Ce sa spun si ce sa fac acum ca sa imi rezolv belelele

Nu tinti spre succes. Cu cat tintesti mai mult spre el si il faci o tinta, cu atat cresc sansele sa ratezi. Pentru ca succesul, la fel ca fericirea si implinirea, nu pot fi vanate; ele trebuie sa apara, si asta se intampla ca un efect secundar al dedicarii omului pentru o cauza mai inalta decat scopul sau obiectivul in sine.  Implinirea si succesul trebuie sa se intample si daca nu te atasezi de deznodamant, iti cresc sansele. Urmeaza-ti vocea interioara si indeplineste-ti misiunea pe pamant si pe termen lung, succesul te va urma tocmai pentru ca nici nu te mai gandesti la el. – Vicktor Frankl

Ai patit ca in viata sa obtii lucruri cand nu mai ai asa mare nevoie de ele?

Doamne, as fi dat orice pentru o pereche de adidasi noi cand aveam 18 ani. Dar nu imi permiteam si desi imi doream foarte mult, nu i-am avut niciodata atunci cand mi-am dorit.

Acum, desi am tot felul de incaltari, prefer adidasii cei mai comozi si merg cu ei si la sala, la cumparaturi si cand am de lucru. Nici nu prea ma mai intereseaza ce iau in picioare. Acum cand nu ma mai intereseaza, pot sa imi iau ce incaltari vreau.

Pe la 20 de ani as fi dat orice ca sa am o iubita asa cum o visam eu. Insa nimic din ceea ce eram eu atunci nu ma ajuta, eram foarte trist, furios si frustrat din aceasta cauza.

Acum, cand m-am linistit si sunt casatorit, intalnesc multe femei cu care as putea sa fiu intr-o relatie in cel mai usor si natural mod, fara sa fac eforturi. Iubirea acum e peste tot pentru Pera, cand e luat 🙂 Unde ati fost fetelor cand eram singur? :))

Legat de bani, era o vreme cand eram disperat sa am cat mai multi bani, ca sa imi cumpar o tona de obiecte pe care mi le doream. Numai bani vedeam in fata ochilor si eram sarac lipit.

Acum, daca imi cumpar ceaiul meu verde, am internetul platit si laptopul cu mine, sunt zile intregi in care nu am pe ce sa cheltui banii. Sunt fericit ca mi-am facut stilul de viata pe care mi l-am dorit si pot sa petrec majoritatea timpului citind si scriind. Acum cand nu mai sunt curios de bani ci de impactul pe care il am asupra lumii prin munca mea, am suficienti bani ca sa nu ma mai gandesc la ei.

In viata mea, niciodata nu am primit ce mi-am dorit, atunci cand mi-am dorit. 

Azi stiu sa obtin ceea ce vreau si te pot invata si pe tine, daca citesti in continuare.

Exista doua principii fundamentale pentru a obtine ce iti doresti in viata.

1. Succesul este emergent
2. Exista filtre si amplificatoare in drumul spre ceea ce doresti

Sa le luam pe rand.

1. Succesul este emergent. 

Oamenii sunt gresit educati ca trebuie sa isi propuna un scop si apoi sa il urmeze pe calea cea mai scurta, direct, de la punctul A la punctul B.

Asta se vede in felul in care oamenii vin si cer ajutor si sfaturi.

"Salut, am si eu o problema. Nu ma inteleg cu iubita si ne certam des. Ce sa fac sa fie bine?"

sau

"Vreau si eu un sfat daca se poate. Lipsa banilor este o problema mare pentru mine. Cum as putea sa scap de problema asta?"

Oamenii vor solutia , pastila.

Ei bine, am o noutate pentru tine.

Succesul in viata, atingerea dorintelor, obiectivelor tale, nu se face printr-un pas sau o solutie, ci prin efectul cumulat al mai multor factori.

Un lucru aparent banal, cum ar fi "cum sa nu ma mai cert cu partenerul de cuplu", nu are o solutie de genul " spune asta sau fa aialalta".

Solutia este ca tu, si in mod ideal si partenerul, sa va dezvoltati abilitatile de comunicare. Sa va dezvoltati inteligenta emotionala si empatia. Certurile in cuplu apar pentru ca se aduna tensiuni din cauza lucrurilor nespuse, a lucrurilor exprimate gresit sau intelese gresit, precum si a "butoanelor " emotionale pe care fiecare partener le are.

Ca sa obtii acest " succes", sa ai o relatie in care nu te mai certi, e important sa iti doresti o comunicare mai buna. Astfel, avand in minte acest ideal mult mai mare decat obiectivul "sa nu ma cert", intr-o zi vei observa ca ai o comunicare frumoasa cu partenerul, ca  acum in loc de tensiuni si impulsivitate, exista intelegere, ascultare reciproca si solutii la probleme, in loc de reprosuri.

Acum esti un mai bun comunicator, lucru ce ce te va ajuta in toate aspectele vietii.

Daca nu ai bani, la fel, nu exista o solutie liniara, fa "asta" si vei avea bani, desi majoritatea oamenilor asta cer si isi doresc. De aceea majoritatea oamenilor nu au bani.

Pentru ca sa faci acest succes sa apara in viata ta, sa ai bani, trebuie sa iti propui un ideal mai inalt. De exemplu, sa devii bun intr-o meserie, de preferat o meserie in care esti talentat si pasionat. Apoi sa inveti sa vorbesti lumii despre abilitatile tale.  De dorit este sa iti dezvolti si abilitati de vanzari si marketing pentru a-ti promova brandul personal.

Astfel, manat inainte de pasiunea ta si de bucuria ce o simti ca faci lumea fericita prin abilitatile tale, te vei trezi ca lumea te cere, te vrea si are nevoie de tine. Nu doar ca vei fi platit bine, dar vei incepe chiar sa fii o persoana prospera financiar.

Astfel, faci sa apara succesul financiar, ca efect secundar al mai multor factori aducatori de bani.

Secretul este sa iti propui tot timpul un ideal, asa cum spune Viktor Frankl in citatul de la inceput. Daca vreau sa nu ma cert, nu imi propun sa nu ma cert, ci imi propun sa fiu un mai bun comunicator, sa ma dezvolt personal si sa fiu o persoana mai buna in general.

Daca vreau sa fac bani, nu imi propun sa fac bani, ci imi propun sa fiu un om de valoare care are ce sa ofere oamenilor dispusi sa plateasca pentru servicii, produse, indemanarea mea sau solutiile pe care le ofer.

Daca vreau iubire, nu imi propun sa am o persoana care sa ma iubeasca ci imi propun sa devin eu partenerul ideal si astfel voi atrage multe persoane de calitate care vor dori sa isi petreaca timpul cu mine.

Asadar, orice obiectiv iti propui, gandeste-te unde se aseaza acest obiectiv in tabloul de ansamblu si fa o lista cu lucrurile care pot sa faca succesul sa apara.

2. Flitre si amplificatoare

Acest concept extrem de important, ne spune ca tot ce facem sau NU facem, actiunea sau inactiunea, au efect asupra calitatii vietii noastre.

Stim ca viata este miscare permanenta si ceea ce stagneaza, moare.

Muschiul, daca nu este antrenat, se atrofiaza si moare. O trasatura de personalitate, daca nu este antrenata, se atrofiaza si ea.

Apoi, cand isi propun sa aiba un succes in viata, fiecare definind in felul lui succesul, oamenii nu doar ca de multe ori nu fac nimic, dar atunci cand fac, fac gresit si asta ii indeparteaza de obiectivele lor.

Ti se spune permanent sa actionezi pentru scopurile si visurile tale dar nu ti se spune ca poti actiona si gresit.

Filtrele sunt toate actiunile tale care te impedica si saboteaza sa iti atingi obiectivele.

Amplificatoarele sunt toate actiunile care te ajuta sa iti atingi obiectivele.

Sa luam un exemplu: Vrei sa ai un corp frumos.

Asadar mergi la sala ca sa incepi sa slabesti si mananci sanatos.

Ceea ce tu nu stii, este ca mancatul sanatos nu inseamna neaparat calorii mai putine, dimpotriva. Sunt foarte multe alimente sanatoase pentru organism dar care pot avea multe calorii, zahar si grasimi.

Fructele sunt sanatoase. Te invit sa mananci seara fructe si vei vedea ca vei pune rapid cateva kilograme pe tine.

Asadar, mergi la sala si consumi 500 de calorii.

Organismul tau are nevoie de 1200 de calorii ca sa se mentina la aceeasi greutate si de mai putin ca sa slabeasca.

Tu mananci 2000 de calorii pe zi pentru ca nu stii sa iti calculezi caloriile. Astfel, mergi la sala , arzi 500 si bagi 2000, asadar, ramai cu 1500 de calorii pe zi. Asta inseamna ca ai 300 de calorii in plus pe zi fata de cat ar trebui doar sa te mentii la aceeasi greutate.

Un kilogram are cam 7-9000 de calorii.

Astfel, dupa 30 de zile de mers la sala si mancat sanatos, tu vei avea un kilogram de grasime in plus.

Si asa patesc multi oameni cand fac fara sa stie ce fac.

De ce?

Pentru ca filtrele sunt mai mari decat amplificatoarele.

In cazul cu slabitul, filtrele tale sunt alimentele pe care le mananci, nestiinta ta legata de calorii si amatorismul tau legat de dieta si sport.

Amplificatorul tau este ca arzi 500 de calorii la sala, insa balanta inclina in defavoarea ta, astfel ca te indepartezi de obiectivul tau pentru ca sunt prea multe filtre si prea putine amplificatoare.

Asadar, pentru orice lucru iti propui, trebuie sa te asiguri ca ai mai multe amplificatoare decat filtre.

Sa spunem ca esti o femeie care arata foarte bine si iti doresti o relatie de cuplu.

Barbatii sunt atrasi de faptul ca arati bine, ceea ce e un amplificator.

In acelasi timp, te plangi tot timpul, ai toane emotionale, esti posesiva si geloasa fara motiv, esti pesimista, superficiala, nu ai citit la viata ta decat etichetele de pe sampon si vrei sa fii intretinuta de barbat.

Pentru un barbat de calitate care te cunoaste astfel, singurul amplificator este faptul ca arati bine, iar restul pachetului sunt doar filtre.

Astfel, niciodata faptul ca arati bine nu il va face sa te respecte, sa isi doreasca sa fie intr-o relatie cu tine sau sa te prezinte familiei. Poate, daca se imbata, va face sex cu tine.

Asadar, cam tot ce faci tu ca femeie sunt filtre care te impedica sa ai o relatie de cuplu mult visata si tot ce poti sa faci este sa te plangi ca nu ai noroc in dragoste, cand de fapt, tu si felul tau de a fi, needucata si nedezvoltata personal, iti saboteaza rezultatele.

Cand doresti un lucru, inactiunea si actiunile gresite sunt filtre. Actiunile corecte sunt amplificatoare.

E timpul sa devii constient de aceste lucruri. Sa poti pune in balanta corect filtrele si amplificatoarele ca sa iti dai seama daca mergi in sensul bun sau in sens invers.

Hai sa recapitulam. 

Succesul este emergent si vine in urma unui ideal mare pe care ne straduim sa il atingem, mai mare decat problemele marunte pe care le avem. De asemenea, problemele noastre nu se rezolva cu o singura actiune sau sfat bine tintit, ci sunt un efect al obiceiurilor noastre zilnice, al gandirii noastre si mai mult, orice facem poate fi un filtru sau un amplificator.

Te rog sa intelegi ca totul se leaga.

Substantele pe care le mananci sau bei sau injectezi iti afecteaza hormonii, starile emotionale si corpul fizic. Ceea ce simti infulenteaza ce relatii ai cu cei din jur si asta iti afecteaza felul in care muncesti. Felul in care muncesti are impact asupra banilor pe care ii faci iar asta influenteaza ce mananci, ce stil de viata ai, cum te simti, ce relatii ai. In viata nu exista o problema si o solutie. Totul se misca, totul se schimba permanent si in aceste conditii tu trebuie sa devii un om implinit permanent, ancorat bine in fundatia propriei tale fiinte. Asta inseamna dezvoltare personala, personalitate alfa, evolutie si tot ce mai vrei tu. De asta muncim zi de zi. Ori ne educam, ori nu ne mai educam 🙂

Lasa-mi un comentariu cu o problema pe care o ai acum si pe care vrei sa o rezolvi si apoi spune-mi cum poti formula un ideal, un obiectiv care sa duca la solutionarea problemei tale in mod natural. Care sunt pasii pe care ii poti face pentru ca succesul sa fie emergent?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

61 de răspunsuri

  1. Uau ,acum chiar am inteles ce am de facut,noi chiar gindim invers de cum ar trebui,problema consta in aceea ca nu punem corect inrebarea si nu cautam rezolvarea acolo unde trebuie,mersi Pera,acum am inteles care trebuie sa fie primul meu pas in ceea ce doresc sa fac,mersi !!!

  2. cum realizez ce filtre am?
    din nlp am invatat ca anumite valori pot limita pentru anumite obiective, insa ca sa iti schimbi valorile trebuie sa ajungi la identitate.
    Apropo de nivele neurolingvistice, tu ai scris de hormoni ce afecteaza viata. Ei bine, hormonii pot fi influentati prin controlul chackrelor prin yoga sau reiki. chakrele corespund piramidei lui Maslow si nivelelor neurologice din nlp. Realinierea nivelelor neurologice sau un core transformation teoretic ar rezolva problema – insa e nevoie de rabdare pe care nu o am

  3. eu am problema ca la 41 de ani mi se pare ca sunt prea batrana pt a-mi gasi un barbat dezvoltat personal si acre sa-mi placa si care sa imi accepte toate constructiile viselor mele!…probabil ca planul ar fi rabdarea!

  4. cum mă pot bate mai eficient cu o tulburare de anxietate socială? în afară de medicamente și terapia cognitiv comportamentală (pt cea de-a doua n-am bani)?

      1. Terapia cognitiv comportamentala nu trebuie neaparat sa te coste o avere! Iti poti cumpara carti, si te poti autoeduca online. Iti recomand cateva titluri : „Ghid pentru o viata rationala” – Dr. Albert Ellis si „Terapia cognitiva” – Philippe Brinster. Medicamentele sunt o solutie pe termen scurt pentru o problema pe termen lung! Trateaza simptoma, nu cauza!

  5. Pera am o problema nu reusesc sa ma concentrez si asta ma impiedica sa invat..tocmai m-am apucat de aikido si vad miscarile dar cand e cazul sa le execut sunt groaznic…iar cand le fac cu un elev de grad mai mare teama de a esua in executarea tehnicilor ma copleseste..si bag de seama ca de fiecare data cand sunt presat de cineva sa fac ceva sunt coplesit..te rog daca ma poti ajuta cu o sugestie ceva ti-as fi foarte recunoscator:)

    1. Intreaba pe cineva care a facut cu bine un curs de nlp Master.. iti va extrage ‘strategia’ si iti va spune unde ‘gresesti’

  6. ar fi simplu să citesc psihologie și să mă vindec dar nu e posibil. comportamentul se schimbă greu mai ales unul afectat de o tulburare. domnul pera are dreptate nu am bani nici pt prima dar am reușit să iau medicamente în alt mod, mai ocolit

  7. Problema mea majora ce consider sa imi sta in calea fericirii mele de a fi o personalitate alfa o reprezinta trecerea de la un tip de caracter format indelungul a cativa ani de imagini si obiceiuri vizual formate ce ma faceau un fals Alfa. De curand am inceput sa o iau de la radacina si sa ma redescopar nefiind consternat de falsitatea imaginii din jur si ingrosandu-mi filtrul emotional, candva sugrumat. Partea dificila ce o vad este acceptarea diferentelor de personalitate, fapt pentru care imi creez noi obiceiuri sanatoase ce imi dau energie de a atrage persoane.Tiparul meu vechi de personalitate dadea energie celorlalti si in scurt timp oboseam, acum dau energie oricarei persoane fara a mai obosi,tipar nou in care se intrepatunde cateodata imagini vechi ce vor sa ma traga in jos. Solutionarea problemei o vad drept repetarea noilor obiceiuri sanatoase si cultivarea emotiilor demult apuse, mai multe amplificatoare dau nastere la suprimarea filtrelor negative.
    Sunt persoana care in loc de noroc,bafta,sa te ajute Dumnezeu si alte posibile urari de bine, prefera sa ureze Succes deoarece stiu de mult ca atunci cand excelez intrun domeniu sau imi apare o sansa neasteptata, datorez totul fiecarei particele a persoanei mele ce impreuna succed in a prospera.

  8. Salut Pera.
    Felicitarile mele pentru articol. Este „tare”.
    Despre problema. Eram antisocial, nu puteam sa port o conversatie cu o persoana necunoscuta. Intotdeauna eram interesat de ce parere isi facea interlocutorul despre mine, mai mult rau nici ca puteam sa-mi fac. Spun ca era o problema pentru ca acum nu mai este, ma implic activ intr-un grup pe fb cu scopul de a organiza intalniri intre prieteni. Asadar mi-am infruntat frica, nu m-am mai interesat de parerea celorlalti si mi-am facut noi prieteni pe de alta parte.
    inca un pas mic spre stele.

  9. Incet incet, dupa 3 ani de zile de auto-educatie, sute de articole si zeci de carti citite, aplicate si tras concluzii din actiuni, pot spune ca am ajuns sa ma descopar pe mine si realizez ca ieri am fost mai prost ca azi si azi mai prost ca maine dar in acelasi timp din ce in ce mai destept si mai concentrat pe zi ce trece.
    Tin sa iti multumesc pentru articolele tale care, de cele mai multe ori, m-au scos din filtrele care vorbeai mai sus.
    Ca si raspuns la intrebarea de la finalul articolului, pot spune ca problema cea mai grava e banii, dar, prin acest articol, m-am linistit. Taking action.

  10. De la un timp am sentimentul că suntem oglinzi în care se răsfârng mii de oglinzi care reflectă o singură rază, în timp ce nouă ni se pare că redescoperim în fiecare secundă ADEVĂRUL.
    Mi-am dorit mult să pot simplifica jocul acesta al cuvintelor care traduc idei dintr-un limbaj în altul. Mark Zukerman a avut această revelaţie când a creat facebookul . El a construit o realitate pe câteva cuvinte: la ce te gândeşti, îmi place, comentează şi distribuie. Pentru rezolvarea problemelor eu m-aş opri la „îmi place”.
    Cam aşa: dacă ai o problemă, orice fel de problemă, scrie pe ceva o listă cu răspunsurile la întrebarea:” Ce îmi place mie?” Citeşte apoi ce ai scris şi acceptă că eşti consecinţa a ceea ce îţi place. Dacă vrei să rezolvi problema, taie din listă acele plăceri care te-au dus unde nu ai bănuit când ai început să guşti din ceea ce a devenit o plăcere şI NEAPĂRAT înlocuieşte acele plăceri cu altele. Ei, bine, aici este misterul: cum descopăr plăcerile cu care să le înlocuiesc pe cele care îmi creează probleme astfel încât să nu sufăr. Sunt două posibilităţi: 1. începi să cauţi răspunsul la această întrebare singur şi la un moment dat, când vei fi pregătit să renunţi la acea plăcere, vei afla; 2. Ceri ajutorul unui om care poate descoperi rapid rădăcina plăcerii şi îţi poate sugera câteva plăceri derivate care te-ar ajuta să ieşi din problemă fără să-ţi dai seama că a existat vreodată. Simplu.
    Un exemplu?
    Îmi place să fumez. Rădăcina plăcerii: îmi place să fiu în preajma unor oameni care au acest obicei. Soluţia: Priveşte-i cu atenţie pe oamenii cu care fumezi, lângă care fumezi. Dacă nu poţi trăi fără ei, începeţi să construiţi împreună un ritual nou în timpul petrecut împreună. Dacă refuză comunicarea pe această temă, creează un scenariu: „Nu mai am voie să fumez, nici activ nici pasiv, ajută-mă, este vital pentru mine”. Dacă nici aşa nu se schimbă nimic, începeţi să priviţi cu atenţie în jurul vostru căutând oameni care nu fumează, care vă plac foarte mult şi începeţi să vă petreceţi timpul liber cu ei. Veţi descoperi că nu fumatul era problema.
    Atenţie! Totul este valabil pentru oamenii care ADMIT că au o problemă şi îşi doresc neapărat să o rezolve.
    Propoziţia ” Vreau să mă las de fumat” nu este o problemă, este un vis.

  11. Salut Pera
    Da-mi voie in primul rand sa te felicit pentru acest articol. Eu fac parte din categoria celor care intervin mai rar sau care posteaza mai rar comentarii. Te urmaresc de ceva vreme, am cumparat si 2 carti scrise de tine, de fiecare data cand te citesc, simt ca se misca ceva in mine, semn ca ceea ce citesc rezoneaza cu ceea ce vreau sa fac sau cu acea parte din mine care vrea sa iasa la suprafata.
    Motivul pentru care intervin de data asta este faptul ca oarecum citatul lui Victor Frankl este in opozitie cu legea atractiei despre care am citit si despre care cred eu ca este adevarata. Poti te rog sa comentezi putin nelamurirea mea?
    Succes in toate pe mai departe!

    1. SAlut. Ma bucur ca rezonezi cu ceea ce scriu. Legea atractiei e foarte buna dar daca te uiti din nou peste The Secret sau orice material despre legea atractiei, acolo iti spune sa tintesti cat mai departe. iti poti pune ca scop sa faci 1000 de euro si sa tragi tare pentru ei. Si poti atrage in cateva luni acest rezultat. In schimb daca iti propui sa devii antreprenor si sa faci lumea mai buna, cei 1000 de euro devin o banalitate si o chestie de rutina , fireasca. Deci in continuare ne propunem obiective dar e important sa intelegem ce anume duce la rezultate. Iar orice scop sau vs are mai multi factori de care depinde. Sa iti pui poza cu visul e un factor. Munca e altul. Si mai sunt multi. Si tocmai asta le scapa oamenilor. Ei cred ca o dorinta are o rezolvare dintr-un singur pas.

  12. Nu stiu cum se face mai Pera ca atat de bine imi prinde articolul asta ..a venit la momentul potrivit 🙂 am mai pus cateva piese la puzzle 🙂 multumesc mult…. eu ma confrunt cu relatiile de iubire…imi doresc o relatie de iubire normala, frumoasa si pentru totdeauna ..siiiiii………….se pare ca ceea ce ma impiedica sunt chiar eu prin schimbarile mele de stari emotionale,neohotarata ,speriata si fara incredere in mine TOTALA …dar se rezolva !! mult succes in continuare ,si sa stii ca sunt cu ochii pe articolele tale 🙂

  13. Multam! Nu mai e nimic de spus; articolul tau si comentariile celorlalti sunt suficient de elocvente Care probleme? Se poate trai frumos si curat fara goana dupa bani, relatii, adidasi sau mai stiu eu ce.

  14. Pera, unul dintre cele mai faine articole pe care le-ai scris este acesta!
    Am o situaţie financiară proastă rău de tot: acum am scris tot ce datorez, pe la diverşi oameni, şi mi-am dat seama că nu am mai făcut asta pînă acum şi nici măcar nu eram prezentă la ce sumă s-au adunat. Şi nici măcar nu ştiu exact ce şi cum şi cît, nu ştiu exact.
    1. Am făcut totalul. Şi mi le-am scris mari pe uşa dulapului cît şi cui.
    2. Am prioritizat: ce este urgent şi mi-am luat angajamentul că la data de voi da înapoi. <sau mă revanşez, sau orice alt acord la care am ajuns cu persoanele respective.
    3. Obiectivul meu: anul 2014 voi fi pe 0, pe linia de plutire, pe 1 ianuarie 2014.
    4. Idealul meu: sunt o persoană echilibrată dpdv financiar, gestionez banii f bine, şi cu uşurinţă. Am mai mulţi bani, astfel încî nu mă preocupă aspectul acesta şi mă pot concentra. Sunt liniştită şi împăcată.
    Mersi, Pera!
    PS: acum caut soluţii, alt job …

  15. Buna Pera ! extraordinar articolul tau – ma regasesc in tot ceea ce scrii , dureror este insa , ca nu reusesc sa pun in practica si sa transform in realitate toate aceste pretioase sfaturi ! Crezi ca ma poti ajuta ?? Astept raspuns.

    1. Hmmm… incearca blogul lui Valentin Vasile, in articolele de pe la inceput de tot scria despre unele principii ale unei alimentatii echilibrate. Sau incearca sa cauti ”clean eating”, personal cred ca e ”filosofia” de nutritie cea mai usor de inteles si sustenabila.

  16. Lucrez in armata, iar decurand m-am mutat intr-un birou de resurse umane unde este ceva de munca. Nu prea are cine sa-mi arate pt ca nu este timp.Eu ma enervez destul de repede si-mi pierd rabdarea si controlul,iar asta ma enerveaza si mai tare, desi stiu ca eu sunt raspunzatoare pt tot ce mi se intampla.Incepe sa ma doara stomacul, fie intestinul destul de tare, iar asta este al 3-lea loc in care incerc si patesc acelasi lucru.Deci indiferent ce as face, voi fi la fel, nu stiu cum sa gandesc sau cum sa ma port!plus ca de fel sunt mai inceata si ma enerveaza si asta, iar meseria pe care em ales-o nu prea imi place, imi doresc din suflet sa fac acel ceva care sa-mi placa, dar nu stiu ce si asta ma inspaimanta!daca poti sa-mi dai un sfat m-ai ajuta enorm.In ultimul timp citesc foarte mult, dar cu toate astea nu prea reusesc sa le pun in practica.tot pesimista si trista sunt

  17. Banii – (prestez servicii de machiaj) trebuie sa lucrez foarte bine si sa fac marketing.
    Sotul – sa nu ma cert si sa nu ma enervez pe el.
    Fetita mea de 3 ani – sa nu strig la ea si sa-i ofer timp educational.

  18. Sa fi tu!!!
    De cele mai multe ori scriu din propie experienta, subiectiva fiecarei teme. Este inevitabil pentru mine, deoarece vreau sa fiu umana, pe intelesul fiecarui suflet.
    Toti avem povestea noastra…toti avem un inceput, un inceput ales aleatoriu; dar toti avem puterea sa creeam povestea si sa ii dam finalul fericit.
    Sa fi tu!!! Sa fi tu!! Sa fi tu!! In orice clipa, asta e secretul pe care toti il cautam.
    Acest tu, trebuie cizelat, educat si antrenat in fiecare zi. Acest tu merita tot ce e mai bun si poate avea.
    Am citit foarte multe carti de autoajutor si psihologie, opere marete ale unor scriitori care au descoperit esenta lor. Mereu dau exemple si situatii care mie mi s-au parut foarte fantastice; dar am tacut. Am analizat si am tacut!!!
    Atata vorbarie pt un secret in cateva cuvinte: sa fi tu!!!
    O vorba din batrani spunea: „scopul scuza mijloacele.”; sa ai teluriile bine definite ca restul vine, doar sa fi tu.
    Alta: „cu rabdarea treci marea”, marea in cazul asta este drumul nostru spre telul nostru, tu continua sa fi tu.
    Sunt 3 reguli , cifra divina: sa ai un scop, rabdare si sa fi tu in orice clipa.
    Absolut orice persoana vede dublu sens in toate: frumos urat, rau bun…etc. Acum tine de tine sa fi tu!!!!!

    1. Da, acesta este secretul, sa fii tu , insa e greu pana ne gasim, pana ne descalcim din itele educatiei societatii care ne conduce si nu vrea ca fiecare sa fim autentici ci o turma usor de manipulat. Daca nu era asa , aceste lucruri se predau in scoala, ca deaceea mergem foarte multi ani la scoala.

  19. Draga Pera, esti tare de tot! Undeva am citit ceva de genul.. „nu conteaza daca am ajuns acolo unde mi-am dorit, ci ceea ce am devenit incecand sa ajung acolo”! Sunt de acord cu tine, succesul este o consecinta, si o tinta mica, dar atat de mult ne place senzatia pe care o produce in noi, incat ajungem sa ni-l dorim mai mult decat orice. Ca un drogat, care ajunge sa vrea praful, sa tremure la ideea de a-l avea. Eu cred ca e bine sa privim cat mai departe, si sa nu ne oprim niciodata, scopul nostru este sa devenim o forma intensa de viata, de dragoste, de bunatate, de incredere, de curaj, etc. Tot ce e bun. Si chiar se intampla asta, pentru ca si tu esti o manifestare a binelui in care de altfel ne punem cu totii speranta. Eu marturisesc ca principiile tale functioneaza, am avut si continui sa am multe succese, pe care le traiesc din ce in ce mai intens, mai placut. La inceput, de exemplu in scoala, succesele erau inconjurate de aura emotiei, a temerilor, a indoielii, uneori prea puternice, ca si frica de esec, de deceptie. Dupa multi ani, savurez mult succesele si chiar pe cele din trecut, retrospectiv, si caut sa daruiesc in jurul meu ceva bun. Mi-am dorit sa iubesc, sa daruiesc, si l-am cunoscut pe sotul meu care este extraordinar, ma inspira, ne daruim reciproc si evoluam impreuna. Armonia dintre noi capate alte forme, iar pe plan profesional, sunt multumita ca am ocazia de a face schimbari in bine, de a crea, de a cunoaste. Si as vrea sa adaug, in special pentru cei care sunt inca in faza de descoperire a sinelui, a vietii, ca e foarte important sa crezi, sa-ti deschizi sufletul catre Dumnezeu. Atunci cand credem ca nu putem, Dumnezeu ne ajuta, singuri nu putem face mare lucru pe lume. Pentru simplul motiv ca nu suntem singuri, suntem conectati intr-un fel misterios unii cu altii, cu tot ce e viu, cu viata insasi. Dar ma opresc aici, cu un alt multumesc! Poate peste un timp, vei reveni asupra articolelor, tot impreuna cu noi, care te citim, sa-ti mai spunem cum functioneaza in viata noastra. Sunt convinsa ca vei fi coplesit de succes!

  20. Pera, eu vreau sa rezolv problema cu raul de masina. Aceasta problema a aparut tot din cauza neincrederii in mine, are legatura cu modul gresit de a gandi, cu emotiile, cu iesirea din zona de comfort, toate au legatura, cum ai zis si tu. Asta cred eu ca e cauza. Iti multumesc pt articol.

  21. Bun gasit. Sunt aici pentru prima oara desi citesc cu regularitate, postarile dvs din pagina de facebook. Astazi mi-am spus…trebuie sa te inscrii. Simplu si la subiect, omul asta nu scrie tampenii, trebuie sa vezi, sa cauti, sa explorezi si valorile unei alte persoane care cu siguranta are parte de o alta experienta a vietii si o alta viziune. De acord…extrem de real ceea ce scrii si mult prea bine venit. Din curiozitate, am citit chiar si postarile altor persoane din dorinta de a vedea, cu ce si cum se confrunta altii, in dorinta de a-si schimba viata. Sunt un om umblat, destupat la cap, cu o educatie de tip spartan, ambitios, cu idei pozitive, cu un trecut profesional de tip militar efectuat in Romania si evident Franta si cand spun Franta, vei intelege evident la ce anume fac referire. Acum traiesc in Mexic, fiind aici de 6 luni. Dupa cum spuneam anterior, fara falsa modestie, sunt un tip destupat vorbind si scriind evident in 4 limbi straine. Marea mea problema sunt canalizarea efectiva a banilor, catre mine. Ajuns in Mexic, am invatat ca in 3 luni sa pot exprima si intretine o conversatie, la modul la care trebuia sa ma fac inteles. Astazi scriu si vorbesc spaniola, la nivel conversational satisfacator. Unii spun ca vorbesc si scriu bine, evident eu nunsunt multumit, insa…problema e alta. Banii ! Am muncit pentru inceput la un restaurant italian de aici din Guadalajara, pentru a ma putea intretine si evident de a-mi imbunatati cunostintele privind limba spaniola si consolidand relatiile de tip inter uman. Apoi, seful meu( patronul), ne-a informat ca va renunta la angajati din considerente personale. Am decis sa-mi iau destinul in propriile maini, incercand sa-mi formez propria afacere. Si anume…predand cursuri de defensa personal, intr-unul din parcurile orasului. Fac asta intrucat cunosc extrem de bine aceasta disciplina si apoi, imi place extrem de mult sa dezvolt asta la un alt nivel. Nu am posibilitatea sa deschid un spatiu adecvat acestei activitati, insa am procedat la a-mi face publicitate stradala prin afise frumos ticluite si lipite in diverse locatii ale orasului, in speranta ca voi putea avea posibilitatea detinerii unui grup si achizitionarii unui spatiu adecvat acestei activitati. Oamenii suna, se intereseaza de aceste cursuri, insa cand e vorba de prezenta reala la fata locului…nu vin. Am corelat pretul si adaptat la maniera la care cele doua sali existente aici, cu acelasi specific sportiv, sa fie cu mult mai mic decat la acestea. Si totusi…oamenii suna si atata tot. Am doar 2 platitori reali ai acestor cursuri. Sa fie oare legat de faptul ca nu detin un spatiu propice antrenamentului sau ce anume? M-as bucura enorm daca mi-ai putea indruma pasii, spre adevarata modalitate de a forma acest proiect. Multumesc din suflet. O zi lina si plina de satisfactii.

    1. NU cred ca spatiul e problema ci marketing-ul. NU stiu cum promovezi dar trebuie sa apelezi la urgenta si nevoie imediata. Ceva de genul au crescut infractiunile, saracie e in crestere, trebuie sa invatatm sa ne aparam pe noi si pe cei dragi. Curs simplu care te ajuta sa scapi de atacotr in orice situatie . Ceva de genul

  22. Salut. Imi place articolul, e motivant ( pentru mine). In legatura cu cerinta celui care are probleme in cuplu cred ca e putin mai mult de spus. Ce poti sa faci daca partenerul are probleme de comunicare? Poti adopta o pozitie de genul ” ok, am rabdare, sunt calma, nu fortez persoana de langa mine, astept sa vina de la sine acea deschidere pe care o doresc, dand cate un impuls din cand in cand”. Dar aceasta nu poate dura prea mult, imi pierd rabdarea la un moment dat. Si inca nu cunosc alte metode pentru rezolvarea unei probleme de genul asta. E frustrant sa nu poti „citi” gandurile persoanei de langa tine.

  23. De acord cu tot ce-ai scris. Ani de zile am sustinut acelasi lucru in fata prietenilor, colegilor sau subordonatilor mei, fara a le si scrie, evident. Ani de zile am avut si eu succes invidiat de altii, aproape fara ca eu sa-mi dau seama de asta. A venit de la sine, datorita faptului ca m-am lasat capacitata de ceea ce faceam si eram extrem de motivata de reusita a ceea ce faceam si nu de a mea, ca persoana. Da, teoria e corecta si functioneaza in aproape toate cazurile. Chiar si eu cunosc cateva zeci de astfel de situatii. Exista o singura situatie de exceptie: cand se instaleaza boala fara sanse de vindecare, de scurta sau lunga durata si nimic nu mai poate fi motivant. Cand suferinta fizica devine extenuanta si, in cele din urma, invinge si rezistenta psihica. Nu cred ca e bine sa ne credem nemuritori, dar e foarte greu sa-ti accepti si, mai ales sa te impaci cu propriile limite organice. Cum poti face asta fara sa-ti pierzi de tot stima de sine? Mai ales cand ai drept criteriu de comparatie chiar pe tine – cel odata energic, cu mintea limpede si rapida, cu rezistenta peste medie la orice tip de solicitare si mai ales cu spirit liber? Daca n-ai fi parcurs deja toate astea, poate ca ai putea sa vezi in „gandirea pozitiva” ceva mai mult decat un cliseu. Dar, altfel stand lucrurile, poate ca e de preferat, de fapt, doar invatarea acceptarii noii conditii, daca ea tot nu se va mai schimba pentru tot restul vietii unui individ. In sfarsit, chiar cred ca ne dam prea multa importanta, singuri, noi, asa ca individualitati. Nu contam in felul asta, in univers. Echilibrul exista, in dinamica, pe ansamblu, nu pe subdiviziuni. Deci, exceptiile vor continua sa existe, iar in spatele lor va ramane suferinta umana adevarata si fara leac.

  24. Ai mare dreptate. Inteleg ca este nevoie sa ma cunosc pe mine foarte bine, sa fiu cat mai impacata cu mine insami pentru a transmite ceva pozitiv oamenilor cu care interactionez. In prezent lucrez la comunicare si la relatia mea cu banii. E important sa existe un echlibru intre a actiona, corect, inteleg acum ca este foarte important, si momentele de invatare si relaxare.

  25. Salut Pera,
    O problemă pe care o am este ca incep bine un lucru si ..ma pierd pe drum..
    Cred ca ptr a avea succes in orice domeniu pe care il doresc……. ..sincera sa fiu nu stiu ce as putea sa fac .de acum am 47 de ani ..as putea doar sa serpuiesc ca sa-mi fie bine.in rest, nici macar nu stiu daca mai sunt talentata in ceva si sa-mi placa. .chiar nu stiu sa-ti raspund.

  26. Eu am crezut ca pot sa-mi fixez un obiectiv si daca l-am atins am rezolvat toate problemele pe care le am. Evident ca nu sunt omul care sa pot spune ca am doar o problema si atunci cand am intalnit si celelalte probleme m-am demoralizat si am capitulat; evident si singurul obiectiv pe care mi-l fixasem s-a dus pe apa sambetei. Atunci as pune problema care este slabiciunea centrala care trebuie supravegheata ca sa iti atingi scopul. Evident ca niciodata nu se poate vorbi in nici un caz de un singur obiectiv ci implicit si de cele care sprijina obiectivul ce doresti sa il duci la indeplinire.

    1. Si mie mi s-a intamplat la fel. Problema este ca ne furam singuri caciula, pe undeva, ca ne AUTO-SABOTAM. Slabiciunea de care vorbesti tu cred ca este aceasta sabotare inconstienta, pe care, daca am invata sa o constientizam si sa o „reparam”, am ajunge departe. Iti doresc succes!

  27. Domnule,aveti perfecta dreptate,dar cu totii trebuie sa stie de la inceput c a drumul catre succes este lung si annevoios,eu sunt in italia,am plecat ca totii alti din cauza greutatilor(bani),pt.ca de restul nu ma pot plinge,am avut serviciul bun,pt.mine si frumos pt.ca lucram ca secretara,meserie care imi place enorm,siiiiiiiiiiii,ajunsa aici,beeeeeeeelea,”badanta la italia”,nu tu stiut limba,nu tu stiut sa gatesti,si daiiiiiiiiiiiiii,fai munca de badanta,ce nu ai facut tu in viata ta,stai inchisa 24 din 24,fa numai ce ti se spune,maninca numai ce ti se da,etc,etc,dar,incet si cu pasi marunti in cca.2 ani si jumatate am scapat de datorii,apoi,cu calm mi-am zis”ma tu nu esti facuta pt.asta daca ar fi sa cistigi toti banii din lume,tot nu o faci bine munca asta,te stresezi,stresezi si pe alti ca devii obraznica,etc”,atunci?vezi ce poti face,si asa mi s.a ivit ocazia de a lucra ca secretara pt.o agentie de forta de munca a unei doamne romance”bine,zic mi s-a ivit ocazia,dar nu este asa,m.am lipit pur si simplu cu inteligenta de aceasta doamna pt.a vedea cu ce se maninca si uite ca incepui si munca asta la italia(de invatat de scris ,de citit si de vorbit italiana am fost ca tiganul cu vioara,ca nu am studiat niciodata si nici nu gindesc,prind la vedere si ii rog pe toti sa ma corecteze,pt ca asa nu mai uit) si sa ne intoarcem,ca sa ma lipesc bine de aceasta doamna,joia si duminica cind aveam citeva ore libere,eram la dumneaei,faceam secretariat si contabilitate,in viata am invatat-o si pe asta(ca imi place sa invat,nimic mai mult),azi asa,miin e asa,dupa doua luni nu aveam decit serviciul de secretara,dar sa nu va ginditi ca munceam cu bani,nu aveam in buzunar un cent,traiam mai rau decit cu munca de badanta insa nu eram ajunsa in punctul de a zice „ma descurc singura intr-o astfel de afacere”,dupa 4 luni am ajuns la concluzia ca 80% stiu ce trebuie sa fac,si am taiat-o din nou ca badanta dar numai pe tura de noapte,ca pe zi trebuia sa umblu sa.mi dau drumul la afacere,asa ca am inchiriat un birou fara sa am nici un ban in buzunar,am facut actele si dupa o luna de munca,am dus banii si am luat cheile,bine,a trebuit sa mai imprumut ceva ca salariul de tura de noapte nu.mi ajungea,asa am inceput sa lucrez pt.mine,fa contract de curent,de apa,de telefon internet,bani de mobila nu erau,ca tot ce luam pe munca de badanta trebuia sa mai adaug 50 de euro in fiecare luna numai pt.chirie,de celelalte nu mai vorbesc,si cum jungla este jungla,treburile nu mergeau pe roze” vreau sa va spun ca nu aveam agentie cu acte,aveam agentie cu gura,celelalte erau la negru”si asa am lucrat di decembrie 2011 pina la august 2013 cind am reusit si cu actele,bani de unde,acasa sa dai,tu sa traiesti,treaba cind merge cind nu merge,spre norocul meu ca atunci cind vad ca ma infund,salt minicile si hai iarasi badanta,dar sunt multumita cu ce am realizat pina in moment,familia este frumoasa,ne iubim,eu fac o munca care imi place,chiar daca nu am bani in buzunar stiu ca intr-o zi ii voi avea pt.ca deja sunt devenita o persoana publica,cautata de altii,asa cum si eu caut pe altii pt.a gasi locurile de munca pt.cei care ma cauta,am o imensa satisfactie cind reusesc sa plasez pe cite cineva in serviciu,sa nu ginditi ca nu am avut si pierderi,pt.ca sunt prea buna,de asta,stiu,dar stiu si proverbul ca „atunci cind ii pui sacii in caruta,doar da bice cailor”,bine,asta sunt eu,nu imi doresc sub nici o forma sa ma schimb,imi doresc numai sa fiu mai atenta ,si pina la urma,cum am zis,sunt convinsa ca am sa reusesc pentru ca fac tot posibilul pentru a reusi,doresc sanatate la toti si numai bine.

  28. Incep bine, primesc laude si fac uneori mici greseli, iar ele sunt evidente si strica tot ce am construit cu eforturi.Stiu ca mi-am fixat un scop doar dupa ce am citit cartea ta(AS2). Sunt zile in care lucrez pt el si zile in care ma pierd, nu am chef dupa cum spuneam la inceput.
    Nu stiu cum sa promovez mai bine ceea ce fac eu. Ciudat e ca as face mai multi bani din ce fac, doar ca nu stiu sa imi stabilesc pretul pentru ceea ce am de oferit oamenilor.

  29. Si daca am ajuns in situatia in care idealurile mele par foarte indepartate , nici nu ma mai regasesc in ele desi candva traiam cu entuziasm pentru ele. Dorinta de a ma schimba in bine a disparut si nu mai am motivatia respectiva desi ma straduiesc sa fac pasi mici . Cum as putea sa imi recapat viziunea si creativitatea pe care o aveam pentru ca acum doar supravietuiesc fara sa mai traiesc.
    Daca a fost cineva in aceasta situatie si a trecut peste rog sa posteze aici cum a facut-o in modul si situatia fiecaruia , poate ma inspira.

  30. O problema?…..e simplu…..vreau „libertate financiara” si pentru asta voi devenii cel mai bun organizator de evenimente din Romania…..spun asta aici …(in pozitia de „sclav’),si acum…..(chiar inaite de „start”)…..dar e doar o chestiune de timp si energie pana acolo :)))DREAM…BELIVE…ACHIVE.

  31. Pana de curand credeam ca toate problemele sunt la altii:ceilalti nu ma apreciaza,sunt rai,egoisti,ca nu ma fac pe mine fericita.Cata superficialitate…pfff.Mi-e greata doar cand ma gandesc in ce noroi emotional am trait atatia ani.Mi-am gasit o gramada de minusuri:superficialitate,lipsa de recunostinta,blazare,indiferenta.Ce mai?Nepasare totala fata de mine.Toata atentia era inspre ceilalti si nu la modul constructiv.Dar acum,”veselie” mare.Repar,repar si nu mai termin.Multumesc,Pera.Fiecare articol al tau ma aduce mai aproape de mine.Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru ceea ce esti!

  32. ok,imi doresc sa cunosc persoana potrivita si pentru asta cred ca trebuie sami schimb obiceiurile sami depasesc frica si sa fiu mai sigura pe mine

  33. Bună, mi s-a părut interesant articolul. Am și eu probleme în relația de cuplu. Sunt o femeie independentă financiar mă descurc chiar foarte bine, am o fetiță dintr-o căsnicie nereușită cu un musulman iar acum am o relație cu un domn puțin mai tânăr decât mine. Citit articolul mi-am dat seama că greșesc foarte tare ….am uitat să comunic, mă enervez foarte repede și am tendința de al controla. Eu cred că o fac și pentru binele lui deoarece observ că foarte multe persoane , prieteni, colegi chiar și familia lui profită de el cerându-i tot felul de servicii sau favoruri fără să le pese dacă poate sau nu, dacă vrea sau nu. E ușor influențabil vrea să fie bine pentru toată lumea dar nu realizează că de multe ori relația noastră are de suferit. Cam asta e!!!

  34. Woah! I’m really enjoying the template/theme of this site. It’s simple, yet effective. A lot of times it’s very hard to get that „perfect balance” between superb usability and visual appearance. I must say you’ve done a great job with this. Additionally, the blog loads extremely quick for me on Safari. Superb Blog!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.