii din jurul lui Mihai nu ar fi avut iubire de dat, nu l-ar fi putut ajutat pe Mihai.
Mi-am dat seama ca daca eu sau orice om din lumea asta vrem sa facem ceva pentru cei de langa noi nu putem decat daca avem rezervoarele noastre de iubire, pasiune si entuziasm pline. Ceea ce m-a dus la urmatoarea intrebare.
Cum ne umplem rezervoarele?
Si raspunsurile au inceput sa curga:
– Citind cartile preferate
– Practicand hobby-urile si pasiunile noastre
– Ascultand muzica ce ne inspira
– Meditand
– Primind iubire de la cei din jur ( insa fara sa o cerem)
Insa de departe cea mai importanta cale de a ne umple rezervorul de iubire, pasiune si entuziasm este SA IESIM IN NATURA.
Am simtit-o tot timpul insa niciodata nu am putut sa o exprim in cuvinte.
De asta iubesc natura si excursiile. Pentru ca imi umplu rezervorul si apoi am de unde sa dau oamenilor din jur.
Iar atunci cand obosesc si simt ca am rezervoarele golite, tot ce trebuie sa fac este sa ma intorc la pasiunile mele, la cartile mele, la oamenii care ma iubesc neconditionat si cel mai important, sa ma intorc la NATURA.
Din momentul ala totul a devenit simplu.
Primavara e cea mai buna perioada pentru rafting. Jiul se inchide pentru rafting si e ultima primavara cand se poate merge.
Am gasit cazare, am gasit tema de seminar ( cum sa fii lider prin puterea exemplului), am sunat sa pregatesc workbook-uri si tricouri, l-am sunat pe DJ sa isi pregateasca sculele, am scris aceasta scrisoare catre tine si te duc in excursie. In poate cea mai tare excursie de pana acum 🙂
Citeste mai departe.
In primul rand o sa mergem cu Pepe si echipa Equilibrium la rafting pe Jiu. Mai jos ai cateva filmulete cu baietii in actiune. Ultimele 2 filme sunt chiar pe Jiu:
Rafting pe diverse rauri cu Equilibrium Team
Rafting pe Jiu cu Pepe si Equilibrium Team
.
Pasul #1 : “Lideri in propria noastra viata”
– pe ce fundatie iti construiesti viata?-
Una din povestile mele preferate este acest testament al unui episcop din Westminster, care mie mi-a schimbat perceptia despre viata : « Cand eram tanar si liber, si imaginatia mea nu avea limite, visam sa schimb lumea. Pe masura ce imbatraneam si deveneam mai intelept, am descoperit ca lumea nu vrea sa se schimbe, asa ca am hotarat sa privesc mai putin departe si anume, sa-mi schimb doar tara. Dar si ea parea sa fie de neclintit. In amurgul vietii, intr-o ultima incercare disperata, am incercat sa-mi schimb doar familia, pe cei apropiati mie, dar vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, cand zac pe patul de moarte, imi dau seama ca daca m-as fi schimbat pe mine, mai intai, atunci, prin acest exemplu, mi-as fi schimbat familia. Incurajat si insufletit de ei, as fi gasit putere sa-mi fac tara mai buna si, cine stie, poate chiar as fi schimbat lumea. » De aceea primul pas este sa ne schimbam pe noi…
| Cum sa te asiguri ca fundatia pe care iti contruiesti intreaga viata, corpul tau fizic, se afla in cea mai buna forma. Cum sa faci sport, cum sa mananci, cum sa dormi si cum sa iti pastrezi sanatatea fara sa iti dai peste cap programul deja incarcat pe care il ai | |
| Cum iti afecteaza viata datoriile financiare pe care le ai si de ce rezolvarea lor e foarte important sa devina o prioritate in viata ta daca vrei sa fii un lider prin puterea exemplului. Vei afla cum am rezolvat eu aceasta problema si care au fost uneltele si oamenii care m-au ajutat | |
| Cum sa ne vindecam propriile slabiciuni, vicii si impulsuri necontrolate astfel incat sa devenim cu adevarat stapani ai vietii noastre si sa nu fim stapaniti de indisciplina noastra emotionala | |
| O reteta pentru schimbarea atitudinii si mentalitatii despre viata astfel incat sa nu mai fii niciodata o victima sau sa permiti scuzelor sa stea in calea scopurilor tale | |
| Obiceiurile noastre si comportamentele ne decid viitorul. Care sunt cele 6 domenii in care trebuie sa investesti zilnic pentru a deveni un lider alfa si cum anume sa lucrezi la acesti stalpi ai vietii tale | |
| Si multe altele |
Pasul #2 : “Aprinde focul interior”
– managementul energiei, nu al timpului este cheia productivitatii-
Toti avem doar 24 de ore intr-o zi care parca nu ne mai ajung. Avem atatea de facut, atatia oameni care ne cer atentia, timpul si energia, atatea de invatat ca sa evoluam insa cele 24 de ore raman aceleasi. Una din cele mai mari descoperiri ale mele, testate pe pielea mea in ultimi 2 ani, este munca lui Tony Schwartz, care a luat toate principiile sportivilor de performanta si le-a oferit oamenilor de rand ca sa poata avea si ei performante in domeniile lor de activitate, indiferent care sunt acestea. Te voi invata…
| Ni se cere mai mult, mai repede si mai tare. felul in care functionam nu mai functioneaza. Invata sa iti regasesti energia, concentrarea, pasiunea si creativitatea intr-o lume in care 75% din oameni nu mai sunt incantati deloc de munca pe care o fac | |
| Fiintele umane sunt facute sa ” pulseze”. Putem sa traim la potentialul nostru maxim cand consumam si reincarcam energia in cele 4 rezervoare ale noastre: fizic, mental, emotional si spiritual. Vei invata tehnici specifice pentru fiecare din aceste 4 domenii ale vietii astfel incat sa te suprinzi pe tine cu rezultatele ce nu le credeai posibile | |
| Vei invata sa folosesti o tehnica pentru a-ti putea stimula creativitatea in mediul in care lucrezi zilnic, sa poti avea o perspectiva mai larga asupra problemelor zilnice, vei avea sansa sa gandesti pe termen lung si strategic si sa metabolizezi ce ai invatat astfel incat sa poti folosi tot ce ai acumulat in educatia ta pentru a gasi solutii rapide. | |
| Si multe altele |
Pasul #3 : “Provoca schimbarea in cei din jur”
– nu poti reusi singur, ai nevoie de lideri asemeni tie in jurul tau –
Carl Gustav Jung, in cartea sa, Dezvoltarea personalitatii, spune ca ” puterea exemplului nu este doar o metoda de educatie, ci este SINGURA metoda de educatie”. Cand am citit pentru prima oara acest lucru mi-am dat seama de ce parintii au dificultati in a-si educa copiii, de ce profesorii au dificultati in a educa elevii, de ce noi avem dificultati in a ne schimba parintii, prietenii sau partenerii de viata. Pentru ca pur si simplu nu le putem oferi puterea exemplului. In modulul 3 te voi invata…
| Cum sa provoci schimbarea in cei din jurul tau, fie ca sunt prieteni, colegi, parinti, copii astfel incat sa ii ajuti sa deschida ochii asupra unei noi perspective si sa isi doreasca o altfel de viata | |
| Cum sa schimbi, motivezi si valorizezi o persoana care acum e un parazit, alcoolic, vicios de orice fel, dependent de jocuri de noroc sau jocuri pe calculator. Am fost de toate, mai putin alcoolic insa taica-miu e si l-am ajutat sa se schimbe. Vei invata sa vindeci aceste boli in tine ( daca e cazul) si in cei dragi sau cei pe care vrei sa ii ajuti | |
| Cum sa devii un coach eficient pentru oamenii din jurul tau. Cum sa inspiri, motivezi, sa oferi pasi de actiune si apoi sa contabilizezi evolutia unei persoane care trece prin procesul de evolutie si schimbare. | |
| Vei face un test sa vezi ce fel de lider esti tu ca sa iti poti valorifica la maxim talentele si abilitatile de lider astfel incat sa aplici strategia potrivita cu persoane diferite. | |
| Cum sa creezi relatia cu oamenii din grupul tau astfel incat sa isi doreasca sa te urmeze fara sa le dai ordine. Liderul alfa natural este urmat fara sa fie nevoie sa se foloseasca de pedepse sau autoritate. | |
| Si multe altele |
Pasul #4 : “Cum sa devii mentor ca lider – si cum sa fii discipol la randul tau”
– intreaga viata e o scoala-
In acest moment eu am 4 coach diferiti pentru 4 domenii ale vietii diferite. Acesti oameni exceleaza in domeniile lor. In acelasi timp si eu sunt coach pentru alti oameni. Tot timpul suntem mentori si discipoli si asa este firesc si natural. Ca sa fii un mentor bun e foarte important sa stii ce inseamna sa fii un discipol bun. Liderul mentor este cea mai inalta forma de leadership si cea mai nobila. Sa cresti oameni si sa te bucuri cand elevul isi depaseste profesorul este cea mai inaltatoare victorie umana Te voi invata…
| Pentru ca sa devii un “lider mentor ” eficient e foarte important sa privesti in sinea ta precum si a celor din jur si sa iti dai seama ce ii motiveaza, care sunt punctele tari si slabe ale fiecaruia si cum sa folosesti talentele si abilitatile naturale ale grupului pentru a atinge obiective foarte greu de atins individual | |
| Cum sa gestionezi conflictele care apar in cardul unui grup, tensiunile emotionale si cum sa nu lasi problemele personale sa afecteze misiunea grupului tau | |
| Cum sa iti asumi responsabilitatea pentru tribul tau, ce inseamna sacrificiul si ce anume face un membru al grupului sa treaca de la un subordonat la liderul alfa in mod natural | |
| Cum sa fii pregatit pentru schimbul de generatii in cadrul unui grup. Tot timpul vor fi oameni care vin si care pleaca din grupul al carui lider esti. Nimeni nu este de neinlocuit. Cum sa te asiguri ca schimbarile se fac fara mari dificultati | |
| Cum sa asiguri linistea emotionala si mentala a echipei tale astfel incat sa te asiguri de loialitatea, dedicatia si puterea de lupta a oamenilor care te urmeaza | |
| Si multe altele |
Inainte de a-ti prezenta programul Excursiei ” Lider prin puterea exemplului”, vreau sa vezi cum s-au desfasurat evenimentele noastre precedente:
Excursia ” Zboara cu noi” – 8-10 octombrie 2010
Mai 2010 Stepout Bootcamp: Puterea ta interioara
Bootcamp 6 Personalitate alfa – Descopera-ti vocatia ( Straja – martie 2010)
Inteligenta emotionala la Straja cu schi si snowboard
Increderea in sine – in care activitatile outdoor au fost paintball, rapel, ultimate freesbee si rafting pe Jiu
In randurile de mai jos, ai detaliile cu privire la acest program.
Locatie, program, activitati, pret.
Prezentare ” Excursia – lider prin puterea exemplului”
Data de desfasurare: 15-17 aprilie 2011 ( de vineri pana duminica)
Locatia de desfasurare este Petrosani
Pret: 795 RON
Acum sa detaliem si mai mult.
Program de desfasurare a excursiei “Lider prin puterea exemplului “:
Vineri
In jurul orei 16 adunarea participantilor
Vom sta la pensiunea La Nicolae link aici: Pensiunea La Nicolae
ora 17-19 – cazarea participantilor
ora 19,00 – cina
ora 20 – cunoastere si seminar
ora 21 – seminar
ora 22,30 – timp liber si petrecere
Sambata
ora 8,00 – mic dejun
ora 9 – seminar
ora 11 – Rafting
ora 16 – Pranz si timp liber
ora 18 – seminar
ora 22 –petrecere
Duminica:
ora 8,00 – optional inviorare + stretching 15 min
ora 8,30 – micul dejun
ora 9 – seminar indoor
ora 12 – feedback si evaluare
ora 14 – plecare
Ce spun participantii la celelalte bootcamp-uri si excursii:
Excursia ” Zboara cu noi ” – Parang 8-10 octombrie 2010
Bootcamp Personalitate alfa – Descopera-ti vocatia (Straja martie 2010)
-
- cazare 2 nopti
- 6 mese
- rafting
- activitatile sportive
- seminarele indoor si workbook-ul
- multa distractie
Cand: 15-17 aprilie 2011
Unde: Petrosani
Pret: 795 RON
Înscriere Pretul acestei excursii este de 795 RON. Dacă doreşti să participi la sesiunea de bootcamp organizata de noi in perioada 15-17 aprilie 2011 ( de vineri seara pana duminica dupa masa), te rugăm să completezi formularul de mai jos şi te vom contacta în cel mai scurt timp.
Costuri suplimentare : 100 de ron pentru cheltuieli diverse in oras sau cumparaturi personale
Important
PRET EXCURSIE: 795 Ron Pentru rezervarea definitiva (garantata) în cadrul excursiei, trebuie confirmata plata integrala sau a avansului.
Efectuarea platii se poate realiza în 2 moduri:
1. integral;
2. a) 40% avans din pretul total ( 300 lei )
b) restul de plata: pâna la sfârsitul perioadei de înscriere (10 aprilie 2011)
Catre: Stepout Media SRL Cont: IBAN: RO26 INGB 0000999901564083 Banca: ING
Formular de inscriere in excursie
Bootcamp Straja 27-29 noiembrie 2009:
Formular de inscriere in excursie

14 replies on “Excursia "Lider prin puterea exemplului”
Este geniala initiativa! Felicitari Pera! 🙂
My recent post Interviu Cristi Neacsu si Tania Tita
Felicitari,o sa vin si eu intr-un an…nu stiu cand dar sigur o sa vin:)
Ciaoo…Pera,
Ma imbolnavesti…De mic copil am facut orientare turistica, schii fond si alpinism iar acum locuiesc la 10 min de mare.Ma imbolnavesc cand vad iesirile voastre iar eu sunt la 2000 km departare.Nu stiu cand ajung in tara.Mi s-a facut dor de munte de iesirile de altadat.ca fost montaniard va spun doar sa iubiti si sa respectati muntele.El te invata sa iubesti, iti da tot ce e mai bun.Iti arata sublimul.
Inca odata distractie placuta si mult succes.
Salut !
interesant ce faceti voi 🙂 am doar ceva de completat si sper ca apreciati critica constructiva, pt ca eu sunt zodia "fecioara" si sunt perfectionist.Sfat:mai schimbati intrebarile in videoclipuri,faceti videoclipurile alea sa fie unice,originale, nu sa semene toate intre ele,parca ar fi scoase din fabrica:
1.parere generala: super super super fain cel mai tare la care am fost (parca a mai fost la altul vreodata).
2.outdoor iara super fain bla bla minunat
3.indoor
4.conditiile de cazare 😐
Voi chiar traiti asa cum ne povestiti pe site in articole ? sa fii spontan sa vii tot timpul cu ceva nou.Parca erau niste roboti in video. Va apreciez foarte mult dar nu-mi place manipularea. Ma abtin sa mai spun lucruri negative,nu vreau sa fac reclama proasta. Pe de alta parte faceti o treaba foarte buna cu initiativele astea ! Succes baieti !
Imi permit sa te intreb daca ai fost vreodata la un astfel de eveniment, pentru ca eu am mai fost in excursii organizate de echipa Personalitate Alfa.
deci aici nu se accepta critici, doar laude … fraieriti oamenii !?
Este usor sa critici…..dar greu sa vi cu solutii…..sincer as dori sa pot avea ocazia sa particip la vreuna din viitoarele excursii "bootcamp", insa situatia mea actuala nu imi permite…..nu este o problema financiara. As veni cu un sfat………sunt multe colective( firme) care au nevoie de astfel de iesiri.
Am participat la un " joc" organizat de Andreea si sincer a fost foarte creativ, …..a reusit sa ne capteze…..sa ne concentram in ceea ce facem sa uitam de celelalte grija( usor de spus…mai greu de aplicat ).Si am plecat cu moralul foarte ridicat!!!!!
Ar trebui sa aveti mult mai multa sustinere!!!!
123056 256915I saw your post awhile back and saved it to my computer. Only lately have I got a chance to checking it and have to tell you nice work. 154912
314524 158676You seem to be very expert in the way you write.::~ 288989
383264 948082Take a peek at the following suggestions what follows discover perfect method to follow such a mainly because you structure your small business this afternoon. earn cash 375698
Hello, I’m truly delighted I discovered this site, I basically discovered you by mistake, while I was looking on Digg for kik messenger login. Anyhow I am here right now and would just like to say thank you for a great write-up and the all round interesting blog (I also like the theme/design), I don’t have enough time to browse it completely at the moment however I have saved it and also added the RSS feed, so whenever I have time I will be back to browse a lot more. Make sure you do keep up the wonderful job.
There are actually terrific developments on the structure of this webpage, I truly like it. My website is regarding mobdro for android and currently there are a lot of things to do, I am currently a starter in website development. Be careful!
Hey, what do you think with regards to injury attorney? Pretty awesome issue, isn’t it?
150806 199429For anybody who is considering about external complications, sometimes be tough amaze those to realize to produce just a single weed in this very flowing typically requires eleven liters concerning gasoline to. dc free mommy blog giveaways family trip home gardening residence power wash baby laundry detergent 568146